ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301 din 3

noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor, inculpatul B.V. a fost condamnat la

pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și la pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de

art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7

ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen.,

s-a dispus revocarea liberării condiționate privind pedeapsa de 5 ani și 8 luni

închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 25/1999 a Curții de Apel Oradea și

contopirea restului de pedeapsă rămasă neexecutat de 483 zile cu pedeapsa

aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute 7 ani și 6

luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 26 septembrie 2002, la

zi.

Prin aceeași hotărâre judecătorească

a fost condamnat, în baza acelorași încadrări juridice și la aceeași pedeapsă

rezultantă, și inculpatul C.D.V.

S-a luat act că prejudiciul cauzat

de cei doi inculpați în urma săvârșirii infracțiunilor în dauna părților

vătămate P.I. și T.N. a fost recuperat.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de câte 5.000.000 lei, onorariile apărătorilor din oficiu fiind suportate

din fondul Ministerul Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În seara zilei de 24 septembrie

2002, inculpații B.V. și C.D.V. au intrat în magazinul administrat de partea

vătămată P.I.

Inculpatul C.D.V. a sustras două

spray-uri și la intervenția părții vătămate, aceasta a fost lovită cu pumnii de

inculpatul B.V.

În urma agresiunii, partea vătămată

a suferit leziuni care au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale (raport de

constatare medico-legală nr. 2883/II-a/79 din 25 septembrie 2002 întocmit de

Serviciul de medicină legală al județului Bihor).

În dimineața aceleiași zile,

inculpații au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate T.N. de unde au

sustras obiecte de îmbrăcăminte, bibelouri, un radiocasetofon, bunuri care au

fost găsite de organele de poliție în locuința lui C.D.V.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului B.V. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat

în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, proces-verbal de

constatare, proces-verbal de cercetare la fața locului, acte medico-legale,

declarațiile martorilor M.G., M.A.G., B.B., S.L., procese verbale de

confruntare, dovezi de ridicare, declarațiile inculpaților.

Inculpatul B.V. nu a recunoscut

săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 2/ A din 15 ianuarie 2004, a respins ca nefondate apelurile

declarate de inculpați.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs în termen legal inculpatul B.V., solicitând admiterea acestuia,

casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, trimiterea dosarului instanței

de apel pentru motivarea hotărârii dispuse.

În al doilea rând, s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., din

infracțiunea de tâlhărie și infracțiunile de lovire și furt calificat și,

constatându-se lipsa plângerii prealabile a părții vătămate, să se dispună

încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2)

C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen. și reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea

de furt calificat.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 17 și 14 C.

proc. pen.

Recursul este nefondat.

Hotărârea instanței de apel

analizează criticile formulate de inculpați, permițând instanței de control

verificarea acesteia, împrejurare în care motivul de recurs invocat prevăzut de

art. 385 alin. (1) pct. 9 se dovedește întemeiat și nu poate fi primit.

Nici motivul de recurs privind

schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de loviri și furt calificat nu

este fondat.

În momentul în care partea vătămată

a sesizat că inculpatul C.D.V. i-a sustras bunurile și a intervenit, inculpatul

B.V. a lovit-o, cu intenția de a-i asigura partenerului său scăparea, acesta

reușind să părăsească magazinul.

Întrucât activitatea principală de

sustragere a fost urmată de exercitarea de violențe asupra părții vătămate

pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, în cauză, sunt pe deplin

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, astfel cum au

stabilit în mod just instanțele de judecată, neimpunându-se schimbarea

încadrării juridice.

Instanțele de judecată au realizat o

temeinică individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.V., corespunzător

gradului de pericol social al faptelor săvârșite și statutului de recidivist al

acestuia, condamnat penal de 5 ori pentru săvârșirea de infracțiuni de furt

calificat și tâlhărie.

Așa fiind, Curtea constată că nu

sunt temeiuri de modificare a pedepsei aplicate recurentului, aceasta fiind

stabilită în conformitate cu scopul preventiv – educativ statuat de art. 52 C.

pen.

Pentru aceste considerente și

constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.V.

Timpul arestului preventiv se va

deduce din pedeapsa executată de la 26 septembrie 2002 la 6 aprilie 2004.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și

art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 2/ A din 15 ianuarie

2004 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 26 septembrie 2002 la 6 aprilie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.800.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

aprilie 2004.