ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2706/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Botoșani, secția civilă, reclamantul R.P. a chemat în judecată pe pârâții Institutul

Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă București, Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și R.I.,

solicitând instanței obligarea acestora la eliberarea unui certificat de calificare

în meseria de sculer-matrițer, calificare dobândită conform adeverinței nr. 108/1988

emisă de Institutul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și,

de asemenea, obligarea Institutului de Expertiză la plata daunelor morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în anul 1988 a urmat cursurile de calificare pentru meseria

de sculer matrițer în cadrul Institutului de Expertiză Medicală și Recuperare a

Capacității de Muncă, cursuri pe care le-a absolvit conform adeverinței din 17

martie 1988. Cu toate că Ministerul Muncii urma să-i elibereze un certificat care

să ateste calificarea dobândită, acest certificat nu a fost eliberat nici până în

prezent.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a învederat că nu are calitate

procesuală pasivă, deoarece obligația de a elibera certificatul revine instituției

care a furnizat programul de calificare, potrivit dispozițiilor O.G.nr. 129/2000.

Pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția competenței materiale a Tribunalului

și excepția lipsei procedurii prealabile.

Prin decizia nr. 557/2009,

Tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Suceava,

potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 257

din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul R.P. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a obligat pârâtul

să emită în favoarea reclamantului un certificat de calificare profesională și anexa

corespunzătoare în care să se menționeze competențele profesionale dobândite conform

adeverinței din 17 martie 1988 emise de Institutul de Expertiză Medicală și Recuperare

a Capacității de Muncă; instanța a respins acțiunea formulată împotriva pârâților

Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, Institutul Național de Expertiză Medicală

și Recuperare a Capacității de Muncă și R.I. pentru lipsa calității procesuale pasive

a acestora.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

După cum rezultă din adeverința

din 17 martie 1988 emisă de Institutul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității

de Muncă, reclamantul a urmat cursurile de calificare în meseria de sculer matrițer.

Cu toate acestea, reclamantul

nu a primit de la pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei certificatul

de calificare profesională, fiind astfel încălcate prevederile art. 31 alin.

(3) și (5) din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

Pe de altă parte, prima

instanță a reținut că ceilalți pârâți nominalizați în cererea dedusă judecății nu

au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu au competența de a emite actul

administrativ solicitat de reclamant.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care

a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca inadmisibilă

iar, în subsidiar, ca nefondată.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut

faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ,

întrucât intimatul-reclamant nu a urmat procedura administrativă prealabilă.

De asemenea, recurentul

a precizat faptul că prima instanță a încălcat principiul neretroactivității legii,

prin aplicarea unui act normativ la o situație factuală anterioară adoptării sale.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Prima critică formulată

de recurent este nefondată: Legea contenciosului administrativ arată în mod expres

situațiile în care nu este necesară plângerea prealabilă [art. 7 alin. (5)], iar

din coroborarea dispozițiilor art. 7, art. 8 și art. 11 din legea în discuție, rezultă

că procedura prealabilă este impusă numai în cazul actului administrativ unilateral

tipic, iar nu în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori al

tăcerii autorității publice.

Prin cererea dedusă judecății,

intimatul-reclamant a solicitat eliberarea unui certificat de calificare profesională

în care să se menționeze competențele profesionale dobândite conform adeverinței

din 17 martie 1988 emise de Institutul de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității

de Muncă.

Prin sentința recurată,

prima instanță a apreciat că acțiunea reclamantului este fondată, în raport de prevederile

art. 31 alin. (3) și (5) din O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților.

Art. 15 alin. (2) din

Constituție consacră principiul neretroactivității legii, prevăzând că legea dispune

numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Pe acest aspect, trebuie

subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor

situații existente înainte de momentul emiterii actului.

În jurisprudența instanțelor

de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu

general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui și în privința actelor administrative.

De asemenea, trebuie subliniat

faptul că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu

interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În speța de față, instanța

de contencios administrativ constată că este în prezența unei aplicări retroactive

a prevederilor din O.U.G. nr. 129/2000, care este o normă cu putere de lege.

În concret, O.U.G.

nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților a fost publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 430/02.09.2000 și a fost aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 375/2002, publicată în M. Of. Partea I, nr. 478/21.06.2002.

Conform art. 48, ordonanța în discuție a intrat în vigoare la data de 01

ianuarie 2001, cu excepția prevederilor art. 23 alin. (2), care au intrat în vigoare

la data de 01 ianuarie 2003.

Ca atare, acest act normativ

nu poate fi aplicat în speța de față, întrucât intimatul-reclamant invocă încălcarea

unui drept născut anterior adoptării sale, respectiv în anul 1988, după finalizarea

cursurilor de calificare în meseria de sculer matrițer.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile

nr. 257 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea

reclamantului R.P.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 mai 2010.