ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1728/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Suceava, inculpatul T.A. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și

tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.;

distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. și port ilegal de cuțit,

prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea

că, în ziua de 28 septembrie 2002 a purtat fără drept, într-un loc public, un

cuțit, pe care l-a folosit în împrejurări în care a primejduit viața altor

persoane și cu ajutorul căruia a amenințat-o pe partea vătămată M.M., pentru a

putea păstra un sac de porumb, pe care l-a sustras, apoi a tulburat ordinea și

liniștea publică în stația C.F.R. B., aducând injurii și amenințări la adresa

trecătorilor, iar în final, a distrus cu o piatră, un geam al stației C.F.R.,

în valoare de 598.858 lei.

În urma administrării probelor,

Tribunalul Suceava a reținut că inculpatul nu a folosit amenințarea cu cuțitul,

pentru a păstra bunul sustras și a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și

art. 209 lit. e) și f) C. pen., text în baza căruia prin sentința penală nr. 268

din 10 septembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul T.A. la o pedeapsă de 3 ani

închisoare.

Același inculpat a mai fost condamnat

la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 321 alin. (1) C. pen., la o

pedeapsă de 3 luni închisoare, în baza art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Conform art. 1 și art. 8 din Legea nr.

543/2002, s-a constatat că toate pedepsele sunt grațiate.

Apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Suceava, împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de

Apel Suceava care, prin decizia penală nr. 1/2004 a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. b) C. pen., dar a

menținut pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74  și art. 76 C. pen.,

prin recunoașterea circumstanțelor atenuante reale. S-a dispus ca pedeapsa să

se execute prin privare de libertate și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținute.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, cerând în principal,

schimbarea încadrării juridice a faptei de sustragere, din infracțiunea de tâlhărie

în cea de furt calificat, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin

reducerea ei în raport de valoarea redusă a prejudiciului.

Recursul este nefondat.

Tâlhăria este o infracțiune

complexă, din structura ei făcând parte atât furtul, care este componenta

principală, cât și actele de violență și amenințare, care constituie componenta

adiacentă.

În consecință, fapta inculpatului

care, pentru a deposeda victima de sacul cu știuleți de porumb, în gară, după

ce a aruncat din tren sacul pe peron, a exercitat violențe psihice asupra

fiului părții vătămate, care l-a atenționat că este sacul său, amenințându-l cu

un cuțit, prin înfrângerea rezistenței acestuia, constituie infracțiunea de

tâlhărie.

Prima instanță a reținut greșit că

inculpatul nu a folosit violența în cazul sustragerii unui sac cu știuleți de

porumb, greșeală corectată de curtea de apel, prin decizia criticată.

Astfel, partea vătămată a relatat în

prima plângere că inculpatul a amenințat-o cu un obiect, pe care îl avea în

mână, probabil un cuțit, iar fiul părții vătămate, martorul B.C., a declarat că

l-a amenințat pe inculpat atunci când a observat că a pus mâna pe unul din

sacii care-i aparțineau, moment în care acesta l-a amenințat cu un cuțit,

țipând că îl taie. Un alt martor, S.L. a precizat că inculpatul a fugit după

fiul părții vătămate, având asupra lui un cuțit, iar martorul N.M. a relatat

aceeași amenințare cu cuțitul venind din partea inculpatului, după ce acesta a

aruncat din tren un sac cu știuleți de porumb.

Martorii Z.V. și F.C. au declarat că

se putea observa ușor că sacul sustras conținea știuleți de porumb, întrucât

rafia din care era confecționat, era transparentă.

Fără să coroboreze toate aceste

probe, prima instanță a pus temei, nejustificat, numai pe declarațiile făcute

în fața sa de către partea vătămată care a adăugat că, probabil inculpatul a

confundat sacul cu porumb cu altul care-i aparținea.

Corect și judicios, instanța de apel

l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. b) C. pen., astfel cum a fost

caracterizată fapta și în rechizitoriul, prin care a fost sesizată instanța de

judecată.

La stabilirea pedepsei s-au

recunoscut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante reale, în raport de

valoarea prejudiciului, 80.00 lei, și de faptul că acesta a fost acoperit, prin

restituirea bunului sustras, făcându-se aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Curtea de apel a dat suficientă

eficiență dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., aplicând pedeapsa de 3 ani

închisoare, coborând pedeapsa sub limita minimă de 7 ani închisoare, prevăzută

de art. 211 alin. (3) lit. b) C. pen. Această pedeapsă este de natură să

contribuie la reeducarea inculpatului, dar și la prevenția generală împotriva

unor fapte similare.

Așa fiind, sub cele două aspecte,

recursul inculpatului este nefondat.

Verificând hotărârea atacată în

raport de celelalte motive ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea

reține că aceasta este legală și temeinică.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursul declarat în

cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul T.A., împotriva deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2004 a

Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 martie 2004.