ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2752/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea București - Senatul Universităților București prin Rector I.P., a solicitat suspendarea executării deciziei prin care s-a respins cererea sa de a rămâne în profesie. În motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat, în esență, că în urma solicitării sale de a rămâne în profesie și peste vârsta de pensionare, în temeiul Legii nr. 128/1997, art. 129, pârâtul a dispus respingerea cererii, în condițiile în care a avut la bază două avize diferite ale Catedrei și Consiliului Facultății deși Senatul este liber a lua o decizie fără a fi ținut de vreun aviz prealabil.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 128/1997, Carta Universitară, Constituția României. Prin Sentința civilă nr. 3117 din 06 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că, Universitatea București este o instituție publică prin care se realizează învățământul superior ca nivel al sistemului național de învățământ, coordonată de M.E.C. cu respectarea autonomiei universitare, iar întinderea teritorială a serviciului public prestat nu se limitează la nivelul unității administrativ-teritoriale, ci acoperă întreg teritoriul național.

La rândul ei Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 502 din 27 ianuarie 2010, a declinat Competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal și constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța un regulator de competență. În considerentele hotărârii, această instanță a reținut că Universitatea București - Senatul Universității este o instituție publică de învățământ de nivel local, cu competența pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului București, chiar dacă prin această unitate de învățământ pot să beneficieze de serviciul public de învățământ persoane de pe întreg teritoriul național.

Ca atare având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicită suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise de o autoritate publică locală sunt de competența Tribunalului de contencios administrativ. Asupra conflictului de comptetență, Înalta Curte stabilește că, în speță, soluționarea litigiului dintre Z.E. și Universitatea București este de competența Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente. În discuție este acțiunea promovată de către doamna Z.E. împotriva pârâtei Universitatea București, prin care s-a solicitat suspendarea executării deciziei prin care s-a respins cererea de a rămâne în profesie a reclamantei și peste vârsta de pensionare.

Textul legal care stabilește competența instanțelor de contencios este art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede că “ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Această prevedere legală este incidentă și în stabilirea competenței în cazul acțiunilor care vizează suspendarea actelor administrative. Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că în toate cauzele de contencios administrativ, cu excepția celor fiscale, criteriul stabilirii competenței instanței este poziția în sistemul autorităților publice a emitentului actului atacat. În concret, actele emise de autoritățile publice centrale sunt date în competența curților de apel ca instanțe de fond în contencios administrativ, în toate celelalte cauze competența revenind Tribunalelor. În speță, chestiunea care se cere a fi lămurită este aceea dacă Universitatea București este sau nu o autoritate publică centrală, în funcție de care se determină competența materială a instanței de contencios administrativ în soluționarea acțiunii promovate de doamna Z.E.

Înalta Curte constată că prin autoritate centrală se înțelege acea entitate care este poziționată la vârful ierarhiei sistemului autorităților publice (cum este cazul Guvernului României) sau a unui subsistem al sistemului autorităților publice (cum este cazul ministerelor, al autorităților publice centrale de specialitate) și care este învestită cu competențe de coordonare și conducere a celorlalte autorități din sistem/subsistem. Întotdeauna, autoritatea centrală se află în raporturi pe verticală cu celelalte autorități ale sistemului/subsistemului, față de care se află pe o poziție de autoritate (de comandă). Față de cele ce preced rezultă cu puterea evidenței că Universitatea București nu este o autoritate publică centrală pentru că ea nu ocupă poziția descrisă mai sus în sistemul autorităților publice.

Mai mult, nu se poate discuta în termenii că serviciul public prestat de această instituție de învățământ acoperă întreg teritoriul național, chestiune care oricum este irelevantă în determinarea locului pe care această entitate îl ocupă în rândul instituțiilor publice. Împrejurarea că o instituție de învățământ superior, cum este cazul pârâtei, nu se regăsește intre autoritățile publice locale și județene la care se referă art. 120-123 din Constituția României, nu poate conduce la concluzia că Universitatea București, obligatoriu, nu poate fi încadrată decât în categoria autorităților centrale. Textele constituționale precitate se referă la autoritățile publice locale descentralizate prin care se realizează autonomia locală, precum și la prefect și la serviciile deconcentrate din subordinea acestuia, autorități care nu au nicio legătură cu sistemul de învățământ de stat, astfel că raportarea la aceste prevederi este lipsită de relevanță.

Calificarea pârâtei ca fiind autoritate publică centrală ar veni în conflict cu art. 116 din Constituția României, care se referă la administrația publică centrală de specialitate și, în raport de care, o universitate din sistemul de învățământ de stat, în nici un caz, nu poate fi calificată în sensul în care a făcut-o Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre Z.E. și Universitatea București – Senatul Universității București prin rector I.P. în favoarea Tribunalului București, secția a IX - de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.