ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2131/2004

Asupra recursurilor penale de față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 899/ PI din

21 decembrie 1998, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul H.B. la 10 ani și

6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) alin.

ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art.

10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul K.V.N., pentru

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e),

g) și i) alin. ultim C. pen.

Inculpatul H.B. a fost obligat să

plătească părții civile W.J. suma de 4.757.000 lei despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel, pe baza

probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La începutul lunii iunie, aflând că

inculpatul K.V.N. urma să se reîntoarcă în țară, l-a întrebat dacă nu cunoaște

pe cineva care dorește să cumpere un autoturism.

În ziua de 9 iunie 1998, inculpatul

H.B. i-a spus inculpatului K.V.N. că mașina pe care urma să o vândă este în

Timișoara și că ar fi bine să-l însoțească pentru a ajunge cu mașina în Deva,

urmând să intermedieze contractul între cumpărătorul din Chișinău și inculpatul

H.B.

Astfel, cei doi inculpați împreună

cu o altă persoană, rămasă necunoscută, dar care era numită A. s-au deplasat cu

un autoturism Audi împrumutat de la numitul G.D. în Timișoara. Aici K.V.N. a

fost lăsat într-o parcare, iar cei doi au plecat și au venit după aproximativ

30 de minute, tractând după autoturismul Audi un alt autoturism Wolksvagen cu

număr de Germania, aparținând părții vătămate W.J. Cei doi au explicat

inculpatului K.V.N. că autoturismul are o problemă legată de partea

electronică, remediabilă pe care o vor rezolva în Deva.

Cei doi s-au urcat în autoturism,

iar inculpatul H.B. în Wolksvagen și cu toții au plecat spre Lipova. În

apropiere de Deva la o intersecție, A. și inculpatul H.B. au plecat până la

Arad de unde s-au întors cu un electronist care nu a reușit să pornească

autoturismul și au remorcat mai departe mașina spre Lipova, în autoturismul

Audi aflându-se în continuare K.V.N., ca pasager, iar A. la volan; în

autoturismul furat se aflau H.B. cu electronistul. Sesizând că s-a rupt cablul

care tracta autoturismul furat, A. i-a spus inculpatului să coboare. În acel

moment, toate persoanele au urcat în Audi și au fugit, iar inculpatul K.V.N. a

rămas pe loc și la scurt timp au sosit organele de poliție, care l-au reținut

pe inculpat.

S-a motivat soluția de achitare a

inculpatului K.V.N. pentru faptul că trimiterea în judecată a acestuia s-a

făcut pe supoziții, din materialul probator administrat neputând fi reținută

vinovăția acestuia și faptul că avea cunoștință despre ceea ce s-a întâmplat.

În termen legal, împotriva acestei

hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul

H.B.

Parchetul a susținut greșita

achitare a inculpatului K.V.N., aspect sub care hotărârea este nelegală și

netemeinică, iar inculpatul H.B. a solicitat achitarea pentru că este

nevinovat, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 440 din 3

decembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile declarate de parchet

și de inculpatul H.B., a desființat sentința și rejudecând a redus pedeapsa

aplicată inculpatului H.B. la 8 ani, în condițiile reținerii art. 13 C. pen. și

a schimbării încadrării juridice din art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i)

alin. ultim C. pen., în art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen.

În baza aceluiași text, prin aceiași

hotărâre a fost condamnat inculpatul K.V.N. la 7 ani închisoare, în condițiile

art. 64 și art. 71 C. pen.

Inculpații au fost obligați, în

solidar, la despăgubiri civile de 4.757.000 lei către partea civilă W.J.

În motivarea soluției s-a reținut că

fapta nu are consecințe grave, în sensul actualelor dispoziții ale art. 146 C.

pen., fiind comisă în vara anului 1998, având aplicabilitate, în raport de

aceste consecințe, dispozițiile art. 13 C. pen. Pe de altă parte, s-a mai

susținut că inculpatul K.V.N. este vinovat de infracțiunea de furt, pentru că a

participat la această activitate infracțională, alături de ceilalți, dar acesta

nu a reușit să fugă, fiind prins de patrula de poliție.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și inculpatul K.V.N. au declarat recurs împotriva hotărârii

pronunțată în apel.

Parchetul a criticat hotărârea numai

în ce privește pedepsele aplicate celor doi inculpați care se impuneau a fi

severe în raport de circumstanțele reale și personale.

Recurentul inculpat K.V.N. a

susținut că este nevinovat, nu a avut cunoștință de comiterea furtului, solicitând

pronunțarea unei soluții de achitare, în ceea ce îl privește, iar în subsidiar

reducerea pedepsei aplicate.

Critica formulată de inculpat va fi

examinată în raport de prevederile art. 389

5

alin. (1) pct. 12 C.

proc. pen., constatându-se că instanța de apel, în raport de probe, a pronunțat

o corectă soluție de condamnare și a acestui inculpat.

Deși inculpatul a susținut constant

că nu a avut cunoștință că autoturismul Wolksvagen a fost furat, nu neagă

participarea sa alături de inculpatul H.B. la tractarea acestuia și deplasarea

lor spre Arad.

Dar, patrula de poliție care i-a

surprins a reușit prinderea inculpatului K.V.N. care a descris condițiile în

care au ajuns în Timișoara, scopul acestei deplasări și modul în care

inculpatul H.B. intrase în detenția autoturismului Audi.

Această ultimă împrejurare,

sus-menționată, este confirmată și de martorul G.D.

Și deși inculpatul K.V.N. a susținut

că nu a avut nici o legătură cu autoturismul furat, pe care H.B. l-a tractat

până în parcarea în care el aștepta, susținerea este infirmată de o altă probă

care dovedește fără echivoc participarea sa la furt.

Astfel, cu ocazia cercetării

interiorului autoturismului marca Audi s-au găsit truse de scule marca Pierata

aparținând reclamantului și mai ales o trusă de scule parțial improvizate ce se

foloseau la forțarea și sustragerea autoturismelor.

De pe trusa de scule Pierata au fost

relevate 3 urme papilare aparținând inculpatului K.V.N., conform expertizei,

inculpatul neputând da nici o explicație, în raport de apărarea făcută, a

împrejurărilor în care s-au imprimat pe trusa de scule.

Această împrejurare este cu atât mai

relevantă cu cât, inculpații nu au putut porni autoturismul parcat ulterior,

fiind nevoiți să tracteze și să apeleze la un electronist de profesie .

Pe de altă parte, din declarația

martorului G.D. a rezultat că inculpatul H.B. a venit însoțit de K.V.N. la

momentul ridicării autoturismului împrumutat.

Din coroborarea tuturor

împrejurărilor descrise, evidențiate de probele administrate este de necontestat

că inculpatul K.V.N. a însoțit pe inculpatul H.B. pe parcursul activității

infracționale concepută împreună și a avut o participare proprie și directă la

sustragerea autoturismului.

În aceste condiții, soluția de

trimitere în judecată, cât și de condamnare a acestui inculpat nu sunt bazate

pe supoziții ci pe probe directe și indirecte care circumscriu elementele

constitutive, inclusiv vinovăția, infracțiunii de furt calificat.

Pentru aceste considerente critica

formulată de inculpatul recurent este nefondată după cum, tot astfel, este și

cea vizând pedeapsa aplicată.

Observând limitele legale

sancționatoare ale infracțiunii pentru care au fost condamnați cei doi

inculpați, cât și circumstanțele în care aceștia au conceput și executat

activitatea infracțională, pedepsele aplicate de câte 7 ani și respectiv 8 ani

închisoare sunt pedepse deja medii care satisfac pe deplin cerințele art. 52 C.

pen.

Conduita procesuală nesinceră a

recurentului inculpat, lipsa actelor de identitate la momentul prinderii și

reținerii sale, cât și sustragerea de la urmărirea penală și judecată a

inculpatului H.B., starea de recidivă în care a comis infracțiunea sunt

împrejurări care caracterizează negativ pe făptuitori și impun alături de

restul circumstanțelor reale, pedepsele aplicate care, în aceste condiții nu se

justifică nici a fi reduse și nici majorate, așa cum a solicitat parchetul.

Așa fiind, în urma examinării

criticilor formulate de recurenți, vizând pedepsele aplicate, nu se constată

motive de casare a hotărârii în baza cazului înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de parchet și inculpat se

vor respinge, ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul

K.V.N. împotriva deciziei penale nr. 440 din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, privind și pe inculpatul H.B.

Constată că intimatul inculpat H.B.

este arestat în altă cauză.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului inculpat H.B., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurentul K.V.N. să

plătească 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 aprilie 2004.