ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Tribunalului București

Prin sentința civilă

nr. 2175 din 14 iulie 2010, Tribunalul București – secția a IX a contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

S.L.M. în contradictoriu cu pârâta Academia de Studii Economice, a obligat

pârâta să constituie comisiile de reexaminare a lucrărilor susținute de

reclamantă la materiile Corporate Finance, Project Management și Project

Management using IT și să permită înscrierea reclamantei în anul II de studii

și finalizarea acestora. A respins celelalte capete de cerere împotriva pârâtei

Academia de Studii Economice București, ca neîntemeiate și a respins acțiunea

față de pârâții N.S., H.A., D.D., N.I. și N.A., ca neîntemeiată.

pronunțată de Curtea de Apel București în recurs

Prin Decizia nr. 807

din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de recurenta – reclamantă

S.L.M. și recurenta – pârâtă Academia de Studii Economice împotriva sentinței

nr. 2175 din 14 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București – secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații - pârâți

N.S., H.A., D.D., N.I. și N.A., a casat sentința recurată și a reținut cauza

spre competentă soluționare pe fond. Totodată, a dispus înaintarea dosarului

spre repartizare aleatorie unui complet de fond, decizia pronunțată având

caracter irevocabil.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel București a constatat că sentința recurată a

fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, fiind incident

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat de

recurenta-pârâtă A.S.E.

Sub acest aspect, s-a

reținut că pârâta Academia de Studii Economice este o instituție de învățământ

superior ce face parte din sistemul național de învățământ și care se află în

coordonarea directă a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

S-a mai reținut că în

raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Academia de

Studii Economice este o autoritate publică centrală, competența sa teritorială

fiind una generală și nu limitată la teritoriul Municipiului București.

exercitată de recurentă

Decizia nr. 807 din

07 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a fost atacată de S.L.M. care a solicitat,

în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 2, 3, 5 și 8 C. proc. civ., să se constate

nulitatea absolută a deciziei, ca urmare a nerespectării prevederilor legale

anterior citate și să se dispună rejudecarea recursului.

La termenul de

judecată din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel București a invocat, din oficiu,

excepția inadmisibilității cererii formulate, raportat la motivele de fapt și

de drept arătate în cuprinsul cererii, excepția ridicată fiind pusă în discuția

contestatoarei S.L.M., prezentă la dezbateri.

pronunțată în contestația în anulare

Prin Decizia nr. 2051

din 3 octombrie 2011, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu

și a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.L.M.

împotriva Deciziei nr. 807 din 07 aprilie 2011 pronunțată de aceiași instanță,

ca inadmisibilă.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea de apel a calificat cererea ca fiind

contestație în anulare și a reținut excepția inadmisibilității căii de atac,

pentru următoarele considerente:

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile

limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă

interpretare.

Contestația

în anulare este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc.

civ. (necompetența sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C. proc.

civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu

pentru greșita apreciere și aplicare a legii care sunt motive de reformare a

hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestație în anulare.

Prevederile

art. 318 C. proc. civ. nu vizează greșelile de interpretare a unor dispoziții

legale (în speță disp. art. 261 alin. (1) pct. 2, 3, 5 și 8 C. proc. civ.), iar

în speță, contestatoarea nu se plânge de omisiunea analizării vreunui motiv de

recurs, ci de faptul că hotărârea nu cuprinde domiciliul sau reședința

părților, obiectul cererii și susținerile părților, motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, argumentele formulate în

întâmpinare, precum și semnăturile judecătorilor și grefierului, motive care nu

pot forma obiectul contestație în anulare.

5.

Recursul declarat de recurenta-contestatoare S.L.M.

Împotriva Deciziei

nr. 2051 din 03 octombrie 2011, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București

- secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, contestatoarea S.L.M. a

declarat recurs, în temeiul art. 20 din Constituția României, coroborat cu art.

13 din C.E.D.O.

În motivarea

recursului, s-a arătat, în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii

judecătorești, prin calificarea din oficiu a căii de atac, ca fiind contestație

în anulare, încălcând flagrant principiului disponibilității și al dreptului la

un proces echitabil, garantat de art. 6 din C.E.D.O.

Recurenta și-a

întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 13 din C.E.D.O. care consacră

dreptul la un recurs efectiv, admițând, totodată, că actualul Cod de procedură

civilă nu prevede o asemenea cale de atac, dar că există o normă juridică în

legislația națională, care permite promovarea unei căi neprevăzute de Codul de

procedură civilă, în speță, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004, conform

cărora, judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este

neclară sau incompletă.

În ședința publică de

judecată din 4 aprilie 2012, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția

inadmisibilității recursului, față de dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. și în raport cu împrejurarea că obiectul recursului de față este o

hotărâre pronunțată în cadrul unei contestații în anulare de o instanță de

recurs, dezbaterile fiind consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Recurenta a depus la

dosarul cauzei note de ședință, reluând argumentația prezentată în cererea sa

de recurs.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

2.1 Regularitatea

promovării căii de atac

În temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ, aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu

art. 298 C. proc. civ, Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra

excepției inadmisibilității recursului, excepție de procedură care face de

prisos cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită “Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport de

principiul statuat prin textul constituțional, admisibilitatea unei căi de atac

și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Înalta

Curte a fost sesizată cu recursul declarat împotriva Deciziei nr. 2051 din 03

octombrie 2011, prin care secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București s-a pronunțat asupra contestației în anulare formulată

împotriva unei hotărâri date de o instanță de recurs, în sensul respingerii ca

inadmisibilă.

Potrivit art. 320

alin. (3) C. proc. civ, „hotărârea dată în contestația în anulare este supusă

acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”.

Așadar recursul este

admisibil numai dacă hotărârea atacată cu contestație în anulare era și ea

susceptibilă de recurs.

În cauză, Decizia nr.

807 din 07 aprilie 2011 atacată cu contestația în anulare era irevocabilă,

nesusceptibilă de reformare pe calea unui nou recurs.

Recursul declarat nu

este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de Codul de procedură civilă, cu referire la existența unei hotărâri

susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Alegațiile recurentei

privind incidența prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și cele

ale art. 13 din C.E.D.O nu pot fi reținute, în condițiile în care dispozițiile

anterior citate nu pot constitui temei legal pentru cererea de recurs și nu au

sensul celor arătate de aceasta.

Art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004 obligă judecătorul să se pronunțe pe baza a ceea ce a

reglementat un anumit act normativ incident cauzei și nu să ignore prevederile

legale, în sens contrar, judecătorul s-ar substitui autorității legiuitoare,

încălcându-și competențele bine stabilite de Constituție.

Normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, fără ca

prin aceasta să se încalce accesul liber la justiție și deci, dispozițiile art.

13 din C.E.D.O.

Așa cum s-a statuat

în mod constant, chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac,

respectiv la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul putând limita, pentru

rațiuni impuse de specificul domeniului suspus reglementării, un atare acces.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților, motiv pentru care

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

2.2 Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Apreciind ca fiind

întemeiată excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte va respinge

recursul declarat ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)

raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.L.M. împotriva Deciziei nr. 2051 din 03 octombrie 2011 a Curții

de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 aprilie 2012.