ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2897/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin încheierea nr. 39 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de SC M. SRL Cluj-Napoca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii-Direcția Transport Rutier. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive privind anularea autorizației de transport pentru operatorul SC S.T. SRL și a cererii privind suspendarea autorizației de transport până la soluționarea acțiunii pe fond, a reținut că reclamanta nu a justificat în nici un fel îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de lege pentru a se dispune suspendarea actului administrativ atacat.

Astfel, cazul bine justificat, care a fost prezentat de reclamantă, nu a putut fi reținut de instanță, întrucât chiar dacă a fost operată o modificare a orelor prevăzute în graficul de circulație pe traseul Oradea-Chișinău, prin schimbarea orei de plecare din Chișinău, această modificare s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, ca urmare a demersurilor întreprinse de operatorii de transport, adresate autorității competente din fiecare țară și autorizate de aceste autorități pe segmentele sale de traseu. Instanța de fond a constatat că nici condiția pagubei iminente nu a fost îndeplinită în cauză, întrucât reclamanta nu a precizat în nici un fel în ce constă paguba iminentă ce i s-ar produce, cuantumul ori iminența producerii acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a arătat că în mod greșit s-a dat acordul cu privire la modificarea graficului de circulație a liniei de curse regulate Cluj-Napoca-Chișinău, căci au fost utilizate documente false de către SC S.T. SRL A precizat că a sesizat autoritatea pârâtă în legătură cu aceste aspecte însă răspunsurile primite în legătură cu aspectele sesizate sunt neconcludente și fără finalitate. A prezentat cazul bine justificat în sensul că, deși este vorba de un acord bilateral, fiecare parte trebuie să-și protejeze interesele naționale, iar partea română a acceptat toate condițiile impuse de Republica Moldova, fără ca aceste condiții să fie argumentate de acest Stat.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, dar nu sunt arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care ar putea fi de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, motiv pentru care Înalta Curte reține că toate aceste situații prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt întotdeauna analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reținând faptul că nu este argumentat în concret cazul bine justificat și iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 din C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de SC M. SRL Cluj-Napoca împotriva încheierii nr. 39 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.