ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 907/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 29 iulie 1999, reclamanta,

SC R.E. SRL București, a chemat în judecată pe pârâta, S.V., pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 8.061 dolari S.U.A.

cu titlul de contravaloare lucrări magazin, suma de 1.224 dolari S.U.A. cu

titlu de diferență chirie pe lunile martie – octombrie 1998, suma de 570 dolari

S.U.A. cu titlu de contravaloare chirie nedatorată pe noiembrie 1998, încasate

de pârâtă, sau echivalentul în lei, la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 221 din 28 martie 2001, a admis în parte

acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 6.533 dolari S.U.A.

cu titlu de contravaloare lucrări, respingând celelalte capete de cerere.

A admis cererea reconvențională în

parte și a obligat pe reclamantă la plata sumei de 1710 dolari S.U.A. chirie pe

perioada decembrie 1998 – februarie 1999. A respins capătul de cerere privind

readucerea spațiului în situația anterioară și încuviințarea unui drept de

retenție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, dovedite cu probele

administrate în cauză ca înscrisuri, raport de expertiză tehnică și

interogatorii.

Apelurile declarate de ambele părți

împotriva acestei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 129 A din 11 martie 2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs, în termen legal, motivate și timbrate, ambele părți, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

reiterând motivele din apel sub forma criticilor în recurs, este nemulțumită de

ambele hotărâri, pentru faptul că i s-au respins capetele de cerere privind

obligarea pârâtei la plata sumei de 1224 și 570 dolari S.U.A., precum și pe

aspectul compensării cheltuielilor de judecată.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea

hotărârilor atacate, admiterea în tot a acțiunii principale și respingerea

cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

prin moștenitorii S.V., S.D.V. și S.M., ca urmare a decesului, reiterând

motivele din apel, critică ambele hotărâri pe motivul prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ., pentru că acestea au fost date cu încălcarea competenței

materiale.

De asemenea, recurenta mai susține

ca motive de recurs pe cele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în

sensul că hotărârea atacată cuprinde dispoziții contradictorii cu privire la

obiectul cauzei deduse judecății, prin aceea că, în practicaua hotărârii,

instanța se referă la apeluri, iar în considerente la recursuri.

În ultimul motiv de recurs, prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că instanța de judecată a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât, față de motivele

de drept ale cererii de chemare în judecată, instanța nu a lămurit care au fost

viciile prevăzute de art. 1422 C. civ., care au împiedicat întrebuințarea

lucrului închiriat în scopul dorit de locatar și că din actele de la dosar nu

rezultă că spațiul din București, sector 1, ar fi avut vicii.

În consecință, recurenta-pârâtă, în

temeiul art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare în fond, la

judecătorie.

Recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs formulate de părți și a dispozițiilor legale

incidente cauzei, rezultă că ambele instanțe au apreciat în mod corect actul

juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză în cauză,

pronunțând hotărâri temeinice și legale, care nu pot fi reformate prin

recursurile declarate de părți, întrucât nu îndeplinesc nici una din condițiile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, se constată că ambele

instanțe, reținând că sunt competente material, au stabilit corect situația de

fapt și raporturile juridice dintre părți, având la bază contractul de

închiriere nr. 10838 din 26 februarie 1998, cât și anexele și procesul-verbal

de predare-preluare, acte și clauze la acesta, însușite de părți fără

obiecțiuni, din care rezultă drepturile și obligațiile locatorului și,

respectiv, locatarului în exploatarea respectivului spațiu în litigiu.

Potrivit art. 969 C. civ.,

convențiile legal încheiate au putere de lege pentru părțile contractante și nu

pot fi revocate decât prin înțelegerea acestora și că, în raport cu prevederile

acestora, se stabilesc răspunderile părții în culpă.

Cum între părți nu au existat alte

acte încheiate, prin care să se revoce clauzele contractului și ale anexelor

acestuia, ci doar o diferență în interpretarea acestora, în mod judicios,

ambele instanțe au statuat, în baza probatoriilor administrate în cauză, că

reclamantei i se cuvine suma de 6533 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei,

reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate imobilului în cauză și să

fie obligată la restituirea sumei de 1710 dolari S.U.A., contravaloare chirie

încasată necuvenit pe perioada decembrie 1998 – februarie 1999.

De asemenea, în mod corect, ambele

instanțe au respins celelalte capete ale cererii din cea principală și

reconvențională ca nefondate, motivele fiind amplu dezvoltate în ambele

hotărâri, reținând corect situația de fapt, în raport cu probatoriile

administrate în cauză și au stabilit temeiul juridic al răspunderii părților.

Pentru cele ce preced, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantă și pârâtă, menținând hotărârile pronunțate în cauză ca

fiind temeinice și legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta SC R.E. SRL București și pârâta S.V., prin moștenitorii

S.V., S.D.V. și S.M., împotriva deciziei nr. 129 A din 11 martie 2002 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 martie 2004.