ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva deciziei

penale nr.181/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat V.M.,

apărător desemnat din oficiu.

A

lipsit intimata parte vătămată C.D.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea

pedepsei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât pedeapsa a fost just

individualizată.

Inculpatul

a declarat că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.124 din 3 iunie 2002, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe

inculpatul V.M. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută în art.20 raportat la art.211 alin.2 lit.a C.pen., cu aplicarea

art.37 lit.a C.pen.

În

baza art.61 C.pen. s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul

de 361 zile din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința

penală nr.1033 din 22 mai 2000 a Judecătoriei Deva, contopind acest rest cu

pedeapsa din cauză, inculpatul urmând să execute 2 ani și 6 luni închisoare, cu

aplicarea art.64, 71 C.pen.

A

fost menținută măsura arestării preventive și dedusă prevenția de la 11 aprilie

2002 la zi.

S-a

constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile.

Inculpatul

a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța

a reținut în fapt, că, la data de 11 aprilie 2002, inculpatul  V.M, pe stradă,

în municipiul Oradea, a încercat să smulgă portofelul din mâna părții vătămate

C.E..

Datorită

opunerii părții vătămate, inculpatul nu a reușit să-și însușească portofelul și

la strigătele de ajutor ale acesteia au intervenit mai mulți tineri, care l-au

imobilizat pe făptuitor până la sosirea organelor de poliție.

Împotriva

acestei hotărâri procurorul a declarat apel solicitând majorarea pedepsei în

considerarea pericolului social al infracțiunii săvârșite dar și a periculozității

inculpatului, condamnat anterior de nu  mai puțin de 5 ori  pentru fapte

asemănătoare.

Prin

decizia penală nr.181 din 19 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis

apelul procurorului, a desființat sentința penală, majorând în final pedeapsa

la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.71 și 64 C.pen.

Decizia

sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a solicitat

reducerea pedepsei.

Verificând

hotărârea criticată în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei,

Curtea constată că motivul de recurs invocat se întemeiază pe cazul de casare

prevăzut de art.385

9

pct.14 C.proc.pen., însă nu este fondat.

Situația

de fapt a fost corect reținută și rezultă fără echivoc din mijloacele de probă

administrate, respectiv, procesul-verbal de sesizare din oficiu, declarația

părții vătămate, declarația martorului G.I., coroborate cu declarațiile de

recunoaștere ale inculpatului atât din cursul urmăririi penale cât și din fața

instanței.

Din

cazierul judiciar rezultă că inculpatul  V.M a mai fost condamnat între 6 luni

și 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, fiind

liberat condiționat la data de 19 martie 2002 cu un rest neexecutat de 361

zile.

La

mai puțin de o lună de zile de la liberarea condiționată, recurentul inculpat a

săvârșit infracțiunea dedusă judecății, al cărei grad  de pericol social  este

mai ridicat decât cel al infracțiunilor pentru care a fost anterior condamnat.

În

raport de aceste date, pedeapsa aplicată de către  instanța de apel a fost

corect individualizată, fiind necesară pentru realizarea funcțiilor de

constrângere și reeducare și a scopului prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni, nefiind justificată reducerea acesteia.

Neconstatând

nici din examinarea din oficiu, conform art.385

9

alin.3 C.proc.pen.,

existența vreunui caz de casare a hotărârii criticate, recursul inculpatului

V.M urmează să fie respins ca nefondat.

Conform art.385

15

și art.383 alin.2 C.proc.pen. se va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 11 aprilie 2002

la 8 ianuarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M împotriva deciziei penale

nr.181/A din 19 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 11

aprilie 2002 la 8 ianuarie 2003.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 8 ianuarie 2003.