ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2815/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 294 din 15

octombrie 2003, Tribunalul Suceava, secția penală, a condamnat pe inculpatul

P.C.G. la:

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și

e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. b)

C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., a dispus

revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei de un an și 2 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 135/1998 a Tribunalului Militar

Cluj și executarea ei pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, astfel că inculpatul

urmează să execute pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a

dispus contopirea pedepsei rezultante de 4 ani și 2 luni închisoare mai sus

arătată, cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 23/2001 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia

penală nr. 249/2001 a Tribunalului Suceava, urmând ca inculpatul să execute, în

final, pedeapsa cea mai grea și anume 4 ani și 2 luni închisoare.

Din pedeapsa pe care inculpatul

urmează să o execute s-a dedus perioada executată de la 15 septembrie 2000 până

la data de 5 iulie 2002, precum și durata arestării preventive de la 9

septembrie 1997 până la 11 septembrie 1997.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

S-a constatat că prejudiciul cauzat

părții vătămate a fost recuperat integral și că aceasta nu s-a mai constituit

parte civilă.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat să plătească statului suma de 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 14 august 2000,

inculpatul P.C.G., observând că partea vătămată P.R. avea asupra sa un

radiocasetofon cumpărat din piață, după o prealabilă înțelegere cu numitul

P.D., persoană lipsită de discernământ, au urmărit-o și la un moment dat i-a

smuls aparatul din mână, reușind să și-l însușească, prin ruperea mânerului.

Ulterior, P.D. a vândut bunul furat

cu suma de 400.000 lei numitului L.M.

În urma cercetărilor efectuate,

radiocasetofonul a fost ridicat de la L.M. și restituit părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la greșita încadrare

juridică a faptei, apreciind că aceasta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de furt calificat, întrucât radiocasetofonul a fost sustras,

profitând de neatenția părții vătămate și nu prin folosirea de acte de

violență, așa cum a reținut prima instanță.

De asemenea, s-a solicitat acordarea

unor efecte mai mari circumstanțelor atenuante, reducerea pedepsei și

dispunerea suspendării condiționată a executării acesteia.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 10 din 5 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, pe care l-a obligat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând

onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se avansa din fondurile

Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii instanța de apel a

arătat că în mod corect prima instanță a încadrat fapta comisă de inculpat în

infracțiunea de tâlhărie, deoarece din probele administrate în cauză, respectiv

declarațiile părții vătămate P.R., a martorului B.G.D., coroborate cu cele ale

inculpatului rezultă fără nici un dubiu că radiocasetofonul care a format

obiectul infracțiunii a fost sustras de la partea vătămată prin folosirea de acte

de violență, în acest sens fiind evidentă împrejurarea că datorită forței cu

care a fost tras de inculpat, mânerul aparatului s-a rupt, rămânând în mâna

proprietarului acestuia.

S-a mai arătat că modificarea

ulterioară a declarației de către inculpat prin care a susținut că nu a folosit

acte de violență este lipsită de temei, întrucât nu se coroborează cu alte

probe, rămânând ca o simplă afirmație.

Cu privire la pedeapsa aplicată s-a

arătat că „se constată că s-a făcut o justă individualizare, coborâtă sub

limita minimului special, prin aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., ținându-se

seama potrivit criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen., de

periculozitatea socială ridicată a faptei, dar și de valoarea modică a bunului

sustras, de persoana inculpatului care a avut o comportare procesuală relativ

sinceră pe parcursul procesului și de starea lui de recidivă”.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de apel a declarat recurs inculpatul P.C.G., prin care a reiterat

motivele de casare invocate și la judecata în apel și anume:

- greșita încadrare juridică a

faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de furt calificat, întrucât radiocasetofonul și l-a însușit de la

partea vătămată, profitând de neatenția acesteia și nu prin folosirea de acte

de violență;

- pedeapsa aplicată pe care o

consideră prea severă, solicitând redozarea acesteia prin acordarea unei mai

mari eficiențe criteriilor de individualizare și în special circumstanțelor

atenuante reținute în favoarea sa.

Recursul declarat de inculpatul

P.C.G. este nefondat.

Așa cum s-a arătat mai sus,

inculpatul prin calea de atac de față a criticat decizia instanței de apel

pentru aceleași motive invocate și la judecata în calea de atac a apelului.

Întrucât instanța de apel a dat o

motivare corespunzătoare motivelor de casare invocate de inculpat, bazată pe

probele existente la dosar și care au fost pe larg expuse în prezenta decizie,

motivare însușită pe deplin de instanța de recurs, având în vedere și faptul că

inculpatul nu a adus în susținerea acestor critici probe sau elemente noi care

să schimbe soluția în discuție, se constată că reluarea lor nu se mai impune.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că verificând din oficiu, în condițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., decizia atacată nu se constată existența și a altor motive,

care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpatul P.C.G. este nefondat și va fi respins ca atare în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C.G. împotriva deciziei penale nr. 10 din 5 ianuarie

2004 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioadele executate.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 mai 2004.