ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5799/2022

Ședința publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantii A. și B. au solicitat anularea Rezoluției Inspectorului-șef din 4 mai 2021, nr. lucrare C21-682(A1) primită în data de 11.05.2021(A2) și a Rezoluției nr. 527/A din 01 martie 2021, nr. lucrare 21-132 (A3) și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar

Prin sentința civilă nr. 191 din data de 04 februarie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B. și, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, dispunând cercetarea disciplinară a domnilor judecători C., D. și E..

În dezvoltarea criticilor, recurenții susțin în esență că toate considerentele reținute de instanța de fond în cadrul hotărârii au caracter teoretic, nefiind transpuse în situatia reală de fapt prezentată în contestatie, sustinută în dezbatere si mentionată în Concluziile scrise depuse, situatie care rezultă din anlizarea memoriului.

Sentinta recurată nu are în vedere criticile de nelegalitate și netemeinicie ale rezoluțiilor contestate, critici pe care le-a mentionat și care se referă comportamentul judecătorilor, nu la modul în care aceștia interpretează și aplică legea.

Solicită recurenții a se constata că memoriul nu vizează interpretarea legii de către judecători, ci vizează comportamentul judecătorilor care au pronunțat decizia nr. x în următoarele împrejurări:

- fără a avea în vedere realitatea existentă în teren la momentul emiterii AC nr. 17/2013;

- fără a analiza toate criticile formulate în cererea de chemare în judecată cum a fost precizată;

- fără a ține cont de limitele rejudecării în fond, stabilite prin decizia nr. 253/2019 definitivă;

- fără a analiza dacă întreg materialul probator de la dosar a fost avut în vedere la rejudecarea în fond a cauzei;

- fără a face aplicarea normelor de drept material aplicabile în speță;

- fără să aibă în vedere că decizia nr. 253/2019 dă considerentelor pe care le conține putere de lucru judecat, conform Deciziei nr. 1/1995 a CCR;

Au solicitat să fie constatate aceste nereguli de Inspectia Judiciară, nereguli ce nu au legătură cu faptul că judecătorul este independent și se supune numai legii.

Ca urmare a analizei sentintei nr. 191/2022 recurenții apreciază că soluția de respingere a contestației nu a avut în vedere considerentele cu putere de lucru judecat din Decizia nr. 253/2019.

Apreciază că respingerea contestației a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța apreciind că analiza judicioasă a sesizării raportată la conținutul integral al deciziei nr. 78f2020 se rezumă doar la dispozițiile art. 425 C. proc. civ. referitoare la cuprinsul formal al hotărârii judecătorești nu la analiza temeinică a hotărârii, cu punerea în discutie a fondului, în scopul verificärii existençei abaterii disciplinare cum prevede Decizia nr. 2/2012 a CCR, deci nu în scopul modificării dispozitivului hotărârii.

Susțin că, greșit a apreciat instanta că aplicarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. și art. 483 C. proc. civ. sunt norme de interpretare juridică, considerând că magistratul are putere să interpreteze aceste norme, iar respectarea independentei judecătorului a autorității de lucru judecat nu poate constitui obiectul cercetării prealabile a abaterii disciplinare de către Inspecția Judiciară. lnstanța nu a avut în vedere că Decizia nr. 2/2012 a CCR mentionează faptul că aceste abateri disciplinare vizează fondul cauzei, deci motivarea ce trebuie temeinic analizată de către inspectorii judiciari nu pentru a sanctiona judecătorul pentru modul în care interpretează și aplică legea, ci pentru a constata nerespectarea de către judecător a obligațiilor impuse de lege — în speță a obligației impuse de art. 501 C. proc. civ. art. 483 C. proc. civ.

Apreciază că textele de lege menționate sunt de strictă interpretare, au în vedere obligatiile judecătorului și nu pot fi extinse prin interpretare logico-juridică, iar aplicarea lor este obligatorie în exercitarea funcției de către judecători în rejudecarea cauzei și judecarea recursului.

Deopotrivă, apreciază că normele încălcate de judecătorii vizati pun în discutie însăși valabilitatea Deciziei 78/2020 care nu a anulat AC nr. 17/2013 și drept urmare construirea casei F. a adus grave prejudicii monumentului istoric "G." cod DB-II-mB-20522, proprietatea acestora, acesta suferind fisuri si chiar crăpături așa cum confirmă în raport expert atestat MC ing. H..

Decizia nr. 78/2020 conține considerente ce pun în evidență raționamentul judecătorilor pentru care nu se poate găsi o justificare legală, invocând cu titlu de exemplu inexistența monumentului istoric "G." cod DB-II-m-B-20522 suprimarea zonei de protecție a acestuia "ca urmare situația specială a monumentelor istorice se justifică numai în măsura in care aceste bunuri există ca atare, încât o constructie care este în continuare clasată în lista monumentelor istorice fără a mai justifica în fapt un asemenea statut, încetează să beneficieze de zona de protecție... ", cu toate că decizia nr. 253/2019 stabilește prin considerentul reluat în Memoriu că în prezent sunt proprietarii monumentului istoric "G." cod DB-mB-20522 care se bucură de toate prevederile legale în materie. Aplicarea prevederilor art. 3, art. 7, art. 9, art. 10, art. 1l, art. 19, art. 26, art. 59, din L.422/2001 vin să contrazică raționamentul juridic al judecătorilor; considerarea că acordul vecinilor se dă după edificarea constructiilor și doar dacă "prin construcția edificată potrivit autorizației de construire a cărei autorizație se solicită pot fi cauzate prejudicii construcției existente, ceea ce impunea a se demonstra realitatea acestora. ", vol.l), fără a face aplicarea normelor de drept continute în Norme de aplícare a L.50/1991 la art. 27- acordul vecinilor;neluarea în considerare a Concluziilor din raport expert atestat MC arh. I. care prezintă situatia de fapt existentă la momentul emiterii AC nr. 17/2013, precum raportexpert atestat MC ing. H. care prezintă situația constructiei preexistente învecinate cu statut de monument istoric, după construirea casei F. în baza AC nr. 17/2013.; însușirea punctului de vedere transmis de Directia Județeană pentru Cultură Dâmbovita prin adresa nr. x/2015, care a emis avizul nr. x/2013, punct de vedere despre care Ministerul Culturii nu menționează în adresa nr. x/2015 , că și-l însușește și despre care judecătorii mentionează că "a fost analizată adresa x/7.05.2015 a Ministerului Culturii, unde se prezintă pe larg un punct de vedere al unității centrale precum și argumentele care au fundamentat avizul nr. x/2013 al Direcției Județene pentru Cultură Dâmbovița, în esență faptul că prin construcția propusă nu se aduc prejudicii nici G. —forma actuală, nici celorlalte monumente istorice... " fila x alin. (4), vol. I), fără să constate că aceeași adresă conține următoarea mențiune " Imobilul " G. situat în comuna Pietroșița judelul Dîmbovița este monument istoric, clasat în grupa valorică B figurează în lista monumentelor istorice 2010, la poziția 993, având codul DB-II-m-B20522 . . . . . . . . . .Bunul imobil în cauză nu a fost declasat prin Ordin al Ministrului Culturii, ca urmare păstrează statutul de monument istoric. ";

Mai susțin recurenții că judecătorii nu cercetează toate criticile de nelegalitate menționate în cererea de chemare în judecată, precizată, evitând să cerceteze încălcarea art. 7 din L.50/1991, lipsa monumentului istoric "G." cod DB-II-m-B-20522 din certificatul de urbanism nr. x/2012 și altele, cu toate că decizia nr. 253/2019 stabilește că "instanța de fond trebuia să analizeze susținerile reclamanților referitoare la actele necesare eliberării în condiții de legalitate a autorizației de construire și la încălcarea sau neîncălcarea dispozițiilor legale indicate de reclamanți"., considerent reluat în Memoriu .

In concluzie, recurenții solicită admiterea recursului ca fiind fondat, casarea sentintei atacate și, pe cale de consecință, pe fond, să se admită contestatia, dispunând cercetarea disciplinari a domnilor judecatori C., D. și E. de la Curtea de Apel Ploiesti referitor la dosarul nr. x/2013.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de cei doi reclamanți a formulat întâmpinare intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, în cadrul căreia solicită, în principal, a se admite excepția nulității recursului și, în subsidiar, a se respinge calea de atac formulată, ca nefondată.

Arată că în susținerea căii de atac recurenții au reiterat nemulțumirile referitoare la soluția dată de completul de recurs, susținând și că analiza instanței de fond ar fi fost nelegală pe motiv că nu s-ar fi criticat modul în care s-a interpretat și aplicat legea, ci comportamentul judecătorilor reclamați care nu ar fi avut în vedere realitatea existentă la momentul emiterii autorizației de construire nr. x/2013, nu ar fi analizat criticile cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată și nici dacă, în rejudecare, s-a avut în vedere întregul material probator or, dacă modalitatea de aplicare a normelor de drept material și autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 253/2019, raportat la cele statuate de Curtea Constituțională a României în Decizia nr. 1/1995, au fost respectate.

Intimata apreciază că succesiunea de evenimente prezentate nu vizează analiza instanței de fond care a stat la baza adoptării sentinței recurate, iar considerentele expuse de recurenți în cererea de recurs nu relevă nelegalitatea soluției instanței de fond, ci reprezintă exprimarea unui punct de vedere subiectiv privitor la analiza efectuată de completul de recurs al Curții de Apel Ploiești care a pronunțat decizia civilă nr. 78/10.02.2020, în rejudecare, în dosarul nr. x/2013.

Consideră că excepția nulității este fondată, motiv pentru care solicită admiterea acesteia.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind legală și temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenții – reclamanți B. și A. au combătut apărările intimatei – pârâte Inspecția Judiciară în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, solicitând a se respinge excepția nulității, ca neîntemeiată, recursul fiind motivat, având în vedere considerentele sentinței recurate, ce au caracter general, fiind teoretice, iar aplicarea în cauză nu este cuprinsă în motivarea sentinței recurate, ce nu are în vedere motivarea contestației și concluziile scrise depuse la dosar.

Susțin că instanța de fond nu a transpus în drept situația de fapt reclamată în contestație, situație ce privește cele două rezoluții, situație susținută în concluziile scrise. Instanța de fond a reținut greșit că inspectorii judiciari au analizat în mod judicios sesizarea formulată de către reclamanți, deoarece nu a constatat că inspectorii judiciari nu au avut în vedere Decizia nr. 253/2019 care se bucură de autoritate de lucru judecat. Aspectele privind cele două rezolutii criticate pentru nelegalitate netemeinicie nu sunt cuprinse în sentinta nr. 191/2C22. Aceste aspecte reprezintă situatia de fapt reclamată în contestație, astfel că se poate concluziona că aceste critici nu au fost avute în vedere de instanta de fond. Instanta de fond nu constată faptul esențial din situația de fapt prezentată, anume că inspectorii judiciari în verificarea prealabilă efectuată nu au constatat că instanța de recurs care a pronunțat decizia nr. 78/2020 nu a analizat conformitatea hotărârii atacate, sentinta nr. 786/2019, cu regulile de drept aplicabile conform dispozitiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., sentintă pe care judecătorul fondului în rejudecare a pronutat-o încălcând prevederile art. 501 C. proc. civ. cu știință, urmărind vătămarea reclamanților. Mai susțin recurenții că existența Deciziei nr. 253/2019 ale cărei considerente sunt obligatorii pentru instanța de fond în rejudecare, considerente prin prisma cărora instanța de recurs care a pronuncat decizia nr. 78/2020 trebuia să se raporteze, dau continut contestatiei, solutionată prin sentinta nr. 191/2022, ale cărei considerente nu se raportează la situatia de fapt prezentată cu referire la nelegalitatea și netemeinicia celor două rezoluții. Instanța de fond face o aplicare greșită a normelor de drept material determinată de neanalizarea motivelor contestatiei.

Pentru aceste considerente solicită respingerea exceptiei de nulitate a recursului și admiterea acestuia, ca fiind fondat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data 05.07.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând dosarul spre soluționare, în principal asupra excepției nulității recursului invocată de intimata –pârâtă Inspecția Judiciară, iar în subsidiar, condiționat de modul se soluționare a excepției nulității, asupra fondului cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., mai întâi excepția nulității recursului, invocată de intimata –pârâtă Inspecția Judiciară, în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantii A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției Inspectorului-șef din 4 mai 2021, nr. lucrare C21-682(A1) primită în data de 11.05.2021(A2) și a Rezoluției nr. 527/A din 01 martie 2021, nr. lucrare 21-132 (A3) și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Instanța de fond – în speță Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar de față, a reținut în esență că sustinerile reclamanților referitoare la faptul că inspectorul judiciar nu a constatat inexistenta unei decizii de declasare emisă pentru monumentul istoric G. din comuna Pietroșița nu 475, județ Dâmbovița, că acesta nu a avut in vedere condițiile de autorizare a executării construcțiilor pe terenuri ce cuprind valori de patrimoniu din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Comunei Pietroșița si Raportul expertului arhitect I., prin care s-a stabilit situația existentă în momentul emiterii Autorizatiei de Construire nr. x/2013, că inspectorul judiciar nu a constatat ca nu a fost respectată distanța dintre clădirea acestora și clădirea pârâților, nefiind asigurat gradul de însorire al ferestrelor imobilului reclamanților, ca lipsea acordul vecinilor, prevăzut la art. 27 din Norme de aplicare a L.50/1991, raportat la existența spațiului de garare și parcare, ca proprietarii au obligații privind paza, întreținerea, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice, conform art. 6, alin. (1) și art. 7 din legea 422/2001, nu justifica anularea rezolutiilor contestate, avand in vedere ca toate aceste critici privesc fondul raportului juridic dedus judecatii in dosarul nr. x/2013, solutionat definitiv prin decizia civila nr. 78 la data de 10 februarie 2020, de către magistrații Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, neputand constitui atributii de control ale inspectorilor judiciari, în conditiile art. 45 din Legea nr. 317/2004.

Astfel, constatând că, în mod legal inspectorul judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea a reținut că nemulțumirile formulate de reclamanti nu conturează indiciile abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s) teza a II-a si lit. t) din Legea nr. 303/2004, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii Curții de Apel București au declarat recurs reclamanții A. și B. și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7,8 C. proc. civ., au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și pe cale de consecință, pe fond admiterea contestației, dispunând cercetarea disciplinară a domnilor judecători C., D. și E. de la Curtea de Apel Ploiești referitor la dosarul nr. x/2013.

Analizând mai întâi excepția nulității recursului, invocată de intimata Inspecția Judiciară în cadrul întâmpinării, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că, deși recurenții, în cadrul cererii de recurs, au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ., în motivarea cererii de recurs nu au adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege anterior menționate.

Astfel, se constată că recurenții nu formulează critici la adresa hotărârii de fond, ci la modul cum a fost instrumentat și soluționat dosarul nr. x/2013, prin Decizia nr. 78/10 februarie 2020, urmare a recursului promovat de aceeași recurenți și întemeiat tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurenții au invocat formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 C. proc. civ., aspectele dezvoltate în cuprinsul cererii, ce vizează în esență modul cum a fost instrumentat și soluționat dosarul nr. x/2013, în faza procesuală a recursului, de către cei trei judecători (C., D. și E.) nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de cei trei magistrați, astfel că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal, fără a se indica în concret, raportat la textele invocate, care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurenții necombătând în vreun fel raționamentul instanței de fond, ci s-au limitat a relua susținerile din cadrul memoriului adresat Inspectorului Șef al Inspecției Judiciare, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor ce vizează modul de redactare a hotărârii, modul în care judecătorul fondului a încălcat autoritatea de lucru judecat și normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către prima instanță în pronunțarea hotărârii recurate.

Trebuie precizat că nu reprezintă o nemotivare a hotărârii împrejurarea că recurenții nu sunt de acord cu soluția la care a ajuns instanța de fond.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse hotărârii atacate și nu unei alte hotărâri, în sensul de a se preciza care sunt lipsurile acesteia sub aspectul motivării (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond, ori, modul în care a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, nicidecum nu pot fi formulate sub forma reluării unor susțineri anterioare ce au legătură cu fondul raportului juridic dedus judecatii in dosarul nr. x/2013, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurenți, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii recurate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimata –pârâtă Inspecția Judiciară, va constata nul recursul formulat de reclamanții B. și A..

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și constatând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, cum în cauză nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanții B. și A., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata –pârâtă Inspecția Judiciară.

Constată nul recursul formulat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 191 din 4 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.