Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2011
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3381/2011

HOTĂRÂRE
06.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3381/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 315 din 17 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul L.R.I.

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și Inspectoratul Școlar Județean prin care solicita anularea ordinului nr. 5407 din 30 septembrie 2009, comunicat la 08 februarie 2010, prin care a fost eliberat din funcția de director al Școlii de Arte și Meserii Craiova; să fie anulată decizia nr. 1848 din 08 septembrie 2009 a Inspectoratului Școlar Județean Dolj, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educațional, în baza art. 9 pct. 4 din acesta, cu data revenirii din concediu pentru incapacitate de muncă, comunicat la 22 ianuarie 2009; să fie anulat ordinul nr. 6409 din 31 august 2009 al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, prin care s-a acordat calificativul „nesatisfăcător” pentru activitatea depusă în anul școlar 2008-2009; suspendarea Ordinului nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministrul Educației și Cercetării, cât și a deciziei nr. 1848 din 08 septembrie 2009 a Inspectoratului Școlar Județean Dolj; repunerea în situația anterioară și plata drepturilor salariale de la 08 septembrie 2009 până la integrarea efectivă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a fost numit în funcția de director al Școlii de Arte și Meserii Craiova prin ordinul nr. 4821/2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării, Inovării și Sportului, Școala de Arte și Meserii fiind unitatea de învățământ cu personalitate juridică înființată pentru școlarizarea persoanelor aflate în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor. Prin decizia nr. 1848 din 08 septembrie 2009 a Inspectoratului Școlar Județean s-a dispus ca la data revenirii reclamantului din concediu pentru incapacitate temporară de muncă să înceteze contractul de management educațional încheiat de acesta. Ulterior, prin Ordinul nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministrul Educației și Cercetării, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director al Școlii de Arte Meserii Craiova, jud. Dolj.

La emiterea celor două acte administrative s-a avut în vedere calificativul nesatisfăcător obținut de reclamant în urma evaluării anuale efectuate de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, precum și Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3142/2006 de aprobare a metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4990/1998 privind metodologia de evaluare a directorilor și directorilor adjuncți de la unitățile de învățământ. Contestația reclamantului privește greșita evaluare a activității sale manageriale, criticile sale rezumându-se la modalitatea în care s-a realizat evaluarea, în raport de specificul unității școlare pe care o conducea.

Greșita acordare a punctajului și a calificativului este o prerogativă a Inspectoratului Școlar Județean, în cadrul procedurii anuale de evaluare. Instanța de judecată investită cu cererea având ca obiect anularea actului administrativ emis ca urmare a acordării calificativului „nesatisfăcător” este competentă să analizeze legalitatea acestuia în raport de actele administrative cu forță juridică superioară în temeiul cărora a fost emis. Instanța nu se poate substituii autorității publice competente în materia evaluării manageriale, neputând realiza ea însăși evaluarea și acorda un alt calificativ. Având în vedere că reclamantul nu a adus critici de nelegalitate actului contestat, rezumându-se la contestarea modalității de acordarea a punctajului și întocmirea fișei de evaluare, aspecte ce nu pot fi supuse cenzurii instanței, în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins cererea.

Împotriva sentinței civile nr. 315 din data de 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamantul L.R.I., prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul anulării ca nelegal a Ordinului nr. 5407 din data de 30 septembrie 2009 al Ministrului Educației, Cercetării și Inovării. Reclamantul a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea recurată este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de fond, s-a relevat de către recurent, trebuia să constate ca fiind arbitrară evaluarea făcută de Inspectoratul Școlar Județean Dolj și calificativul acordat, nefiind îndeplinite consițiile Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 1990/1998 privind procesul de evaluare a directorilor de unități școlare.

Recursul este fondat. Prin Ordinul nr. 5407 din data de 30 septembrie 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării s-a dispus eliberarea reclamantului L.R.I., începând cu data emiterii ordinului, din funcția de director al Școlii de Arte și Meserii Craiova, jud. Dolj, și revenirea acestuia la catedra rezervată, la baza acestui act administrativ stând prevederile metodologiei de evaluare a directorilor și directorilor adjuncți de la unitățile de învățământ, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4990/1998, ale Metodologiei de numire și salarizare a directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin H.G.

nr. 224/2005, prevederile art. 24 alin. (3) din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3142/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și adresa nr. 1140/2009 a Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Eliberarea recurentului din funcția de director al Școlii de Arte și Meserii Craiova, județul Dolj, dispusă prin ordinul mai sus menționat, a intervenit urmare reținerii împrejurării că reclamantul a obținut la evaluarea anuală (2008/2009) efectuată de Inspectoratul Școlar Județean Dolj calificativul „necorespunzător”, considerându-se incidente astfel dispozițiile art. 24 pct. 3 din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3142/2006, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că „Contractul de management educațional al persoanelor numite în funcțiile de director/director adjunct la unitățile de învățământ preuniversitar de stat încetează (...) 3) dacă, pe perioada mandatului, directorul a obținut în urma evaluării anuale sau în urma inspecției speciale efectuate de către inspectorul școlar județean/al mun.

București ori de către Ministerul Educației și Cercetării calificativul «nesatisfăcător»”.

S-a probat, în recurs, cu sentința nr. 1338 din data de 14 octombrie 2010 a Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin nerecurare, că a fost anulat în parte procesul-verbal al ședinței din 31 august 2009 a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Dolj, în ceea ce privește calificativul „nesatisfăcător” acordat reclamantului L.R.I., că a fost anulată în totalitate decizia nr. 1848 din 08 septembrie emisă de Inspectoratul Școlar Județean Dolj (prin care s-a decis încetarea, cu data revenirii din concediu pentru incapacitate temporară de muncă, a contractului de management educațional al recurentului în calitate de director la Școala de Arte și Meserii Craiova) și că a fost obligat pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Dolj să procedeze la evaluarea activității manageriale a reclamantului pe anul școlar 2008-2009.

Urmare efectuării acestei noi evaluări, reclamantului i s-a acordat calificativul „foarte bine”, cu un punctaj de 87,65 puncte. În aceste condiții, cum nu mai subzistă temeiul de drept avut în vedere la emiterea actului administrativ atacat de reclamant, anume art. 24 pct. 3 din Metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3142/2006, cu modificările și completările ulterioare, se impune, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, admiterea recursului formulat de L.R.I.

și modificarea în parte a sentinței nr. 315 din data de 17 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant împotriva Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, Tineretului și Sportului și a anulării ca nelegal a ordinului nr. 5407 din data de 30 septembrie 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării. În raport de susținerile recurentului în sensul că începând cu luna octombrie 2009 și până în prezent a ocupat efectiv funcția de director al Școlii de Arte și Meserii Craiova, vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate - referitoare la respingerea capătului de cerere din acțiune vizând repunerea reclamantului în situația anterioară și la plata drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 08 septembrie 2009 și până la integrarea efectivă.

D E C I D E Admite recursul declarat de L.R.I. împotriva sentinței civile nr. 315 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului L.R.I., formulată în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Inovării, Turismului și Sportului. Anulează Ordinul nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3500/2011
nr. 230 din 26 aprilie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării București și I
ÎCCJ 2010-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2010
ă. Referitor la cererea de suspendare a Ordinului nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, reținută spre soluționare, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost eliberat din f
ÎCCJ 2010-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4664/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată la data de 10 noiembrie 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ ș
ÎCCJ 2011-03-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2011
. 17 din același act normativ eliberarea din funcție se face de către organul care a dispus angajarea Tribunalul a admis excepția de ordine publică și a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, adoptarea
ÎCCJ 2011-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2596/2011
ele care au determinat formarea convingerii sale. Mai precis, judecătorul fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la concluzia netemeiniciei acțiunii deduse judecății. III. Este nefondat motivul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă