ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1484/2010

Asupra recursurilor penale de față constată: Prin Sentința penală nr. 420/2009 a Tribunalului Dolj, secția penală, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul P.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (parte vătămată B.C.) în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 174, art. 175 lit. c), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 20 de ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din C. pen. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art 175 lit. i) din C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. d) C. pen., text de lege în baza căruia a mai fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) (parte vătămată R.M.). În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la data de 31 martie 2008 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului luată prin încheierea din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj . În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. a fost obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 10.000 RON daune materiale și 30.000 RON daune morale către partea civilă R.M. și 5.000 lei daune morale către partea civilă B.C. A fost obligat inculpatul la plata sumelor de 2.097,35 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate R.M.

și 568,83 RON cheltuieli de spitalizare a părții vătămate B.C., sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație corespunzător până la data plății efective a debitului. În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un cuțit ridicat conform procesului-verbal din 31 martie 2008 și aflat în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Dolj. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: I. Între inculpatul P.M. și victima P.V. exista o stare conflictuală mai veche generată de neînțelegerile ivite în timpul căsătoriei, părțile fiind despărțite în fapt și având pe rol acțiunea de divorț.

Victima părăsise domiciliul conjugal și locuia împreună cu partea vătămată B.C. cu care avea o relație de concubinaj încă de la începutul anului 2007. Inculpatul obișnuia să-și agreseze soția, comportamentul violent al acestuia constituind unul dintre motivele pentru care se solicitase desfacerea căsătoriei. Deși părțile erau despărțite în fapt, inculpatul a continuat să exercite violențe asupra victimei, dovadă în acest sens fiind plângerea penală introdusă de victimă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova chiar în ziua producerii evenimentelor, prin care solicita efectuarea de cercetări împotriva inculpatului sub aspectul infracțiunii de amenințare cu moartea. Pe fondul acestei stări conflictuale, în ziua de 31 martie 2008, ulterior înregistrării plângerii penale, inculpatul a întâlnit victima și partea vătămată B.C.

în zona Teatrului Național din Municipiul Craiova, în apropierea magazinului L.C. Între părți a avut loc o discuție contradictorie, după care victima și partea vătămată au intrat în magazin, fiind însă urmărite de către inculpat. Aici, inculpatul a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și a aplicat victimei multiple lovituri în zona toraco-abdominală, cauzându-i grave leziuni. În aceeași împrejurare, inculpatul a lovit și partea vătămată B.C. care intervenise în ajutorul victimei, aplicându-i mai multe lovituri de cuțit în zona toracică și la nivelul antebrațului stâng. Agresiunea săvârșită asupra victimei și părții vătămate a fost observată de martorii N.M., B.C., M.E. și C.B., vânzătoare în acel magazin, dar și de alte persoane, inculpatul fiind imobilizat de martorii J.M.

și M.D. - agenți ai Poliției Comunitare, alertați de strigătele ce se auzeau din magazin. Victima P.V. a fost transportată de urgență la Spitalul Clinic Craiova unde s-a constatat decesul acesteia. Conform raportului medico-legal de necropsie întocmit de I.M.L. Craiova, moartea victimei P.V. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unor multiple plăgi tăiate-înțepate, penetrante toraco-abdominale, cu intersectare viscerală (plămâni, ficat, rinichi), leziunile de violență constatate fiind produse prin loviri repetate cu un corp tăietor-înțepător, leziuni aflate în legătură de cauzalitate directă cu decesul. Același raport medico-legal menționa că victima prezenta un număr de 14 plăgi tăiate.

Referitor la partea vătămată B.C., prin raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2008 efectuat în cauză s-a stabilit că aceasta prezenta un număr de 4 plăgi tăiate, 2 situate în zona toracică, din care una dispusă în dreptul inimii, oblică de sus în jos și dinspre lateral spre medial, în suprafață de 1 cm, suturată, leziuni produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător și care au necesitat pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale. Constatarea medico-legală concluziona că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața părții vătămate. II. S-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat că la data de 18 noiembrie 2007 a exercitat acte de agresiune și asupra părții vătămate R.M., tatăl victimei P.V.

La data sus-menționată, inculpatul i-a cerut tatălui său, numitul P.N. să se deplaseze la locuința părții vătămate R.M., situată în comuna P., sat B., pentru a discuta despre posibilitatea revenirii soției sale în domiciliul comun. Partea vătămată a refuzat orice discuție legată de împăcarea părților, exprimându-se în fața tatălui inculpatului că se opune ferm unei asemenea posibilități, având în vedere starea conflictuală ce caracteriza relațiile dintre ei. Nemulțumit de rezultatul vizitei efectuate și, aflând că partea vătămată era singură acasă, rudele acestuia fiind plecate din localitate, inculpatul a hotărât să se deplaseze la domiciliul părții vătămate pentru a cere socoteală acesteia.

Partea vătămată era greu deplasabilă, ca urmare a unei intervenții chirurgicale suferită anterior la ambele picioare, aspecte pe care inculpatul le cunoștea în virtutea relațiilor de familie. Inculpatul a intrat în locuința părții vătămate și, profitând de starea de neputință în care aceasta se afla, partea vătămată aflându-se în acel moment întinsă pe pat, cu fața în sus, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste față și corp, inclusiv cu o șurubelniță tip auto, pe care i-a introdus-o în gură, cauzându-i astfel o plagă deschisă a faringelui și a obrazului. Agresiunea săvârșită asupra părții vătămate a fost întreruptă de intervenția rudelor sale, martorii R.I., R.D. și R.O.C.

care veniseră între timp la domiciliu. Potrivit raportului de constatare medico-legală din 16 aprilie 2008 întocmit de I.M.L. Craiova, partea vătămată R.M. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp ascuțit sau cu/și de corpuri dure ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale. De asemenea, s-a stabilit că leziunile traumatice nu au pus viața victimei în primejdie și nu constituie sluțire. Pe baza actelor medicale avute în vedere la formularea concluziilor constatării medico-legale, cu referire la foaia de observație clinică și biletul de ieșire din spital, prima instanță a reținut că partea vătămată fusese internată, imediat după agresiune, la S.C.J.U.

Craiova, în perioada 18 noiembrie 2007 - 26 noiembrie 2007, cu diagnostic: plagă deschisă a faringelui, plagă deschisă a obrazului, a pleoapei și a regiunii perioculare, plagă penetrantă geniană dreapta, hematom sinus piriform și suferise o intervenția chirurgicală. În raport de starea de fapt reținută, prima instanță a constatat că fapta inculpatului P.M. de a aplica mai multe lovituri de cuțit victimei P.V., cauzând leziuni ce au condus la deces, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen., forma calificată de infracțiune fiind atrasă de săvârșirea faptei în loc public și asupra unei rude apropriate. De asemenea, fapta aceluiași inculpat care în aceeași împrejurare a exercitat acte de violență și asupra părții vătămate B.C., aplicându-i mai multe lovituri de cuțit în zona toracică, din care una situată la nivelul inimii, a fost încadrată în dispozițiile art. 20 rap.

la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. S-a reținut de către instanță că inculpatul acționase cu intenția de a suprima viața părții vătămate, având în vedere circumstanțele de săvârșire a faptei, lovirea părții vătămate producându-se în momentul în care aceasta încerca să intervină pentru a împiedica uciderea victimei P.V. De asemenea, s-a reținut că partea vătămată fusese lovită cu intensitate și cu un instrument apt să producă moartea, leziunile cauzate situându-se în zona toracică, inclusiv în dreptul inimii. S-a arătat de către instanță că neproducerea rezultatului periculos pentru viață nu se datora unor cauze care să implice voința inculpatului, ci faptului că partea vătămată avea în buzunarul cămășii cu care era îmbrăcată un portmoneu din piele care atenuase lovitura de cuțit ce-i fusese aplicată în dreptul inimii.

În acest context, s-a apreciat că numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor cauzate părții vătămate, precum și concluziile formulate prin raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză erau irelevante sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului constituind tentativă la infracțiunea de omor. Ca urmare, a fost înlăturată apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi intenționat uciderea părții vătămate B.C. și că fapta trebuia încadrată în prevederile art. 180 alin. (2) C. pen. Tot astfel, s-a apreciat că și acțiunile de violență săvârșite asupra părții vătămate R.M. erau susceptibile de a produce moartea victimei, inculpatul acționând și în această împrejurare cu intenția de a ucide.

Au fost menționate în acest sens circumstanțele reale ale comiterii faptei, precum și împrejurarea că activitatea infracțională fusese întreruptă de rudele părții vătămate care sosiseră la locuința părții vătămate. S-a reținut de către instanță că inculpatul aplicase numeroase lovituri părții vătămate cu pumnii și picioarele în zona capului, a feței și în piept, în timp ce se așezase deasupra acesteia, folosind, de asemenea, și o șurubelniță în lungime de 15 cm, pe care a introdus-o în gura victimei, producându-i spargerea amigdalelor și perforarea obrazului drept, precum și alte leziuni grave în urma cărora partea vătămată, persoană în vârstă și cu alte afecțiuni preexistente, a necesitat internare în camera de reanimare a serviciului de urgență și îngrijiri medicale corespunzătoare.

Prin urmare, și în acest caz, s-a considerat că fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale ori de concluziile raportului medico-legal care stabilise că viața victimei nu a fost pusă în primejdie, fiind evidentă intenția inculpatului de a ucide, intenție concretizată de modul în care s-au săvârșit actele de violență și a căror finalitate conducea spre decesul părții vătămate, rezultat ce a fost împiedicat de intervenția altor persoane. De asemenea, s-a apreciat că fapta a fost comisă în condițiile agravanței prevăzute de art. 175 lit. d) C. proc. pen., și anume, asupra unei persoane care nu avea posibilitatea de a se apăra, inculpatul profitând de această situație în realizarea hotărârii infracționale.

Pe temeiul acestor considerente, prima instanță a dispus schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. d) C. pen. În ceea privește individualizarea judiciară a pedepselor, aceasta s-a făcut cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de periculozitatea socială a inculpatului demonstrată de modul și mijloacele concrete de comitere a faptelor, așa cum au fost evidențiate în cadrul prezentării situației de fapt, întinderea activității infracționale și circumstanțele sale personale, cu referire la vârsta și lipsa antecedentelor penale, comportament general violent și starea de sănătate.

S-a apreciat că reeducarea inculpatului poate fi asigurată prin aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune concurentă. Sub aspectul laturii civile, constatând pe deplin dovedite pretențiile civile formulate de partea vătămată R.M. privind cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare efectuate pentru victima P.V., instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 14 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., dispunând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 RON către această parte civilă și la 30 milioane lei cu titlu de daune morale, echivalentul prejudiciului moral încercat prin moartea fiicei sale și traumele psihice cauzate de agresiunea săvârșită asupra propriei persoane.

De asemenea, s-a dispus obligarea inculpatului și la plata sumei de 5.000 RON daune morale către partea civilă B.C. și la cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirile medicale acordate părților vătămate R.M. și B.C., reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul P.M. și părțile vătămate B.C. și R.M. Apelul parchetului a vizat greșita individualizare a pedepselor, solicitându-se majorarea acestora în raport de gravitatea deosebită a faptelor și periculozitatea socială a inculpatului, precum și adăugarea unui spor de pedeapsă, pe temeiul concursului de infracțiuni.

Și prin apelul declarat de părțile vătămate a fost criticat cuantumul redus al pedepselor aplicate inculpatului, precum și daunele morale stabilite în sumă de 5.000 RON pentru partea civilă B.C., susținându-se că despăgubirea acordată de prima instanță nu era de natură a compensa prejudiciul moral suferit prin fapta ilicită a inculpatului. La rândul său, inculpatul P.M. a solicitat reducerea pedepsei rezultante de 20 ani închisoare, apreciată ca fiind prea aspră în circumstanțele cazului. Prin Decizia penală nr. 34 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul și desființată în parte sentința primei instanțe numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și aplicarea unui spor de pedeapsă pentru concursul de infracțiuni.

Astfel, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare în pedepsele componente și majorată la 23 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a fost contopită această pedeapsă cu restul pedepselor aplicate de prima instanță, stabilindu-se ca inculpatul P.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare sporită la 24 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat și părțile vătămate B.C.

și R.M. împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt stabilită de prima instanță era conformă probatoriului administrat - cu referire la concluziile actelor medico-legale, declarațiile părților și ale martorilor audiați, rezultând că inculpatul săvârșise faptele reținute în sarcina sa și că acestea realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost condamnat. În schimb, instanța de apel a constatat că pedeapsa principală de 20 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor comisă asupra victimei P.V. era greșit individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Ca temeiuri de majorare a pedepsei, a fost menționată gravitatea deosebită a faptei, rezultând din urmarea produsă, dar mai ales modalitatea și împrejurările de săvârșire, precum și conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut în parte învinuirile aduse.

În ceea ce privește pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite asupra părților vătămate B.C. și R.M., instanța de apel a constatat că acestea au fost judicios individualizate, cu luarea în considerare a tuturor elementelor relevante în aprecierea periculozității sociale a inculpatului și a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate. S-a considerat însă că la pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, conform art. 34 lit. b) C. pen. Ca urmare, numai în aceste limite au fost primite criticile parchetului și desființată hotărârea primei instanțe, fiind respinsă și solicitarea părții vătămate B.C.

privind majorarea daunelor morale, cu motivarea că suma de 5.000 RON acordată de prima instanță era să natură să compenseze prejudiciul nepatrimonial cauzat prin infracțiune. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul P.M. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17, pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen., parchetul a susținut nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză pentru greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, omisiunea de aplicare a măsurii de siguranță privind confiscarea corpului delict folosit la agresiunea săvârșită asupra părții vătămate R.M.

și greșita individualizare a pedepselor, solicitându-se în acest sens majorarea pedepselor până la limita maximului special prevăzut de lege și aplicarea unui spor orientat spre limita maximă de 5 ani, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor și periculozitatea socială a inculpatului. Critica referitoare la greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului a fost invocată în raport de incidența agravanței prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen. în cazul părții vătămate R.M., susținându-se că fapta a fost săvârșită prin cruzimi, având în vedere modalitatea concretă în care inculpatul a acționat și suferințele provocate victimei, precum și a agravanței prevăzute de art. 176 lit. c) C. pen.

în ceea ce privește faptele comise asupra victimei P.V. și B.C., aceste două infracțiuni fiind comise ulterior celei privind tentativa de omor săvârșită asupra părții vătămate R.M. De asemenea, s-a invocat și omisiunea reținerii circumstanței agravante a premeditării prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. în încadrarea juridică dată faptelor comise asupra victimei P.V. și a părților vătămate R.M. și B.C. Recursul inculpatului P.M. a fost formulat pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., susținându-se că pedepsele aplicate în cauză sunt excesiv de mari raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și datele ce caracterizează persoana inculpatului. A fost subliniată vârsta inculpatului și starea sa de sănătate, precum și absența antecedentelor penale și buna conduită din cursul procesului penal.

S-a arătat de către inculpat că a recunoscut și regretat sincer faptele comise, omorul comis asupra soției producându-se pe fondul unei stări depresiv anxioase din partea inculpatului care era profund afectat de relațiile tensionate pe care le avea cu victima. Ca urmare, s-a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege și stabilirea unei pedepse rezultante care să țină seama de șansele de reintegrare socială pe care inculpatul le prezintă, conform referatului de evaluare întocmit în cauză. Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat recursul inculpatului și întemeiate în parte criticile parchetului, în limita considerentelor ce urmează: Săvârșirea omorului prin cruzimi în sensul agravanței prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen.

în raport de care s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică cu referire la fapta comisă asupra părții vătămate R.M. presupune o activitate caracterizată prin supunerea victimei unor grele suferințe, prelungite, provocate prin felul în care este realizată acțiunea de ucidere, suferințe cauzate în mod conștient victimei de către autor și care nu sunt subsecvente și inevitabile acțiunii proprii laturii obiective a infracțiunii de omor. În speță, inculpatul a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnii și picioarele și i-a introdus în gură o șurubelniță, producându-i leziuni la nivelul faringelui și perforarea obrazului drept. Deși agresiunea comisă a fost de natură a produce puternice suferințe victimei, din materialul probator administrat nu a rezultat însă ca actele de violență să se fi prelungit în timp ori ca prin utilizarea șurubelniței, inculpatul să fi urmărit în mod voit cauzarea unor mari suferințe și dureri victimei înainte de uciderea ei.

Dimpotrivă, actele de violență exercitate asupra părții vătămate s-au succedat aproape instantaneu, din materialitatea faptelor rezultând că inculpatul a urmărit să suprime viața victimei și nu să-i cauzeze suferințe și chinuri prelungite în timp. În aceste condiții, agravanța prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. nu este aplicabilă. Evident, modul și mijloacele folosite la comiterea infracțiunii imprimă un plus de gravitate faptei și constituie elemente pe baza cărora se individualizează pedeapsa. De asemenea, se constată că în speță nu este incidentă nici circumstanța agravantă prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., din situația de fapt corect reținută de prima instanță, pe baza unei analize atente și coroborate a probelor administrate, nerezultând ca inculpatul să fi acționat cu premeditare în realizarea activității infracționale.

Premeditarea, ca agravanță a infracțiunii de omor, presupune existența unei deliberări anterioare, precum și exteriorizarea hotărârii delictuoase prin realizarea unor acte materiale de pregătire a infracțiunii. În cauza de față, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, inculpatul săvârșind omorul asupra soției sale, pe fondul stării conflictuale existente între el și victimă. A rezultat că relațiile dintre inculpat și victimă erau grav vătămate, părțile fiind despărțite în fapt la data producerii evenimentelor. De asemenea, a rezultat că victima locuia împreună cu partea vătămată B.C. și că toate încercările inculpatului în vederea reîntoarcerii victimei în domiciliul comun au rămas fără rezultat.

Inculpatul manifesta în general un comportament violent față de victimă care a continuat și după despărțirea în fapt, rezultând că în ziua incidentului, victima însoțită de partea vătămată B.C. și fiul său P.A. înregistrase o plângere penală împotriva inculpatului pentru fapta de amenințare cu moartea. Comportarea violentă a inculpatului, amenințările anterior proferate la adresa victimei și faptul că inculpatul avea asupra sa un cuțit de care s-a folosit la săvârșirea faptelor din 31 martie 2008 au fost invocate în recurs ca elemente privind existența intenției premeditate. Înalta Curte constată că toate aceste aspecte nu confirmă decât existența unei hotărâri anterioare în vederea comiterii faptei, ceea ce nu echivalează însă cu premeditarea.

Concluzia exprimată are în vedere împrejurările de fapt în care s-au produs evenimentele și care nu atestă existența unei activități materiale din care să rezulte în mod cert că inculpatul meditase în concret asupra modalității de săvârșire a omorului. Părțile s-au întâlnit în stradă, în apropierea magazinului L.C. din municipiul Craiova și, după o discuție contradictorie, victima însoțită de partea vătămată B.C. a intrat în magazin, urmărită fiind de inculpat. Victima a fost lovită cu mai multe lovituri de cuțit, instrument vulnerant pe care inculpatul îl avea asupra sa. Nu s-a demonstrat ca victima să fi fost așteptată în acel loc de către inculpat și nici că și-ar fi procurat respectivul cuțit în vederea comiterii faptei.

Inculpatul a acționat astfel fără o anumită pregătire, iar față de partea vătămată B.C. în mod spontan, în baza unei rezoluții imediate, determinată de intervenția părții vătămate în vederea protejării victimei. Și în privința părții vătămate R.M. se impune aceeași concluzie, modalitatea în care s-au petrecut faptele demonstrând că inculpatul nu a acționat cu premeditare în sensul art. 175 lit. a) C. pen. Se reține în acest sens că deplasarea inculpatului la domiciliul părții vătămate a avut loc imediat ce aflase că nu există posibilitatea de restabilire a relațiilor de căsătorie dintre el și victimă. Pe fondul acestei nemulțumiri și aflând că partea vătămată era singură acasă, inculpatul a venit la domiciliul acesteia, săvârșind actele de violență.

Rezultă astfel că inculpatul nu a dispus de timpul necesar pregătirii faptei, nefiind în situația de a reflecta cu privire la săvârșirea infracțiunii și a consecințelor legate de hotărârea luată, acționând cu intenție indirectă în săvârșirea faptei de tentativă de omor asupra părții vătămate. Ca urmare, nu există în cauză elementele premeditării. În schimb, Înalta Curte constată că în încadrarea juridică dată faptelor săvârșite asupra victimei P.V. și părții vătămate B.C. trebuia reținută și circumstanța agravantă prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen. Sub acest aspect este de menționat că omorul deosebit de grav în circumstanța prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen.

incriminează omorul comis de o persoană care a mai săvârșit un omor, neavând relevanță pentru existența agravanței dacă pentru primul omor autorul a fost sau nu condamnat ori dacă infracțiunea s-a consumat sau a rămas în faza tentativei, după cum nu interesează nici dacă omorul ulterior săvârșit realizează forma consumată de infracțiune sau o tentativă pedepsibilă. Această interpretare decurge din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze respectiva circumstanță de agravare, menționându-se că se află în situația prevăzută de art. 176 lit. c), persoana care a mai săvârșit un omor, fără a distinge dacă aceasta a fost sau nu condamnată anterior, iar prin săvârșirea unei infracțiunii se înțelege, potrivit art. 144 C. pen., comiterea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.

Prin urmare, reținând în sarcina inculpatului că anterior a mai comis un omor - chiar în forma tentativei - cu referire la partea vătămată R.M., instanțele aveau obligația să constate că infracțiunile ulterioare de omor comise de același inculpat asupra victimei P.V. și părții vătămate B.C. au fost săvârșite de o persoană care mai săvârșise un omor, fiind astfel aplicabilă circumstanța legală de agravare prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen. În consecință, hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale în ceea ce privește caracterizarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat asupra victimei P.V. și părții vătămate B.C. De asemenea, hotărârile instanțelor anterioare sunt nelegale și pentru omisiunea de confiscare a șurubelniței folosită de inculpat la săvârșirea agresiunii comise asupra părții vătămate R.M., măsură de siguranță ce se impunea a fi luată pe temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte constată neîntemeiate deopotrivă criticile parchetului, cât și ale inculpatului, neexistând temeiuri care să justifice modificarea tratamentului sancționator stabilit în cauză prin decizia instanței de apel. Se reține în acest sens că inculpatul a fost condamnat la pedepse cu închisoarea orientate spre limita superioară a maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite asupra victimei P.V. și părții vătămate B.C. și la pedepse apropiate de minimul legal în privința părții vătămate R.M. Stabilirea unor pedepse diferențiate a fost justificată în raport cu gravitatea fiecărei fapte în parte și periculozitatea socială a inculpatului care a crescut pe parcursul săvârșirii faptelor ce alcătuiesc pluralitatea de infracțiuni.

Din acest motiv nu poate fi primită critica parchetului în sensul majorării tuturor pedepselor la limita maximului special prevăzut de lege, gravitatea în sine a faptelor și periculozitatea socială a inculpatului apreciindu-se în raport cu circumstanțele particulare în care a fost comisă fiecare infracțiune în parte. În aceste coordonate, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost judicios individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de gravitatea faptelor, determinată prin raportare la modul și mijloacele de săvârșire, importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare, rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce, precum și de relațiile preexistente dintre inculpat și victime, mobilul activității infracționale și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Contextul de săvârșire a faptei și modalitatea în care inculpatul a acționat, aplicând victimei un număr de 14 lovituri de cuțit, demonstrează o determinare neobișnuită în executarea hotărârii infracționale și justifică pe deplin pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată de instanța de apel, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limita de pedeapsă stabilită în cauză. De asemenea, se constată că nu se justifică nici înlăturarea sporului de pedeapsă, având în vedere numărul și gravitatea faptelor, dar nici aplicarea unui spor mai mare, pedeapsa de 24 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului fiind de natură a asigura reeducarea acestuia și prevenirea generală. În consecință, numai recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova va fi admis conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. și, constatând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și pct. 17 1 C. proc. pen., vor fi casate în parte decizia din apel și hotărârea primei instanțe, iar în rejudecare: Va fi descontopită pedeapsa de 24 ani în pedepsele componente aplicate pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatului, pedepse ce vor fi repuse în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă, iar în baza art. 334 C. proc. pen., va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite asupra victimei P.V. și părții vătămate B.C. din infracțiunile prevăzute de art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen. și art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 rap.

la art. 175 lit. c) și i) C. pen. combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. cu menținerea pedepsei principale de 23 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate de instanța de apel și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 lit. c) C. pen., cu menținerea pedepsei principale de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate de prima instanța. În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sporită la 24 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpat a șurubelniței corp delict, indisponibilizată conform dovezii depuse la dosar urmărire penală. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Constatând neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita individualizare a pedepselor, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul astfel formulat va fi respins, ca nefondat și obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 34 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală mai sus menționată, precum și Sentința penală nr. 420 din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secția penală, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și, în rejudecare: Descontopește pedeapsa rezultantă de 24 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă (1 an).

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează: - din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (parte vătămată B.C.), cu menținerea pedepsei principale de 10 ani închisoare și a pedepsei complementare aplicate de prima instanță; - din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și i) C. pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

(victimă P.V.), cu menținerea pedepsei principale de 23 ani închisoare și a pedepsei complementare aplicate de instanța de apel. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani, sporită la 24 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 118 lit. b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpat, în folosul statului a unei șurubelnițe - corp delict, indisponibilizată conform dovezii depuse la dosar urmărire penală.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 31 martie 2008 la 19 aprilie 2010. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.