ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3117/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 18 mai 2001, petentul

S.T.F. a formulat plângere penală contra intimatului P.I., pentru săvârșirea

infracțiunilor de insultă și calomnie, prevăzut de art. 205 C. pen. și

respectiv, de art. 206 din același cod, el solicitând și acordarea sumei de

50.000.000 lei daune morale.

Plângerea a fost motivată pe

considerentul că, în calitatea sa de medic primar, șef de secție ATI II-a

Spitalului Clinic județean Oradea, a fost lezat și i s-au adus prejudicii

morale, întrucât intimatul a sesizat în scris conducerea unității spitalicești,

precum și Colegiul Medicilor Bihor, acuzându-l că a periclitat grav viața

soției lui care, internată fiind în secția condusă, la data de 14 martie 2001 a

avut o hemoragie masivă și el i-ar fi refuzat administrarea de sânge.

Intimatul, în sesizarea scrisă adresată

autorităților menționate, ar fi catalogat atitudinea medicului ca fiind

„incalificabilă, nu are nimic comun cu deontologia profesională și statutul de

medic”, afirmații considerate ca având caracter insultător și calomnios la

adresa probității sale profesionale și administrative, ca șef de secție ATI.

Totodată, scrisoarea sesizare, în

modul arătat, a fost considerată că a ajuns la cunoștința publicului.

Parchetul Militar Teritorial

București, prin rezoluția dată în dosarul nr. 1907/P/2001, la 25 februarie 2002

a dispus neînceperea urmăririi penale față de maiorul P.I., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen.

Rezoluția a reținut că P.I. a

acționat în sesizarea menționată, fiind puternic afectat de situația gravă a

sănătății soției sale (care a și decedat), și cu convingerea că medicii și

personalul medical trebuia să facă totul pentru atenuarea suferințelor bolnavei

el neavând nici un moment intenția de a-l calomnia sau insulta pe medic.

S-a mai reținut că

scrisoarea-sesizare a fost adresată către șefii ierarhici ai medicului S.T.F.

pentru luarea de măsuri necesare îngrijirii soției intimatului și faptul că

plângerea sa a fost supusă dezbaterii conducerii spitalului, nu-i este

imputabilă.

Totodată, s-a mai motivat că

plângerile și reclamațiile persoanelor nemulțumite de prestația unui funcționar

sau alt salariat, adresate factorilor în drept să ia măsuri și să remedieze

situațiile reclamate, nu pot fi catalogate drept calomnii.

Rezoluția a mai reținut că probele

administrate au confirmat că P.I. nu i-a adresat direct petentului

nemulțumirile sale, apreciate ca fiind calomnioase, precum și faptul că nu au

fost făcute în public sau cu intenția vădită de a-l calomnia. De asemenea, s-a

concluzionat că, astfel, nu sunt îndeplinite laturile obiectivă și subiectivă

pentru nici una din infracțiunile presupus a fi fost săvârșite de intimat.

Împotriva rezoluției, petentul

S.T.F. s-a adresat cu plângere prim procurorului militar al Parchetului Militar

de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, care prin rezoluția din 5 iulie

2002, a respins-o.

Nemulțumit și de această soluție,

petentul a formulat plângere la Tribunalul Militar Teritorial București,

respinsă prin sentința nr. 7 din 15 ianuarie 2003.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt motive care să fie de natură

a schimba soluția dată de organele de urmărire penală.

Împotriva sentinței, petentul a

declarat apel, motivele invocate fiind nelegalitatea acesteia, în sensul

existenței indiciilor în vederea finalizării, de către Parchetul Militar

Oradea, a urmăririi penale prin emiterea rechizitoriului pentru ca intimatul

P.I. să fie trimis în judecată și suspendarea soluționării dosarului pentru

sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 279 lit. c) C. proc. pen.

Curtea Militară de Apel, prin

decizia nr. 25 din 3 aprilie 2003 a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Împotriva hotărârii instanței de

apel, petiționarul a declarat recurs, motivele de casare invocate fiind cele

prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen.,

respectiv prin hotărâre, s-a făcut o greșită aplicare a legii și s-a comis o

eroare gravă de fapt.

Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit art. 17 C. pen.,

infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și

prevăzută de legea penală.

Art. 19 din același cod, prevede că

există vinovăție când fapta care prezintă pericol social este săvârșită cu

intenție.

Privite prin prisma acestor

dispoziții legale, afirmațiile lui P.I., cuprinse în scrisoarea, sesizare

datată 19 martie 2001 nu constituie laturile obiectivă și subiectivă ale

infracțiunilor de insultă și de calomnie, odată ce ele au fost determinate de o

realitate relatată de mama soției sale, persoană care a supravegheat-o pe

aceasta din urmă în perioada internării în secția coordonată de petent, și de

medicul curant de specialitate oncologie, iar aprecierile gen „atitudinea și

acțiunea acestui medic” ca fiind incalificabile, ce nu are nimic comun cu

deontologia „profesională și statutul de medic” au fost generate de factori

psihici, de moment și, în același timp, stresanți pentru cel care știa că soția

era bolnavă incurabil și avea dureri insuportabile, iar dorința lui de a o

ajuta în vreun fel l-a determinat să apeleze la înțelegere și mai multă

aplecare spre tratarea ei.

În ce privește comiterea, în cauză,

a unei grave erori de fapt astfel cum susține petentul că s-ar fi regăsit,

întrucât nu a fost sesizată Curtea Constituțională pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 lit. c) C. proc.

pen. și acest motiv de recurs este nefondat.

Prin decizia nr. 134 din 23 martie

2004, Curtea Constituțională, în dosarul nr. 577 D/2003, a respins excepția

menționată.

În consecință, recursul declarat de

petent nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

petentul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul S.T.F. împotriva deciziei penale nr. 25 din 3 aprilie 2003

a Curții Militare de Apel.

Obligă recurentul petent la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

iunie 2004.