ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1484/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1484/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
penale de față constată:
Prin Sentința penală nr. 420/2009 a
Tribunalului Dolj, secția penală, a fost respinsă cererea formulată de
inculpatul P.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din
infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit.
i) C. pen. (parte vătămată B.C.) în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.
(2) C. pen.
În baza art. 174,
art. 175 lit. c), i) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 20 de
ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) din C. pen.
În baza art. 20 C.
pen. raportat la art. 174, art 175 lit. i) din C. pen. a fost condamnat același
inculpat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 334 C.
proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea
prevăzută de art. 181 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.
raportat la art. 174 C. pen., art. 175 lit. d) C. pen., text de lege în baza
căruia a mai fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare
și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) (parte
vătămată R.M.).
În baza art. 192
alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani
închisoare.
În baza art. 33 lit.
a), 34 și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 20
de ani închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea art. 71 și 64
lit. a) și b) C. pen. și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) și b) ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 alin.
(1) C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de
la data de 31 martie 2008 la zi.
În baza art. 350 C.
proc. pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului luată
prin încheierea din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Dolj .
În baza art. 346 C.
proc. pen., art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. a fost
obligat inculpatul P.M. la plata sumei de 10.000 RON daune materiale și 30.000
RON daune morale către partea civilă R.M. și 5.000 lei daune morale către
partea civilă B.C.
A fost obligat
inculpatul la plata sumelor de 2.097,35 RON, reprezentând cheltuieli de
spitalizare a părții vătămate R.M. și 568,83 RON cheltuieli de spitalizare a
părții vătămate B.C., sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație
corespunzător până la data plății efective a debitului.
În baza art. 118 lit.
b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict, un cuțit ridicat
conform procesului-verbal din 31 martie 2008 și aflat în prezent la camera de
corpuri delicte a Tribunalului Dolj.
În baza art. 191 C.
proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli
judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța
această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
I. Între inculpatul
P.M. și victima P.V. exista o stare conflictuală mai veche generată de
neînțelegerile ivite în timpul căsătoriei, părțile fiind despărțite în fapt și
având pe rol acțiunea de divorț.
Victima părăsise
domiciliul conjugal și locuia împreună cu partea vătămată B.C. cu care avea o
relație de concubinaj încă de la începutul anului 2007.
Inculpatul obișnuia
să-și agreseze soția, comportamentul violent al acestuia constituind unul
dintre motivele pentru care se solicitase desfacerea căsătoriei.
Deși părțile erau
despărțite în fapt, inculpatul a continuat să exercite violențe asupra
victimei, dovadă în acest sens fiind plângerea penală introdusă de victimă la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova chiar în ziua producerii
evenimentelor, prin care solicita efectuarea de cercetări împotriva
inculpatului sub aspectul infracțiunii de amenințare cu moartea.
Pe fondul acestei
stări conflictuale, în ziua de 31 martie 2008, ulterior înregistrării plângerii
penale, inculpatul a întâlnit victima și partea vătămată B.C. în zona Teatrului
Național din Municipiul Craiova, în apropierea magazinului L.C.
Între părți a avut
loc o discuție contradictorie, după care victima și partea vătămată au intrat
în magazin, fiind însă urmărite de către inculpat.
Aici, inculpatul a
scos un cuțit pe care îl avea asupra sa și a aplicat victimei multiple lovituri
în zona toraco-abdominală, cauzându-i grave leziuni.
În aceeași
împrejurare, inculpatul a lovit și partea vătămată B.C. care intervenise în
ajutorul victimei, aplicându-i mai multe lovituri de cuțit în zona toracică și
la nivelul antebrațului stâng.
Agresiunea săvârșită
asupra victimei și părții vătămate a fost observată de martorii N.M., B.C.,
M.E. și C.B., vânzătoare în acel magazin, dar și de alte persoane, inculpatul
fiind imobilizat de martorii J.M. și M.D. - agenți ai Poliției Comunitare,
alertați de strigătele ce se auzeau din magazin.
Victima P.V. a fost
transportată de urgență la Spitalul Clinic Craiova unde s-a constatat decesul
acesteia.
Conform raportului
medico-legal de necropsie întocmit de I.M.L. Craiova, moartea victimei P.V. a
fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unor
multiple plăgi tăiate-înțepate, penetrante toraco-abdominale, cu intersectare
viscerală (plămâni, ficat, rinichi), leziunile de violență constatate fiind
produse prin loviri repetate cu un corp tăietor-înțepător, leziuni aflate în
legătură de cauzalitate directă cu decesul.
Același raport
medico-legal menționa că victima prezenta un număr de 14 plăgi tăiate.
Referitor la partea
vătămată B.C., prin raportul de constatare medico-legală din 21 aprilie 2008
efectuat în cauză s-a stabilit că aceasta prezenta un număr de 4 plăgi tăiate,
2 situate în zona toracică, din care una dispusă în dreptul inimii, oblică de
sus în jos și dinspre lateral spre medial, în suprafață de 1 cm, suturată,
leziuni produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător și care au necesitat
pentru vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale.
Constatarea
medico-legală concluziona că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața
părții vătămate.
II. S-a mai reținut
în sarcina aceluiași inculpat că la data de 18 noiembrie 2007 a exercitat acte
de agresiune și asupra părții vătămate R.M., tatăl victimei P.V.
La data
sus-menționată, inculpatul i-a cerut tatălui său, numitul P.N. să se deplaseze
la locuința părții vătămate R.M., situată în comuna P., sat B., pentru a
discuta despre posibilitatea revenirii soției sale în domiciliul comun.
Partea vătămată a
refuzat orice discuție legată de împăcarea părților, exprimându-se în fața
tatălui inculpatului că se opune ferm unei asemenea posibilități, având în
vedere starea conflictuală ce caracteriza relațiile dintre ei.
Nemulțumit de
rezultatul vizitei efectuate și, aflând că partea vătămată era singură acasă,
rudele acestuia fiind plecate din localitate, inculpatul a hotărât să se
deplaseze la domiciliul părții vătămate pentru a cere socoteală acesteia.
Partea vătămată era
greu deplasabilă, ca urmare a unei intervenții chirurgicale suferită anterior
la ambele picioare, aspecte pe care inculpatul le cunoștea în virtutea
relațiilor de familie.
Inculpatul a intrat
în locuința părții vătămate și, profitând de starea de neputință în care
aceasta se afla, partea vătămată aflându-se în acel moment întinsă pe pat, cu
fața în sus, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste față
și corp, inclusiv cu o șurubelniță tip auto, pe care i-a introdus-o în gură,
cauzându-i astfel o plagă deschisă a faringelui și a obrazului.
Agresiunea săvârșită
asupra părții vătămate a fost întreruptă de intervenția rudelor sale, martorii
R.I., R.D. și R.O.C. care veniseră între timp la domiciliu.
Potrivit raportului
de constatare medico-legală din 16 aprilie 2008 întocmit de I.M.L. Craiova,
partea vătămată R.M. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un
corp ascuțit sau cu/și de corpuri dure ce au necesitat pentru vindecare un
număr de 25 - 30 zile îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a
stabilit că leziunile traumatice nu au pus viața victimei în primejdie și nu
constituie sluțire.
Pe baza actelor
medicale avute în vedere la formularea concluziilor constatării medico-legale,
cu referire la foaia de observație clinică și biletul de ieșire din spital,
prima instanță a reținut că partea vătămată fusese internată, imediat după agresiune,
la S.C.J.U. Craiova, în perioada 18 noiembrie 2007 - 26 noiembrie 2007, cu
diagnostic: plagă deschisă a faringelui, plagă deschisă a obrazului, a pleoapei
și a regiunii perioculare, plagă penetrantă geniană dreapta, hematom sinus
piriform și suferise o intervenția chirurgicală.
În raport de starea
de fapt reținută, prima instanță a constatat că fapta inculpatului P.M. de a
aplica mai multe lovituri de cuțit victimei P.V., cauzând leziuni ce au condus
la deces, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor prevăzută
de art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen., forma calificată de infracțiune fiind
atrasă de săvârșirea faptei în loc public și asupra unei rude apropriate.
De asemenea, fapta
aceluiași inculpat care în aceeași împrejurare a exercitat acte de violență și
asupra părții vătămate B.C., aplicându-i mai multe lovituri de cuțit în zona
toracică, din care una situată la nivelul inimii, a fost încadrată în
dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
S-a reținut de către
instanță că inculpatul acționase cu intenția de a suprima viața părții
vătămate, având în vedere circumstanțele de săvârșire a faptei, lovirea părții
vătămate producându-se în momentul în care aceasta încerca să intervină pentru
a împiedica uciderea victimei P.V.
De asemenea, s-a
reținut că partea vătămată fusese lovită cu intensitate și cu un instrument apt
să producă moartea, leziunile cauzate situându-se în zona toracică, inclusiv în
dreptul inimii.
S-a arătat de către
instanță că neproducerea rezultatului periculos pentru viață nu se datora unor
cauze care să implice voința inculpatului, ci faptului că partea vătămată avea
în buzunarul cămășii cu care era îmbrăcată un portmoneu din piele care atenuase
lovitura de cuțit ce-i fusese aplicată în dreptul inimii.
În acest context, s-a
apreciat că numărul de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor
cauzate părții vătămate, precum și concluziile formulate prin raportul de
constatare medico-legală efectuat în cauză erau irelevante sub aspectul
încadrării juridice, fapta inculpatului constituind tentativă la infracțiunea
de omor.
Ca urmare, a fost
înlăturată apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi intenționat uciderea
părții vătămate B.C. și că fapta trebuia încadrată în prevederile art. 180
alin. (2) C. pen.
Tot astfel, s-a
apreciat că și acțiunile de violență săvârșite asupra părții vătămate R.M. erau
susceptibile de a produce moartea victimei, inculpatul acționând și în această
împrejurare cu intenția de a ucide.
Au fost menționate în
acest sens circumstanțele reale ale comiterii faptei, precum și împrejurarea că
activitatea infracțională fusese întreruptă de rudele părții vătămate care
sosiseră la locuința părții vătămate.
S-a reținut de către
instanță că inculpatul aplicase numeroase lovituri părții vătămate cu pumnii și
picioarele în zona capului, a feței și în piept, în timp ce se așezase deasupra
acesteia, folosind, de asemenea, și o șurubelniță în lungime de 15 cm, pe care
a introdus-o în gura victimei, producându-i spargerea amigdalelor și perforarea
obrazului drept, precum și alte leziuni grave în urma cărora partea vătămată,
persoană în vârstă și cu alte afecțiuni preexistente, a necesitat internare în
camera de reanimare a serviciului de urgență și îngrijiri medicale
corespunzătoare.
Prin urmare, și în
acest caz, s-a considerat că fapta inculpatului constituie tentativă la
infracțiunea de omor, independent de numărul de zile de îngrijiri medicale ori
de concluziile raportului medico-legal care stabilise că viața victimei nu a
fost pusă în primejdie, fiind evidentă intenția inculpatului de a ucide,
intenție concretizată de modul în care s-au săvârșit actele de violență și a
căror finalitate conducea spre decesul părții vătămate, rezultat ce a fost
împiedicat de intervenția altor persoane.
De asemenea, s-a
apreciat că fapta a fost comisă în condițiile agravanței prevăzute de art. 175
lit. d) C. proc. pen., și anume, asupra unei persoane care nu avea
posibilitatea de a se apăra, inculpatul profitând de această situație în
realizarea hotărârii infracționale.
Pe temeiul acestor
considerente, prima instanță a dispus schimbarea de încadrare juridică dată
faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de
art. 181 C. pen. în tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.
20 rap. la art. 174 - 175 lit. d) C. pen.
În ceea privește
individualizarea judiciară a pedepselor, aceasta s-a făcut cu observarea
criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama de periculozitatea
socială a inculpatului demonstrată de modul și mijloacele concrete de comitere
a faptelor, așa cum au fost evidențiate în cadrul prezentării situației de
fapt, întinderea activității infracționale și circumstanțele sale personale, cu
referire la vârsta și lipsa antecedentelor penale, comportament general violent
și starea de sănătate.
S-a apreciat că
reeducarea inculpatului poate fi asigurată prin aplicarea unor pedepse
orientate spre maximul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune
concurentă.
Sub aspectul laturii
civile, constatând pe deplin dovedite pretențiile civile formulate de partea
vătămată R.M. privind cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare
efectuate pentru victima P.V., instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 14
C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ., dispunând obligarea inculpatului la
plata sumei de 10.000 RON către această parte civilă și la 30 milioane lei cu
titlu de daune morale, echivalentul prejudiciului moral încercat prin moartea
fiicei sale și traumele psihice cauzate de agresiunea săvârșită asupra propriei
persoane.
De asemenea, s-a
dispus obligarea inculpatului și la plata sumei de 5.000 RON daune morale către
partea civilă B.C. și la cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirile
medicale acordate părților vătămate R.M. și B.C., reactualizate cu indicele de
inflație la data plății efective.
Hotărârea pronunțată
în cauză a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj,
inculpatul P.M. și părțile vătămate B.C. și R.M.
Apelul parchetului a
vizat greșita individualizare a pedepselor, solicitându-se majorarea acestora
în raport de gravitatea deosebită a faptelor și periculozitatea socială a
inculpatului, precum și adăugarea unui spor de pedeapsă, pe temeiul concursului
de infracțiuni.
Și prin apelul
declarat de părțile vătămate a fost criticat cuantumul redus al pedepselor
aplicate inculpatului, precum și daunele morale stabilite în sumă de 5.000 RON
pentru partea civilă B.C., susținându-se că despăgubirea acordată de prima
instanță nu era de natură a compensa prejudiciul moral suferit prin fapta
ilicită a inculpatului.
La rândul său,
inculpatul P.M. a solicitat reducerea pedepsei rezultante de 20 ani închisoare,
apreciată ca fiind prea aspră în circumstanțele cazului.
Prin Decizia penală
nr. 34 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru
cauze cu minori, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul și
desființată în parte sentința primei instanțe numai în ceea ce privește
cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului pentru săvârșirea
infracțiunii de omor calificat și aplicarea unui spor de pedeapsă pentru
concursul de infracțiuni.
Astfel, a fost
descontopită pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare în pedepsele componente
și majorată la 23 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului pentru
infracțiunea prevăzută de art. 174 - 175 lit. c) și i) C. pen.
În baza art. 33 lit.
a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. a fost contopită această pedeapsă cu restul
pedepselor aplicate de prima instanță, stabilindu-se ca inculpatul P.M. să
execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare sporită la 24 ani închisoare
și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.
64 lit. a) și b) C. pen.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
Au fost respinse, ca
nefondate, apelurile declarate de inculpat și părțile vătămate B.C. și R.M.
împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt stabilită de prima
instanță era conformă probatoriului administrat - cu referire la concluziile
actelor medico-legale, declarațiile părților și ale martorilor audiați,
rezultând că inculpatul săvârșise faptele reținute în sarcina sa și că acestea
realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care a fost
condamnat.
În schimb, instanța
de apel a constatat că pedeapsa principală de 20 ani închisoare aplicată pentru
infracțiunea de omor comisă asupra victimei P.V. era greșit individualizată în
raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Ca temeiuri de
majorare a pedepsei, a fost menționată gravitatea deosebită a faptei, rezultând
din urmarea produsă, dar mai ales modalitatea și împrejurările de săvârșire,
precum și conduita procesuală a inculpatului care a recunoscut în parte
învinuirile aduse.
În ceea ce privește
pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite asupra părților vătămate B.C.
și R.M., instanța de apel a constatat că acestea au fost judicios
individualizate, cu luarea în considerare a tuturor elementelor relevante în
aprecierea periculozității sociale a inculpatului și a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.
S-a considerat însă
că la pedeapsa rezultantă stabilită inculpatului pentru infracțiunile reținute
în sarcina sa se impune aplicarea unui spor de pedeapsă, conform art. 34 lit.
b) C. pen.
Ca urmare, numai în
aceste limite au fost primite criticile parchetului și desființată hotărârea
primei instanțe, fiind respinsă și solicitarea părții vătămate B.C. privind
majorarea daunelor morale, cu motivarea că suma de 5.000 RON acordată de prima
instanță era să natură să compenseze prejudiciul nepatrimonial cauzat prin
infracțiune.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Craiova și inculpatul P.M.
Prin motivele de
recurs formulate, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 17, pct. 17
1
și pct. 14 C. proc. pen., parchetul a susținut
nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză pentru greșita încadrare juridică
dată faptelor reținute în sarcina inculpatului, omisiunea de aplicare a măsurii
de siguranță privind confiscarea corpului delict folosit la agresiunea
săvârșită asupra părții vătămate R.M. și greșita individualizare a pedepselor,
solicitându-se în acest sens majorarea pedepselor până la limita maximului
special prevăzut de lege și aplicarea unui spor orientat spre limita maximă de
5 ani, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor și periculozitatea
socială a inculpatului.
Critica referitoare
la greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului a
fost invocată în raport de incidența agravanței prevăzute de art. 176 lit. a)
C. pen. în cazul părții vătămate R.M., susținându-se că fapta a fost săvârșită
prin cruzimi, având în vedere modalitatea concretă în care inculpatul a
acționat și suferințele provocate victimei, precum și a agravanței prevăzute de
art. 176 lit. c) C. pen. în ceea ce privește faptele comise asupra victimei
P.V. și B.C., aceste două infracțiuni fiind comise ulterior celei privind tentativa
de omor săvârșită asupra părții vătămate R.M.
De asemenea, s-a
invocat și omisiunea reținerii circumstanței agravante a premeditării prevăzută
de art. 175 lit. a) C. pen. în încadrarea juridică dată faptelor comise asupra
victimei P.V. și a părților vătămate R.M. și B.C.
Recursul inculpatului
P.M. a fost formulat pe temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., susținându-se că pedepsele aplicate în cauză sunt
excesiv de mari raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și
datele ce caracterizează persoana inculpatului.
A fost subliniată
vârsta inculpatului și starea sa de sănătate, precum și absența antecedentelor
penale și buna conduită din cursul procesului penal.
S-a arătat de către
inculpat că a recunoscut și regretat sincer faptele comise, omorul comis asupra
soției producându-se pe fondul unei stări depresiv anxioase din partea
inculpatului care era profund afectat de relațiile tensionate pe care le avea
cu victima.
Ca urmare, s-a
solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de
lege și stabilirea unei pedepse rezultante care să țină seama de șansele de
reintegrare socială pe care inculpatul le prezintă, conform referatului de
evaluare întocmit în cauză.
Examinând cauza în
raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de
Casație și Justiție constată nefondat recursul inculpatului și întemeiate în
parte criticile parchetului, în limita considerentelor ce urmează:
Săvârșirea omorului
prin cruzimi în sensul agravanței prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen. în
raport de care s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică cu referire la
fapta comisă asupra părții vătămate R.M. presupune o activitate caracterizată
prin supunerea victimei unor grele suferințe, prelungite, provocate prin felul
în care este realizată acțiunea de ucidere, suferințe cauzate în mod conștient
victimei de către autor și care nu sunt subsecvente și inevitabile acțiunii
proprii laturii obiective a infracțiunii de omor.
În speță, inculpatul
a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnii și picioarele și i-a
introdus în gură o șurubelniță, producându-i leziuni la nivelul faringelui și
perforarea obrazului drept.
Deși agresiunea
comisă a fost de natură a produce puternice suferințe victimei, din materialul
probator administrat nu a rezultat însă ca actele de violență să se fi
prelungit în timp ori ca prin utilizarea șurubelniței, inculpatul să fi urmărit
în mod voit cauzarea unor mari suferințe și dureri victimei înainte de uciderea
ei.
Dimpotrivă, actele de
violență exercitate asupra părții vătămate s-au succedat aproape instantaneu,
din materialitatea faptelor rezultând că inculpatul a urmărit să suprime viața
victimei și nu să-i cauzeze suferințe și chinuri prelungite în timp.
În aceste condiții,
agravanța prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. nu este aplicabilă.
Evident, modul și
mijloacele folosite la comiterea infracțiunii imprimă un plus de gravitate
faptei și constituie elemente pe baza cărora se individualizează pedeapsa.
De asemenea, se
constată că în speță nu este incidentă nici circumstanța agravantă prevăzută de
art. 175 lit. a) C. pen., din situația de fapt corect reținută de prima
instanță, pe baza unei analize atente și coroborate a probelor administrate,
nerezultând ca inculpatul să fi acționat cu premeditare în realizarea
activității infracționale.
Premeditarea, ca
agravanță a infracțiunii de omor, presupune existența unei deliberări
anterioare, precum și exteriorizarea hotărârii delictuoase prin realizarea unor
acte materiale de pregătire a infracțiunii.
În cauza de față,
aceste cerințe nu sunt îndeplinite, inculpatul săvârșind omorul asupra soției
sale, pe fondul stării conflictuale existente între el și victimă.
A rezultat că
relațiile dintre inculpat și victimă erau grav vătămate, părțile fiind
despărțite în fapt la data producerii evenimentelor.
De asemenea, a
rezultat că victima locuia împreună cu partea vătămată B.C. și că toate
încercările inculpatului în vederea reîntoarcerii victimei în domiciliul comun
au rămas fără rezultat.
Inculpatul manifesta
în general un comportament violent față de victimă care a continuat și după
despărțirea în fapt, rezultând că în ziua incidentului, victima însoțită de
partea vătămată B.C. și fiul său P.A. înregistrase o plângere penală împotriva
inculpatului pentru fapta de amenințare cu moartea.
Comportarea violentă
a inculpatului, amenințările anterior proferate la adresa victimei și faptul că
inculpatul avea asupra sa un cuțit de care s-a folosit la săvârșirea faptelor
din 31 martie 2008 au fost invocate în recurs ca elemente privind existența
intenției premeditate.
Înalta Curte constată
că toate aceste aspecte nu confirmă decât existența unei hotărâri anterioare în
vederea comiterii faptei, ceea ce nu echivalează însă cu premeditarea.
Concluzia exprimată
are în vedere împrejurările de fapt în care s-au produs evenimentele și care nu
atestă existența unei activități materiale din care să rezulte în mod cert că
inculpatul meditase în concret asupra modalității de săvârșire a omorului.
Părțile s-au întâlnit
în stradă, în apropierea magazinului L.C. din municipiul Craiova și, după o
discuție contradictorie, victima însoțită de partea vătămată B.C. a intrat în
magazin, urmărită fiind de inculpat.
Victima a fost lovită
cu mai multe lovituri de cuțit, instrument vulnerant pe care inculpatul îl avea
asupra sa.
Nu s-a demonstrat ca
victima să fi fost așteptată în acel loc de către inculpat și nici că și-ar fi
procurat respectivul cuțit în vederea comiterii faptei.
Inculpatul a acționat
astfel fără o anumită pregătire, iar față de partea vătămată B.C. în mod
spontan, în baza unei rezoluții imediate, determinată de intervenția părții
vătămate în vederea protejării victimei.
Și în privința părții
vătămate R.M. se impune aceeași concluzie, modalitatea în care s-au petrecut
faptele demonstrând că inculpatul nu a acționat cu premeditare în sensul art.
175 lit. a) C. pen.
Se reține în acest
sens că deplasarea inculpatului la domiciliul părții vătămate a avut loc
imediat ce aflase că nu există posibilitatea de restabilire a relațiilor de
căsătorie dintre el și victimă.
Pe fondul acestei
nemulțumiri și aflând că partea vătămată era singură acasă, inculpatul a venit
la domiciliul acesteia, săvârșind actele de violență.
Rezultă astfel că
inculpatul nu a dispus de timpul necesar pregătirii faptei, nefiind în situația
de a reflecta cu privire la săvârșirea infracțiunii și a consecințelor legate
de hotărârea luată, acționând cu intenție indirectă în săvârșirea faptei de
tentativă de omor asupra părții vătămate.
Ca urmare, nu există
în cauză elementele premeditării.
În schimb, Înalta
Curte constată că în încadrarea juridică dată faptelor săvârșite asupra
victimei P.V. și părții vătămate B.C. trebuia reținută și circumstanța
agravantă prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen.
Sub acest aspect este
de menționat că omorul deosebit de grav în circumstanța prevăzută de art. 176
lit. c) C. pen. incriminează omorul comis de o persoană care a mai săvârșit un
omor, neavând relevanță pentru existența agravanței dacă pentru primul omor autorul
a fost sau nu condamnat ori dacă infracțiunea s-a consumat sau a rămas în faza
tentativei, după cum nu interesează nici dacă omorul ulterior săvârșit
realizează forma consumată de infracțiune sau o tentativă pedepsibilă.
Această interpretare
decurge din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze respectiva
circumstanță de agravare, menționându-se că se află în situația prevăzută de
art. 176 lit. c), persoana care a mai săvârșit un omor, fără a distinge dacă
aceasta a fost sau nu condamnată anterior, iar prin săvârșirea unei
infracțiunii se înțelege, potrivit art. 144 C. pen., comiterea oricăreia dintre
faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă.
Prin urmare, reținând
în sarcina inculpatului că anterior a mai comis un omor - chiar în forma
tentativei - cu referire la partea vătămată R.M., instanțele aveau obligația să
constate că infracțiunile ulterioare de omor comise de același inculpat asupra
victimei P.V. și părții vătămate B.C. au fost săvârșite de o persoană care mai
săvârșise un omor, fiind astfel aplicabilă circumstanța legală de agravare
prevăzută de art. 176 lit. c) C. pen.
În consecință,
hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale în ceea ce privește caracterizarea
juridică a faptelor săvârșite de inculpat asupra victimei P.V. și părții
vătămate B.C.
De asemenea,
hotărârile instanțelor anterioare sunt nelegale și pentru omisiunea de
confiscare a șurubelniței folosită de inculpat la săvârșirea agresiunii comise
asupra părții vătămate R.M., măsură de siguranță ce se impunea a fi luată pe
temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen.
În ceea ce privește
individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte constată
neîntemeiate deopotrivă criticile parchetului, cât și ale inculpatului, neexistând
temeiuri care să justifice modificarea tratamentului sancționator stabilit în
cauză prin decizia instanței de apel.
Se reține în acest
sens că inculpatul a fost condamnat la pedepse cu închisoarea orientate spre
limita superioară a maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunile
săvârșite asupra victimei P.V. și părții vătămate B.C. și la pedepse apropiate
de minimul legal în privința părții vătămate R.M.
Stabilirea unor
pedepse diferențiate a fost justificată în raport cu gravitatea fiecărei fapte
în parte și periculozitatea socială a inculpatului care a crescut pe parcursul
săvârșirii faptelor ce alcătuiesc pluralitatea de infracțiuni.
Din acest motiv nu
poate fi primită critica parchetului în sensul majorării tuturor pedepselor la
limita maximului special prevăzut de lege, gravitatea în sine a faptelor și
periculozitatea socială a inculpatului apreciindu-se în raport cu
circumstanțele particulare în care a fost comisă fiecare infracțiune în parte.
În aceste coordonate,
Înalta Curte constată că pedepsele aplicate au fost judicios individualizate în
raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se seama atât de
gravitatea faptelor, determinată prin raportare la modul și mijloacele de
săvârșire, importanța valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare,
rezultatul produs sau care s-ar fi putut produce, precum și de relațiile
preexistente dintre inculpat și victime, mobilul activității infracționale și
datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Contextul de
săvârșire a faptei și modalitatea în care inculpatul a acționat, aplicând
victimei un număr de 14 lovituri de cuțit, demonstrează o determinare
neobișnuită în executarea hotărârii infracționale și justifică pe deplin
pedeapsa de 23 ani închisoare aplicată de instanța de apel, împrejurările
invocate în favoare fiind deja valorificate prin limita de pedeapsă stabilită
în cauză.
De asemenea, se
constată că nu se justifică nici înlăturarea sporului de pedeapsă, având în
vedere numărul și gravitatea faptelor, dar nici aplicarea unui spor mai mare,
pedeapsa de 24 ani închisoare stabilită în sarcina inculpatului fiind de natură
a asigura reeducarea acestuia și prevenirea generală.
În consecință, numai
recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova va
fi admis conform art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și,
constatând incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
pct.
17 și pct. 17
1
C. proc. pen., vor fi casate în parte decizia din
apel și hotărârea primei instanțe, iar în rejudecare:
Va fi descontopită
pedeapsa de 24 ani în pedepsele componente aplicate pentru fiecare infracțiune
reținută în sarcina inculpatului, pedepse ce vor fi repuse în individualitatea
lor, cu înlăturarea sporului de pedeapsă, iar în baza art. 334 C. proc. pen.,
va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor săvârșite asupra victimei P.V.
și părții vătămate B.C. din infracțiunile prevăzute de art. 174 - 175 lit. c)
și i) C. pen. și art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea
de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) și i)
C. pen. combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. cu menținerea pedepsei principale
de 23 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate de instanța de apel și
tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 rap. la
art. 174 -175 lit. i) C. pen. combinat cu art. 176 lit. c) C. pen., cu
menținerea pedepsei principale de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară
aplicate de prima instanța.
În baza art. 33 lit.
a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. vor fi contopite pedepsele aplicate
inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani
închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., sporită la 24 ani închisoare și
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
și b) C. pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit.
b) C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpat a șurubelniței corp delict,
indisponibilizată conform dovezii depuse la dosar urmărire penală.
Vor fi menținute
celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
Constatând
neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita individualizare a
pedepselor, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,
recursul astfel formulat va fi respins, ca nefondat și obligat inculpatul la
plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei
penale nr. 34 din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și
pentru cauze cu minori.
Casează, în parte,
decizia penală mai sus menționată, precum și Sentința penală nr. 420 din 12
octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secția penală, numai în ceea ce privește
latura penală a cauzei și, în rejudecare:
Descontopește
pedeapsa rezultantă de 24 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, cu
înlăturarea sporului de pedeapsă (1 an).
În baza art. 334 C.
proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:
- din tentativă la
infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.
174 C. pen. combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în tentativă la infracțiunea
de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art.
175 lit. i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen. (parte vătămată
B.C.), cu menținerea pedepsei principale de 10 ani închisoare și a pedepsei
complementare aplicate de prima instanță;
- din infracțiunea de
omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) și i) C.
pen. în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat
la art. 175 lit. c) și i) combinat cu art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.
(victimă P.V.), cu menținerea pedepsei principale de 23 ani închisoare și a
pedepsei complementare aplicate de instanța de apel.
În baza art. 33 lit.
a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., contopește
pedepsele aplicate inculpatului și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea
mai grea de 23 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată
de 10 ani, sporită la 24 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.
pen., pe o durată de 10 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit.
b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpat, în folosul statului a unei
șurubelnițe - corp delict, indisponibilizată conform dovezii depuse la dosar urmărire
penală.
Menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor recurate.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 31 martie
2008 la 19 aprilie 2010.
Obligă
recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și
Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 19 aprilie 2010.