ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin încheierea nr. 39 din 17 noiembrie 2009 a

Curții de Apel Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată

de SC M. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii-Direcția

Transport Rutier.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită

cu soluționarea acțiunii introductive privind anularea autorizației de transport

pentru operatorul SC S.T. SRL și a cererii privind suspendarea autorizației de transport

până la soluționarea acțiunii pe fond, a reținut că reclamanta nu a justificat în

nici un fel îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de lege pentru

a se dispune suspendarea actului administrativ atacat.

Astfel, cazul bine justificat,

care a fost prezentat de reclamantă, nu a putut fi reținut de instanță, întrucât

chiar dacă a fost operată o modificare a orelor prevăzute în graficul de circulație

pe traseul Oradea-Chișinău, prin schimbarea orei de plecare din Chișinău, această

modificare s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, ca urmare a demersurilor

întreprinse de operatorii de transport, adresate autorității competente din fiecare

țară și autorizate de aceste autorități pe segmentele sale de traseu.

Instanța de fond a constatat

că nici condiția pagubei iminente nu a fost îndeplinită în cauză, întrucât reclamanta

nu a precizat în nici un fel în ce constă paguba iminentă ce i s-ar produce, cuantumul

ori iminența producerii acesteia.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a arătat că

în mod greșit s-a dat acordul cu privire la modificarea graficului de circulație

a liniei de curse regulate Cluj-Napoca-Chișinău, căci au fost utilizate documente

false de către SC S.T. SRL

A precizat că a sesizat

autoritatea pârâtă în legătură cu aceste aspecte însă răspunsurile primite în legătură

cu aspectele sesizate sunt neconcludente și fără finalitate.

A prezentat cazul bine

justificat în sensul că, deși este vorba de un acord bilateral, fiecare parte trebuie

să-și protejeze interesele naționale, iar partea română a acceptat toate condițiile

impuse de Republica Moldova, fără ca aceste condiții să fie argumentate de acest

Stat.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele

ce urmează.

Prin Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării

actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât

în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât

și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut faptul

că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său,

se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ

constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative,

care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de

neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea

actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor

acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea

o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în

limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față dedusă

judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ

în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral

poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin

cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului

atacat.

Dispozițiile mai sus citate

prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14

alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi

despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat

ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ

atacat, dar nu sunt arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care

ar putea fi de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, motiv pentru care

Înalta Curte reține că toate aceste situații prezentate de recurenta-reclamantă

nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat

că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât

întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție

provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care

instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente

juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere,

actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri

din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios

administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor

particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru

a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt întotdeauna analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează

o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept

prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de

răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii

unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată,

instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului

administrativ, reținând faptul că nu este argumentat în concret cazul bine justificat

și iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea

publică emitentă.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt

și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică,

motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 din C. proc. civ., va

respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat

de SC M. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii nr. 39 din 17 noiembrie 2009 a Curții

de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2010.