ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2010

Asupra cererilor formulate de P.R.C. E.

Timișoara, prin E.R.C. Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 281,

art. 281

1

și art. 281

2

C. proc. civ.;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 5561 din 4 decembrie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul declarat de pârâta Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 182 din 28 mai 2009

a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat. Prin aceeași decizie, instanța de

judecată a obligat recurenta să plătească intimatei P.R.C. E.

Timișoara suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut

în mod corect aplicarea la speță a prevederilor art. 1 alin. (4) teza

finală din O.U.G. nr. 194/2000, potrivit cărora terenurile pe care

s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile se restituie în

natură, în sprijinul soluției recurate fiind și dispozițiile

exprese ale pct. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000,

aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările ulterioare, norme emise

în vederea organizării executării art. 1 din ordonanță.

În ce privește cheltuielile de

judecată acordate intimatei, instanța de recurs a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la această decizie, intimata

a formulat două cereri, solicitând completarea, lămurirea și

îndreptarea dispozitivului, în temeiul prevederilor art. 281, art. 281

1

și art. 281

2

C. proc. civ.

În motivarea cererilor formulate,

petenta arată că, prin omisiunea înscrisurilor depuse la dosar, care

atestă plata onorariului de avocat într-un cuantum de 10.171,64 lei,

instanța de judecată a acordat cheltuieli de judecată într-un

cuantum de numai 5000 lei.

Analizând cererile formulate de

petentă, instanța le va respinge, constatând că, în

speță, nu subzistă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 281,

art. 281

1

și art. 281

2

C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 281 alin. (1) C.

proc. civ. „

Erorile sau omisiunile cu privire la numele,

calitatea și susținerile părților sau cele de calcul,

precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot

fi îndreptate din oficiu sau la cerere

” iar

conform

art. 281

1

alin. (1) din același cod „În cazul în care sunt

necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice,

părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea

să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile

potrivnice”.

De asemenea, potrivit art. 281

2

C. proc. civ. „

Dacă prin hotărârea dată

instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere

principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate

cere completarea hotărârii în același termen în care se poate

declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în

cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în

termen de 15 zile de la pronunțare

”.

În speță, prin decizia ce

face obiectul cererilor formulate de petentă, fiind respins recursul, a

fost obligată recurenta la plata către intimată (petentă) a

sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivele pentru care instanța

de recurs a decis astfel în privința cuantumului cheltuielilor de

judecată acordate sunt prezentate clar în cuprinsul deciziei, în sensul

că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte a redus cuantumul onorariului de avocat achitat de

către intimată, la plata căruia a obligat partea

căzută în pretenții, până la o sumă considerată

rezonabilă în raport cu volumul și complexitatea

activității de asistență juridică prestate în litigiu.

Față de cele arătate,

constatând că, în cauză, nu ne aflăm în prezența unor

erori materiale sau a unei omisiuni a instanței de

judecată și că

decizia nr. 5561 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, este clară și lipsită de contradicții, nefiind

necesară lămurirea înțelesului dispozitivului acesteia, cererile

petentei vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge

cererile formulate de P.R.C. E. Timișoara, prin E.R.C. Timișoara,

prin care solicită completarea, lămurirea și îndreptarea

deciziei nr. 5561 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.