ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6896/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6896/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 1 martie 2004, reclamantul C.I. a solicitat anularea hotărârii nr. 313 din 7 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Harghita și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, s-a arătat că în perioada septembrie 1940 - martie 1945, reclamantul a fost strămutat împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, din motive etnice. Prin sentința civilă nr. 117/2004, acțiunea a fost admisă, reținându-se că în perioada sus-precizată, familia reclamantului s-a refugiat din comuna Culpiu, în satul Dracula Bandului, din motive etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita. În motivarea recursului s-a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 189/2000, întrucât reclamantul, în perioada 1 decembrie 1964 – 15 octombrie 1995, a fost angajatul Inspectoratului de Poliție al județului Harghita. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, conform art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 189/2000, prevederile O.G. nr. 105/1999, nu se aplică persoanele, care „în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și din instanțele militare.
care au instrumentat și au judecat procese politice ale opozanților regimului comunist”. Din actele dosarului rezultă că reclamantul a fost subofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Harghita, în perioada 1 decembrie 1964 - 15 octombrie 1995. Instanța de fond nu a administrat însă, probe concludente, referitoare la activitatea desfășurată de petent, prin care să se stabilească dacă acesta a desfășurat sau nu, activități de cercetare a opozanților regimului comunist. Pe cale de consecință, recursul va fi admis, sentința se va casa și cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probelor, având în vedere că adresa nr. 165/2004, emisă de Inspectoratul Poliției Harghita, nu este concludentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 117 din 3 mai 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.