ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
la data de 19 mai 2009 și precizată la 09 iunie 2009, reclamanta SC L.I. Prod
Com SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Călărași constatarea refuzului
nejustificat al pârâtei de a repara paguba cauzată prin nerestituirea sumei de 890.216,49
RON (711.603,91 RON plăți T.V.A. nedatorate și 178.612 RON penalități de 0,1% pe
zi de întârziere).
În motivarea acțiunii,
s-a arătat, în esență, că în temeiul titlului executoriu reprezentat din ordonanța
președințială din 04 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Călărași într-o somație
de plată, reclamanta din prezenta cauză a început executarea silită a debitoarei
SC S. SA, formându-se Dosarul de executare nr. 290/2004 al BEJ M.Ș.
Se mai arată, că în cadrul
procedurii de executare silită, active din patrimoniul debitoarei SC S. SA au fost
date în plată reclamantei, în contul creanței sale, iar pentru T.V.A. aferent acestor
active, reclamanta a efectuat mai multe plăți către organul de executare, potrivit
situației existentă la dosarul cauzei.
Ulterior, organul de executare,
respectiv BEJ M.Ș., a virat D.G.F.P. Călărași sumele de bani achitate cu titlu de
T.V.A., conform O.P. din 23 mai 2003, 18 octombrie 2004, 15 octombrie 2004 în cuprinsul
cărora se menționează că beneficiar este autoritatea fiscală pârâtă sau bugetul
consolidat statului și sunt redate coordonatele contului de la Trezoreria Călărași.
Prin sentința comercială
nr. 188 din 11 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4721/2005 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secție comercială, Curtea de Apel București a anulat executarea
silită începută împotriva debitoarei SC S. și a dispus întoarcerea executării și
restabilirea situației anterioare.
BEJ M.Ș. a formulat cerere
de restituire a sumelor virate de reclamantă, cu titlu de T.V.A. aferent executării
silite care fusese anulată, cerere respinsă de pârâtă întrucât ar lipsi dovada întreprinderii
unor demersuri legate de investirea cu formulă executorie și întrucât nu ar fi fost
întemeiată.
La 11 decembrie 2008,
reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei, cerere la care, până la momentul
formulării prezentei acțiuni, nu i s-a răspuns.
Prin întâmpinare, pârâta
Direcția Generala a Finanțelor Publice Călărași a invocat excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile, în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 și având în
vedere că prin cererile adresate reclamanta a solicitat diverse sume invocând alte
motive și alte probe decât cele ale prezentei acțiuni.
S-a invocat de asemenea
excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că din actele depuse
la dosarul cauzei nu reiese că suma solicitată de reclamantă a fost plătită cu titlu
de T.V.A. la bugetul general consolidat al statului, respectiva sumă fiind pusă
la dispoziția executorilor judecătorești.
La 27 mai 2009 pârâta
a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată arătând că acțiunea
reclamantei este nulă, întrucât prin sentința nr. 329 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul
București, secția a VI-a comercială a dispus declanșarea procedurii generale de
reorganizare a reclamantei, astfel încât având în vedere dispozițiile art. 47 din
Legea nr. 85/2006 și art. 87 pct. 5 din C. proc. civ., aceasta nu mai putea introduce
prezenta acțiune.
Prin sentința nr. 2819
din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția nulității cererii
de chemare în judecată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția
lipsei calității procesuale pasive și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC
L.I. Prod Com SA, a obligat pârâta la plata către aceasta a sumei de 711.603,91
RON cu titlu plăți T.V.A. nedatorate și a obligat pârâta la plata penalităților
de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei de 711.603,91
RON, începând cu 21 octombrie 2008 până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția
nulității cererii de chemare în judecată s-a reținut că aceasta este neîntemeiată,
având în vedere pe de o parte faptul că prin sentința comercială nr. 329 din 21
ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VII-a comercială, s-a dispus desemnarea
unui reprezentant (administrator special), de către adunarea generală, iar potrivit
procesului verbal al ședinței adunării generale din 05 mai 2009 acesta a fost numit
persoana care a semnat prezenta cerere de chemare în judecată, iar pe de altă parte
având în vedere adresa administratorului judiciar al debitoarei - reclamante din
care reiese că prin hotărârea menționată nu s-a dispus ridicarea dreptului administrare
al societății debitoare, astfel încât aceasta are dreptul de a-conduce activitatea.
De asemenea s-a reținut
că și excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile este nefondată
în condițiile în care obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este refuzul
nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea da restituire a unor sume pretins
nedatorate, reprezentând T.V.A.-ul aferent unor facturi de executare silită și ținând
cont de dispozițiile art. 7 alin. (5) raportate la art. 2 alin. (2) din Legea
nr. 554/2004 modificată și republicată.
S-a apreciat că și excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este de asemene nefondată pe de o parte,
având în vedere natura sumelor a căror restituire se solicită, iar pe de altă parte
înscrisurile existente la dosarul cauzei din care reiese că pârâta este autoritatea
fiscală care a comunicat reclamantei imposibilitatea restituirii sumelor solicitate.
Pe fondul cauzei, Curtea
a constatat că refuzul pârâtei de restituire a sumei achitate de reclamantă cu titlu
de taxă pe valoare adăugata este nejustificat, înlăturând totodată și apărările
autorității fiscale referitoare la faptul că hotărârea judecătorească nu a fost
investită cu formulă executorie, atâta vreme cât dispozițiile legale în materie
comercială consacră caracterul executoriu acestor sentințe.
Împotriva sentinței
nr. 2819, pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și
art. 304
1
C. proc. civ.
Se arată de către recurenta-pârâtă
că în mod greșit instanța a respins excepția neîndeplinirii procedurii administrative
prealabile întrucât intimata reclamantă nu a făcut dovada că s-a adresat D.G.F.P.
Călărași cu o cerere cu un obiect identic cu cel al prezentei acțiuni.
De asemenea susține recurenta,
că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.
Călărași invocând un motiv care în opinia acesteia nu poate fi acceptat.
În motivarea căii de atac,
se mai arată că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada că suma solicitată de reclamantă
a fost plătită la bugetul general consolidat al statului, instanța de fond neindicând
nicio dovadă în acest sens.
Analizând recursul, prin
prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele
arătate în continuare:
Cu privire la excepțiile
invocate de pârâta D.G.F.P. Călărași în fața instanței de fond și reiterate în cuprinsul
cererii de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea au fost soluționate în mod
corect de instanța de fond.
Cu privire la excepția
prematurității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, s-a apreciat în mod
corect că aceasta este neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente.
În ipoteza actului administrativ
asimilat, legea nu prevede obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
În subsidiar, demersurile
reclamantei-intimate prin care s-a solicitat restituirea aceleiași sume formând
obiectul prezentei cauze, echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute
de lege.
Instanța de contencios
administrativ urmează să analizeze în ce măsură actul administrativ asimilat (respectiv
refuzul nejustificat al autorității publice de a restitui sumele de bani virate
cu titlu de plăți T.V.A.), formând obiectul prezentei acțiuni, este inclus în sfera
actelor autorității publice cu privire la care trebuia efectuată procedura prealabilă
prevăzută de art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
În materia restituirii
de sume achitate în contul unor creanțe fiscale inexistente/nedatorate, C.
proc. fisc., nu prevede, ca premisă emiterea unui act administrativ pe care petentul
să îl poată contesta. Dimpotrivă, ipoteza avută în vedere de textul art. 117 C.
proc. fisc. este tocmai aceea a unei plăți nedatorate, așadar a unei prestații efectuate
în lipsa unui titlu valabil, emis de o autoritate publică, în sensul dispozițiilor
art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Neaflându-ne în ipoteza
unui act administrativ, privit chiar lato sensu în condițiile art. 2 alin. (1)
lit. h) din Legea nr. 554/2004, nu există premisa avută în vedere de textul de lege
invocat, respectiv de art. 7 alin. (1) din Legenr. 554/2004, care vorbește despre
„persoana care se consideră vătămată într-un interes legitim printr-un act administrativ
individual”.
Literatura de specialitate
a subliniat
că „de vreme ce numai în cazul actului administrativ unilateral tipic se vorbește
despre răspunsul primit la procedura prealabilă, se subînțelege că în celelalte
cazuri, cele care vizează actul administrativ atipic, nu mai poate fi vorba de plângere
prealabilă.
Cu alte cuvinte, procedura
prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu va fi incidentă
decât în ipoteza existenței unui act administrativ cu privire la care petentul este
obligat să exercite recursul administrativ prealabil prevăzut de textul de lege
citat.
În speță, reclamanta-intimată
a solicitat restituirea unei plăți nedatorate, așadar a unei prestații achitate
fără temei, cu titlu de creanță fiscală, în lipsa oricărei dispoziții emanând dintr-un
act normativ sau administrativ.
Așadar, SC L. nu poate
fi obligată să formuleze o plângere prealabilă deoarece nu exista un act al vreunei
autorități publice împotriva căruia să se îndrepte.
Pentru considerentele
arătate nu pot fi reținute nici apărările recurentei prin care s-a susținut în esență
că societatea intimată nu ar fi adresat o cerere privind aceeași sumă cu cea solicitată
prin acțiune și bazată pe motive identice cu cele ale cererii deduse judecății deoarece:
identitatea sumelor rezultă fără echivoc din compararea adresei nr. 447 din 11
decembrie 2008 cu petitul cererii de chemare în judecată; motivele care au stat
la baza adresei invocate (restituirea sumei reprezentând plată nedatorată de T.V.A.,
urmare a anulării procedurii de executare silită și întoarcerii executării), sunt
identice cu cele invocate prin prezenta acțiune.
Cu privire la excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. Călărași, se constată că în
mod corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia, întrucât suma de 114.326,47
RON a fost virată de L. cu titlu de plăți T.V.A. către organul de executare, care
ulterior a transferat suma către bugetul general consolidat, conform dovezilor depuse
la dosarul cauzei și suma de 597.277,43 RON a fost virată de L. cu titlu de plăți
T.V.A. către organul de executare, care ulterior a transferat suma către bugetul
general consolidat, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
Prin urmare, în cauza
de față, plățile efectuate cu titlu de T.V.A. au fost virate către D.G.F.P. Călărași
sau în contul de la Trezoreria Călărași operat de autoritatea publică recurentă.
Cu privire la fondul cauzei,
soluția instanței de fond este legală, în speță, impunându-se restituirea sumelor
achitate de SC L.I. Prod Com SRL cu titlu de T.V.A. prin intermediul BEJ M.Ș., conform
Ordinelor de Plată din 23 mai 2003, din 18 octombrie 2004 și din 15 octombrie 2004,
beneficiară fiind D.G.F.P. Călărași prin Trezoreria Călărași, în considerarea următoarelor
argumente.
Conform art. 8
. alin. (1)
„
Persoana vătămată într-un drept recunoscut de
lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită
de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns
în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului,
repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea,
se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat
într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin
refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare
a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea
dreptului sau interesului legitim
”.
Conform
art. 117 alin. (1) lit. h) din C. proc. fisc.:„ Se restituie, la cerere, debitorului
următoarele sume:….. h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau
din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârilor judecătorești prin
care se dispune desființarea executării silite”.
În cadrul unei proceduri
de executare silită a debitoarei SC S. SA, intimata-reclamantă a primit în contul
creanței, active din patrimoniul debitoarei. Pentru aceste active SC L. a plătit
T.V.A. către bugetul general consolidat, în contul D.G.F.P. Călărași, conform facturilor
fiscale emise în acest sens de organul de executare.
Ulterior s-a pronunțat
o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a anulat procedura
executării silite și s-a dispus întoarcerea executării ca efect al restabilirii
situației anterioare, conform principiului resoluto jure dantis. resolvitur jus
accipientis, plățile accesorii efectuate cu titlu de TVA pentru tranzacții anulate
urmând a fi restituite contribuabilului.
Văzând dispozițiile
art. 117 lit. h) C. proc. fisc. care prevăd obligativitatea rambursării sumelor
de bani achitate cu titlu de obligație fiscală aferent valorificării bunurilor sechestrate
în cadrul executării silite, ca urmare a desființării procedurii de executare silită
și refuzul nejustificat al pârâtei D.G.F.P. Călărași de a restitui aceste sume,
în mod just s-a apreciat că cererea formulată de reclamantă este întemeiată.
De altfel, motivul pentru
care D.G.F.P. Călărași a refuzat restituirea sumei în discuție a fost acela că lipsește
învestirea cu formulă executorie a sentinței comerciale nr. 188 din 11
noiembrie 2004 a Curții de Apel București, or este de notorietate că dispozițiile
legale în materie comercială consacră caracterul executoriu al acestor sentințe.
În consecință, în raport
de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de D.G.F.P. Călărași împotriva sentinței nr. 2819 din 30 iunie 2009 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 mai 2010.