ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3390/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu adresa înregistrată la această Curte sub nr. 3303/2003, Curtea de Apel Ploiești a înaintat spre competentă soluționare, de către această instanță, recursul declarat de inculpatul M.L., deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii de ședință din 18 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare, formulată de inculpat, privind pe toți magistrații din cadrul Tribunalului Buzău. În adresă, se face mențiunea că recursul a fost declarat verbal și consemnat în procesul-verbal încheiat în ziua ședinței de judecată.

În ședința publică de azi 25 iulie 2003, inculpatul, prin apărătorul său ales, a arătat că instanța s-a pronunțat atât pe recuzare, cât și pe prelungirea arestării preventive în Camera de Consiliu, în complet format dintr-un singur judecător, motiv pentru care consideră că hotărârea este lovită de nulitate absolută și în consecință, solicită să se constate nulitatea absolută a prelungirii și să se dispună punerea, de îndată, în libertate, a inculpatului. Recursul este nefondat. Conform art. 52 pct. 5 1 C. proc. pen., „în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, când se recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă, în condițiile prevăzute de lege.” Analiza cauzei arată că, prin încheierea atacată, instanța, în judecata făcută, a procedat exact cum cere textul de lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003.

În speță, nu există nici o nulitate absolută, instanța competentă să judece cererea de recuzare fiind în drept să judece și să dispună, în același complet și tot în camera de consiliu, cu privire la arestarea preventivă. Faptul că, textul prevede că se „dispune cu privire la arestarea preventivă, în condițiile prevăzute de lege”, nu înseamnă că instanța ar fi trebuit să judece întâi, în alt complet și în ședință publică, problema arestării preventive și apoi, cererea de recuzare. Un astfel de procedeu ar fi nelegal și n-ar ține seama că, prin art. 52 pct. 5 1 C. proc. pen., legiuitorul a prorogat, de fapt, completului care judecă recuzarea și competența de a se pronunța asupra arestării preventive.

Sintagma „în condițiile legii” nu vizează deci, și modul de constituire a completului de judecată ce urmează a se pronunța asupra măsurii arestării preventive. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să observe că recursul de față este nefondat și să-l respingă ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul inculpat M.L. împotriva încheierii din 18 iulie 2003 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosar nr. 6129/2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iulie 2003.