Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.07.2003
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3287/2003

HOTĂRÂRE
04.07.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3287/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, prin rechizitoriul din 18 martie 2002, a trimis în judecată pe inculpatul I.S., pentru infracțiunile de înșelăciune, uz de fals și fals în declarații, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3), art. 291 și art. 292, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că, în anul 2001, deși a cunoscut că adeverința de proprietate nr. 116 din 17 august 1992 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Boldoși a fost anulată de Comisia județeană Gorj prin hotărârea nr. 2745 din 28 ianuarie 2001, inculpatul a uzat de aceasta și a vândut, la 18 aprilie 2001, terenul în suprafață de 6,8 ha cumpărătorului M.V.

cu suma de 6.000.000 lei, declarând în fața notarului că acest teren nu formează obiectul vreunui litigiu la instanțele judecătorești, deși, în realitate, un astfel de proces era pe rolul Judecătoriei Motru. Judecătoria Motru, prin sentința penală nr. 595 din 10 iulie 2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru toate infracțiunile deduse judecății. De asemenea, a respins cererea părții vătămate I.N. cu privire la acordarea despăgubirilor civile. Tribunalul Gorj, prin decizia penală nr. 946 din 9 octombrie 2002, a admis apelul procurorului și, după casare, a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., față de care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., l-a achitat, iar conform art. 18 1 C. pen., i-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii de 1.000.000 lei. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 43 din 21 ianuarie 2003, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată, reținând că aceasta nu a declarat apel în cauză. Împotriva acestei ultime decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza a II-a C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, susținând că instanța de recurs a făcut o greșită aplicare a legii de natură să influențeze soluția procesului. Recursul în anulare este întemeiat. Este adevărat că, potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc.

pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute de art. 362 nu au folosit calea apelului. Din motivele de recurs ale părții vătămate pct. 5, rezultă însă că aceasta a declarat apel în cauză, care nu a fost însă judecat de Tribunalul Gorj. La cererea de recurs, partea vătămată a atașat în copie cererea de apel înregistrată la Judecătoria Motru în 18 iulie 2002, înscris neluat în seamă de instanța de control judiciar. De asemenea, din adresa nr. 1556/III/2/2003 din 21 martie 2003 (anexată recursului în anulare) rezultă că într-adevăr, la 18 iulie 2002 la Judecătoria Motru a fost înregistrat apelul declarat de partea vătămată I.N. împotriva sentinței penale nr. 595 din 10 iulie 2002, apel nejudecat.

Ca atare, respingând recursul părții vătămate ca inadmisibil, cu motivarea că aceasta nu a declarat apel, instanța de recurs a aplicat greșit legea și a influențat soluția procesului. Se impune deci casarea deciziei pronunțate în recurs, precum și a celei pronunțate în apel și trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor declarate de procuror și partea vătămată, pentru a se asigura astfel respectarea principiului contradictorialității, soluționarea ambelor apeluri impunându-se a se face printr-o singură hotărâre. Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 43 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul I.S. Casează deciziile nr. 43 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Craiova și nr. 946 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Gorj și trimite cauza la Tribunalul Gorj pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru și de partea vătămată I.N. Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-26
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2474/2009
decedată), P.I.I., P.M., P.C. și M.E. Astfel, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat privind anularea titlului de proprietate nr. 203954 din 24 august 1995 emis pe numele pârâților moștenitori ai lui P.I. și pe fond a respins a
ÎCCJ 2010-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5859/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. 1011/263/2006, reclamanta Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, reprezentată de S.H. a chemat în judecată pe pârâtul G.I.,
ÎCCJ 2005-11-03
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8730/2005
rilor, nu și modalitatea în care va avea loc restituirea prin echivalent, corespunzătoare acestei sume. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta D.V. precum și D.C. și B.A. S-a susținut că sentința civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002
ÎCCJ 2005-05-23
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2005
potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza probelor administrate
ÎCCJ 2005-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3225/2002, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtul P.M., solicitând să fie obligat să-i lase în deplină proprie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă