ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2178/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 2 București la data de 18 septembrie 2007,

reclamanta SC A.S.I. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.M.A. SRL,

solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să

țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru

imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de

981,6 mp și construcțiile edificate pe acesta în suprafață

de 59,48 mp, respectiv 23,93 mp.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că

valoarea de circulație reală a imobilului este mai mare de 5 miliarde

lei. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că părțile au stipulat un pact comisoriu de cel mai

energic grad, care are ca efect desființarea necondițională a

antecontractului de îndată ce termenul de 30 septembrie 2004 a expirat

fără ca obligația să fie îndeplinită, astfel încât a

operat rezoluțiunea antecontractului.

Prin sentința civilă nr. 8311

din 22 octombrie 2007, Judecătoria sectorului 2 București a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

comercială.

La termenul de judecată din

data de 7 ianuarie 2009, tribunalul a pus în discuție excepția

insuficientei timbrări a acțiunii, in temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Prin sentința comercială nr.

210 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția

comercială, a fost anulată ca insuficient timbrată cererea

formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC

E.M.A. SRL.

Pentru a se pronunța

această sentință, tribunalul a avut în vedere dispozițiile

legale în materie.

Prin decizia comercială nr. 309

din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC A.S.I.

SRL București împotriva sentinței mai sus menționate și a

obligat-o pe apelantă la 3500 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut următoarele:

La termenul din 18 iunie 2008,

reclamanta prin avocat a învederat instantei că în conformitate cu

dispozițiile art. 85 și art. 107 C. proc. civ. invocă nulitatea

tuturor actelor de procedura efectuate în cauză anterior termenului din 21

mai 2008 față de lipsa de procedura cu reclamanta, aceasta nefiind

citată la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură și

indicat în mod expres. Neregularitatea actelor de procedură poate fi

invocată numai de către reclamantă, ca parte interesată,

și numai până la prima zi de înfățișare ce a urmat

după această neregularitate.

Articolul 105 alin. (2) teza I C.

proc. civ. prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale

sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin

aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate

înlătura.

Din dispozițiile legale

menționate rezultă că nu orice act de procedură făcut

cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent este nul

ci, pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: actul de procedură să fi

fost întocmit cu neobservarea formelor legale; actul de procedură să

fi produs părții o vătămare; vătămarea să nu

poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

De altfel, chiar la termenul din 21

mai 2008 reclamanta prin avocat a solicitat să i se comunice un exemplar

al raportului de expertiză tehnică, urmând ca după ce va lua

cunoștință de actele dosarului să invoce sau nu nulitatea

actelor de procedură întocmite în cauză în funcție de faptul

dacă clientul său a fost sau nu prejudiciat.

Nu este lipsit de

relevanță faptul de a sublinia că este adevărat că la

data de 16 ianuarie 2008, când instanța a încuviințat proba cu

expertiza tehnică în specialitate topografică și expertiza

tehnică în specialitatea construcții, reclamanta nu a fost

citată la domiciliul ales, însă părții nu i s-a produs nici

un prejudiciu din moment ce pe de o parte cei doi experți au convocat

reclamanta așa cum rezultă din dovezile de la dosarul tribunalului la

sediul procesual ales, respectiv la sediul apărătorului, iar pe de

altă parte, la termenul din 18 iunie 2008.,tribunalul a dispus revenirea

cu adresă către experții desemnați, în vederea

convocării părților.

După dispoziția

instanței, experții au depus rapoartele de expertiză la 21 octombrie

2008, 22 octombrie 2008 cu respectarea dispozițiilor articolului 209 C.

proc. civ.

Este de reținut că

reclamanta prin apărător nu a formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză, iar la termenul din 5 noiembrie 2008 când i s-a pus în vedere

să achite diferența taxei de timbru în cuantum de 22.406,51 lei sub

sancțiunea anulării cererii, acordându-se termen în acest sens la 7

ianuarie 2009, nu a învederat instanței că formulează cerere de

reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită, în condițiile

Legii nr. 147/1997, republicată.

Având în vedere considerentele

arătate curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul,

ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. a

obligat-o pe apelantă la cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500

lei intimatei.

Împotriva deciziei curții de

apel a declarat recurs reclamanta SC A.S.I. SRL București, întemeindu-se

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, casarea în tot a deciziei atacate și admiterea apelului,

desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Tribunalul București.

Recurenta susține astfel

că la termenele de judecată din 16 ianuarie 2008 și din 13

februarie 2008, procedura citare cu reclamanta nu a fost legal

îndeplinită, întrucât aceasta nu a fost citată la sediul ales –

sediul profesional al avocatului – în ciuda cererii exprese și neechivoc

formulate, fiind legal citată abia la termenul de judecată din 21 mai

2008, termen la care a fost și reprezentată prin apărător.

La termenul din 18 iunie 2008 –

arată recurenta – a invocat nulitatea încheierilor de

ședință și a măsurilor dispuse prin acestea, invocând

dispozițiile art. 85, art. 89 alin. (1), art. 93, art. 103 alin. (2) teza

finală C. proc. civ. și arătând că vătămarea este

prezumată potrivit art. 89 alin. (1) și art. 103 alin. (2) teza

finală și art. 107 C. proc. civ.; în temeiul acestor dispoziții

legale, a solicitat rediscutarea în condiții de contradictorialitate

și cu respectarea dreptului la apărare a cererii de administrare a

celor două expertize.

Recurenta mai arată că

cele două probe au fost administrate cu încălcarea legii, respectiv a

dispozițiilor art. 208, art. 204 alin. (1) și art. 27 pct. 7 C. proc.

civ. și, în fine, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor de apel invocate.

Recursul nu este întemeiat.

În ce privește susținerile

recurentei-reclamante conform cărora nu a fost legal citată la

termenele de judecată din 16 ianuarie 2008 și 13 februarie 2008,

stabilite de instanța de fond, - procedura de citare fiind legal

îndeplinită abia la termenul din 21 mai 2008, când reclamanta a și

fost reprezentată prin apărător, ceea ce ar atrage nulitatea

citării astfel efectuate, se constată că nu sunt întemeiate.

Sub acest aspect se observă

că instanța de apel a apreciat în mod judicios că chiar

dacă nu a fost citată la sediul ales, respectiv sediul profesional al

avocatului, la două termene de judecată, așa cum a solicitat,

faptul că la un termen ulterior, respectiv la termenul de judecată

din 21 mai 2010 reclamanta a fost reprezentată de un avocat, care a luat

termenul în cunoștință până la soluționarea cauzei,

este de natură să înlăture vătămarea invocată de

recurenta-reclamantă și să dea relevanță dispozițiilor

art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. și nu celor invocate de

recurenta-reclamantă.

Nici susținerile

recurentei-reclamante în legătură cu necesitatea constatării

nulității încheierilor de ședință precum și a rediscutării

celor două expertize, determinat de încălcarea dispozițiilor

legale în modul de administrare a acestor probe, nu sunt întemeiate.

Astfel, se constată că

instanța de apel a reținut, de asemenea corect, că reclamantei

nu i s-a produs nicio vătămare prin faptul că la efectuarea celor

două expertize nu a fost citată la domiciliul ales, atât timp cât la

termenul din 18 iunie 2008 Tribunalul a revenit cu adresă către

experții desemnați, în vederea convocării părților,

iar reclamanta prin apărător nu a formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză.

De altfel, criticile privind

efectuarea expertizelor și nepronunțarea instanței asupra

tuturor motivelor de apel invocate sunt lipsite de relevanță și

nu pot fi primite, de vreme ce la termenul din 5 noiembrie 2008 i s-a pus în

vedere reclamantei să achite diferența de 22.406,51 lei sub

sancțiunea anulării cererii, iar aceasta nu a dat curs

obligației legale ce-i revenea și nici nu a contestat taxa de timbru

stabilită de instanță, în condițiile Legii nr. 147/1997,

republicată.

Astfel fiind, se constată

că în mod corect, la data de 7 ianuarie 2009, prin sentința

pronunțată, tribunalul, făcând aplicarea dispozițiilor art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat cererea reclamantei ca

insuficient timbrată, soluție ce a fost de asemenea corect

confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului reclamantei.

În consecință,

reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică

întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori

casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca

fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.S.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 309

din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.