ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2787/2005

Examinând recursul de față

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74

din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Covasna, inculpatul M.Ș. a fost

condamnat, în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. f) și g) și alin.

(2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

calificat.

În baza art. 36, raportat la

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în

cauză cu cea de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

132 din 17 martie 2004 a Judecătoriei Sf. Gheorghe urmând să execute pedeapsa

cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă

durata reținerii și a arestării preventive de la 15 martie 2004 la zi.

S-a menținut starea de

arest.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că partea

vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă.

S-a dispus anularea

mandatului de executare emis în baza sentinței penale nr. 132 din 14 martie 2004

a Judecătoriei Sf. Gheorghe.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut că

inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., constând în aceea că la

1 martie 2004, în jurul orei 4,00, a sustras mai multe acte din borseta părții

vătămate B.I. și pentru a-și asigura scăparea a exercitat violențe asupra

părții vătămate P.A. și B.A.

Coroborând declarațiile

părții vătămate cu cele ale martorilor M.I., P.A. și B.A. instanța de fond a

reținut că, la data de 1 martie 2004, în jurul orei 4,00, inculpatul a sustras

din borseta părții vătămate, în timp ce aceasta se urca în tren, mai multe acte

de identitate, carnete C.E.C. și cupoane de pensie. Partea vătămată a avut

impresia că la urcarea în tren i s-a agățat borseta de ceva, motiv pentru care

s-a întors și a constatat că borseta se afla în mâna inculpatului care îi

deschisese ambele fermoare și atunci inculpatul a dat drumul bunului și a

fugit.

Instanța a mai reținut că

martorele P.A. și B.A. nu au văzut sustragerea bunurilor, nu au intervenit în

nici un fel și nici nu au fost agresate de inculpat.

S-a concluzionat că din

probe nu rezultă că inculpatul a amenințat sau a exercitat violențe nici pentru

a sustrage actele nici pentru a-și asigura scăparea, astfel încât încadrarea

juridică dată faptei prin rechizitoriu este greșită întrucât aceasta nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, ci pe cele ale

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. f) și g) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

Împotriva sentinței au

declarat apel procurorul și inculpatul.

Prin decizia penală nr. 65/ Ap

din 2 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a luat act de

declarația inculpatului că își retrage apelul și s-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, s-a desființat în parte sentința și

s-a majorat pedeapsa la 6 ani închisoare, dispunându-se contopirea acesteia cu

pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 132/2004 a

Judecătoriei Sf. Gheorghe, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de

6 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut

că este nefondată critica procurorului vizând greșita încadrare juridică a

faptei întrucât nu s-a dovedit că inculpatul a exercitat violențe pentru a

intra în posesia bunului sau pentru a-l păstra ori pentru a-și asigura

scăparea.

S-a arătat că împrejurarea

că inculpatul s-a ciocnit de martorele P.A. și B.A. când a coborât în viteză

din tren, nu constituie o acțiune care să se înscrie în latura obiectivă a

infracțiunii de tâlhărie.

S-a apreciat însă că este

fondată critica vizând individualizarea pedepsei care este prea blândă, nefiind

avut în vedere faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior

pentru fapte de natură asemănătoare.

Inculpatul a declarat recurs

susținând că la efectuarea comisiei rogatorii au fost încălcate drepturile

întrucât nu a fost citat și nu i s-a asigurat un apărător din oficiu.

În subsidiar, s-a solicitat

reducerea pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Este de precizat că,

potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., recursul declarat nu

poate viza decât decizia pronunțată în apel, nu și sentința întrucât inculpatul

a renunțat la apelul declarat împotriva acesteia.

Se constată că este

nefondată și susținerea inculpatului că nu au fost respectate dispozițiile

privind asigurarea apărării cu ocazia efectuării comisiei rogatorii.

Astfel, potrivit art. 134 alin.

(2) C. proc. pen., părțile sunt citate la efectuarea comisiei rogatorii numai

dacă cer acest lucru iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă

„inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie

dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta”.

Din actele dosarului rezultă

pe de o parte că inculpatul nu a solicitat să fie citat la efectuarea

comisiilor rogatorii, iar pe de altă parte, la efectuarea comisiei rogatorii

având ca obiect audierea martorelor B.A. și P.A. a fost reprezentat de avocat B.M.,

desemnată din oficiu, iar la efectuarea comisiei rogatorii având ca obiect

audierea părții vătămate, a fost reprezentat de avocat A.I., desemnat din

oficiu.

Așa fiind, Curtea reține că

nu există cauză de nulitate absolută invocată de recurent și pe care instanța

de apel ar fi trebuit s-o ia în considerare din oficiu.

Se apreciază, de asemenea,

că nu este fondat nici motivul de recurs vizând individualizarea pedepsei,

justificat instanța de apel a avut în vedere la aplicarea pedepsei și

împrejurarea că inculpatul a suferit anterior multiple condamnări, majoritatea

pentru infracțiuni de furt calificat, fiind și recidivist în condițiile art. 37

lit. b) C. pen., față de ultima condamnare de 3 ani închisoare a cărei durată

s-a împlinit 9 ianuarie 2004.

Întrucât din examinarea

cauzei nu rezultă nici existența vreunui motiv de casare care să poată fi luat

în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce, în continuare,

la zi arestarea preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.Ș. împotriva deciziei penale nr. 65/ A din 2

martie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 martie 2004 la 27 aprilie

2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 aprilie 2005.