ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6981/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 255 din 24

iunie 2005 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. 442/2005, s-a

dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., în infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., s-a

dispus, condamnarea inculpatului S.A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost

interzise inculpatului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că părțile vătămate M.L.

și B.A. nu s-au constituit părții civile în procesul penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-au reținut, în esență, următoarele:

Inculpatul S.A., sub pretextul că

partea vătămată A.M. nu l-a plătit pentru munca agricolă efectuată, s-a hotărât

să sustragă, din locuința acesteia, un sac cu porumb.

În acest scop, în data de 26

februarie 2004, a luat de la domiciliul său un sac de rafie, iar în jurul

orelor 22-22,30, a pătruns în curtea locuinței părții vătămate și din porumbar

a încărcat un sac, părăsind apoi curtea. Când a ieșit din curte, inculpatul a

fost observat de martorii P.V., M.L. și B.A. care se aflau într-un autoturism

oprit pe stradă.

În timp ce inculpatul se îndepărta

de locuința părții vătămate A.M., a fost urmărit de partea vătămată M.L. lovită

de inculpat cu capul în gură. S-a apropiat și partea vătămată B.A. care a fost

lovită de inculpat în zona coastelor însă acesta a fost imobilizat și predat

organelor de poliție.

Împotriva acestei sentinței a

declarat apel, inculpatul S.A. solicitând desființarea acesteia și în cadrul

rejudecării, reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 601 din 3

august 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul

nr. 2345/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, hotărârea fiind lovită

de nulitate absolută ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 6 C. proc. pen.

Au fost invocate, de asemenea,

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 17

1

,

întrucât fapta săvârșită de inculpat a primit o încadrare juridică greșită.

Cât privește primul motiv de recurs,

inculpatul recurent, a apreciat că la judecarea cauzei în apel, i-a fost

încălcat dreptul la apărare, nefiind asistat de apărătorul desemnat din oficiu

ci de un alt apărător, fără împuternicire avocațială, numit de instanță la data

judecării cauzei în apel.

Relativ la încadrarea juridică a

faptei, se susținut că aceasta nu întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie ci a infracțiunilor de furt calificat și lovire.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri potrivit dispozițiilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Dreptul la apărare este considerat

ca fiind o garanție necesară pentru realizarea unui echilibru între interesele

persoanei și cele ale societății.

Principiul garantării dreptului la

apărare este consacrat atât în legea fundamentală cât și în C. proc. pen.

Potrivit art. 24 alin. (2) din

Constituție „în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un

avocat, ales sau numit din oficiu”.

De asemenea, art. 6 din C.E.D.O.,

garantând dreptul persoanei la o justiție echitabilă, precizează printre altele,

că persoana căreia i se impută săvârșirea unei infracțiuni, trebuie să dispună

de „timpul și de facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale”.

Aceste texte cu caracter general, de

principiu, au fost detaliate prin textele speciale din Codul de procedură

penală, în mod deosebit prin art. 6, care înmănunchează un ansamblu de reguli

destinate să garanteze dreptul la apărare.

În esență, textul anterior invocat,

statuează că „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și

celorlalte părți în tot cursul procesului penal”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, organele judiciare sunt obligate să asigure părților deplina

exercitare a drepturilor procesuale, deci, inclusiv dreptul la apărare.

Pe de altă parte, trebuiesc avute în

vedere și dispozițiile art. 171 și art. 172 C. proc. pen., ce reglementează

„asistența învinuitului sau a inculpatului” respectiv „drepturile

apărătorului”.

În cauza de față, instanța de

control judiciar a desemnat apărător din oficiu, delegația nr. 033170 din 4

august 2005, care însă a lipsit la data de 3 august când s-a dezbătut cauza în

apel.

Instanța de apel nesocotind

dispozițiile art. 172 pct. 8 C. proc. pen., care obligă apărătorul ales sau din

oficiu să asigure asistența juridică a inculpatului iar în cazul nerespectării

acestei obligații instanța de judecată poate sesiza conducerea baroului de avocați

pentru a se lua măsuri, a numit un alt apărător din oficiu fără a avea

împuternicire avocațială.

Cauza a fost dezbătută în aceeași

zi, 3 august 2005, fără a se asigura timpul necesar pregătirii apărării,

depunerii împuternicirii avocațiale ori a delegației de substituire.

În atare condiții, Înalta Curte

constată că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 C. proc. pen., care

garantează inculpatului și celorlalte părți, deplina exercitare a drepturilor

procesuale, pronunțând astfel o hotărâre lovită de nulitate absolută.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit.

c), va admite recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr.

601 din 3 august 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa decizia penală atacată și va

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

În cadrul rejudecării, instanța de

apel va respecta dispozițiile art. 6 C. proc. pen., precum și celelalte norme

ce guvernează judecarea cauzei în apel, examinând toate celelalte motive

invocate de inculpatul S.A. în recurs.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

17

C. proc. pen., alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin.

(3) C. proc. pen., se vor menține actele procedurale îndeplinite în fața

instanței de apel până la 3 august 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 601 din 3 august 2005 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată și

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Menține actele procedurale

îndeplinite până la 3 august 2005.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 decembrie 2005.