ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2583/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanții V.D. și D.V. au chemat în judecată în calitate de pârâți, Ministerul Culturii și Comisia Națională a Monumentelor Istorice, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța, „să-i recunoască dreptul, constând în scoaterea din lista monumentelor istorice, a unui imobil situat în comuna Pietroșița, ai cărui proprietari sunt”.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 1991 au cumpărat o casă în comuna Pietroșița, care se găsea în stare avansată de degradare, pentru care ulterior au obținut autorizație pentru reparații capitale, lucrările fiind terminate în 1994 – 1995. Se mai arată în acțiune că în mod greșit Ministerul Culturii consideră imobilul astfel edificat, ca fiind fosta casă Carpețeanu, care se afla pe lista monumentelor istorice, deoarece această casă în fapt nu mai există în prezent. În dosarul nr. 1315/1995, având ca obiect acțiunea reclamanților V.D și D.V., a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Ministerul Culturii, intervenienta Ș.E., solicitând respingerea acțiunii formulate de reclamanți, motivat de faptul că aceștia, prin reparațiile efectuate, nu au respectat configurația vechiului imobil care făcea parte din rezervația complexă Dâmbovița.

Se precizează în cererea de intervenție că nerespectarea vechii configurații a clădirii și construirea fără respectarea precizărilor Oficiul Județean de Protejare a patrimoniului Cultural Național, îi afectează grav imobilul, vecin cu cel al reclamanților. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 722/1999, a admis acțiunea reclamanților și a constatat refuzul nejustificat al pârâților, de a scoate de pe lista monumentelor istorice, imobilul proprietatea reclamanților, situat în comuna Pietroșița, județul Dâmbovița. Pârâții au fost obligați să efectueze scoaterea imobilului de pe această listă. Cererea de intervenție a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că „menținerea imobilului pe lista monumentelor istorice, în condițiile în care acesta și-a pierdut caracterul de monument istoric anterior datei cumpărării sale de către reclamanți, constituie un abuz al autorităților administrative”.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și intervenienta Ș.E. Recurentul-pârât Ministerul Culturii a susținut în motivarea recursului că: - imobilul cumpărat de intimați în anul 1991, era și este inclus în lista monumentelor istorice la poziția 16 –B – 466 Casa Carpețeanu; - intimații au obținut o autorizație pentru reparații capitale, dar cu respectarea condițiilor impuse de Oficiul Județean de Protejare a Patrimoniului Cultural Național Dâmbovița, aviz de care, însă, nu au ținut cont, demolând practic vechea construcție; - greșit a fost respinsă excepția tardivității cererii de chemare în judecată, în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. În motivarea recursului său recurenta-intervenientă Ș.E.

a susținut că în mod greșit instanța a respins cererea sa de intervenție, deoarece interesul său era justificat de faptul că edificarea unei noi construcții, în locul celei vechi, fără respectarea avizului Oficiului Județean de Protejare a Patrimoniului Cultural Național Dâmbovița, îi afectează imobilul său, învecinat cu cel al intimaților. Analizând recursurile formulate prin prisma motivată și în raport cu dispozițiile art. 304 - 304 1 C. proc. civ., le va admite în sensul celor ce se vor arăta. Având în vedere că cererea de intervenție a fost formulată și în interesul pârâtului Ministerul Culturii (accesorie), cele două recursuri vor fi analizate împreună. Incontestabil, la data cumpărării imobilului situat în comuna Pietroșița, județul Dâmbovița, respectiv în anul 1991, de către intimații-reclamanți V.D.

și D.V., acesta era inclus în lista monumentelor istorice, la poziția 16-B-466- Casa Carpețeanu. De altfel, această împrejurare nu a fost contestată de intimați care au susținut însă, că nu au avut cunoștință de acest lucru. Susținerea intimaților este lipsită, însă, de relevanță juridică, în raport cu obiectul acțiunii, deoarece înscrierea imobilului în lista monumentelor istorice îi definea natura și statutul juridic dobândit anterior înstrăinării sale, și menținut ca atare după vânzare. În acest sens, Ministrul Culturii - Comisia Națională a Monumentelor Istorice, în același an 1991, a înaintat Oficiului Județean de Protejare a Patrimoniului Cultural Național Dâmbovița, lista monumentelor istorice din județ unde figurează și Casa Carpețeanu.

De această situație au luat cunoștință și intimații, conform adresei nr. 461/1996. În anul 1992, intimații-reclamanți obțin o autorizație de construcție pentru executarea unor lucrări de reparații capitale la imobilul cumpărat în condițiile mai sus arătate. La baza acestei autorizații însă, a stat avizul nr. 98/1992, eliberat de Consiliul Județean Dâmbovița care prevede în mod expres că „proprietarul urmează a respecta condițiile impuse de Oficiul Județean de Protejare a Patrimoniului Cultural Național Dâmbovița, construcția făcând parte din rezervația complexă Pietroșița”. Cu toate acestea, intimații, deși aveau autorizație pentru reparații capitale, au edificat practic un nou imobil, schimbând configurația Casei Carpețeanu și nerespectând avizul mai sus amintit.

De altfel, prin decizia civilă nr. 201/R/2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a stabilit în mod irevocabil obligația intimaților de a readuce imobilul la starea inițială, „reparațiile” efectuate fiind făcute cu nerespectarea avizelor date cu privire la menținerea configurației Casei Carpețeanu. În aceste condiții, refuzul recurentei de a scoate de pe lista monumentelor istorice, imobilul din comuna Pietroșița, respectiv Casa Carpețeanu, cumpărată de intimați, nu este nejustificat în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, intimații fiind aceia care prin culpa lor au modificat și transformat configurația imobilului inițial. În condițiile în care aceeași intimați au fost obligați să readucă imobilul la starea inițială, urmează ca ulterior, recurenții să decidă în condițiile legii, dacă imobilul mai păstrează sau nu caracteristicile unui monument istoric.

În consecință, în mod greșit instanța de fond a apreciat că refuzul recurentei este nejustificat și tot astfel greșit a apreciat că cererea de intervenție a recurentei Ș.E. este neîntemeiată. Interesul intervenientei în formularea cererii de intervenție este justificat atât sub aspectul intervenției în interes propriu, cât și sub aspectul intervenției în interesul pârâtului-recurent, deoarece edificarea noii construcții, fără respectarea avizelor date, îi afectează imobilul, proprietatea sa, iar admiterea acțiunii intimaților-reclamanți ar fi recunoscut practic legalitatea lucrărilor deja efectuate.

Cât privește motivul de recurs invocat cu privire la tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată, acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat, având în vedere data înregistrării cererii de scoatere a imobilului de pe lista monumentelor istorice – 24 iulie 1997 și data introducerii acțiunii – 23 septembrie 1997. În raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 și 314 C. proc. civ., recursurile vor fi admise, sentința casată și în fond, acțiunea, respinsă. Acțiunea introductivă fiind respinsă, cererea de intervenție este implicit admisă, intervenienta având aceeași poziție procesuală cu pârâtul Ministerul Culturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Culturii și Cultelor și de Ș.E. împotriva sentinței civile nr. 722 din 9 iunie 1999, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de reclamanții V.D. și D.V. împotriva pârâților Ministerul Culturii și Cultelor și Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2004.