ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 410/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții E.S., C.M. și S.A. au chemat în judecată C.N.P.A.D.A.S., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță cuvenită fiecăruia dintre reclamanți pentru perioada 2005 – 2006, actualizată la nivelul indicelui de inflație. În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sunt funcționari publici în cadrul C.J.P.B. în funcții de conducere numiți de C.N.P.A.D.A.S. și că potrivit Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici erau îndreptățiți să primească anual o primă de vacanță calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.

Aceste prevederi legale au fost suspendate până la sfârșitul lunii decembrie 2005, dată la care această suspendare a încetat, astfel că, aceste norme nemaifiind în vigoare urmează să se acorde dreptul la prima de vacanță. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 13 din 27 ianuarie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamanți, având ca obiect drepturi salariale și a obligat pârâta să le plătească acestora sumele cuvenite cu titlu de prime de vacanță, aferente anilor 2005 – 2006 pentru E.S., pentru anul 2006 pentru C.M. și S.A., actualizate potrivit ratei inflației.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că dreptul la prima de vacanță este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acordării acestui drept nu înseamnă desființarea lui, dreptul existând și în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare și nici nu a desființat dreptul. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S. Recurenta a susținut, în esență, că reclamanții nu sunt salariați ai C.N.P.A.D.A.S., ci ai C.J.P.B., aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă. A mai susținut și că pârâta C.N.P.A.D.A.S. nu are calitate de ordonator de credite privind drepturile salariale ale angajaților caselor teritoriale de pensii, cum greșit a reținut instanța de fond.

Conducerea caselor teritoriale de pensii este asigurată de către un director executiv, care este ordonator terțiar de credite, potrivit art. 23 din H.G. nr. 13/2004, privind statutul C.N.P.A.S. Recursul este nefondat. Astfel, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă C.N.P.A.D.A.S., în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia, întrucât așa cum s-a arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3.713 din 24 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 829/113/2008, a stabilit cu caracter irevocabil, că reclamanții au fost numiți în funcțiile de conducere de către președintele C.N.P.A.S., aflându-se în raporturi de subordonare față de această instituție.

Pe fond, examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Este adevărat că acordarea primei de vacanță, instituită prin prevederile legale susmenționate, a fost suspendată în anii 2001 – 2006, prin dispoziții normative succesive, însă, așa cum corect a reținut și instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007). Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistența sa în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S., împotriva sentinței civile nr. 13 din 27 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.