ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 347 din 18 august 2006 a Tribunalului Galați a fost
condamnat inculpatul E.C.A., zis C., la o pedeapsă de 8 ani închisoare,
pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit.
a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.
A mai fost condamnat
același inculpat, la 19 ani închisoare, pentru infracțiunea
prevăzută de art. 174 și 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37
lit. a) C. pen. și la 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) și b) C. pen.
S-a descontopit pedeapsa de 8
ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 209/2003
a Tribunalului Galați, modificată prin decizia penală nr. 547/2003
a Curții de Apel Galați, în pedepsele componente cu înlăturarea
sporului de 6 luni închisoare, după cum urmează:
- 7 ani și 6 luni închisoare
pentru art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 917 zile de închisoare rest
neexecutat din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată
inculpatului E.C.A. prin sentința penală nr. 56/1999 a Tribunalului
Galați.
În baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit.
b) și art. 35 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 7 ani și 6 luni
închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 209/2003 a
Tribunalului Galați) cu pedepsele de 8 ani, 19 ani închisoare și
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 8 ani și s-a dispus ca
inculpatul
E.C.A.
să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare și 8 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
S-a menținut revocarea
liberării condiționate pentru restul de 917 zile din pedeapsa de 6
ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința
penală nr. 56/1999 a Tribunalului Galați, revocare dispusă prin
sentința penală nr. 2009/2003 a Tribunalului Galați.
S-a constatat grațiată integral
pedeapsa de un an și 3 luni închisoare, aplicată inculpatului
E.C.A. prin sentința
penală nr. 899 din 21 martie 1977 a Judecătoriei Galați,
definitivă la 3 aprilie 1997.
Potrivit art. 61 alin. (1) C. pen.,
s-a contopit pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen., cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 917
zile din sentința penală nr. 56/1999 a Tribunalului Galați
și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 19 ani închisoare,
sporită la 21 ani închisoare, plus pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,
pe timp de 8 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 64 lit.
a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.
A fost anulat mandatul de executare
emis în baza sentinței penale nr. 209/2003 a Tribunalului Galați
și s-a dispus emiterea unui nou mandat.
S-au menținut celelalte
dispoziții ale sentinței penale nr. 209/2003 a Tribunalului
Galați și ale sentinței penale nr. 899/1997 a Judecătoriei
Galați.
Prin aceiași sentință
a fost condamnat și inculpatul
V.V., la 8 ani închisoare, pentru art. 211 alin. (1) și
(2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
- la 19 ani închisoare, pentru art. 174
și 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 8 ani
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;
- 4 ani închisoare, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.
(1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
și art. 13 C. pen.;
- 6 ani închisoare, pentru art. 211 alin.
(1) și (2) lit. b) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.
pen.
S-a descontopit pedeapsa
rezultantă de 7 ani închisoare aplicată acestui inculpat prin
sentința penală nr. 338/1998 a Tribunalului Galați, în pedepsele
componente cu înlăturarea sporului de 2 ani închisoare, după cum urmează:
- 5 ani închisoare, pentru art. 26 C.
pen., cu referire la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu
aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 1152 zile închisoare, rest de
pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată
inculpatului V.V. prin sentința penală nr. 1630/1996 a
Judecătoriei Galați.
În baza art. 36 alin. (1) și art.
34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare
(sentința penală nr. 338/1998 a Tribunalului Galați) cu cele
două pedepse de câte 4 ani închisoare aplicate prin prezenta hotărâre
și s-a dispus ca inculpatul V.V. să execute pedeapsa de 5 ani
închisoare.
S-a menținut revocarea
liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată
prin sentința penală nr. 1630/1996 a Judecătoriei Galați,
revocare dispusă prin sentința penală nr. 338/1998 a
Tribunalului Galați.
În baza art. 61 C. pen., a fost
contopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare cu restul de
pedeapsă rămas neexecutat de 1152 zile închisoare și a dispus ca
inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare,
sporită la 10 ani închisoare.
S-a constatat că pedeapsa de 10
ani a fost executată, în parte, în perioada 18 septembrie 1997 – 23
aprilie 2002 când a fost liberat condiționat prin sentința
penală nr. 1262/2002 a Judecătoriei Medgidia, cu un rest neexecutat
de 1974 zile închisoare.
S-a descontopit pedeapsa
rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința
penală nr. 249/2003 a Tribunalului Galați, în pedepsele componente cu
înlăturarea sporului de un an închisoare după cum urmează:
- 4 ani închisoare, pentru
infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 alin.
(1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.
a) C. pen.;
- restul de pedeapsă neexecutat
de 878 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin
sentința penală nr. 338/1998 a Tribunalului Galați;
- 9 ani închisoare pentru art. 211 alin.
(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.
pen.;
S-au contopit pedepsele de 4 ani, 9
ani închisoare (sentința penală nr. 249/2003 a Tribunalului
Galați) cu pedepsele de 19 ani închisoare și 8 ani închisoare
(aplicate prin prezenta) cu pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b C. pen. pe timp de 8 ani.
Conform art. 61 C. pen., s-a contopit
pedeapsa rezultantă de 19 ani închisoare și pedeapsa
complementară cu noul rest neexecutat de 1974 zile închisoare și s-a
dispus ca
inculpatul
V.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 19 ani, sporită la 23 ani
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 8 ani.
S-a aplicat pedeapsa accesorie
conform art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.
A fost anulat vechiul mandat și
s-a emis un nou mandat.
S-au menținut celelalte dispoziții
ale sentinței penale nr. 249/2003 a Tribunalului Galați.
S-a constatat că
părțile vătămate F.D., C.R. și C.I. nu s-au constituit
părți civile.
S-a dispus confiscarea de la fiecare
inculpat a câte 22.455.306 lei despăgubiri nesolicitate de partea
vătămată C.N.F.R. N. SA Galați.
Inculpatul V.V. a fost obligat la
plata sumei de 13.000.000 lei, despăgubiri civile către partea
civilă C.V.
Inculpații E.C.A. și V.V.
au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 146.937.165 lei, cheltuieli
de spitalizare, plus dobânda aferentă către partea civilă C.A.S.
Galați.
S-a confiscat de la inculpatul V.V.
300.000 lei, sumă ce nu a fost solicitată de martora G.M.
S-a confiscat de la fiecare inculpat
câte 500.000 lei, sume nesolicitate de părțile vătămate C.R.
și C.I.
Pe baza probelor administrate,
instanțele au reținut, în esență, următoarea stare de
fapt:
În seara de 6 septembrie 2002, în
urma înțelegerii prealabile de a sustrage bani și bunuri de la martorul
T.T., pe care anterior l-au urmărit și au constatat că
poartă asupra sa o geantă diplomat în care bănuiau că sunt
bani, l-au așteptat în zona garajului unde își parca mașina.
Având asupra lor o bară metalică
și mănuși, și-au împărțit rolurile în sensul
că au stabilit că inculpatul E.C.A. să asigure paza în imediata
apropiere, iar celălalt inculpat să îl lovească în cap cu bara
metalică. Întrucât locul unde se afla martorul nu era luminat, nu au
observat că acesta părăsise garajul și confundându-l cu o
altă persoană care purta o îmbrăcăminte
asemănătoare, au acostat-o pe victima C.G.H.
Inculpatul E.C.A. i-a tăiat
calea și imediat victima a fost lovită puternic în cap cu bara
metalică aflată asupra inculpatului V.V.
Deși victima a căzut imediat
la pământ și sângera puternic din zona capului, inculpații s-au
aplicat asupra ei și i-au sustras borseta care conținea acte de
identitate, chei și o telecomandă, iar din buzunarul hainei suma de 1
milion și telefonul mobil.
Victima a decedat la spital, în ziua
de 28 septembrie 2002, în urma leziunilor traumatice cauzate prin lovirea cu
bara de fier în zona capului.
În sarcina inculpatului V.V. s-a mai
reținut că la 2 și 12 august 1997 a sustras pe timp de noapte
și prin efracție, bani și bunuri din autoturismele a două
părți vătămate, iar la 26 octombrie 2002, prin
violență, a sustras bunuri aflate asupra lui C.V.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat apel inculpații V.V. și E.C.A. care au criticat-o sub
aspectul încadrării juridice dată faptelor comise și al
pedepselor aplicate.
Prin decizia penală nr. 293/ A
din 16 noiembrie 2006, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondate,
apelurile declarate de inculpați, cu motivarea că, inculpații au
acționat conștient, lovind cu o bară metalică în cap
victima, acceptând, astfel, posibilitatea că victima va putea deceda
oricând, datorită gravelor leziuni; mai mult s-a susținut că
victima nu se putea apăra datorită vârstei, timpului de noapte
și mai ales faptului că a fost lovită, prin surprindere, de
ambii inculpați, aceștia fiind foarte tineri și cu o fizionomie
atletică, fapt ce denotă periculozitatea sporită a
inculpaților.
În termen legal împotriva acestor
hotărâri au declarat recurs cei doi inculpați.
Înalta Curte, luând în examinare din
oficiu, conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., recursurile
declarate de inculpați a constatat existența unui motiv de casare a
hotărârii pronunțată în apel, aspect sub care recursurile declarate
de inculpați sunt fondate.
Astfel, conform art. 385
9
alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării,
printre altele și în situația existenței unui caz de
incompatibilitate.
Printre cazurile de
incompatibilitate prevăzute de legea procesuală se află și
cel arătat de prevederile art. 47 C. proc. pen., respectiv, al judecătorului
care s-a pronunțat anterior în aceiași cauză.
Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) C.
proc. pen., judecătorul care a luat parte la soluționarea unei cauze
nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau
la judecarea cauzei după desființarea hotărârii cu trimitere în
apel sau după casarea cu trimitere în recurs.
Cauza dedusă
judecății a mai parcurs un ciclu procesual, când în recurs, prin
decizia penală nr. 6497 din 17 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de parchet, casată
decizia penală nr. 291/ A din 1 iulie 2005 a Curții de Apel
Galați și sentința penală nr. 527 din 4 noiembrie 2004 a
Tribunalului Galați, cauza fiind trimisă spre rejudecare la
Tribunalul Galați.
După casarea cu trimitere a
cauzei în compunerea completului de judecată de la Curtea de Apel
Galați a participat un judecător, respectiv, d-na judecător G.M.
care participase și la judecarea primului apel, pronunțând decizia nr.
291/ A din 1 iulie 2005 a Curții de Apel Galați,
desființată de Înalta Curte de Casație și Justiție
care a soluționat recursul parchetului.
Așa fiind, constatând
incompatibilitatea judecătorului care a participat la soluționarea apelurilor
în aceiași cauză, dar în cicluri procesuale diferite (și care a
făcut parte din completul de judecată care a pronunțat, atât
decizia penală nr. 291 din 1 iulie 2005 cât și decizia penală nr.
293 din 17 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Galați) se constată, în
același timp și nulitatea absolută a hotărârii nr. 293/2006
pronunțată de un complet din care a făcut parte un
judecător incompatibil.
Drept urmare, pentru
înlăturarea nulității absolute constatate se va proceda la
casarea hotărârii, prin admiterea recursurilor declarate de
inculpați, potrivit art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
În temeiul art. 385
17
,
383 alin. (2) și art. 350 C. proc. pen., se va proceda la menținerea stării
de arest preventiv a recurenților inculpați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate
de inculpații E.C.A. și V.V. împotriva deciziei penale nr. 293 din 16
noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați.
Casează hotărârea
atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor
inculpaților la Curtea de Apel Galați.
Menține starea de arest
a inculpaților.
Onorariul de avocat pentru
apărarea din oficiu a recurenților inculpați în sumă de
câte 100 lei cheltuieli judiciare, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 31 ianuarie 2007.