ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3955/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 139 din 1 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost condamnat inculpatul P.G. la 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada executată începând cu data de 11 noiembrie 2002. S-a prelungit măsura arestului preventiv cu încă 30 de zile, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 10.000 lei prin obligarea acestei sume către stat. S-a luat act că partea vătămată P.T.

nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în data de 9 noiembrie 2002, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate P.T., în vârstă de 88 de ani, căreia prin violență, i-a sustras un radio-casetofon și suma de 10.000 lei. Cu această ocazie inculpatul a produs părții vătămate traumatisme care au necesitat 15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Inculpatul nu a recunoscut fapta deși radio-casetofonul a fost găsit asupra sa, apărându-se că l-a cumpărat de la o persoană rămasă necunoscută. Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul P.G., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică și susținând că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 130/ A din 15 mai 2003, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G., apreciind că sentința criticată este legală și temeinică atât în ceea ce privește vinovăția reținută în sarcina inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, cât și referitor la cuantumul pedepsei aplicate. Împotriva acestei decizii ca și a hotărârii pronunțată de prima instanță, a declarat recurs inculpatul P.G., care prin apărătorul său le-a criticat pentru motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc. pen., referitoare la greșita condamnare pentru infracțiunea dedusă judecății în condițiile în care nu el este autorul infracțiunii și la greșita individualizare a pedepsei.

Recursul declarat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, instanța supremă le apreciază nefondate pentru următoarele considerente: Astfel, referitor la nelegalitatea hotărârilor pronunțate care vizează greșita condamnare a inculpatului, se constată că, din probele administrate la dosarul cauzei, respectiv declarațiile testimoniale ale martorilor P.Ș. și G.M.S. care l-au identificat cu lux de amănunte pe inculpat și care au ajuns la fața locului imediat după comiterea faptei, precum și împrejurarea că inculpatul a fost depistat cu bunul sustras asupra sa și că acesta nu a reușit să-și dovedească susținerile, potrivit cărora radiocasetofonul ar fi fost „cumpărat”, de la o persoană necunoscută, demonstrează cu certitudine vinovăția inculpatului, apărările formulate fiind doar de natură a se sustrage răspunderii penale și consecințelor condamnării.

Referitor la cea de-a doua critică formulată care vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate, instanța supremă o consideră de asemenea nefondată, având în vedere gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea în care aceasta a fost comisă asupra unei persoane în vârstă de 88 de ani, căreia inculpatul i-a produs leziuni pentru a cărei vindecare i-au fost necesare 15 zile de îngrijiri medicale, iar nu în ultimul rând, atitudinea procesuală nesinceră a acestuia care în ciuda probelor evidente a negat săvârșirea faptei, dar și starea de recidivă postcondamnatorie pentru același gen de infracțiuni cu cea din prezenta cauză, au îndreptățit instanțele să aplice o pedeapsă în cuantumul arătat, în cauză neconstatându-se temeiuri noi care să conducă la o reindividualizare, situație în care, și pentru acest motiv recursul inculpatului se va respinge ca atare.

În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, secția penală a Curții Supreme de Justiție, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 11 noiembrie 2002 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 130/ A din 15 mai 2003 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 11 noiembrie 2002 la 23 septembrie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2003.