ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5166/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta M.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Culturii și Patrimoniului Național, Direcția Monumente Istorice, Arheologice, Peisaje

Culturale și Zone Protejate București și Direcția Județeană pentru Cultură, Culte

și Patrimoniu Național Dâmbovița, a solicitat anularea deciziei din 4 februarie

2010, emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Direcția Monumente

Istorice, Arheologice, Peisaje Culturale și Zone Protejate București, prin care

s-a respins contestația reclamantei împotriva hotărârii de respingere a cererii

de declasare a monumentului „C.M.T.” din Târgoviște.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a solicitat respingerea acțiunii,

ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1069

din 11 octombrie 2010, Tribunalul Dâmbovița a declinat competența de soluționare

a litigiului, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3

alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) teza

II din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

de fond

Prin sentința nr. 290

din 23 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamanta

M.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,

Direcția Monumente Istorice, Arheologice, Peisaje Culturale și Zone Protejate, a

anulat decizia nr. Din 4 februarie 2010.

Totodată, Curtea de Apel

Ploiești a admis contestația formulată de reclamanta M.L. și dispune declasarea

de pe lista monumentelor istorice a imobilului C.M.T., situat în T., județul Dâmbovița.

de drept care au format convingerea instanței de fond

Pentru a pronunța, instanța

de fond a reținut în esență, că reclamanta este moștenitoarea imobilului în care

locuiește în prezent, autorii săi, soții M.T. și T.T., înstrăinând ½ din

casă în anul 1971, ocazie cu care, după înscrierea în cartea funciară, au apărut

două numere, numerotare care nu este de natură să schimbe situația juridică a imobilului.

Curtea de apel a reținut

că, așa cum de altfel și expertul tehnic a constatat, imobilul nu a fost regăsit

în lista celor clasate, neexistând documentație individuală de clasare pentru monumentele

istorice, în care să figureze și C.M.T., din Târgoviște, această situație fiind

confirmată și de faptul că nu există documentația individuală de clasare, aceasta

făcându-se în 1992, conform Hotărârii nr. 2/1992 a Comisiei Naționale a Monumentelor,Ansamblurilor

Istorice (C.N.M.A.S.), iar ulterior, lista monumentelor istorice a fost preluată

și aprobată prin Ordinul M.C.C. nr. 2314/2004, publicată în M.O. nr. 640bis/2004.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că deși reclamanta a parcurs toate etapele cerute de Legea

nr. 422/2001, modificată și completată prin Legea nr. 259/2006, a primit un răspuns

neconvingător, în sensul că partea sa din imobil se află pe lista monumentelor istorice

clasate, fără să poată pune la dispoziția acestuia documentele la care legea face

referire expresă.

Din analiza concluziilor

raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de fond a constatat că imobilul

în litigiu nu are o valoare arhitectonică și stilistică deosebită, care să justifice

includerea pe lista monumentelor istorice, fiind lipsit de acuratețea execuției

și a detaliilor specifice stilului neoclasic, deși, în Târgoviște există clădiri

executate cu mai multă atenție, atât din punct de vedere arhitectural, dar și al

detaliilor stilistice specifice zonei, care nu sunt înscrise în lista monumentelor

istorice.

Concluzionând, instanța

de fond a apreciat că reclamanta este pusă în situația de a nu se bucura pe deplin

de dreptul său de proprietate, câtă vreme nu poate să se ocupe de locuința sa, care

se află într-o evidentă stare de degradare, spre deosebire de cealaltă parte de

imobil, ai cărei proprietari nu au interdicții sau îngrădiri de nicio natură a dreptului

de proprietate necontestat, de altfel, nici de reclamantă și nici de o altă autoritate

a statului.

pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței nr. 290

din 23 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și art. 304

1

din C. proc. civ.

4.1. Imobilul „C.M.T.”

T., județul Dâmbovița, este clasat integral în lista monumentelor istorice, aprobată

prin Ordinul M.C.C. nr. 2314/2004 și publicată în M. Of. nr. 646bis/2004.

Nu s-a emis niciun document

privind declararea parțială a acestuia.

4.2. Cererea de declarare

a imobilului a urmat procedura prevăzută de legislația în vigoare, fiind respinsă

atât de secția de evidență a monumentelor istorice în data de 23 noiembrie 2009,

cât și de Comisia Națională a Monumentelor Istorice, în data de 27 ianuarie 2010.

Recurentul și-a însușit

poziția comisiilor de specialitate și a comunicat răspunsul intimatei-reclamante.

4.3. Imobilul în cauză

a fost înscris în lista monumentelor în anul 1992 și clasat prin Hotărârea nr. 2/1992,

în temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naționale nr. 91/1990.

Instanța de fond s-a raportat

la legislația în vigoare, respectiv la prevederile art. 8 din Legea nr. 422/2001

privind protejarea monumentelor istorice.

Legea nr. 422/2001 nu

prevede întocmirea retroactivă a documentațiilor de clasare pentru monumentele istorice

înscrise în L.M.A.S.I. din 1992.

Actualizarea Listei monumentelor

istorice se referă la stabilirea noilor categorii și grupe valorice pentru monumentele

istorice, inclusiv pentru cele preluate în anul 1992.

Hotărârea nr. 2/1992 a

Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, Ordinul M.C.C. nr. 2314/2004, Ordinul

M.C.P.H. nr. 2361/2010 sunt documente care atestă regimul de monument istoric pentru

imobilul reclamantei.

de intimata-reclamantă M.L.

Prin întâmpinare, intimata

solicită respingerea recursului ca nefondat.

5.1. Nu poate fi reținută

afirmația recurentului în sensul că imobilul este clasat integral, deoarece din

actele dosarului rezultă existența a două numere poștale, iar începând cu data de

31 decembrie 2007, pentru partea de imobil vândut nu s-a mai făcut dovada că acesta

face parte din Lista monumentelor istorice.

5.2. Recurentul nu a depus

niciun înscris din care să rezulte că nu s-a efectuat nicio declasare sau că înscrierea

imobilului în listă s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 422/2011, modificată.

Mai mult, recurentul recunoaște

că după apariția Legii nr. 422/2001 nu a întocmit o documentație individuală de

clasare pentru imobilul în cauză, ci a preluat L.M.A.S.I. din 1992.

5.3. Actualizarea listei

prevăzută de Legea nr. 422/2001 presupune punerea listei în acord cu noile prevederi

legale.

Actualizarea listei nu

s-ar fi putut realiza fără a se întocmi o documentație individuală pentru fiecare

imobil în parte, numai în acest mod s-ar putea stabili în mod legal din ce grupe

și categorii valorice fac parte imobilele înscrise în lista din 1992.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată.

Recursul este nefondat.

1.1. Prin motivele de

recurs invocate, parțial identice cu apărările formulate prin întâmpinare în fața

instanței de fond, recurentul-pârât, fără a contrazice considerentele sentinței

recurate, încearcă să susțină temeinicia respingerii cererii de declarare, prin

următoarele aserțiuni:

- numai imobilul aflat

la adresa din T. este clasat, partea vândută în anul 1971 era un imobil distinct

la data întocmirii L.M.A.S.I. în anul 1992.

Cererea reclamantei de

declasare a parcurs procedura prevăzută de lege, iar opinia comisiilor de specialitate

ale ministerului nu este obligatoriu să fie în consens cu opinia documentațiilor

întocmite de alți experți.

Abia în anul 2000, prin

O.U.G. nr. 228/2000 s-a prevăzut clasarea individuală pe baza unei documentații.

Legea nr. 422/2001 impune

actualizarea listei din anii 1991-1992 și stabilirea noilor categorii și grupe valorice

pentru monumentele istorice.

1.2. Faptul că partea

de imobil vândută nu a fost inclusă pe lista L.M.A.S.I. în anul 1992 este contrazisă

de adresa din 9 decembrie 2010 emisă de Primăria municipiului Târgoviște, Serviciul

de Impozite și Taxe Locale, din care rezultă că dovada de scutire de la plata impozitului

pe clădire s-a făcut numai pentru perioada 23 decembrie 2004–31 decembrie 2007,

când nu s-a mai făcut dovada că partea vândută din imobil era pe Lista monumentelor

istorice.

1.3. Soluționarea cererii

de declarare a imobilului de la nr. 6, în conformitate cu procedura prevăzută de

lege nu este suficientă pentru a se considera că cererea reclamantei este neîntemeiată

și este necesar a fi respinsă.

Este adevărat că opinia

altor experți este obligatorie a fi reținută și de către comisiile de specialitate

din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, însă respingerea acesteia

împreună cu respingerea cererii, trebuie făcută motivat.

Or, recurentul-pârât,

deși ignoră argumentele aduse prin cererea formulată, precum și opiniile experților

autorizați, inclusiv cele ale Direcției Județene pentru Cultură și Culte și Patrimoniu

Cultural Național Dâmbovița, nu își motivează soluția adoptată.

Recurentul consideră că,

întrucât imobilul a fost trecut inițial pe lista din 1992 și ulterior, pe lista

reactualizată întocmită după intrarea în vigoare a Legii nr. 422/2001, acest argument

este hotărâtor pentru menținerea și în prezent pe aceste liste.

Actualizarea listei urma

să fie făcută în conformitate cu dispozițiile art. 3, art. 7 și art. 21 din Legea

nr. 422/2001, iar încadrarea în noile categorii și grupuri valorice nu presupune

întocmirea unor documentații retroactive, ci existența unei documentații în acord

cu prevederile legii în vigoare, respectiv a Legii nr. 422/2001.

1.4. Din probele administrate

în fața instanței de fond, ce nu au fost considerate în niciun mod de către recurent,

rezultă că nu există niciun document care să ateste motivele pentru care s-a dispus

clasarea imobilului, iar raportul de expertiză a concluzionat în sensul că „imobilul

în litigiu nu are o valoare arhitectonică și stilistică deosebită, care să justifice

includerea pe lista monumentelor istorice, fiind lipsit de acuratețea execuției

și a detaliilor specifice stilului neoclasic”.

drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează să se respingă

recursul ca nefondat.

din C. proc. civ., recurentul va fi obligat la 3.720 RON cheltuieli de judecată

către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva Sentinței nr. 290 din

23 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul M.C.P.N. la plata sumei de 3.720

RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie

2011.