ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3390/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Cu adresa înregistrată la această

Curte sub nr. 3303/2003, Curtea de Apel Ploiești a înaintat spre competentă

soluționare, de către această instanță, recursul declarat de inculpatul M.L.,

deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii de ședință din 18 iulie

2003 a Curții de Apel Ploiești, încheiere prin care s-a respins cererea de

recuzare, formulată de inculpat, privind pe toți magistrații din cadrul

Tribunalului Buzău.

În adresă, se face mențiunea că

recursul a fost declarat verbal și consemnat în procesul-verbal încheiat în

ziua ședinței de judecată.

În ședința publică de azi 25 iulie

2003, inculpatul, prin apărătorul său ales, a arătat că instanța s-a pronunțat

atât pe recuzare, cât și pe prelungirea arestării preventive în Camera de

Consiliu, în complet format dintr-un singur judecător, motiv pentru care

consideră că hotărârea este lovită de nulitate absolută și în consecință,

solicită să se constate nulitatea absolută a prelungirii și să se dispună

punerea, de îndată, în libertate, a inculpatului.

Recursul este nefondat.

Conform art. 52 pct. 5

1

C. proc. pen., „în cauzele în care sunt inculpați arestați preventiv, când se

recuză întreaga instanță, instanța ierarhic superioară competentă să

soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării,

dispune cu privire la arestarea preventivă, în condițiile prevăzute de lege.”

Analiza cauzei arată că, prin

încheierea atacată, instanța, în judecata făcută, a procedat exact cum cere

textul de lege, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003.

În speță, nu există nici o nulitate

absolută, instanța competentă să judece cererea de recuzare fiind în drept să

judece și să dispună, în același complet și tot în camera de consiliu, cu

privire la arestarea preventivă.

Faptul că, textul prevede că se

„dispune cu privire la arestarea preventivă, în condițiile prevăzute de lege”,

nu înseamnă că instanța ar fi trebuit să judece întâi, în alt complet și în

ședință publică, problema arestării preventive și apoi, cererea de recuzare.

Un astfel de procedeu ar fi nelegal

și n-ar ține seama că, prin art. 52 pct. 5

1

C. proc. pen.,

legiuitorul a prorogat, de fapt, completului care judecă recuzarea și

competența de a se pronunța asupra arestării preventive.

Sintagma „în condițiile legii” nu

vizează deci, și modul de constituire a completului de judecată ce urmează a se

pronunța asupra măsurii arestării preventive.

În raport cu cele arătate, Curtea va

trebui să observe că recursul de față este nefondat și să-l respingă ca atare,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând astfel

hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul inculpat M.L. împotriva încheierii din 18 iulie 2003 a

Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosar nr. 6129/2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iulie 2003.