ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 408/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 571 din 10

iunie 2003, Tribunalul București, secția a II–a penală, a condamnat-o pe

inculpata D.C.D. la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru două

infracțiuni, prevăzute de art. 257 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani

închisoare, privitor la care s-a dispus suspendarea executării sub

supraveghere, conform art. 86

1

C. pen., pe un termen de încercare de

5 ani, cu stabilirea unor obligații pentru inculpată, în cursul acestui termen,

potrivit dispozitivului sentinței.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen.,

s-a dispus confiscarea, de la inculpată a 2.000 dolari S.U.A. și, respectiv,

5.000 dolari S.U.A., sau a echivalentului în lei a acestora, la data

pronunțării hotărârii.

În esență, s-au reținut următoarele:

În luna octombrie 2001, inculpata

s-a prevalat că are influență asupra procurorului D.V., de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul București, pentru a-l determina să revoce măsura arestării

preventive pentru doi inculpați, pretinzând, în schimb, 5.000 dolari S.U.A., de

la O.M.V., sumă primită în două tranșe.

În luna octombrie 1999, aceeași

inculpată, afirmând că este judecătoare, și că soțul ei este R.D., președintele

Comisiei Juridice a Senatului, le-a promis numitelor B.A. și B.I., absolvente

ale Facultății de Drept H., sprijin pentru numirea primei ca avocat, iar a

celei de-a doua ca notar, iar, ulterior, pentru a-și exercita influențe în

vederea numirii numitei B.A., ca avocat, a primit de la aceasta 2.000 dolari

S.U.A.

La 11 aprilie 2000, aceeași

inculpată, fiind implicată într-un accident de circulație, în declarația scrisă

cu acest prilej la rubrica privind profesia, a consemnat că este judecător la

Curtea Supremă de Justiție.

Pentru a se pronunța achitarea,

instanța a motivat că această mențiune, privitor la profesia inculpatei, nu era

aptă să producă efecte juridice și nu a avut nici o influență privitor la

responsabilitatea accidentului de circulație.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 493 din 2 septembrie 2003, a respins apelurile

parchetului și inculpatei, ca nefondate.

Prin recursul declarat, parchetul a

criticat individualizarea pedepsei, solicitând majorarea ei și executarea în

regim privativ de libertate.

Inculpata, prin recursul declarat, a

solicitat reducerea pedepselor, invocând faptul că este fără antecedente penale

și că anterior a avut o bună conduită, faptele săvârșite în cauză fiind

explicabile printr-o tulburare de gândire și de comportament, pe care o are.

În urma examinării ambelor

recursuri, Curtea constată că acestea nu sunt fondate.

Criticile parchetului referitor la

individualizarea pedepsei au fost invocate și în apel, iar, în urma examinării

acestora, Curtea de Apel le-a respins, ca nefondate.

Din verificarea lucrărilor

dosarului, în raport de modul cum instanțele de fond și de apel au aplicat și

respectat criteriile in rem și in personam, prevăzută de art. 72 C. pen.,

Curtea constată că operațiunea de individualizare a avut în vedere atât gradul

ridicat de pericol social al faptelor, dar, totodată, și datele ce

caracterizează persoana inculpatei, conduita ei anterioară bună, precum și

posibilitățile atingerii scopului pedepsei, printr-o suspendare supravegheată a

executării celor 3 ani de închisoare.

Sub acest ultim aspect, măsurile dispuse, de

supraveghere în cursul termenului de încercare de 5 ani, se apreciază că vor fi

în măsură să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea

inculpatei.

Pentru aceste considerente, urmează

a se constata că este nefondat atât recursul parchetului, prin care se solicită

majorarea pedepsei și executarea ei în regim privativ de libertate, cât și

recursul inculpatei, prin care se solicită reducerea cuantumului pedepsei

aplicate.

În consecință, nefiind nici alte

temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, ambele

recursuri vor fi respinse, ca nefondate, iar inculpata va fi obligată la

cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata D.C.D. împotriva

deciziei nr. 493 din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I

penală, ca nefondate.

Obligă pe recurenta inculpată să

plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 ianuarie 2004.