ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8730/2005

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Gorj sub nr. 854 /2004, reclamanta D.V. a chemat în judecată Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Baia de Fier, solicitând

obligarea acestora la plata sumei de 111.437.107 lei, reactualizată, de la data

de 20 ianuarie 2003 până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin sentința civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002, Tribunalul Gorj a

modificat dispoziția emisă de Primarul comunei Baia de Fier, jud. Gorj în

temeiul Legii nr. 10/2001 în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor ce i

se cuvin pentru terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna Baia de Fier,

jud. Gorj, la suma de 111.437.107 lei însă, până în prezent, aceste despăgubiri

nu i-au fost acordate, astfel că se impune admiterea acțiunii. În dovedirea

acțiunii a depus sentința civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunțată de

Tribunalul Gorj în dosarul nr. 8518/2001.

Tribunalul Gorj, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 218 din 14 iulie 2004, a respins ca inadmisibilă acțiunea

reclamantei, reținând că pârâții nu pot fi obligați la plata sumei de

111.437.107 lei, reactualizată de la data de 20 ianuarie 2003, întrucât din

dispozitivul sentinței nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul

Gorj nu rezultă că s-a născut obligația de plată a acestei sume, ci s-a

stabilit doar valoarea despăgubirilor, nu și modalitatea în care va avea loc

restituirea prin echivalent, corespunzătoare acestei sume.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanta D.V. precum și D.C. și B.A. S-a susținut că sentința civilă nr. 267

din 4 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Gorj este “definitivă dar nu și

executorie” și că suprafața de 2500 mp din terenul revendicat în baza Legii nr.

10/2001 este ocupată de Dispensarul comunal iar diferența de 2500 mp este

deținută de M.G., ca urmare a unui schimb cu un teren pe care acesta l-a cedat

primăriei , dar acest teren trebuie să li se restituie, întrucât le aparține de

drept. Reclamanta D.V. a mai arătat că reprezentanții primăriei i-au promis că

suma stabilită de expert pentru terenul în suprafață de 5000 mp, de 111.437.107

lei, i se va achita “imediat și necondiționat” și de aceea a solicitat

despăgubiri bănești fără a-i consulta și pe ceilalți doi moștenitori. S-a

solicitat restituirea în natură a suprafeței de 2500 mp liberă de orice

construcție iar pentru restul suprafeței ocupate de dispensarul comunal obligarea

la plata sumei de bani stabilite de expert, cu precizarea de a se arăta cine e

obligat la această plată.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

prin decizia nr. 913 din 25 martie 2005 a respins ca nefondat apelul cu

motivarea că sentința civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunțată de

Tribunalul Gorj este definitivă și irevocabilă iar prin modul în care s-a

formulat prezenta acțiune supusă apelului rezultă că vizează punerea în

executare a hotărârii menționate așa încât, în mod corect a fost respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamantei. Cu privire la apelanții B.A. și D.C.

instanța de apel a reținut că aceștia nu au fost părți în dosarul nr. 854/2004

al Tribunalului Gorj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 218/2004 și,

drept urmare, apelul declarat de aceștia este inadmisibil.

Împotriva acestei din urmă decizii

au declarat recurs reclamanta D.V., D.C. și B.A. În motivarea recursului s-a

susținut că D.C. și B.A. sunt moștenitorii lui D.G.C., alături de mama lor și

că în mod eronat instanța de apel nu a luat în considerare această calitate a

lor care le dă același drept ca și al mamei lor asupra terenului ce a

constituit obiectul notificării, ei dorind restituirea în natură a terenului

rămas liber, doar aceasta acceptând echivalentul bănesc. S-a solicitat

admiterea recursului și obligarea pârâților să le restituie în natură partea de

teren liberă și plata de despăgubiri în echivalent bănesc pentru suprafața

ocupată de dispensarul comunal, cuantumul echivalentului urmând a fi stabilit

printr-o nouă expertiză sau prin actualizarea sumei stabilită prin expertiza

administrată în primul litigiu.

Recursul nu este fondat.

Din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului reiese că reclamanta D.V. a investit instanța cu

soluționarea unei acțiuni al cărei obiect îl constituie obligarea pârâților

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Primăria Baia de Fier la

plata sumei de 111.437.107 lei, reactualizată, de la data de 20 ianuarie 2003

până la data efectivă, această sumă fiind stabilită printr-o hotărâre

judecătorească definitivă pronunțată în temeiul Legii nr. 10/2001 într-un prim

litigiu, respectiv sentința civilă nr. 267 din 4 noiembrie 2002 pronunțată de

Tribunalul Gorj, demersul judiciar al reclamantei fiind determinat de

nemulțumirea acesteia față de punerea în executare a hotărârii judecătorești de

care a înțeles să se prevaleze.

Or, în mod corect instanțele de fond

și de apel au constatat că o asemenea acțiune este inadmisibilă cât timp prin

dispozitivul sentinței menționate s-a stabilit numai valoarea despăgubirilor ce

i se cuvin reclamantei pentru terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna

Baia de Fier, jud. Gorj, ce a fost proprietatea soțului său, D.G., în cuantum

de 111.437.107 lei, nu și care este modalitatea de acordare a lor, în considerentele

sentinței reținându-se că aceasta urmează a fi stabilită după apariția Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Totodată, în mod legal instanța de

apel a reținut că apelul declarat în cauză de B.A. și D.C., care au motivat că

sunt moștenitori, alături de mama lor, reclamanta-apelantă D.V. și că au

aceleași drepturi cu aceasta asupra terenului ce a fost proprietatea tatălui

lor, a fost respins cu motivarea că nu au fost părți în dosarul nr. 854/2004 al

Tribunalului Gorj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 218 din 14 iulie

2004, aceștia nefiind părți, de altfel, nici în primul litigiu. Astfel, având

în vedere acest considerent, orice susțineri și critici pe care aceștia au

înțeles să le formuleze în apel și, ulterior, în recurs nu pot face obiect al

cercetării judecătorești.

Deosebit de aceasta este de reținut

totodată că cererea formulată în apel și reiterată în recurs de reclamanta D.V.

și de apelanții B.A. și D.C., aceea de a li se restitui în natură diferența de

teren de 2500 mp care este liberă, reprezintă o cerere nouă ce nu poate fi

primită întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 294 C. proc. civ. care

dispun că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Față de temeiurile menționate, se

constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta D.V. și de B.A. și D.C. împotriva deciziei nr. 931 din

25 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 3 noiembrie 2005.