ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 780/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Mureș, la data de 3 mai 2000, reclamanta SC P.R. SA a chemat în

judecată pârâta SC G.E. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

85.236.528 lei, reprezentând preț pentru produse livrate și neachitate, cu

dobânzile corespunzătoare și cheltuieli de judecată.

Prin acțiune reconvențională, pârâta

a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.145.217 lei,

contravaloarea unor cheltuieli de transport Reghin – Germania și retur a unor

mărfuri returnate ca necorespunzătoare calitativ , cu dobânzile aferente.

Prin sentința nr. 1712, pronunțată,

la 21 decembrie 2000, în dosarul nr. 3880/2000, Tribunalul Mureș, secția

comercială, a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de

85.236.528 lei preț, cu dobânda aferentă de la 3 mai 2000 și până la achitarea

integrală a sumei, respingând, ca nefondată, acțiunea reconvențională.

Pârâta a mai fost obligată să

plătească reclamantei 11.310.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că părțile au încheiat un contract de export cu comision

pentru încheierea și executarea de operațiuni comerciale. În baza acestui

contract, reclamanta a livrat pârâtei panel furniruit, iar aceasta din urmă a

achitat numai parțial contravaloarea produselor livrate.

Cu privire la acțiunea

reconvențională, tribunalul a reținut că, prin contract, părțile au convenit că

dreptul de proprietate și riscul asupra mărfurilor livrate se transmit asupra

comisionarului, în momentul livrării.

Pârâta-reclamantă a preluat

produsele contractate fără obiecțiuni cu privire la calitate, astfel încât nu

poate pretinde contravaloarea cheltuielilor de transport.

Împotriva acestei sentințe, ambele

părți au declarat apel.

Reclamanta-apelantă a criticat

sentința instanței de fond pentru neacordarea penalităților de întârziere, în valoare

de 101.396.708 lei, calculate între data scadenței fiecăreia dintre facturile

neachitate și data de 1 iunie 2000 și pentru că a acordat dobânzile de la data

introducerii acțiunii, nu de la data scadenței fiecărei facturi, nu s-a

stabilit nici un criteriu de calcul pentru dobânzile comerciale și nu s-au

acordat cheltuielile de judecată solicitate.

Pârâta-reclamantă, SC G.E. SRL, a

pretins schimbarea în totalitate a sentinței, respingerea acțiunii principale,

admiterea cererii reconvenționale și obligarea reclamantei la plata sumei de

22.415.217 lei cheltuieli de transport pentru marfa restituită.

Prin decizia nr. 282/A, pronunțată,

la 5 iunie 2001, în dosarul nr. 393/2001, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat în parte hotărârea atacată, a obligat pârâta să

plătească reclamantei dobânzile calculate la suma de 85.236.528 lei, începând

cu data de 3 mai 2000, momentul acționării în judecată a pârâtei și până la

achitarea integrală a debitului, în limitele ratei de scont a B.N.R., din data

plății.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute, iar apelul declarat de pârâta-reclamantă, SC G.E. SRL, a

fost respins ca nefondat.

Pârâta a fost obligată la 3.031.500

lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantei-reclamante.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de reclamanta SC P.R. SA.

Invocând prevederile art. 304 pct. 8

și 10 C. proc. civ., reclamanta-recurentă solicită modificarea deciziei

pronunțate de instanța de apel, în sensul obligării intimatei-pârâte la plata

dobânzilor comerciale pentru perioada cuprinsă între data scadenței facturilor

și data acționării pârâtei în judecată, cu motivarea că precizarea cererii sale

de apel a fost greșit înțeleasă.

Recursul nu este fondat.

Este adevărat că, potrivit

dispozițiilor art. 43 C. com., reclamanta, în calitate de furnizor, era

îndreptățită la dobânda comercială începând de la data scadenței și că a

solicitat acest lucru prin cererea de apel, însă, prin „precizarea de apel și

întâmpinare” din 14 mai 2001, aflată la dosarul instanței de apel, aceasta a

precizat expres că solicită „Obligarea intimatei la plata dobânzilor comerciale,

de 0,2% pe zi, începând cu data de 3 mai 2000, până la achitarea integrală a

debitului” – cerere de care instanța de apel era obligată să țină seama.

În caz contrar, instanța ar fi

acordat apelantei-reclamante mai mult decât aceasta a cerut, încălcând

principiul disponibilității acțiunii.

În aceste împrejurări, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta,

SC P.R. SA Reghin, urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC P.R. SA Reghin, împotriva deciziei nr. 282 A din 5 iunie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

26 februarie 2004.