ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3477/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 565 din 17

decembrie 2003, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată cererea de

revizuire formulată de condamnatul J.D. împotriva sentinței penale nr. 236 din

6 octombrie 1998 a Tribunalului Prahova.

Instanța, pentru a hotărî astfel a

reținut că revizuientul a fost condamnat prin sentința penală nr. 236 din 6

octombrie 1998 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 2429

din 15 iunie 1999 a Curții Supreme de Justiție, la pedeapsa de 15 ani

închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b)

și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de

art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a mai reținut că motivul invocat

de revizuient și anume că în conflictul pe care l-a avut cu victima a

intervenit și martorul L.A. și că este posibil ca acesta să fi lovit, cu

cuțitul victima, care a decedat, nu se regăsește printre motivele de revizuire

limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel condamnatul revizuient, criticând-o ca fiind nelegală

și netemeinică, susținând, că în esență, în mod greșit i-a fost respinsă

cererea de revizuire, deoarece în conflictul pe care l-a avut cu victima, el a

scăpat briceagul din mână și e posibil ca martorul L.A. să fi lovit victima. A

solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și reanchetarea cauzei,

mai ales că nici nu au fost citate în cauză părțile civile, Spitalul județean

de Urgență Ploiești și Stația de Ambulanță Prahova.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 59 din 11 februarie 2004, a respins, ca nefondat apelul

revizuientului, obligându-l la plata către stat a cheltuielilor judiciare,

inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul J.D., reiterând motivele din apel, în sensul că este

nevinovat, fapta fiind comisă de o altă persoană.

După cum corect au reținut

instanțele de fond și de apel, o hotărâre de condamnare nu poate fi supusă

revizuirii decât în cazurile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Or, condamnatul nu a invocat nici

unul din cazurile de revizuire reglementate de dispoziția legală amintită.

De altfel, instanțele și-au

fundamentat soluția de condamnare pe baza unui material amplu și convingător,

care atestă cu autoritate de lucru judecat, vinovăția inculpatului revizuient

în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În consecință, urmează a se respinge

recursul revizuientului și a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, inclusiv a onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, care se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul J.D. împotriva deciziei penale nr. 59 din 11 februarie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 iunie 2004.