ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta S.A. Inotești, prin președinte D.M., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, Parlamentul României, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul

Suprem de Apărare a Țării, a solicitat obligarea pârâților la înscrierea pe

ordinea de zi a cererilor formulate de societate înregistrate sub nr. 7339/2009

și de președintele acesteia D.M. înregistrate la nr. 92/2009 PICCJ,

CSM-1/851/2009, M.J. -1899/2009, Parlament (senat), MF 620108/2009, CSAT

-870/2009, cu obligarea la plata de despăgubiri - daune, daune morale,

cercetări penale efective și disciplinare, cu anulare a răspunsurilor și

restituirii sesizării/ plângerii.

În motivarea acțiunii, reclamanta S.A.

Inotești a susținut că a sesizat la data de 31 decembrie 2008 faptul că au fost

falsificate/vândute cumpărate 1050 dosare judecătorești din totalul de 1147 și

1335 dosare/plângeri falsificate-vândute din totalul de 1406, iar

reprezentantul acesteia D.M. a sesizat la 31 decembrie 2008 că au fost

falsificate/vândute cumpărare 1130 dosare judecătorești din totalul de 1180 și

falsificate/vândute cumpărate 630 dosare/ plângeri și în total 672. A mai arătat reclamanta că drepturile la asociere, proprietate, libertate economică etc. sunt

încălcate, neapărate de către stat, iar prin cele 4 H.G. secrete de atestare în

domeniul public a comunei Colceag a patrimoniilor CAP Inotești, S.A. Inotești

este contrar art. 45 Constituție și hotărârile la art. 278/1 C. proc. pen.,

susținând că statul îi face proprietari pe hoți, cu deposedare a adevăraților proprietari.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a învederat instanței că

cererea de chemare în judecată, astfel cum este formulată și redactată nu

respectă condițiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ., în sensul indicării

obiectului cererii, art. 112 pct. 3 având în vedere pretenția concretă.

Pârâtul, Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă

î

nalta

Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare a solicitat respingerea capătului

de cerere principal ca neîntemeiat, precum și a capătului de cerere privind

acordarea de daune, întrucât în speță Ministerul Public nu a produs nici un

prejudiciu reclamantei. A arătat că activitatea desfășurată de instanțele

civile este aceea de a soluționa cu putere de adevăr legal conflictul juridic

dedus judecății, acesta neputând obliga procurorul la finalizarea unei anchete

penale.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 131 din 15 iulie 2009 a respins

acțiunea formulată de reclamanta S.A. Inotești și D.M., în contradictoriu cu

pârâții - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești, Parlamentul României, Ministerul Finanțelor Publice

și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, ca neîntemeiată.

Pentru

se pronunța astfel, prima instanță a

reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței că, solicitările ce fac

obiectul cererii de chemare în judecată exced competenței instanței de judecată

și mai mult nici nu pot forma obiectul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ.

î

mpotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta

S.A. Inotești, prin președinte, D.M.

și reclamantul D.M.

Prin cererea de recurs și memoriul

depus ulterior, se invocă prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

fără a se detalia motivele de recurs pe aceste temeiuri de modificare invocate.

Recurenții critică hotărârea

motivând în esență că instanța de fond nu a comunicat întâmpinările depuse la

dosar de către pârâți, a manifestat o lipsă de rol activ, ocolind suspendarea

cauzei conform art. 242 C. proc. civ. și nu a analizat acțiunea astfel cum a

fost formulată privind anularea răspunsurilor primite de la Președintele României.

Solicită astfel admiterea

recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza să fie obligate autoritățile

să soluționeze cele două capete de cerere.

Prin întâmpinare, intimatul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a invocat excepția nulității

recursului care nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 302 C. proc.

civ.

Intimata Camera Deputaților a

susținut excepția inadmisibilității recursului care este în vădită contradicție

cu prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În concluziile orale recurentul a

invocat excepția nulității hotărârii care nu menționează datele de identificare

ale societății, respectiv sediu, număr de înregistrate la RSPA, Codul fiscal, Contul bancar.

Examinând cu prioritate, în temeiul

art. 137 alin. C. proc. civ., excepțiile invocate de părțile în litigiu, Înalta

Curte constată că sunt neîntemeiate.

Verificând conținutul cererii de

recurs, constată că întreaga motivare este structurară în sensul demonstrării încălcării

dreptului la apărare prin necomunicarea întâmpinărilor depuse de pârâți și

neanalizării petitului cererii cu care prima instanță a fost învestită.

Este adevărat că incidența prevăzută

de art. 304

1

C. proc. civ., nu înlătură obligația motivării

recursului conform art. 302

1

C. proc. civ., însă examinând cererea

de recurs, Curtea constă că recursul îndeplinește condițiile prevăzute de lege

chiar dacă motivele de recurs nu sunt structurate și încadrate în cazurile

expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Hotărârea recurată cuprinde

mențiunile prevăzute de art. 261 C. proc. civ., iar susținerile recurentului

privind nulitatea hotărârii pentru lipsa datelor de identificare nu pot fi

reținute, în lipsa unui text de lege imperativ care să dispună în acest sens.

De altfel, textul Codului de procedură civilă care prevede în art. 302 alin. (1)

lit. a) sancționarea cu nulitatea absolută a omisiunii de a preciza în

cuprinsul cererii de recurs: denumirea și sediul persoanelor juridice, numărul

de înmatriculare în registrul comerțului … a fost declarat neconstituțional

prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005 a Curții Constituționale.

Susținerile reprezentantului Camerei

Deputaților privind lipsa de procedură a Parlamentului României și deci inadmisibilitatea

recursului prin schimbarea cadrului procesual, nu au putut fi reținute în

condițiile în care intimatul Parlamentul României a fost parte la fondul

cauzei, a fost citat în recurs, procedura fiind legal îndeplinită conform

dovezii aflate la fila 9 din recurs.

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor formulate, precum și potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

Reclamanții – recurenți S.A. Inotești

și D.M. au sesizat instanța de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004,

cu cererea prin care au solicitat obligarea pârâților să înscrie pe ordinea de

zi mai multe cereri menționate în acțiune, cu obligarea pârâților la daune

morale, anularea răspunsurilor pârâților, inclusiv cel trimis de Administrația

Președințială.

La petițiile formulate de recurenți,

instituțiile publice intimate au răspuns la problemele ridicate, în mod

punctual.

Din expunerea acțiunii și cererii de

recurs, rezultă că în speță nu există un refuz nejustificat de soluționare, negăsindu-ne

în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

Soluționarea unei cereri în

defavoarea petiționarului sau contrar așteptărilor sale, nu reprezintă automat,

un refuz, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale cu

care refuzul ar intra în contradicție:

În acest context, cererile formulate

de reclamanți, inclusiv cea care vizează anularea răspunsului Președintelui

României, la sesizările făcute în acest sens, nu pot forma obiectul

contenciosului administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a reținut corect

obiectul cererii cu care a fost sesizată și s-a pronunțat în limitele

învestirii, în sensul că acesta excede în mod evident competenței instanței de

contencios administrativ, respectiv de a înscrie pe ordinea de zi unele

sesizări, formulate de recurenți, efectuarea de cercetări penale sau

administrative și disciplinare.

Recurenții au invocat încălcarea

dreptului la apărare prin faptul că nu le-au fost comunicate la fondul cauzei

întâmpinările formulate de intimați.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți

au formulat cerere de apărare la fondul cauzei, sens în care s-a acordat termen

de judecată la 15 iulie 2009, când prima instanță constatând că s-a solicitat

judecarea cauzei în lipsă, a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în

pronunțare.

Împrejurarea că reclamanții deși

legal citați nu s-au prezentat la strigarea cauzei, nu poate fi reținută astfel

cum susțin prin cererea de recurs, ca fiind un motiv de suspendare conform art.

242 pct. 2 C. proc. civ., întrucât s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de

pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Instanța de fond a făcut o corectă

aplicare a art. 242 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că „pricina se judecă

dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă”.

Recurenții arată că la solicitarea

expresivă au fost comunicate întâmpinările formulate de pârâții-intimați, în

raport de care și-au făcut apărările. Se constată că aceștia au invocat o

vătămare a drepturilor procesuale în condițiile în care în recurs cauza a fost

examinată sub toate aspectele, inclusiv prin apărările și excepțiile invocate

de părți.

Sintetizând, Înalta Curte constată

că sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat cererile părții, că s-au

aplicat corect prevederile art. 242 C. proc. civ., nefiind dovedite criticile

ce vizează încălcarea dreptului la apărare și omisiunea cercetării tuturor

capetelor de cerere cu care a fost învestită instanța de contencios

administrativ.

Așa fiind, constatând că nu există

motive de modificare sau de casare a hotărârii, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta S.A.

Inotești și de reclamantul D.M. împotriva sentinței civile nr. 131 din 15 iulie

2009 pronunțată de Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25

februarie 2010.