ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3955/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din 1

aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost condamnat inculpatul P.G. la

12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus perioada executată începând cu data de 11 noiembrie

2002.

S-a prelungit măsura arestului

preventiv cu încă 30 de zile, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a

confiscat de la inculpat suma de 10.000 lei prin obligarea acestei sume către

stat.

S-a luat act că partea vătămată P.T.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, în data de 9 noiembrie 2002, după ce a consumat

băuturi alcoolice, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate P.T., în

vârstă de 88 de ani, căreia prin violență, i-a sustras un radio-casetofon și

suma de 10.000 lei. Cu această ocazie inculpatul a produs părții vătămate

traumatisme care au necesitat 15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Inculpatul nu a recunoscut fapta

deși radio-casetofonul a fost găsit asupra sa, apărându-se că l-a cumpărat de

la o persoană rămasă necunoscută.

Împotriva sentinței a formulat apel

inculpatul P.G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică și susținând că

nu a comis fapta pentru care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 130/ A din

15 mai 2003, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul P.G., apreciind că sentința criticată este legală și temeinică atât

în ceea ce privește vinovăția reținută în sarcina inculpatului pentru

infracțiunea pentru care a fost condamnat, cât și referitor la cuantumul

pedepsei aplicate.

Împotriva acestei decizii ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, a declarat recurs inculpatul P.G., care

prin apărătorul său le-a criticat pentru motivele de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., referitoare la greșita

condamnare pentru infracțiunea dedusă judecății în condițiile în care nu el

este autorul infracțiunii și la greșita individualizare a pedepsei.

Recursul declarat este nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate, instanța supremă le apreciază

nefondate pentru următoarele considerente:

Astfel, referitor la nelegalitatea

hotărârilor pronunțate care vizează greșita condamnare a inculpatului, se

constată că, din probele administrate la dosarul cauzei, respectiv declarațiile

testimoniale ale martorilor P.Ș. și G.M.S. care l-au identificat cu lux de

amănunte pe inculpat și care au ajuns la fața locului imediat după comiterea

faptei, precum și împrejurarea că inculpatul a fost depistat cu bunul sustras

asupra sa și că acesta nu a reușit să-și dovedească susținerile, potrivit

cărora radiocasetofonul ar fi fost „cumpărat”, de la o persoană necunoscută,

demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului, apărările formulate fiind

doar de natură a se sustrage răspunderii penale și consecințelor condamnării.

Referitor la cea de-a doua critică

formulată care vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate, instanța supremă o

consideră de asemenea nefondată, având în vedere gradul concret de pericol

social al infracțiunii săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă

asupra unei persoane în vârstă de 88 de ani, căreia inculpatul i-a produs

leziuni pentru a cărei vindecare i-au fost necesare 15 zile de îngrijiri

medicale, iar nu în ultimul rând, atitudinea procesuală nesinceră a acestuia

care în ciuda probelor evidente a negat săvârșirea faptei, dar și starea de

recidivă postcondamnatorie pentru același gen de infracțiuni cu cea din

prezenta cauză, au îndreptățit instanțele să aplice o pedeapsă în cuantumul

arătat, în cauză neconstatându-se temeiuri noi care să conducă la o

reindividualizare, situație în care, și pentru acest motiv recursul

inculpatului se va respinge ca atare.

În concluzie, pentru considerentele

mai sus expuse, secția penală a Curții Supreme de Justiție, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 11 noiembrie

2002 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr.

130/ A din 15 mai 2003 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsă reținerea și

arestarea preventivă de la 11 noiembrie 2002 la 23 septembrie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2003.