ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 619/2007

În noaptea de 19 septembrie 1997 inculpatul P.I. a sustras din comuna Certești, județul Galați, parbrizele de la autoturismele părților vătămate P.G. și G.A., acestea fiind găsite, în urma investigațiilor organelor de poliție, ascunse în grădină la domiciliul inculpaților P.I. și P.A.

În noaptea de 26 septembrie 1997, inculpatul P.I., împreună cu persoane rămase neidentificate, mascate pe față cu ciorapi, au pătruns în stâna părții vătămate D.C. au lovit-o pe acesta și pe fiii săi D.I. și D.S., i-au închis în colibă, asigurând ușa prin exterior cu o bucată de sârmă, au pătruns ulterior în țarcul de animale, de unde au sustras mai multe oi pe care le-au încărcat în căruța inculpatului P.I., sustrăgând de asemenea un ham de cal, o bucată de caș și mai multe obiecte de îmbrăcăminte ce aparțineau părților vătămată. Ulterior, inculpatul împreună cu ceilalți făptuitori au părăsit locul faptei, trecând cu căruța peste o bicicletă ce aparținea părții vătămate, distrugând-o. În urma investigațiilor organelor de poliție, cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpaților P.I. și P.A., s-au găsit 5 scalpuri de animal, recunoscute ulterior de proprietarii acestora după anumite semne particulare, ca fiind animalele sustrase de inculpat de la stâna părții vătămate. Situația de fapt reținută a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămată P.G., G.A., D.C., D.I., D.S., declarațiile martorilor D.I., L.C., T.G., U.A., D.A., A.A., V.C., P.V., H.M., G.V., M.D., procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele-verbale de percheziție domiciliară și declarațiile inculpaților care în mod constant au negat comiterea faptelor reținute în sarcina lor. Cu privire la vinovăția inculpaților, se cuvine a fi făcute următoarele precizări: 1. Infracțiuni comise la data de 19 septembrie 1997. Audiat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul P.A. a precizat că cele două parbrize găsite cu ocazia percheziției la domiciliul inculpaților, în grădina acestora, au fost aduse probabil de fratele său, inculpatul P.I., dar nu știe când și de unde. Anterior, cu prilejul efectuării percheziției inculpatul P.A. a declarat că nu cunoaște de unde provin parbrizele, deși au fost găsite la domiciliul său. Inculpatul P.I. a precizat că a găsit cele două parbrize cu 3 luni înaintea lunii septembrie, într-un șanț, pe marginea drumului între comuna Negrilești și Ghidigeni și le-a luat pentru a le folosi. Față de probele administrate, instanța și-a format convingerea că inculpatul P.I. se face vinovat de sustragerea celor două parbrize de la autoturismele părților vătămate. Astfel, părțile vătămate G.A. și P.G. și-au recunoscut parbrizele autoturismelor, conform proceselor-verbale de recunoaștere, după anumite semne particulare. Partea vătămată G.A. și-a recunoscut parbrizul sustras, deoarece acesta era lovit de mai mult timp în partea stângă și chederul de la parbriz prezenta urme de vopsea culoarea roșu 28, urmare a vopsirii autoturismului în anul 1996. Partea vătămată P.G. și-a recunoscut parbrizul după faptul că acesta fiind recent montat, prezenta urme de praf de talc și cauciuc în stare proaspătă, introduse pe rama montajului, respectiv cheder. Având în vedere declarațiile părților vătămate care au recunoscut parbrizele sustrase, coroborate cu declarația inculpatului P.A., care precizează că parbrizele au fost aduse probabil de inculpatul P.I., instanța a apreciat că acesta din urmă se face vinovat de sustragerea parbrizelor, urmând a înlătura ca nesincere declarațiile inculpatului P.I. că ar fi găsit cele două parbrize cu aproximativ 3 luni înainte, deoarece acest lucru este imposibil, faptele de furt fiind săvârșite la 19 septembrie 1997, iar parbrizele au fost găsite cu ocazia percheziției domiciliare din 1 octombrie 1997. 2. Infracțiuni comise la data de 26 septembrie 1997. Audiați fiind pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor. Inculpatul P.A. a precizat că, în noaptea de 26 septembrie 1997, s-a aflat în locuința sa. În timpul zilei a transportat porumb cu căruța. A aflat de la soția sa, seara, la întoarcerea acasă, că inculpatul P.I. a adus 5 oi pe data de 27 septembrie 1997 pe care le-a băgat în saivan și pe care ulterior, după trei zile, le-a sacrificat. A văzut și el personal ovinele și discutând cu fratele său a aflat de la acesta că ar fi cumpărat oile de la cineva din comuna Ghidigeni, dar nu i-a spus de la cine. Inculpatul P.I. nu a recunoscut comiterea infracțiunii, arătând că în ziua de 27 septembrie 1997 a cumpărat oile de la o persoană necunoscută din comuna Ghidigeni. Instanța și-a format convingerea că inculpatul P.I. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate și violare de domiciliu, comise în noaptea de 26 septembrie 1997. Astfel, la locul faptei s-au găsit urme de pneuri având caracteristicile descrise în procesul-verbal de cercetare la fața locului respectiv: roata dreapta de utilaj agricol semănătoare, roata față stânga de autoturism Dacia, precum și urme de frânară de atelaj cu lățimea de 20,5 cm, urme ce corespund atelajului găsit la domiciliul inculpaților P.I. și P.A. De reținut că cei doi frați locuiesc împreună, fiecare folosind grădina comună și câte o jumătate de saivan, fiecare are o căruță, iar căruța inculpatului P.I. era lăsată de obicei în curtea inculpatului P.A. (declarații inculpați date pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, declarațiile martorilor P.V.). Deși procesul verbal de verificare (fila 8 dosar urmărire penală) îi vizează pe inculpatul P.A., acesta a arătat în declarația de la urmărire penală cât și în cea dată în fața instanței că măsurătorile s-au efectuat la căruța fratelui său aflată în curte, lângă căruța sa. La rândul său, inculpatul P.I. a recunoscut că își ținea căruța în curtea fratelui său, iar organele de poliție au venit și au făcut o verificare la căruța sa. Inculpatul a contestat însă constatările procesului-verbal de verificare. Urmele descoperite au condus lucrătorii de poliție în satul Slobozia Conachi unde locuiau inculpații. Părțile vătămate D.C., D.I. și D.S. au declarat în mod constant că agresorii i-au lovit și amenințat, apoi i-au închis în colibă, după care au intrat în țarcuri și au sustras oi. Conform declarațiilor martorilor T.G., L.C., M.D. și G.V., proprietarii celor 5 oi date spre îngrijire părții vătămate D.C., aceștia au recunoscut scalpurile oilor găsite la domiciliul inculpaților, cu ocazia percheziției efectuate, după semne particulare (crestături) pe care fiecare le avea la oile sale. Față de aceste probe rezultă că inculpatul P.I. a acționat împreună cu alte persoane, rămase neidentificate, în noaptea de 26 septembrie 1997, săvârșind infracțiunile de tâlhărie, lipsire de libertate și violare de domiciliu. Apărarea inculpatului P.I., în sensul că a cumpărat 5 oi de la o persoană pe nume G. nu poate fi reținută. Astfel, martora D.L., la aproape doi ani de la comiterea faptelor, a dat declarație în fața instanței, arătând că în luna septembrie 1997, la barul din comuna Munteni a venit P.I. cu căruța proprietate personală. În căruță avea 5 oi despre care inculpatul a afirmat că le-a cumpărat de la Ghidigeni, fără a preciza numele vânzătorului. P.I. era singur, nefiind însoțit de P.A. Declarația martorei nu a putut fi reținută, având în vedere durata de timp după care inculpatul s-a gândit să o propună ca martor în apărare, deși avea această posibilitate, încă în faza de urmărire penală, dar și pentru faptul că nu a oferit informații de natură să conducă la aflarea adevărului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 26 septembrie 1997. Mai mult, ca urmare a cercetărilor efectuate pe raza comunei Ghidigeni, în satele Ghidigeni, Talpău, Gârbovăț, Gefu nu a fost identificată persoana indicată de inculpatul P.I. cu numele de „Gheorghe”, de la care ar fi cumpărat cele 5 oi. De asemenea, nu se explică de ce inculpatul P.I. a cumpărat oile sâmbăta, pe 27 septembrie 1997, le-a sacrificat marți pe 30 septembrie 1997 și tot pe 30 septembrie 1997 s-a adresat numitei Hulea Maria, agent agricol la Consiliul Local al comunei Munteni, solicitând și obținând eliberarea biletului de proprietate nr. 337 din 30 septembrie 1997 în care se atesta că inculpatul deținea 5 ovine. Din declarația martorei H.M. rezultă că a eliberat înscrisul, certificând că la vremea respectivă familia P. deținea un efectiv de oi. Martora a procedat conform O.G. nr. 1/1992, unde prin noțiunea de „gospodărie” se înțelege toți cei care locuiesc și gospodăresc împreună. Or, inculpatul P.I. locuia și gospodărea împreună cu tatăl său P.I., care avea 6 oi trecute în registrul agricol. Eliberarea certificatului se putea face pentru orice membru major al familiei. La rândul său, martora P.V., mama inculpatului, a confirmat că familia P. deținea un efectiv de 6 oi la data respectivă, că acestea erau date în vară la stâna unui anume L. zis C., pentru îngrijire, urmând a fi luate în cursul lunii noiembrie 1997. Martora a fost audiată la data de 2 octombrie 1997, moment în care oile nu erau sacrificate. În aceste condiții, apărarea inculpatului nu a fost convingătoare. Cu privire la inculpatul P.A. s-a reținut că la dosarul cauzei, nu există nici o probă din care să rezulte cu certitudine vinovăția acestuia, respectiv participația sa la infracțiunile comise în data de 19 septembrie 1997 și 26 septembrie 1997. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, a precizat că parbrizele și oile au fost aduse de fratele său. Instanța a explicat anterior în ce împrejurări a reținut că a comis faptele inculpatul P.I., ceea ce exclude participația inculpatului P.A. Chiar dacă la stână fapta a fost comisă de mai multe persoane mascate, nici o parte vătămată nu l-a identificat pe inculpat ca fiind autor al faptei. Or, stabilirea vinovăției unei persoane învinuite de comiterea unei infracțiuni se realizează numai pe bază de probe, ca elemente de fapt care servesc la constatarea extinderii sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei. În speță, din analiza atentă a mijloacelor de probă administrate, instanța a reținut caracterul insuficient al probatoriului asupra faptelor reținute în sarcina inculpatului, neputând fi reținută vreo contribuție a sa la comiterea infracțiunilor prezentate în actul de sesizare. Pe de altă parte, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul P.I. a săvârșit faptele de tâlhărie, violare de domiciliu și lipsire de libertate în mod ilegal împreună cu alte persoane. În acest sens sunt declarațiile părților vătămate D.C., D.S. și D.I. care relevă participarea la săvârșirea faptelor sus-menționate a 3-4 persoane. Într-adevăr, în cursul urmăririi penale nu au fost identificați ceilalți participanți și nici nu s-a disjuns cauza în vederea identificării acestora. Nici din probele administrate în cauză nu a rezultat identitatea celorlalți participanți la săvârșirea faptei. Aceasta nu înseamnă însă că în sarcina inculpatului P.I. nu trebuiesc reținute agravantele infracțiunilor mai sus menționate. În altă ordine de idei, conform art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, nefiind atributul instanței de judecată să identifice alte părți. În cauză nu ar putea fi reținută nici infracțiunea de favorizare a infractorilor prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât aprecierea probelor administrate în cauză nu conduce la concluzia că inculpatul P.A. ar fi dat vreun ajutor fratelui său, inculpatul P.I., fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a se asigura acestuia folosul sau produsul infracțiunii. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, instanța a reținut următoarele: 1. Cu privire la infracțiunea de furt calificat. Întrucât inculpatul P.I. a sustras în aceeași noapte într-o perioadă scurtă de timp de la două autoturisme aparținând a două părți vătămate, în același mod prin tăierea chederului de la două parbrize, instanța a apreciat că, în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen., urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor de furt calificat din două infracțiuni într-o singură infracțiune de furt calificat. De asemenea, deoarece nu s-a făcut dovada participării inculpatului P.A. la comiterea acestor fapte, urmează a se înlătura din încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina inculpatului P.I. lit. a), respectiv săvârșirea faptei de mai multe persoane împreună. 2. Cu privire la infracțiunea de tâlhărie. Prin rechizitoriu, inculpații P.I. și P.A. au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), g) și f) C. pen. Încadrarea juridică corectă este însă cea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), c), d) și f) C. pen., așa cum de altfel a și fost descrisă în rechizitoriu. Prin urmare, în loc de agravanta prevăzută de lit. a) și g) C. pen. (în timpul unei calamități) ar trebui reținută agravanta prevăzută de lit. d) C. pen. (pe timp de noapte). În primul ciclu procesual Tribunalul Galați a pronunța sentința penală nr. 85 din 24 februarie 1999 (dosar nr. 1104/1998), dispunând condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c) și f) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel doar inculpații, astfel încât, în rejudecare, nu se poate reține și agravanta prevăzută de lit. d) C. pen., întrucât s-ar agrava situația acestora, încălcându-se dispozițiile art. 372 C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu. Pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii prevăzută de art. 192 C. pen., pătrunderea fără drept trebuie să se facă într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit de acesta. Prin „locuință” se înțelege locul ales de o persoană unde aceasta își desfășoară efectiv viața sa personală. Nu interesează dacă locuința este permanentă sau temporară. Dependințele sunt acele locuri care constituie o prelungire (un accesoriu) al locuinței și care întregesc folosința acesteia. Din declarațiile părților vătămate D.C., D.S. și D.I., procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița locului faptei rezultă că stâna se afla așezată la o distanță de aproximativ 3 km de satul Cârlomănești, fiind compusă din două cabane de dormit pentru ciobani, o cabană pentru pregătirea brânzeturilor și două țarcuri de oi. Având în vedere și declarațiile părților vătămate, conform cărora locuiau efectiv la stână pentru a avea grijă de oi, rezultă că aceasta avea caracterul de locuință temporară, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate. Lipsirea de libertate în mod ilegal presupune sub aspectul laturii obiective o faptă prin care o persoană este lipsită de libertate fizică adică de posibilitatea de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria sa voință. În fapt, inculpatul P.I., însoțit de persoane necunoscute s-a deplasat cu căruța la stâna părții vătămate D.C. Din declarația acesteia rezultă că după ce a terminat munca, s-a culcat într-o cabană, iar cei doi fii ai săi au dormit într-o altă cabană. Auzind la un moment dat zgomote, partea vătămată a ieșit afară, moment în care a fost amenințată cu moartea, spunându-i-se să intre înăuntru, lucru pe care l-a făcut. A observat că fii săi au fost loviți și închiși în cabana lor. Ușile au fost asigurate cu sârmă. După aproximativ jumătate de oră s-a făcut liniște. D.C. a reușit să scoată trei scânduri de la perete, a părăsit cabana și cu ajutorul unui clește a tăiat sârma de la cealaltă ușă, eliberându-și fiii. Rezultă că latura obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate există, întrucât victimele au fost împiedicate în mod efectiv să se deplaseze și să acționeze. De asemenea, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate și sub aspectul laturii subiective, întrucât inculpatul și făptuitorul procedând în acest mod și-au dat seama că lipsesc de libertate pe părțile vătămată, acționând cu intenție directă. În consecință, având în vedere că imobilizarea victimelor excede acțiunilor necesare în desfășurarea laturii obiective a acțiunii de tâlhărie, rezultă că ne aflăm în fața unei acțiuni de sine stătătoare, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal.

Cu privire la aplicarea art. 13 C. pen. Având în vedere că de la săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen. și tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și până la data judecății a intervenit Legea nr. 169/2002, care prevede limite de pedeapsă sporite, instanța urmează a da eficiență dispozițiilor art. 13 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile. Raportat la situația de fapt mai sus expusă, inculpatul P.I. va fi pedepsit penal. La individualizarea și dozarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului P.I. s-a stabilit că vor fi avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac. Față de persoana inculpatului, valoarea mică a prejudiciului, dar și gradul de pericol social al faptelor comise, modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse privative de libertate într-un cuantum orientat spre minimul special, urmând să stabilească o pedeapsă rezultantă conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. (după schimbarea încadrării juridice ale faptelor), pedeapsă pe care inculpatul o va executa cu privare de libertate. În ceea ce privește infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpaților P.A. și P.I., s-a constatat că la data de 27 martie 2005 s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzută de art. 124 C. proc. pen., în referire la art. 122 lit. d) C. proc. pen. Întrucât inculpații nu au solicitat continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția, cu privire la această infracțiune s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. g) teza II C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpatul P.I., susținând în principal că, nu sunt probe de vinovăție a sa și deoarece a cerut achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate și suspendarea executării acesteia. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 81/ A din 18 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I. (cu antecedente penale) împotriva sentinței penale nr. 89 din 1 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.I. reținerea de 24 ore din data de 7 noiembrie 1997. Inculpatul P.I., nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recursul de față și prin care reia motivele invocate prin apel, respectiv, în principal a cerut a fi achitat, el socotindu-se nevinovat față de faptele pentru care a fost trimis în judecată și pentru care nu sunt probe certe și numai în subsidiar, a solicitat reducerea sancțiunii și suspendarea executării acesteia. Recursul este nefondat. Verificându-se hotărârea atacată în raport de criticile aduse, precum și din oficiu, Curtea reține că probatoriul administrat dovedește fără contradicții, vinovăția penală a inculpatului recurent, cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată. Așa fiind, și în raport de activitățile infracționale efectiv întreprinse de inculpatul recurent, se reține că și încadrarea juridică este cea legală. Ca atare, critica privitoare la lipsa de probe certe cu privire la vinovăția penală a recurentului se va înlătura ca fără temei. Pedepsele aplicate se constată că, reprezintă limita minimă a textelor ce încriminează faptele comise și cu aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 13 C. pen., deoarece de la data comiterii și până la data judecării, a fost modificată legea penală. În final, pedepsei rezultante, după contopire (infracțiunile comise fiind în concurs real) i s-a aplicat și un spor, dar care nu e decât de 2 luni, așa încât, nici acesta, nu poate fi apreciat ca excesiv. Cu privire la persoana recurentului inculpat se reține că, încă din minoritate a început să comită furturi și pentru care i s-a aplicat măsura educativă, a internării, într-un centru de reeducare, pe timp de 3 ani, perseverează în săvârșirea de fapte penale, de aceeași natură și chiar mai grave, precum este tâlhăria și sechestrarea de persoane, iar pe timpul cercetării judecătorești din prezenta cauză, a avut o poziție oscilantă și cu mult împotriva evidentei faptelor infracționale ce corect i s-au reținut și pentru care a fost condamnat cu pedepse privative de libertate. Pentru toate cele analizate, nici modalitatea de executare, nu se justifică a fi modificată iar, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și menținută hotărârea atacată, ca temeinică și legală, sub toate aspectele. Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.