ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 832/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 230 din 25

noiembrie 2002, Tribunalul C.S. a respins, ca nefondată, plângerea părții

vătămate A.P. împotriva Rezoluției nr. 137 din 17 iunie 2002 a

prim-procurorului Parchetului Militar Timișoara, prin care s-a respins

plângerea petentului împotriva Ordonanței din 30 aprilie 2002, dată în dosarul

nr. 41/P/2002.

A fost obligată petenta să plătească

statului suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

La data de 16 iulie 2002, partea

vătămată A.P. a înregistrat la Tribunalul Militar Timișoara o plângere

împotriva Rezoluției nr. 173/C/2002 a prim-procurorului Parchetului Militar

Timișoara prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Ordonanței din 30

aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/P/2002, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de petiționarul P.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de

purtare abuzivă și vătămare corporală, fapte prevăzute și pedepsite de art. 250

alin. (2) și art. 181 alin. (1) C. pen.

S-a cerut redeschiderea urmăririi

penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței, motivând

că faptele învinuitului există, acestea întrunind elementele constitutive ale

celor două infracțiuni.

Prin sentința penală nr. 126 din 4

septembrie 2002, Tribunalul Militar Timișoara și-a declinat competența în

favoarea Tribunalului Caraș-Severin, având în vedere art. 64 pct. 2 din Legea

nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cauza fiind înregistrată sub nr.

4744/ P din 17 septembrie 2002.

În cauză au fost administrate probe

cu înscrisuri și a fost acvirat dosarul nr. 41/P/2002 al Parchetului Militar

Timișoara.

S-a mai reținut că la data de 22

decembrie 2001, partea vătămată A.P., fiind sub influența băuturilor alcoolice,

s-a deplasat la sediul firmei SC B. SRL, unde a forțat intrarea, deoarece

programul de lucru cu publicul se terminase, a bruscat personalul, provocând

scandal pe motiv că a fost deconectat de la rețeaua TV prin cablu, iar la

cererea angajaților a refuzat să părăsească sediul societății.

În urma intervenției

administratorului societății, care era însoțit de doi angajați, petentul a fost

scos din sediu, acesta afirmând că a fost lovit, cu picioarele peste tot

corpul.

Urmare a sesizării poliției, la fața

locului s-a deplasat plt. P.E., însoțit de plt. V.M.

Din declarațiile plt. V.M., a

martorilor B.E. și C.A. nu a rezultat că partea vătămată a fost lovită de plt.

P.E., incidentul având loc între partea vătămată și administratorul societății

și nu cu angajații acesteia.

S-a mai reținut că, susținerile din

plângerea penală cu referire la maiorul S.A., care ar fi intervenit în favoarea

sa, nu s-au confirmat, acesta nerecunoscând că ar fi avut vreo discuție la

sediul poliției cu A.P.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel petentul A.P., criticând-o pentru netemeinicie, invocând ca

motive, împrejurarea că în mod greșit i s-a respins plângerea împotriva

Rezoluției nr. 137 din 17 iunie 2002 a prim-procurorului Parchetului Militar

Timișoara prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva Ordonanței din 30

aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/2002.

Prin decizia penală nr. 337/ A din

18 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul

declarat de petentul A.P., obligându-l la plata sumei de 350.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

petiționarul A.P. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și

trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru

redeschiderea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și

sesizarea instanței, avându-se în vedere că el a suferit leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 50 de zile îngrijiri medicale și că faptele

învinuitului P.E. există, acestea întrunind elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 181 alin. (1) C. pen.

Examinând recursul în raport de

motivele invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat și

urmează să fie respins.

Verificând actele și lucrările

dosarului se reține că prin Ordonanța nr. 41/ P din 30 aprilie 2002 a

Parchetului Militar Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

plt. P.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă și vătămare

corporală, prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 181 alin. (1) C. pen.,

deoarece s-a apreciat că prima faptă nu există, iar în ceea ce privește cea

de-a doua faptă, din probele dosarului a rezultat că agresarea părții vătămate

A.P. a fost comisă de către numiții B.E. împreună cu angajații firmei sale.

În aceste condiții, s-a dispus

disjungerea cauzei și trimiterea acesteia spre competentă soluționare la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru a continua cercetările

față de numiții B.E., T.S. și S.L., sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare

corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Susținerile petiționarului, în

sensul că acesta ar fi fost lovit de plutonierul P.E. sunt infirmate de

declarațiile martorilor plutonieri V.M., B.E. și C.A. care au relatat că

incidentul în cauză a avut loc între partea vătămată, administratorul firmei SC

B. SRL și angajații acesteia, învinuitul nefiind în nici un fel implicat.

Pe de altă parte, afirmațiile făcute

de petiționar în plângerea penală cu referire la maiorul S.A., care ar fi

intervenit în favoarea sa, nu s-au confirmat, acesta din urmă nerecunoscând că

ar fi avut vreo discuție la sediul poliției cu A.P.

Așadar, se constată că atât instanța

de fond, cât și cea de apel au apreciat în mod corect că parchetul militar în

mod justificat a dispus neînceperea urmăririi penale față de plt. P.E. și

disjungerea cauzei cu trimitere la organul competent în ceea ce privește pe

adevărații făptuitori și în mod legal prim-procurorul militar a menținut prin

Rezoluția nr. 137 din 17 iunie 2002, ce le dispune prin ordonanță.

Pentru aceste considerente se

constată că nu există motive pentru trimiterea dosarului în vederea

redeschiderii urmăririi penale în cauză și în consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul petiționarului A.P. să fie

respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul A.P. împotriva deciziei penale nr. 337/ A din 18

septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurentul petiționar la

plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2004.