ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1954/2010

Asupra cererilor formulate de P.R.C. E. Timișoara, prin E.R.C. Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 281, art. 281 1 și art. 281 2 C. proc. civ.; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5561 din 4 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 182 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Prin aceeași decizie, instanța de judecată a obligat recurenta să plătească intimatei P.R.C.

E. Timișoara suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea la speță a prevederilor art. 1 alin. (4) teza finală din O.U.G. nr. 194/2000, potrivit cărora terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile se restituie în natură, în sprijinul soluției recurate fiind și dispozițiile exprese ale pct. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările ulterioare, norme emise în vederea organizării executării art. 1 din ordonanță. În ce privește cheltuielile de judecată acordate intimatei, instanța de recurs a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Cu privire la această decizie, intimata a formulat două cereri, solicitând completarea, lămurirea și îndreptarea dispozitivului, în temeiul prevederilor art. 281, art. 281 1 și art. 281 2 C. proc. civ. În motivarea cererilor formulate, petenta arată că, prin omisiunea înscrisurilor depuse la dosar, care atestă plata onorariului de avocat într-un cuantum de 10.171,64 lei, instanța de judecată a acordat cheltuieli de judecată într-un cuantum de numai 5000 lei. Analizând cererile formulate de petentă, instanța le va respinge, constatând că, în speță, nu subzistă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 281, art. 281 1 și art. 281 2 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ.

„ Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere ” iar conform art. 281 1 alin. (1) din același cod „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”. De asemenea, potrivit art. 281 2 C. proc. civ.

„ Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare ”. În speță, prin decizia ce face obiectul cererilor formulate de petentă, fiind respins recursul, a fost obligată recurenta la plata către intimată (petentă) a sumei de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Motivele pentru care instanța de recurs a decis astfel în privința cuantumului cheltuielilor de judecată acordate sunt prezentate clar în cuprinsul deciziei, în sensul că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte a redus cuantumul onorariului de avocat achitat de către intimată, la plata căruia a obligat partea căzută în pretenții, până la o sumă considerată rezonabilă în raport cu volumul și complexitatea activității de asistență juridică prestate în litigiu. Față de cele arătate, constatând că, în cauză, nu ne aflăm în prezența unor erori materiale sau a unei omisiuni a instanței de judecată și că decizia nr. 5561 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, este clară și lipsită de contradicții, nefiind necesară lămurirea înțelesului dispozitivului acesteia, cererile petentei vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge cererile formulate de P.R.C. E. Timișoara, prin E.R.C. Timișoara, prin care solicită completarea, lămurirea și îndreptarea deciziei nr. 5561 din 4 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.