Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5800/2003

HOTĂRÂRE
10.12.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5800/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin sentința penală nr. 109 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Galați a fost condamnat inculpatul C.D. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1)art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) și alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., raportat la art. 217 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor în cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 2 luni, în total inculpatul având de executat 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 25 din 24 ianuarie 2001 a Judecătoriei Tg. Bujor. S-a constatat că prin încheierea din 30 octombrie 2002 a Judecătoriei Tg. Bujor a fost grațiată această pedeapsă total și condiționat. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare pe durata termenului de încercare a 5 ani stabilit conform art. 86 2 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 86 3 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpat mai multe scule care au servit la comiterea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la 20.677.358 lei despăgubiri către partea civilă SC E. SA Galați și la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în seara de 18 ianuarie 2001, inculpatul C.D. și fratele lui C.G. s-au deplasat cu căruța la stația electrică de transformare S.P.P. 9 din apropierea satului Fântânele, jud. Galați pentru a fura componente și conductori electrici. În timp ce inculpatul C.D. a rămas lângă căruță pentru a asigura paza, C.G. a escaladat un stâlp de beton și a demontat componentele unui separator electric tip STEPNO 20 KV, piese pe care C.D. le-a așezat în căruță sub lucernă. Apoi, C.G. a urcat pe alt stâlp de beton pentru a tăia și fura conductorii de aluminiu.

Cum linia electrică era sub tensiune făptuitorul s-a electrocutat și a căzut de la 8 m decedând. S-a constatat că paguba produsă SC E. SA Galați de către făptuitori este de 20.677.358 lei. Prin decizia penală nr. 391/A/2003, Curtea de Apel Galați a admis apelul inculpatului C.D., a casat hotărârea atacată, a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 2 luni, a înlăturat sporul și potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiată integral și condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 217 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen., rămânând ca acesta să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.

S-au menținut celelalte dispoziții, mai puțin durata termenului de încercare care a fost redus la 4 ani și 10 luni. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a cerut reducerea pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul inculpatului nu este fondat. Potrivit art. 72 alin. (2) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul pe pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză inculpatul a comis două infracțiuni în concurs în calitate de complice între care cea de furt de cabluri de transport a energiei electrice se pedepsește cu închisoarea de la 4 la 18 ani.

În cauză inculpatul a comis infracțiunile în participație cu fratele său. Ambii au pregătit minuțios furtul. S-au echipat cu scule, au efectuat deplasarea cu căruța și erau hotărâți să devasteze stația de transformare. Prin furtul de elemente de transport a curentului electric făptuitorii creează grave probleme nu numai proprietarilor sau administratorilor liniilor de transport a curentului electric, dar aduc atingere activității utilizatorilor, în general a populației care este privată de dreptul de a folosi în condiții normale energia electrică. De aceea fapta inculpatului prezintă un pericol social deosebit de ridicat. Împrejurarea că furturile de această natură pun în primejdie de electrocutare pe făptuitori, ceea ce s-a și întâmplat în cauză, nu este de natură a creea un tratament sancționator mai blând ci dimpotrivă.

Așa fiind, pedeapsa de numai 2 ani închisoare, suspendată de instanțe nu este în nici un fel aspră având în vedere și antecedentele penale ale inculpatului. O reducere mai accentuată a acesteia ar face ca scopul pedepsei așa cum este definit la art. 52 C. pen., să fie total nesocotit. Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul ca nefondat și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 391 din 1 iulie 2003 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent să plătească statului 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 decembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4458/2004
durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 86 2 C. pen. În baza dispozițiilor art. 86 3 C. pen., a pus în vedere inculpaților M.A., F.M. și F.G., ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor
ÎCCJ 2005-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2737/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 254 din 2 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Buzău a fost condamnat recurentul inculpat C.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pe
ÎCCJ 2010-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 440/2010
să de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza dispozițiilor art. 85 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspen
ÎCCJ 2004-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2135/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 542 din 30 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul Galați s-a dispus condamnarea: 1. inculpatului minor Z.C. la pedeapsa de 2 ani și
ÎCCJ 2007-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2007
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Galați prin sentința penală nr. 89 din 1 martie 2006 a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului P.I., din inf
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă