ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2846/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul O.N. a solicitat anularea deciziei nr. 207 din 24 iulie 2009 a Președintelui A.R.D.D.Z.I. București și pe cale de consecință, reintegrarea sa pe postul corespunzător funcției publice deținute, cu aceleași drepturi salariale indexate, majorate și recalculate la zi, plata drepturilor salariale începând cu data de 24 iulie 2009, iar în subsidiar să se constate că a avut loc o concediere colectivă, în sensul că 68 de funcții publice au fost desființate și ca atare, solicită obligarea pârâtei să facă aplicarea dispozițiilor art. 72 alin. (2) și art. 169 C. muncii și totodată să fie obligată pârâta și la plata salariilor compensatorii.

Prin întâmpinare, pârâta A.R.D.D.Z.I. București a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 227/CA din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Oradea a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul O.N.V. în contradictoriu cu pârâta A.R.D.D.Z.I. București, însă prin decizia nr. 1486 din 16 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de O.N.V. și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că, cererea reclamantul este de natura celor prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997. 2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel Rejudecând, Curtea de Apel Oradea, s ecția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 19/CA/2011-PI din 21 ianuarie 2011 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul O.N.V.

împotriva pârâtei A.R.D.D.Z.I., obligând reclamantul la plata sumei de 640 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 207 din 24 iulie 2009, emisă de către Președintele A.R.D.D.Z.I. București în temeiul O.U.G. nr. 14 din 25 februarie 2009 și a Ordinului Ministrului Economiei din 26 martie 2009 s-a dispus începând cu data de 11 iulie 2009, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului O.N.V. cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere și eliberarea acestuia din funcția publică de execuție - consilier cls. I, grad profesional superior, treapta 1 din cadrul Reprezentanței Locale A., conform prevederilor art. 97 lit. c) coroborat cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că A.R.D.D.Z.I. a luat ființă în baza O.U.G. nr. 14/2009, prin reorganizarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere care s-a desființat, iar contrar susținerilor reclamantului, situația din speță nu este aceea a unei preluări de către o instituție nou creată a personalului „prin transfer”, ci este o preluare în condițiile legii, așa cum stipulează prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 14/2009. Instanța de fond a mai reținut că atâta timp cât reclamantul a avut calitatea de funcționar public în cadrul A.R.D.D.Z.I.

București nu se poate vorbi de o necondiționare a preluării sale, iar selecția de personal, pe baza unui concurs sau examen, este justificată, având în vedere că fosta agenție este desființată, iar funcționarii publici, fie au fost transferați conform Legii nr. 188/1999 la alte instituții publice, fie au fost concediați din funcția publică, urmând să se prezinte la concursul organizat de noua agenție pentru personalul contractual. De asemenea, Curtea de apel a apreciat că nu se poate reține că decizia atacată ar fi o decizie de concediere dispusă în cadrul unei concedieri colective, întrucât concedierea, ca modalitate de încetare a contractului individual de muncă, este aplicabilă doar în cazul raporturilor de muncă ale personalului contractual, în timp ce raporturile de funcție publică, de tipul celui în care s-a aflat reclamantul în A.R.D.D.Z.I.

București încetează doar în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, astfel că nu pot fi incidente prevederile art. 72 alin. (2) și art. 169 C. muncii. 2. Recursul declarat de reclamantul O.N.V. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O.N.V., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.: Prima instanță a reținut în mod greșit că încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului (ca urmare a reorganizării, respectiv a desființării A.R.D.D.Z.I. București) s-a realizat în condițiile legii, cu respectarea art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 14/2009, când potrivit reglementărilor legale, noua instituție rezultată în urma reorganizării - Agenția Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor ar fi trebuit să preia prin transfer tot personalul vechii agenții, necondiționat de o „testare”.

A arătat recurentul că prin decizia nr. 207 din 24 iulie 2009 - a fost eliberat din funcție în temeiul art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, însă acest text care privește situația în care autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze, nu era aplicabil în cauză, întrucât reclamantul și ceilalți salariați nu au avut niciodată intenția de a pleca din instituție, cum greșit a apreciat prima instanță.

Recurentul a susținut că în realitate exista situația prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în sensul că „autoritatea sau instanța publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public”, iar instanța a făcut o greșită aplicare a legii, considerând că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) și că temeiul legal indicat de pârâtă în actul atacat este corect. S-a detaliat, în sensul că instituția publică nu și-a încetat activitatea, nu a fost mutată în altă localitate, funcționarul public este de acord să o urmeze, însă în realitate s-a făcut o concediere colectivă ilegală operată de noua conducere.

Recurentul a subliniat că nu a refuzat preluarea de către noua instituție, însă „testarea” impusă de aceasta încalcă principiul neîngrădirii dreptului la muncă și libertăți muncii, prevăzute de art. 41 din Constituție, al protecției sociale a salariaților – art. 22 Constituție și a forței juridice a legilor - art. 73 alin. (1) Constituție, deoarece printr-un ordin al ministrului emis în executarea O.U.G. nr. 14/2009 s-a ajuns să se completeze acest act normativ cu forță juridică superioară. S-a învederat că procedura „testării” reglementată prin Ordinul ministerial nr. 585/2009 contravine art. 169 C. muncii, care reglementează protecția salariaților în caz de transfer al întreprinderii sau unității ori a unor părți a acestora, către alt angajator, Legea nr. 67/2006 privind protecția salariaților în situația prezentată anterior și art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 14/2009, care a stabilit preluarea personalului de la instituția desființată, necondiționat de vreo testare, cum nelegal s-a reglementat prin Ordinul menționat anterior. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, inclusiv de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare. Prima instanță a reținut corect situația de fapt, în sensul că reclamantul a ocupat funcția publică de consilier cls.

I, grad profesional superior, treapta 1 în cadrul Reprezentanței Locale A., Caraș - Severin, pendinte de Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere – ANDZM. Această instituție a fost supusă reorganizării și s-a desființat. Prin O.U.G. nr. 14/2009 s-a înființat A.R.D.D.Z.I. cu personal contractual, așa cum prevede art. 1 alin. (6) din Ordonanță, alin. (7) dispunând că „Personalul ANDZM va fi preluat în condițiile legii”. În urma acestor măsuri, în temeiul art. 21 alin. (1) din anexa 1 a Ordinului nr. 585/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare A.R.D.D.Z.I., s-a comunicat salariaților preavizul din 30 martie 2009, care la pct. 4 prevedea posibilitatea salariaților de a alege între a fi preluați de noua instituție, ca personal contractual, în condițiile legii, prin echivalare și testare, potrivit cerințelor de ocupare a noilor funcții.

Prin decizia nr. 207 din 24 iulie 2009 emisă de Președintele noii instituții A.R.D.D.Z.I. s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, începând cu 11 iulie 2009 și eliberarea din funcția publică ocupată, în temeiul O.U.G. nr. 14/2009 și Ordinului Ministrului Economiei nr. 585/2009. Susținerea recurentului privind indicarea greșită a temeiului legal al încetării raporturilor sale de muncă cu instituția – art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, în loc de art. 99 alin. (1) lit. b) din același act normativ, care ar fi fost corect a se aplica, în opinia recurentului, este nefondată.

Astfel, textul de lege invocat de recurent privește situația în care „autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public „fiind vorba de continuarea activității, cu mai puțini salariați, ori în speță instituția la care a fost angajat recurentul și-a încetat complet activitatea, fiind desființată. Intimată – pârâtă a indicat corect în decizia 207/2009 drept temei legal al încetării raporturilor de serviciu art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, - eliberarea din funcția publică, precum și art. 99 alin. (1) lit. a) din același act normativ, care privește situația când „autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea ori a fost mutată în altă localitate, iar funcționarul public nu este de acord să o urmeze”.

În condițiile în care recurentul a refuzat să urmeze procedura de testare prevăzută de Ordinul nr. 585/2009 pentru întreg personalul contractual și funcționarii publici angajați ai Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, pentru a fi preluat la noua instituție A.R.D.D.Z.I. ca personal contractual, în mod legal s-a indicat ca temei al încetării raporturilor de muncă art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, critica recurentului întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fiind, în concluzie, nefondată. Cea de-a doua critică formulată de recurent reflectă nemulțumirea acestuia datorată procedurii de testare pe care trebuia să o urmeze pentru a fi încadrat la noua instituție înființată prin O.U.G.

nr. 14/2009, deși acest act normativ conține noțiunea de „preluare” a personalului, fără vreo condiție specială, Ordinul nr. 585/2009 adăugând în mod nepermis prevederilor unui act juridic cu forță superioară. Susținerile recurentului sunt nefondate deoarece, în urma sesizării mai multor foști angajați ai ANDZI, prin Decizia nr. 437/2010 Curtea Constituțională a României a respins excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2009, iar Ordinul nr. 585/2009 este în vigoare, nefiind abrogat, anulat sau suspendat, așa încât aceste acte normative care au fundamentat decizia nr. 207/2009, contestată în prezentul litigiu nu mai pot fi puse în discuție, pe cale incidentă.

Susținerea recurentului cum că procedura testării încalcă principiile constituționale prevăzute la art. 41, 22 și 73 este nefondată, deoarece prin preavizul din 30 martie 2009 i s-a dat posibilitatea să opteze fie pentru ocuparea unei funcții publice vacante corespunzătoare de pe lista Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, fie pentru redistribuirea de către aceeași instituție, după includerea în corpul de rezervă al funcționarilor publici, fie pentru transferul, la cerere, în alte instituții publice, fie pentru preluarea, în condițiile legii, prin echivalare și testare, pe o funcție contractuală corespunzătoare în cadrul A.R.D.D.Z.I., așa cum a prevăzut Ordinul nr. 585/2009.

În concluzie, recurentului nu i s-a îngrădit, ci i s-a respectat dreptul la muncă, precum și libertatea de a munci, prin posibilitatea de a opta pentru una din modalitățile legale de a se angaja în cadrul instituției nou înființate sau la o altă instituție publică, asigurându-i-se protecția socială corespunzătoare, fiind întru totul respectate dispozițiile legale la emiterea deciziei nr. 207/2009, cum corect a concluzionat și prima instanță. Cum recurentul nu și-a exercitat dreptul de opțiune acordat, ceea ce echivalează cu o renunțare la funcția publică, nu sunt incidente prevederile art. 72 alin. (2) și art. 169 C. muncii. 5. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constatând că sentința atacată este temeinică și legală, că nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.N.V. împotriva sentinței nr. 19/CA/2011-PI din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.