ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 253 din 24

februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 1152/2003, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C.

pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul

N.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, în varianta agravată, împotriva părții vătămate B.C.D.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a

revocat beneficiul liberării condiționate, dispuse prin sentința penală nr.

2515 din 23 decembrie 2001 a Judecătoriei Slobozia, pentru restul de 329 zile

închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 80 din 19 februarie 2001 a

Tribunalului Brăila, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 13 martie

2001, și în consecință, a fost contopit restul de 329 zile închisoare rămas

neexecutat cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin această sentință

penală, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, cu

referire la art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 88 alin. (1) C.

pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului

începând cu data de 13 februarie 2003 la zi.

În temeiul art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată

B.C.D. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul material fiind recuperat în

întregime, prin restituire.

În temeiul art. 116 alin. (4) C.

pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla

pe raza municipiului București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei

principale a închisorii.

În temeiul art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.900.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 900.000 lei, onorariu avocat oficiu s-a dispus a

fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Pe data de 7 aprilie 2002, în jurul

orei 23,30, inculpatul N.B., împreună cu un alt făptuitor, rămas neidentificat,

după ce au consumat băuturi alcoolice, i-au solicitat părții vătămate B.C.D.,

taximetrist pe autoturismul marca Dacia 1310, de culoare galbenă, să-i

transporte din zona Luică, sector 4 București, în satul Sintești, comuna Vidra,

județul Ilfov. În momentul în care au ajuns în dreptul Fabricii de cărămidă din

apropierea satului respectiv, într-o zonă de câmp, inculpatul și făptuitorul au

purtat o discuție în limba țigănească, după care făptuitorul i-a spus părții

vătămate să oprească autoturismul, pentru a coborî. Întrucât partea vătămată a

continuat drumul, făptuitorul, aflat pe bancheta din spate a autoturismului i-a

smuls cheile din contact, strângând-o pe partea vătămată de gât cu brațele,

pentru ca inculpatul, aflat pe scaunul din dreapta față, să sustragă din bordul

autovehiculului radiocasetofonul marca Panasonic. Partea vătămată a reușit să

coboare din autoturism, s-a deplasat la portiera din spate a acestuia, pe unde

făptuitorul încerca să coboare, s-au lovit reciproc, după care făptuitorul a

aruncat cheile de contact și, reușind să se smulgă din brațele părții vătămate,

a fugit. A fost urmat de inculpat, care avea asupra sa radiocasetofonul

sustras, pe care l-a ascuns ulterior sub o grămadă de lemne din curtea, în care

era montat cortul în care locuia împreună cu familia sa.

S-a reținut că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă, prejudiciul material fiind acoperit în întregime,

prin restituire.

De asemenea, s-a reținut că prin

sentința penală nr. 80 din 19 februarie 2001 a Tribunalului Brăila, rămasă

definitivă prin neapelare, pe data de 13 martie 2001, s-a dispus contopirea

pedepselor cu închisoarea, aplicate, pentru săvârșirea unor infracțiuni în

stare de minorat, prin sentințele penale nr. 395 din 20 iulie 1999 a

Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin neapelare, la

data de 2 septembrie 1999, nr. 14 din 5 ianuarie 2000 a Judecătoriei Buftea,

rămasă definitivă prin neapelare și nr. 6 din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului

Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4703 din 24 noiembrie 2000 a

Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul urmând să execute o

pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

Această pedeapsă a început a fi

executată de inculpat pe data de 22 martie 1999, fiind liberat condiționat pe

data de 27 decembrie 2001, prin sentința penală nr. 2515 din 23 decembrie 2001

a Judecătoriei Slobozia, rămânând cu un rest de pedeapsă neexecutat de 329 zile

închisoare.

Făcând analiza ansamblului

materialului probator aflat la dosar, tribunalul a apreciat că fapta penală

comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, în variantele agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d)

și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În ceea ce privește încadrarea

juridică dată faptei penale, prin rechizitoriu, tribunalul a constatat că, deși

a fost reținut art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, au fost

aplicate dispozițiile legii penale noi, care sunt în defavoarea inculpatului.

Tribunalul a constatat că fapta

penală a fost comisă pe data de 7 aprilie 2002, prin urmare înaintea datei de

18 aprilie 2002, când au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 169/2002,

prin care, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în varianta agravantă a

săvârșirii de către două sau mai multe persoane împreună, se prevede o pedeapsă

cu închisoarea cuprinsă între 7 ani și 20 ani, în vreme ce, potrivit legii

penale vechi, pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 5 ani și 20 ani, așa

încât legea penală mai veche este mai favorabilă inculpatului.

De aceea, infracțiunea de tâlhărie,

comisă pe data de 7 aprilie 2002, împreună cu o altă persoană, pe timp de

noapte și într-un loc public, este prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2)

lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Tribunalul a apreciat că există

probe clare de vinovăție, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de

inculpat, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, potrivit procesului-verbal

din data de 13 februarie 2003, încheiat în prezența martorului asistent T.B.,

coroborat cu declarațiile participanților la constituirea grupului, P.N., D.R.A.

și D.D., partea vătămată l-a recunoscut din grup pe inculpat, după cum se

atestă și prin planșele fotografice.

De asemenea, conform

procesului-verbal din data de 17 aprilie 2002, întocmit după aproximativ 10

zile de la data comiterii infracțiunii, radiocasetofonul marca Panasonic,

sustras din autoturismul părții vătămate a fost găsit, ambalat într-o pungă din

plastic, sub o grămadă de lemne aflată în cortul în care locuiește familia

inculpatului, această împrejurare fiind confirmată și de martorul de la

urmărirea penală S.G., care a declarat, în mod constant, pe parcursul

procesului penal, că organele de poliție au găsit bunul sustras, în locul

respectiv.

În plus, inculpatul a recunoscut

comiterea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat apel inculpatul N.B., care a criticat-o sub aspectul

individualizării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea aspră în raport

cu fapta comisă și cu circumstanțele sale personale.

A mai arătat inculpatul în motivarea

apelului că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind

acoperit.

Prin decizia penală nr. 256/ A din 7

aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.B.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive a acestuia de la 13

februarie 2003 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, s-a

dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal a declarat recurs inculpatul N.B. care, prin apărătorul desemnat din

oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 395

9

alin. (1)

pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul

reducerii cuantumului acesteia.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima

instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a

efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Din probatoriile administrate în

cauză rezultă că inculpatul a conceput și săvârșit, împreună cu un alt

făptuitor, pe care a refuzat să-l nominalizeze, acte de violență împotriva

șoferului unui taxi, pe care sub pretextul efectuării unei curse în mediul

rural, l-a atras într-un loc întunecos, l-a forțat să oprească autoturismul și

l-a deposedat de bunuri.

Fapta are canotații deosebit de

grave, deoarece opoziția părții vătămate ar fi putut conduce la suprimarea

vieții acesteia, iar pe de altă parte atacurile de acest gen sunt din ce în ce

mai frecvente.

Având în vedere importanța

relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni

deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei,

cât și bunurile acesteia, precum și urmările directe, păgubitoare și

traumatizante asupra părților vătămate, Înalta Curte apreciază că asemenea

fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea

legii.

Pe de altă parte bogata activitate

infracțională a inculpatului, care a debutat și s-a desfășurat în perioada

minoratului, acesta fiind anterior condamnat definitiv de trei ori, la pedepse

cu închisoarea, pentru comiterea, în principal, a unor infracțiuni de aceeași

natură cu cea din prezenta cauză, demonstrează periculozitatea socială a

inculpatului și specializarea sa în comiterea de infracțiuni de tâlhărie.

Inculpatul s-a sustras de la

urmărirea penală, timp de aproximativ 10 luni, fiind dat în urmărire generală

și a avut o atitudine nesinceră, întrucât nu a arătat identitatea celuilalt

făptuitor, declarând că a comis infracțiunea la insistențele acestuia și pentru

că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Pe de altă parte, existând dovezi

evidente că pedeapsa anterioară de numai 3 ani și 8 luni închisoare nu a fost

suficientă pentru resocializarea inculpatului, acesta ignorând beneficiul

liberării condiționate, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru

coborârea cuantumului pedepsei sub cel stabilit de instanțele de fond și apel.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul N.B.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C.

proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării

preventive a inculpatului de la 13 februarie 2003 la 28 septembrie 2004.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 7 aprilie 2004

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 13 februarie 2003 la 28 septembrie

2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 septembrie 2004.