ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 194 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Galați a fost admisă cererea de suspendare a efectelor procesului-verbal de constatare din 19 iunie 2009, a titlului executoriu din 26 august 2009 și a deciziei din 1 iulie 2009 emise de A.P.D.R.P. București, până la soluționarea pe fond a cauzei, cerere formulată de reclamanta SC T.F.F. SRL Galați. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că reclamanta a făcut dovada întrunirii condițiilor de admisibilitate a cererii sale, respectiv a cazului bine justificat și a existenței unei pagube iminente . Instanța a reținut că reclamanta a susținut nelegalitatea actului atacat și a prezentat împrejurări ale cauzei din care ar rezulta o îndoială puternică și evidentă a prezumției de legalitate, situație care determină existența cazului bine justificat.

De asemenea, instanța a constatat că prejudiciul ce s-ar putea produce este iminent, astfel încât este îndeplinită și condiția privind prejudiciul reclamantului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a susținut că cererea de suspendare formulată nu a fost motivată în fapt și în drept, iar instanța de fond a reținut greșit faptul că titlul executoriu nr. 486/2009 a fost emis de A.P.D.R.P., întrucât actul arătat a fost emis de A.N.A.F.-Administrația Finanțelor Publice Galați. Recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile imperative prevăzute de lege, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, întrucât în cauză nu a fost făcută această dovadă.

S-a arătat faptul că simpla menționare a creanței constatate și a valorii ei nu poate duce de facto la constatarea că există o pagubă iminentă. De asemenea, s-a susținut că în cauză trebuie demonstrată și existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ atacat. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamant prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamant și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Simpla referire la instrumentele juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta însă, prin ea însăși, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reținând existența în concret a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.

Înalta Curte nu poate reține ca întemeiate motivele invocate de recurentă cu privire la greșelile materiale strecurate în dispozitivul sentinței, întrucât dezlegarea acestora este în competența instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 din C. proc. civ. , va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 194 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.