ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 194 din 29 septembrie 2009 a

Curții de Apel Galați a fost admisă cererea de suspendare a efectelor procesului-verbal

de constatare din 19 iunie 2009, a titlului executoriu din 26 august 2009 și a deciziei

din 1 iulie 2009 emise de A.P.D.R.P. București, până la soluționarea pe fond a cauzei,

cerere formulată de reclamanta SC T.F.F. SRL Galați.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită

cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că reclamanta a făcut dovada întrunirii

condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat

și a existenței unei pagube iminente .

Instanța a reținut că

reclamanta a susținut nelegalitatea actului atacat și a prezentat împrejurări ale

cauzei din care ar rezulta o îndoială puternică și evidentă a prezumției de legalitate,

situație care determină existența cazului bine justificat.

De asemenea, instanța

a constatat că prejudiciul ce s-ar putea produce este iminent, astfel încât este

îndeplinită și condiția privind prejudiciul reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând sentința pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Recurenta a susținut că

cererea de suspendare formulată nu a fost motivată în fapt și în drept, iar instanța

de fond a reținut greșit faptul că titlul executoriu nr. 486/2009 a fost emis de

A.P.D.R.P., întrucât actul arătat a fost emis de A.N.A.F.-Administrația Finanțelor

Publice Galați.

Recurenta a arătat că

instanța de fond în mod greșit a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile imperative

prevăzute de lege, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, întrucât

în cauză nu a fost făcută această dovadă.

S-a arătat faptul că simpla

menționare a creanței constatate și a valorii ei nu poate duce de facto la constatarea

că există o pagubă iminentă.

De asemenea, s-a susținut

că în cauză trebuie demonstrată și existența unor motive temeinice care să creeze

o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele

ce urmează.

Prin Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării

actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât

în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât

și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său,

se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ

constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative,

care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de

neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea

actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea

o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față dedusă

judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ

în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis

actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până

la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus citate

prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14

alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi

despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamant prezintă cazul bine justificat

ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea

actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate

și diligențele depuse de reclamant și efectele posibile și previzibile ale executării

actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de

natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat

că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât

întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție

provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care

instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente

juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere,

actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios

administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor

particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru

a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Simpla referire la instrumentele

juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși, luarea

unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză

sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate

de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare

a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată,

instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului

administrativ, reținând existența în concret a cazului bine justificat și a iminenței

unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică

emitentă.

Înalta Curte nu poate

reține ca întemeiate motivele invocate de recurentă cu privire la greșelile materiale

strecurate în dispozitivul sentinței, întrucât dezlegarea acestora este în competența

instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt

și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică,

motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 din C. proc. civ. ,

va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 194 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2010.