ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4823/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 24 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1152/2003, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul N.B. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în varianta agravată, împotriva părții vătămate B.C.D.

În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate, dispuse prin sentința penală nr. 2515 din 23 decembrie 2001 a Judecătoriei Slobozia, pentru restul de 329 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 80 din 19 februarie 2001 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 13 martie 2001, și în consecință, a fost contopit restul de 329 zile închisoare rămas neexecutat cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin această sentință penală, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71, cu referire la art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului începând cu data de 13 februarie 2003 la zi. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a luat act că partea vătămată B.C.D. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul material fiind recuperat în întregime, prin restituire. În temeiul art. 116 alin. (4) C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranță a interzicerii de a se afla pe raza municipiului București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 900.000 lei, onorariu avocat oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Pe data de 7 aprilie 2002, în jurul orei 23,30, inculpatul N.B., împreună cu un alt făptuitor, rămas neidentificat, după ce au consumat băuturi alcoolice, i-au solicitat părții vătămate B.C.D., taximetrist pe autoturismul marca Dacia 1310, de culoare galbenă, să-i transporte din zona Luică, sector 4 București, în satul Sintești, comuna Vidra, județul Ilfov. În momentul în care au ajuns în dreptul Fabricii de cărămidă din apropierea satului respectiv, într-o zonă de câmp, inculpatul și făptuitorul au purtat o discuție în limba țigănească, după care făptuitorul i-a spus părții vătămate să oprească autoturismul, pentru a coborî.

Întrucât partea vătămată a continuat drumul, făptuitorul, aflat pe bancheta din spate a autoturismului i-a smuls cheile din contact, strângând-o pe partea vătămată de gât cu brațele, pentru ca inculpatul, aflat pe scaunul din dreapta față, să sustragă din bordul autovehiculului radiocasetofonul marca Panasonic. Partea vătămată a reușit să coboare din autoturism, s-a deplasat la portiera din spate a acestuia, pe unde făptuitorul încerca să coboare, s-au lovit reciproc, după care făptuitorul a aruncat cheile de contact și, reușind să se smulgă din brațele părții vătămate, a fugit. A fost urmat de inculpat, care avea asupra sa radiocasetofonul sustras, pe care l-a ascuns ulterior sub o grămadă de lemne din curtea, în care era montat cortul în care locuia împreună cu familia sa.

S-a reținut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul material fiind acoperit în întregime, prin restituire. De asemenea, s-a reținut că prin sentința penală nr. 80 din 19 februarie 2001 a Tribunalului Brăila, rămasă definitivă prin neapelare, pe data de 13 martie 2001, s-a dispus contopirea pedepselor cu închisoarea, aplicate, pentru săvârșirea unor infracțiuni în stare de minorat, prin sentințele penale nr. 395 din 20 iulie 1999 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 2 septembrie 1999, nr. 14 din 5 ianuarie 2000 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin neapelare și nr. 6 din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului Giurgiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4703 din 24 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul urmând să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

Această pedeapsă a început a fi executată de inculpat pe data de 22 martie 1999, fiind liberat condiționat pe data de 27 decembrie 2001, prin sentința penală nr. 2515 din 23 decembrie 2001 a Judecătoriei Slobozia, rămânând cu un rest de pedeapsă neexecutat de 329 zile închisoare. Făcând analiza ansamblului materialului probator aflat la dosar, tribunalul a apreciat că fapta penală comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în variantele agravante prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei penale, prin rechizitoriu, tribunalul a constatat că, deși a fost reținut art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, au fost aplicate dispozițiile legii penale noi, care sunt în defavoarea inculpatului.

Tribunalul a constatat că fapta penală a fost comisă pe data de 7 aprilie 2002, prin urmare înaintea datei de 18 aprilie 2002, când au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr. 169/2002, prin care, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, în varianta agravantă a săvârșirii de către două sau mai multe persoane împreună, se prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 7 ani și 20 ani, în vreme ce, potrivit legii penale vechi, pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 5 ani și 20 ani, așa încât legea penală mai veche este mai favorabilă inculpatului. De aceea, infracțiunea de tâlhărie, comisă pe data de 7 aprilie 2002, împreună cu o altă persoană, pe timp de noapte și într-un loc public, este prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

Tribunalul a apreciat că există probe clare de vinovăție, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de inculpat, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc. pen. Astfel, potrivit procesului-verbal din data de 13 februarie 2003, încheiat în prezența martorului asistent T.B., coroborat cu declarațiile participanților la constituirea grupului, P.N., D.R.A. și D.D., partea vătămată l-a recunoscut din grup pe inculpat, după cum se atestă și prin planșele fotografice.

De asemenea, conform procesului-verbal din data de 17 aprilie 2002, întocmit după aproximativ 10 zile de la data comiterii infracțiunii, radiocasetofonul marca Panasonic, sustras din autoturismul părții vătămate a fost găsit, ambalat într-o pungă din plastic, sub o grămadă de lemne aflată în cortul în care locuiește familia inculpatului, această împrejurare fiind confirmată și de martorul de la urmărirea penală S.G., care a declarat, în mod constant, pe parcursul procesului penal, că organele de poliție au găsit bunul sustras, în locul respectiv. În plus, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul N.B., care a criticat-o sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o prea aspră în raport cu fapta comisă și cu circumstanțele sale personale.

A mai arătat inculpatul în motivarea apelului că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit. Prin decizia penală nr. 256/ A din 7 aprilie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.B. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive a acestuia de la 13 februarie 2003 la zi. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul N.B.

care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 395 9 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Din probatoriile administrate în cauză rezultă că inculpatul a conceput și săvârșit, împreună cu un alt făptuitor, pe care a refuzat să-l nominalizeze, acte de violență împotriva șoferului unui taxi, pe care sub pretextul efectuării unei curse în mediul rural, l-a atras într-un loc întunecos, l-a forțat să oprească autoturismul și l-a deposedat de bunuri. Fapta are canotații deosebit de grave, deoarece opoziția părții vătămate ar fi putut conduce la suprimarea vieții acesteia, iar pe de altă parte atacurile de acest gen sunt din ce în ce mai frecvente.

Având în vedere importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, ce vizează simultan atât integritatea fizică a persoanei, cât și bunurile acesteia, precum și urmările directe, păgubitoare și traumatizante asupra părților vătămate, Înalta Curte apreciază că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Pe de altă parte bogata activitate infracțională a inculpatului, care a debutat și s-a desfășurat în perioada minoratului, acesta fiind anterior condamnat definitiv de trei ori, la pedepse cu închisoarea, pentru comiterea, în principal, a unor infracțiuni de aceeași natură cu cea din prezenta cauză, demonstrează periculozitatea socială a inculpatului și specializarea sa în comiterea de infracțiuni de tâlhărie.

Inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, timp de aproximativ 10 luni, fiind dat în urmărire generală și a avut o atitudine nesinceră, întrucât nu a arătat identitatea celuilalt făptuitor, declarând că a comis infracțiunea la insistențele acestuia și pentru că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Pe de altă parte, existând dovezi evidente că pedeapsa anterioară de numai 3 ani și 8 luni închisoare nu a fost suficientă pentru resocializarea inculpatului, acesta ignorând beneficiul liberării condiționate, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru coborârea cuantumului pedepsei sub cel stabilit de instanțele de fond și apel. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B. Potrivit art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive a inculpatului de la 13 februarie 2003 la 28 septembrie 2004. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.B. împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 7 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 13 februarie 2003 la 28 septembrie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2004.