ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2178/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 18 septembrie 2007, reclamanta SC A.S.I. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.M.A. SRL, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 981,6 mp și construcțiile edificate pe acesta în suprafață de 59,48 mp, respectiv 23,93 mp. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că valoarea de circulație reală a imobilului este mai mare de 5 miliarde lei.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că părțile au stipulat un pact comisoriu de cel mai energic grad, care are ca efect desființarea necondițională a antecontractului de îndată ce termenul de 30 septembrie 2004 a expirat fără ca obligația să fie îndeplinită, astfel încât a operat rezoluțiunea antecontractului. Prin sentința civilă nr. 8311 din 22 octombrie 2007, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială. La termenul de judecată din data de 7 ianuarie 2009, tribunalul a pus în discuție excepția insuficientei timbrări a acțiunii, in temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Prin sentința comercială nr. 210 din 7 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost anulată ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanta SC A.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC E.M.A. SRL. Pentru a se pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie. Prin decizia comercială nr. 309 din 17 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC A.S.I. SRL București împotriva sentinței mai sus menționate și a obligat-o pe apelantă la 3500 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: La termenul din 18 iunie 2008, reclamanta prin avocat a învederat instantei că în conformitate cu dispozițiile art. 85 și art. 107 C. proc.

civ. invocă nulitatea tuturor actelor de procedura efectuate în cauză anterior termenului din 21 mai 2008 față de lipsa de procedura cu reclamanta, aceasta nefiind citată la sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură și indicat în mod expres. Neregularitatea actelor de procedură poate fi invocată numai de către reclamantă, ca parte interesată, și numai până la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate. Articolul 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura.

Din dispozițiile legale menționate rezultă că nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent este nul ci, pentru anularea unui act de procedură se cer a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: actul de procedură să fi fost întocmit cu neobservarea formelor legale; actul de procedură să fi produs părții o vătămare; vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. De altfel, chiar la termenul din 21 mai 2008 reclamanta prin avocat a solicitat să i se comunice un exemplar al raportului de expertiză tehnică, urmând ca după ce va lua cunoștință de actele dosarului să invoce sau nu nulitatea actelor de procedură întocmite în cauză în funcție de faptul dacă clientul său a fost sau nu prejudiciat.

Nu este lipsit de relevanță faptul de a sublinia că este adevărat că la data de 16 ianuarie 2008, când instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnică în specialitate topografică și expertiza tehnică în specialitatea construcții, reclamanta nu a fost citată la domiciliul ales, însă părții nu i s-a produs nici un prejudiciu din moment ce pe de o parte cei doi experți au convocat reclamanta așa cum rezultă din dovezile de la dosarul tribunalului la sediul procesual ales, respectiv la sediul apărătorului, iar pe de altă parte, la termenul din 18 iunie 2008.,tribunalul a dispus revenirea cu adresă către experții desemnați, în vederea convocării părților. După dispoziția instanței, experții au depus rapoartele de expertiză la 21 octombrie 2008, 22 octombrie 2008 cu respectarea dispozițiilor articolului 209 C. proc.

civ. Este de reținut că reclamanta prin apărător nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar la termenul din 5 noiembrie 2008 când i s-a pus în vedere să achite diferența taxei de timbru în cuantum de 22.406,51 lei sub sancțiunea anulării cererii, acordându-se termen în acest sens la 7 ianuarie 2009, nu a învederat instanței că formulează cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită, în condițiile Legii nr. 147/1997, republicată. Având în vedere considerentele arătate curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat-o pe apelantă la cheltuieli de judecată în cuantum de 3.500 lei intimatei. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta SC A.S.I.

SRL București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Recurenta susține astfel că la termenele de judecată din 16 ianuarie 2008 și din 13 februarie 2008, procedura citare cu reclamanta nu a fost legal îndeplinită, întrucât aceasta nu a fost citată la sediul ales – sediul profesional al avocatului – în ciuda cererii exprese și neechivoc formulate, fiind legal citată abia la termenul de judecată din 21 mai 2008, termen la care a fost și reprezentată prin apărător. La termenul din 18 iunie 2008 – arată recurenta – a invocat nulitatea încheierilor de ședință și a măsurilor dispuse prin acestea, invocând dispozițiile art. 85, art. 89 alin. (1), art. 93, art. 103 alin. (2) teza finală C. proc.

civ. și arătând că vătămarea este prezumată potrivit art. 89 alin. (1) și art. 103 alin. (2) teza finală și art. 107 C. proc. civ.; în temeiul acestor dispoziții legale, a solicitat rediscutarea în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare a cererii de administrare a celor două expertize. Recurenta mai arată că cele două probe au fost administrate cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 208, art. 204 alin. (1) și art. 27 pct. 7 C. proc. civ. și, în fine, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate. Recursul nu este întemeiat.

În ce privește susținerile recurentei-reclamante conform cărora nu a fost legal citată la termenele de judecată din 16 ianuarie 2008 și 13 februarie 2008, stabilite de instanța de fond, - procedura de citare fiind legal îndeplinită abia la termenul din 21 mai 2008, când reclamanta a și fost reprezentată prin apărător, ceea ce ar atrage nulitatea citării astfel efectuate, se constată că nu sunt întemeiate. Sub acest aspect se observă că instanța de apel a apreciat în mod judicios că chiar dacă nu a fost citată la sediul ales, respectiv sediul profesional al avocatului, la două termene de judecată, așa cum a solicitat, faptul că la un termen ulterior, respectiv la termenul de judecată din 21 mai 2010 reclamanta a fost reprezentată de un avocat, care a luat termenul în cunoștință până la soluționarea cauzei, este de natură să înlăture vătămarea invocată de recurenta-reclamantă și să dea relevanță dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza I C. proc.

civ. și nu celor invocate de recurenta-reclamantă. Nici susținerile recurentei-reclamante în legătură cu necesitatea constatării nulității încheierilor de ședință precum și a rediscutării celor două expertize, determinat de încălcarea dispozițiilor legale în modul de administrare a acestor probe, nu sunt întemeiate. Astfel, se constată că instanța de apel a reținut, de asemenea corect, că reclamantei nu i s-a produs nicio vătămare prin faptul că la efectuarea celor două expertize nu a fost citată la domiciliul ales, atât timp cât la termenul din 18 iunie 2008 Tribunalul a revenit cu adresă către experții desemnați, în vederea convocării părților, iar reclamanta prin apărător nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.

De altfel, criticile privind efectuarea expertizelor și nepronunțarea instanței asupra tuturor motivelor de apel invocate sunt lipsite de relevanță și nu pot fi primite, de vreme ce la termenul din 5 noiembrie 2008 i s-a pus în vedere reclamantei să achite diferența de 22.406,51 lei sub sancțiunea anulării cererii, iar aceasta nu a dat curs obligației legale ce-i revenea și nici nu a contestat taxa de timbru stabilită de instanță, în condițiile Legii nr. 147/1997, republicată. Astfel fiind, se constată că în mod corect, la data de 7 ianuarie 2009, prin sentința pronunțată, tribunalul, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, a anulat cererea reclamantei ca insuficient timbrată, soluție ce a fost de asemenea corect confirmată de curtea de apel, prin respingerea apelului reclamantei.

În consecință, reținându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la modificarea ori casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută, ca fiind legală și se va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.S.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 309 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.