ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3862/2010

Asupra recursului

penal de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 336 din 15 iulie

2008 a Tribunalului Prahova, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa de 18

ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.

174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că la data

de 12 februarie 2008, în drum spre comuna P.J., jud. Prahova și în prezența mai

multor persoane a înjunghiat cu un briceag în regiunea precordială pe victima O.G.,

provocându-i moartea.

Prin Decizia penală

nr. 122 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a admis

apelul declarat de părțile civile, s-a desființat în parte sentința penală

atacată, majorându-se pedeapsa principală la 20 ani închisoare, precum și

despăgubirile civile la 30.000 RON daune materiale și 100.000 RON daune morale,

definitivă prin Decizia nr. 3799 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Împotriva hotărârii

de condamnare, petiționarul B.I. a formulat cerere de revizuire, susținând că

nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, că a recunoscut

fapta la sugestia procurorului anchetator pentru a obține o pedeapsă mai mică,

că la dosar se află declarații contradictorii ale martorilor și că nu s-a găsit

cuțitul folosit la comiterea faptei.

Parchetul de pe lângă

Tribunalul Prahova, cu Adresa nr. 351/III/6/2010 din 26 mai 2010 a sesizat

instanța cu soluționarea cererii de revizuire formulată de condamnat,

solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă întrucât motivele invocate nu

se încadrează în situațiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C.

proc. pen.

S-a arătat în

referatul de sesizare a instanței că în dovedirea susținerilor sale, potrivit

cărora nu este vinovat, revizuentul a propus reaudierea martorilor, împrejurare

care nu poate determina admiterea cererii de revizuire, atâta vreme cât aceste

susțineri au fost cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat

cauza.

Prin Sentința penală

nr. 215 din i iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.I., aflat în

Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinței penale nr. 336 din 15 iulie 2008 a

aceleiași instanțe, definitivă prin Decizia penală nr. 3799/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 250 RON.

Din analiza Dosarului

nr. 1255/105/2008 al Tribunalului Prahova, atașat la dosarul cauzei, prin

prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța de fond a

reținut că revizuentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 336 din 15

iulie 2008 a Tribunalului Prahova la pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de

art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.; prin Decizia penală

nr. 122 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești s-au admis apelurile

părților civile și s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 18 ani

închisoare la 20 ani închisoare, precum și despăgubirile civile, iar hotărârea

a rămas definitivă prin Decizia nr. 3799 din 10 noiembrie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

S-a reținut că

susținerea condamnatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii pentru care a fost condamnat, nu constituie o împrejurare nouă în

sensul celor prevăzute de dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât

stabilirea vinovăției unei persoane se face pe baza analizării materialului

probator administrat în cauză și nu doar pe baza declarației de recunoaștere a

acesteia.

De asemenea, motivul

invocat de revizuent în sensul că martorii audiați în cauză au dat declarații

contradictorii cu cele declarate la urmărirea penală nu constituie motiv de

revizuire, ci o chestiune de interpretare a probelor administrate, care este în

sarcina instanței învestită cu soluționarea cauzei, hotărârea putând fi

cenzurată prin intermediul căilor de atac.

Totodată s-a arătat

că revizuentul nu a afirmat că respectivii martori se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, ci doar a semnalat existența

unor contradicții, nedovedite prin hotărâre judecătorească sau ordonanță a

procurorului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 395 C. proc. pen.

Împrejurarea că nu

s-a găsit cuțitul cu care s-a comis infracțiunea sau că victima se afla în

stare de ebrietate, nu constituie motive de revizuire, aceste aspecte fiind

cunoscute de instanță la momentul judecării cauzei.

S-a concluzionat că

cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât se întemeiază pe alte motive

decât cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel revizuentul, reiterând motivele prezentate în cererea

de revizuire.

Prin Decizia penală

nr. 69 din 11 august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de condamnatul B.I. împotriva Sentinței penale nr. 215 din 1 iulie

2010 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut că prima instanță, în mod justificat a

apreciat că susținerile revizuentului nu se încadrează în cazurile de revizuire

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., susținerea acestuia că este nevinovat nu

constituie o împrejurare nouă, necunoscută de instanță la momentul soluționării

cauzei, probele administrate au fost analizate atât de instanța de fond cât și

de instanțele de control judiciar, astfel că vinovăția condamnatului s-a

stabilit pe baza întregului material probator de la dosar, nu numai pe baza

declarației sale de recunoaștere.

În mod corect s-a

argumentat că aprecierea probelor este un atribut exclusiv al instanței, iar

faptul că unii martori, au revenit asupra declarațiilor date la urmărirea

penală nu constituie un motiv de revizuire.

S-a mai arătat că în

căile de atac, inculpatul a solicitat numai reducerea pedepsei, susținând că

regretă fapta comisă, iar într-o cale extraordinară de atac, cum este cea a

revizuirii, nu se mai poate proceda la reanalizarea probelor administrate în

cauză.

Susținerea

revizuentului că a fost condamnat pe nedrept pe baza declarației martorului

Ș.A.D. nu poate constitui motiv de revizuire întrucât pentru incidența cazului

prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., mărturia mincinoasă trebuie

dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului. În

speță, revizuentul nu a susținut în mod categoric că depoziția martorului este

mincinoasă, ci existența unor neconcordanțe între depozițiile martorilor, ceea

ce nu impune și nici nu determină revizuirea hotărârii de condamnare.

S-a mai arătat că la

momentul soluționării cauzei, instanțele au cunoscut faptul că nu s-a găsit

cuțitul corp delict, precum și faptul că victima consumase băuturi alcoolice,

împrejurări care nu sunt fapte noi care să conducă la admiterea cererii de

revizuire.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat recurs revizuentul, solicitând admiterea acestuia,

iar pe fond, revizuirea hotărârii de condamnare întrucât nu este vinovat, fiind

determinat de procurorul anchetator să recunoască o faptă pe care nu a comis-o,

același procuror determinând și martorii să declare în mod mincinos.

Recursul este

nefondat.

Prin cererea de

revizuire formulată de condamnatul B.I., acesta a susținut că nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor pentru care a fost condamnat,

recunoscând fapta doar la sugestia procurorului anchetator, declarațiile

martorilor audiați în cauză sunt contradictorii, iar cuțitul corp delict nu a

fost găsit.

Cu ocazia susținerii

recursului, a făcut precizarea că declarațiile martorilor sunt mincinoase.

Potrivit

dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi

cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, iar lit. b) a aceluiași articol prevede că

revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol "cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire dacă

pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii

de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare".

În cauza de față,

revizuentul condamnat nu a făcut dovada că vreunul din martorii audiați în

cauza a cărei revizuire o cere, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii

de mărturie mincinoasă și nici existența unor fapte sau împrejurări noi pe baza

cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, condiție esențială

pentru admiterea cererii de revizuire.

Totodată, din

materialul probator de la dosar rezultă că revizuentul a exercitat toate căile

de atac împotriva hotărârii de condamnare, nu a formulat plângere împotriva

martorilor în vederea cercetării lor pentru mărturie mincinoasă, iar aspectele

menționate în cererea de revizuire nu reprezintă împrejurări noi, necunoscute

instanțelor, ci doar susținerile sistematice ale acestuia.

Față de cele

menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuentul condamnat

nu se regăsesc printre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., astfel ca

hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat

este nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 385

15

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 11

august 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se va achita din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 1 noiembrie 2010.