ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2760/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 627 din 13

decembrie 2002, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul M.T. la 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și în condițiile art. 64 și art.

71 din același cod.

A fost dedusă prevenția și menținută

starea de arest a inculpatului.

Totodată, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de despăgubiri către partea civilă

D.V.E. și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în esență că, în data de 17 august 2002, inculpatul

M.T. după ce a amenințat cu un cuțit doi muncitori de la ferma din localitatea

Sinpaul, jud. Cluj a sustras doi saci cu furaje, pe care ulterior i-a vândut

martorului F.I.

Prejudiciul în cuantum de 500.000

lei a rămas nerecuperat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul care a solicitat schimbarea încadrării juridice dată

faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt cu reducerea

corespunzătoare a pedepsei.

Prin decizia penală nr. 46 din 5

martie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de inculpat și a

desființat hotărârea atacată numai cu privire la nereținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., astfel pedeapsa aplicată inculpatului

de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare în condițiile art. 74 și art. 76 C.

pen., fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Instanța de control judiciar a

motivat că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată este prea severă în raport de

modalitatea de comitere a infracțiunii și persoana inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și

solicitând, în esență, casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței

pronunțată de prima instanță.

Recursul declarat este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea Supremă,

constată că pedeapsa aplicată de instanța de apel, în sensul reducerii acesteia

ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen., nu este în conformitate cu dispozițiile art. 72

și art. 52 C. pen.

Astfel, referitor la dispozițiile

art. 74 lit. a) C. pen. „conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea

infracțiunii”, se observă că din fișa cazierului judiciar, rezultă că

inculpatul este recidivist, fiind condamnat în anul 1995 tot pentru săvârșirea

unei infracțiuni de tâlhărie, iar în anul 1997, pentru infracțiuni de furt și

violare de domiciliu. Mai mult decât atât, martorii audiați în cauză, I.S.,

P.I., R.G., C.E., au arătat că inculpatul era cunoscut în localitate ca fiind o

fire violentă, situație în care aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) este

nejustificată.

Tot fără temei este și aplicarea

dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen., referitor la stăruința depusă de

infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba

pricinuită, atâta vreme cât prejudiciul cauzat părții vătămate nu a fost

recuperat.

În ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., respectiv „atitudinea infractorului după

săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezența sa în fața autorității, comportarea

sinceră în cursul procesului”, se constată că și această circumstanță a fost

greșit reținută, atâta timp cât inculpatul, după săvârșirea infracțiunii s-a

ascuns, fiind depistat de organele de poliție, abia în data de 31 august 2002

și nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii în forma reținută.

În concluzie, secția penală a Curții

Supreme de Justiție apreciază întemeiat recursul declarat de parchet urmând, ca

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

să-l admită, să caseze decizia atacată și să mențină sentința pronunțată de

prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 46 din

5 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, privind pe inculpatul M.T.

Casează decizia penală atacată și

menține sentința penală nr. 627 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 31 august 2002 la 10 iunie 2003.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, asigurată intimatului inculpat M.T., în sumă de 300.000 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2003.