ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4567/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4567/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 18975/3/2009, reclamanta S.L.M. a chemat în judecată pe pârâta Academia

de Studii Economice, solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună:

la constituirea comisiilor de reexaminare a lucrărilor la materiile Corporate

Finance, Project Mangement și Project Management using IT pentru finalizarea

studiilor în cel mai scurt timp.

la plata bursei de studiu pentru semestrele 2 și 3 și la dobânda legală

aferentă.

la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a în data de 15

martie 2010, sub nr. de Dosar 13.033/3/CA/2010, reclamanta S.L.M. a chemat în

judecată pe pârâții N.S., H.A., D.D., N.I. și I.N., solicitând instanței, ca

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

la constituirea comisiilor de reexaminare a lucrărilor la materiile Corporate

Finance, Project Mangement și Project Management using IT pentru finalizarea

studiilor în cel mai scurt timp.

pârâților la plata sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale.

Prin Încheierea de

ședință din data de 19 mai 2010, cea de a doua cauză a fost conexată la Dosarul

18.975/3/CA/2009.

În motivare,

reclamanta a arătat că, în fapt, în baza contractului-cadru de școlarizare nr.

REI\30335 din 8 octombrie 2007 și a contractului de studii pentru programele de

masterat cu taxa anul I nr. REI\30335 din 8 octombrie 2007 încheiate cu pârâta,

a dobândit în anul 2007, calitatea de masterand la Facultatea de Relații

Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice, la cursul

Managementul Proiectelor Internaționale (în limba engleză).

A susținut reclamanta

că după primul an de studii a obținut, alături de o altă colegă, L.A., cea mai

mare medie din an, respectiv 9,67 și că, bazându-se pe dreptul său de a fi

transferată pe locurile finanțate de la buget, nu a mai achitat taxa aferentă

anului II de studii, cu atât mai mult cu cât pârâta nu și-a îndeplinit toate

obligațiile prevăzute în contractul de studii.

A mai susținut

reclamanta că în anul II de studii, rezultatele examinării la materia FX Risk

Management s-au postat în data de 9 decembrie 2008, că ulterior a formulat

contestație prin e-mail, că nu a primit răspuns, că a contactat telefonic

profesorul titular, H.A., care i-a comunicat refuzul de a-i reexamina lucrarea

cu motivarea că reclamanta nu a achitat taxa de studii aferentă semestrului 3.

Reclamanta a afirmat

că i-a fost permisă în continuare atât prezența la cursuri, cât și susținerea

examenelor, până în data de 19 ianuarie 2009 și că nu i-a fost comunicată

niciodată o decizie de exmatriculare.

A mai arătat că

refuzul prof. H.A. de a-i recorecta lucrarea, precum și îndemnarea de către

aceasta a altor profesori, ca de exemplu C.J. de la materia Business Strategy,

de a nu îi corecta lucrarea, sunt nejustificate deoarece dreptul la corectarea

sau recorectarea lucrării deja susținute nu se numără printre drepturile

suspendate pe perioada neplății taxei de studii, ci numai eventual dreptul de a

participa la cursuri și de a susține examenul.

Reclamanta a afirmat

că, în data de 5 ianuarie 2009, înaintea susținerii unui examen, secretarul

facultății, D.D., a oferit studenților, inclusiv reclamantei, spre semnare

contractele de studiu aferente anului II, că deși reclamanta a semnat ambele

exemplare, acestea au fost reținute de secretar cu motivarea că există o

problemă legată de plata taxei, fără a i se interzice însă susținerea

examenelor ulterioare și că această împrejurare a pus-o într-o situație

delicată față de colegii care au asistat la discuție.

Aceasta a mai arătat

că evenimentele de mai sus i-au provocat un prejudiciu moral și au cauzat

întârzierea finalizării studiilor cu aproximativ 2 ani, perioadă în care a fost

privată de posibilitatea găsirii unui loc de muncă mai bun.

În drept, acțiunea a

fost întemeiată pe Legea nr. 84/1995.

Prin Sentința civilă

nr. 2175 din 14 iulie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

S.L.M., în contradictoriu cu pârâta Academia de Studii Economice; a obligat

pârâta Academia de Studii Economice să constituie comisiile de reexaminare a

lucrărilor susținute de reclamantă la materiile Corporate Finance, Project

Management și Project Management using IT și să permită înscrierea reclamantei

în anul II de studii și finalizarea acestora; a respins celelalte capete de

cerere împotriva pârâtei Academia de Studii Economice București, ca

neîntemeiate și a respins acțiunea față de pârâții N.S., H.A., D.D., N.I. și

I.N., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta S.L.M. și pârâta Academia de Studii

Economice.

Prin Decizia civilă

nr. 807 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de recurenta-reclamantă

S.L.M. și recurenta-pârâtă Academia de Studii Economice, împotriva Sentinței

civile nr. 2175 din 14 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IX-a contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimații-pârâți,

N.S., H.A., D.D., N.I. și I.N., a casat sentința recurată, a reținut cauza spre

competentă soluționare în fond și a înaintat dosarul spre repartizare aleatorie

unui complet de fond.

În considerentele

deciziei, Curtea a reținut că, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, conform cărora: „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice (…) centrale, (…) se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”, având în vedere că Academia de

Studii Economice București are o competență teritorială generală, fiind o

autoritate publică centrală în sensul legii contenciosului administrativ,

competența materială revine curții de apel. De asemenea, instituția de

învățământ superior face parte din sistemul național de învățământ, înscrie

studenți, masteranzi și doctoranzi din toată țara, eliberează diplome cu

valoare națională, se află în coordonarea directă a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului. Academia de Studii Economice nu are o

competență limitată la teritoriul municipiului București, astfel că nu poate fi

calificată drept autoritate publică locală.

După repartizarea

aleatorie a cauzei, în fața curții de apel, reclamanta a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel București, în esență, susținând că nu

poate fi reținut rangul de autoritate publică centrală al pârâtei Academia de

Studii Economice, invocând 19 litigii aflate pe rolul Tribunalului București și

Curții de Apel București, în care Tribunalul București a soluționat în fond,

iar Curtea de Apel București a soluționat recursuri în care pârâtă era Academia

de Studii Economice, fără ca vreuna din părți să invoce necompetența materială

a tribunalului, precum și reorientarea jurisprudențială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție în cazul litigiilor având ca pârâtă Universitatea „SH” din

București.

În ședința publică

din data de 21 mai 2012, Curtea a pus în discuție excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București și a reținut cauza spre soluționarea

acesteia.

Prin Sentința civilă

nr. 3702 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A declinat competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.L.M., în contradictoriu cu

pârâții Academia de Studii Economice, N.S., H.A., D.D., N.I. și I.N., în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a

IX-a contencios administrativ și fiscal.

A înaintat cauza,

spre soluționarea conflictului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a reținut următoarele:

- raportul juridic

dedus judecății are ca obiect un act administrativ asimilat reprezentat de un

pretins refuz nejustificat al pârâtei Academia de Studii Economice București de

a constitui comisiile de reexaminare a lucrărilor susținute de reclamantă la

materiile Corporate Finance, Project Management și Project Management using IT

și de a permite acesteia înscrierea în anul II de studii și finalizarea

acestora, raportul juridic principal dedus judecății fiind cel dintre reclamanta

S.L.M. și pârâta Academia de Studii Economice București.

- pentru determinarea

competenței materiale, Curtea apreciază că esențială este stabilirea rangului

instituției pârâte, instituție de învățământ superior, persoană juridică de

drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de

învățământ, pârâta Academia de Studii Economice din București fiind înființată

în baza legii promulgate prin Decretul regal nr. 2.978 din aprilie 1913,

publicat în M. Of. al României din 13 aprilie 1913, sub denumirea de

"Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale", la București,

pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului - Direcțiunea Comerțului.

A apreciat curtea de

apel că față de obiectul principal al cererii introductive și emitentul actului

a cărui anulare se solicită, elemente determinante pentru stabilirea

competenței materiale, competent material în a soluționa cererea reclamantei

este tribunalul, în speță Tribunalul București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

În acest sens, s-a

reținut și că în ședința plenului judecătorilor Secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20

februarie 2012 s-a statuat, ca soluție de principiu, că aparține tribunalelor

competența de soluționare a acestor litigii, „întrucât universitatea este

asimilată unei autorități publice locale”.

În ceea ce privește

competența teritorială, curtea de apel a avut în vedere la stabilirea

tribunalului competent, că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr.

554/2004, reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanțe

competente din punct de vedere material, astfel încât, fiind făcută, la

momentul învestirii, opțiunea pentru instanțele de municipiul București,

opțiunea rămâne valabilă sub acest aspect.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța

astfel, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Academia de

Studii Economice să efectueze anumite operațiuni rezultate din raportul

obligațional reciproc pe care îl aveau, potrivit Contractului-cadru de

școlarizare nr. REI\30335 din 8 octombrie 2007 și a contractului de studii

pentru programele de masterat cu taxa anul I nr. REI\30335/I din 8 octombrie

2007, încheiat între părți.

Înalta Curte reține

că nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate

publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

Academia de Studii Economice înființată în baza legii promulgate prin Decretul

Regal nr. 2.978 din aprilie 1913, publicat în M. Of. al României din 13 aprilie

1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și

Industriale", la București, pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului -

Direcțiunea Comerțului, iar începând cu anul universitar 1967 - 1968, este

reorganizată și transformată în Academia de Studii Economice din București, în

subordinea Ministerului Educației Naționale.

În contextul

legislativ actual Academia de Studii Economice nu poate fi privită decât ca o

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a

sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel

național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

În cauza de față,

Academia de Studii Economice nu poate fi o autoritate administrativă autonomă,

întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Academia de Studii Economice din București este o persoană juridică de drept

privat, de utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem

național de învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități

administrative autonome sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Academia de Studii Economice București nu îndeplinește cerințele impuse de

legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.

De altfel, nici un act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru

pârâta aflată în litigiu.

Reținând această

situație de fapt, în prezentul conflict negativ de competență sunt incidente

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează

următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul

valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior, raportat la faptul că Academia de

Studii Economice este o autoritate publică locală, astfel încât, tribunalul,

secția contencios administrativ și fiscal este instanța competentă material să

soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, aceasta și în acord cu

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ.

Pe de altă parte, în

temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa

instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă

reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate

invoca excepția necompetenței teritoriale.

În cauza de față,

reclamanta a optat pentru instanța de la domiciliul său, astfel că nu se mai

poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea

cauzei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.L.M. și pârâții Academia de

Studii Economice, N.S., H.A., D.D., N.I. și I.N., în favoarea Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM