ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1728/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul T.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.; distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. și port ilegal de cuțit, prevăzută de art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constând în aceea că, în ziua de 28 septembrie 2002 a purtat fără drept, într-un loc public, un cuțit, pe care l-a folosit în împrejurări în care a primejduit viața altor persoane și cu ajutorul căruia a amenințat-o pe partea vătămată M.M., pentru a putea păstra un sac de porumb, pe care l-a sustras, apoi a tulburat ordinea și liniștea publică în stația C.F.R.

B., aducând injurii și amenințări la adresa trecătorilor, iar în final, a distrus cu o piatră, un geam al stației C.F.R., în valoare de 598.858 lei. În urma administrării probelor, Tribunalul Suceava a reținut că inculpatul nu a folosit amenințarea cu cuțitul, pentru a păstra bunul sustras și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e) și f) C. pen., text în baza căruia prin sentința penală nr. 268 din 10 septembrie 2003, l-a condamnat pe inculpatul T.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Același inculpat a mai fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, în baza art. 321 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 3 luni închisoare, în baza art. 1 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

Conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002, s-a constatat că toate pedepsele sunt grațiate. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Suceava care, prin decizia penală nr. 1/2004 a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. b) C. pen., dar a menținut pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., prin recunoașterea circumstanțelor atenuante reale. S-a dispus ca pedeapsa să se execute prin privare de libertate și s-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, cerând în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei de sustragere, din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, prin reducerea ei în raport de valoarea redusă a prejudiciului. Recursul este nefondat. Tâlhăria este o infracțiune complexă, din structura ei făcând parte atât furtul, care este componenta principală, cât și actele de violență și amenințare, care constituie componenta adiacentă. În consecință, fapta inculpatului care, pentru a deposeda victima de sacul cu știuleți de porumb, în gară, după ce a aruncat din tren sacul pe peron, a exercitat violențe psihice asupra fiului părții vătămate, care l-a atenționat că este sacul său, amenințându-l cu un cuțit, prin înfrângerea rezistenței acestuia, constituie infracțiunea de tâlhărie.

Prima instanță a reținut greșit că inculpatul nu a folosit violența în cazul sustragerii unui sac cu știuleți de porumb, greșeală corectată de curtea de apel, prin decizia criticată. Astfel, partea vătămată a relatat în prima plângere că inculpatul a amenințat-o cu un obiect, pe care îl avea în mână, probabil un cuțit, iar fiul părții vătămate, martorul B.C., a declarat că l-a amenințat pe inculpat atunci când a observat că a pus mâna pe unul din sacii care-i aparțineau, moment în care acesta l-a amenințat cu un cuțit, țipând că îl taie. Un alt martor, S.L. a precizat că inculpatul a fugit după fiul părții vătămate, având asupra lui un cuțit, iar martorul N.M. a relatat aceeași amenințare cu cuțitul venind din partea inculpatului, după ce acesta a aruncat din tren un sac cu știuleți de porumb.

Martorii Z.V. și F.C. au declarat că se putea observa ușor că sacul sustras conținea știuleți de porumb, întrucât rafia din care era confecționat, era transparentă. Fără să coroboreze toate aceste probe, prima instanță a pus temei, nejustificat, numai pe declarațiile făcute în fața sa de către partea vătămată care a adăugat că, probabil inculpatul a confundat sacul cu porumb cu altul care-i aparținea. Corect și judicios, instanța de apel l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. b) C. pen., astfel cum a fost caracterizată fapta și în rechizitoriul, prin care a fost sesizată instanța de judecată. La stabilirea pedepsei s-au recunoscut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante reale, în raport de valoarea prejudiciului, 80.00 lei, și de faptul că acesta a fost acoperit, prin restituirea bunului sustras, făcându-se aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Curtea de apel a dat suficientă eficiență dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., aplicând pedeapsa de 3 ani închisoare, coborând pedeapsa sub limita minimă de 7 ani închisoare, prevăzută de art. 211 alin. (3) lit. b) C. pen. Această pedeapsă este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului, dar și la prevenția generală împotriva unor fapte similare. Așa fiind, sub cele două aspecte, recursul inculpatului este nefondat. Verificând hotărârea atacată în raport de celelalte motive ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea reține că aceasta este legală și temeinică. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursul declarat în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A., împotriva deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2004 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2004.