ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 410/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții E.S., C.M. și S.A. au

chemat în judecată C.N.P.A.D.A.S., solicitând instanței ca în contradictoriu cu

pârâta să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând

prima de vacanță cuvenită fiecăruia dintre reclamanți pentru perioada 2005 –

2006, actualizată la nivelul indicelui de inflație.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au susținut că sunt funcționari publici în cadrul C.J.P.B. în funcții de

conducere numiți de C.N.P.A.D.A.S. și că potrivit Legii nr. 188/1999 privind statutul

funcționarilor publici erau îndreptățiți să primească anual o primă de vacanță

calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediul de odihnă.

Aceste prevederi legale au fost

suspendate până la sfârșitul lunii decembrie 2005, dată la care această

suspendare a încetat, astfel că, aceste norme nemaifiind în vigoare urmează să

se acorde dreptul la prima de vacanță.

Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 13 din 27 ianuarie

2009 a admis acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect drepturi

salariale și a obligat pârâta să le plătească acestora sumele cuvenite cu titlu

de prime de vacanță, aferente anilor 2005 – 2006 pentru E.S., pentru anul 2006

pentru C.M. și S.A., actualizate potrivit ratei inflației.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut că dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de

lege, iar suspendarea anuală a acordării acestui drept nu înseamnă desființarea

lui, dreptul existând și în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006,

privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare și nici nu a

desființat dreptul.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S.

Recurenta a susținut, în esență, că

reclamanții nu sunt salariați ai C.N.P.A.D.A.S., ci ai C.J.P.B., aceasta din

urmă având calitate procesuală pasivă.

A mai susținut și că pârâta C.N.P.A.D.A.S.

nu are calitate de ordonator de credite privind drepturile salariale ale

angajaților caselor teritoriale de pensii, cum greșit a reținut instanța de

fond.

Conducerea caselor teritoriale de

pensii este asigurată de către un director executiv, care este ordonator

terțiar de credite, potrivit art. 23 din H.G. nr. 13/2004, privind statutul C.N.P.A.S.

Recursul este nefondat.

Astfel, privitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă C.N.P.A.D.A.S., în mod

corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia, întrucât așa cum s-a

arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin decizia nr. 3.713 din 24 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr.

829/113/2008, a stabilit cu caracter irevocabil, că reclamanții au fost numiți în

funcțiile de conducere de către președintele C.N.P.A.S., aflându-se în

raporturi de subordonare față de această instituție.

Pe fond, examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a

instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu,

să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu.

Este adevărat că acordarea primei de

vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în

anii 2001 – 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului,

atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost

înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22

martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma

republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).

Nu se poate considera, deci, că

suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în

cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce

garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în

continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența

lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României

revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate

restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

Un astfel de drept nu poate fi

considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un

drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă

a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului

încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor

adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S.,

împotriva sentinței civile nr. 13 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2010.