ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3180/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 27

ianuarie 2003 a Tribunalului Bihor a fost condamnat inculpatul K.A. în baza

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. e), cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare.

Conform art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea liberării condiționate privind restul de pedeapsă de 391 zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni aplicată prin sentința penală nr.

2536 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei Oradea și contopirea acestui rest în

pedeapsa aplicată în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 17

septembrie 2002 la zi.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în fapt că, în noaptea de 12 septembrie 2002, inculpatul K.A., aflat

sub influența băuturilor alcoolice consumate la barul din centrul localității

Sălard, observând că partea vătămată B.D., aflată în același local, deține

asupra sa o sumă mare de bani, a urmărit-o la plecare, și pe trotuarul din fața

localului i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, deposedând-o de suma de

1.000.000 lei.

Ca urmare, partea vătămată a suferit

leziuni corporale, inclusiv pierderea unui dinte, pentru care, prin actul medico-legal

din dosar s-au stabilit ca necesare 12 zile îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția au

fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii, a

declarațiilor părții vătămate, a actului medico-legal arătat, a declarațiilor

martorilor U.I., B.I., D.L., T.R., F.A. și D.A., probe coroborate cu

declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Oradea, secția

penală, prin decizia penală nr. 65 din 10 aprilie 2003 a respins apelul

declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondată

critica formulată în sensul greșitei individualizări a pedepsei.

Astfel, instanța de control judiciar

a apreciat că sancțiunea aplicată este conformă cu pericolul social al faptei

și că nu există motive de reducere a cuantumului pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul, care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea

severă și a solicitat reducerea ei.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că instanțele, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea în

noaptea de 12 septembrie 2002 a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit.

a), au aplicat acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare, orientată chiar la

minimul legal având în vedere, conform art. 72 C. pen., pericolul social al

faptei, împrejurările săvârșirii ei și persoana inculpatului, care a dovedit

sinceritate pe parcursul procesului penal și se află în starea de recidivă post

condamnatorie.

Se mai constată că această pedeapsă

este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., integrarea în comunitate a

inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În consecință, fiind respectate

cerințele legale arătate, nu există motive de reducere a pedepsei așa cum a

solicitat inculpatul recurent.

Întrucât motivul de casare invocat

este neîntemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca

nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la 2 iulie 2003 și se va

stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul K.A. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 10 aprilie

2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 septembrie 2002 la 2 iulie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2003.