ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 832/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 230 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul C.S. a respins, ca nefondată, plângerea părții vătămate A.P. împotriva Rezoluției nr. 137 din 17 iunie 2002 a prim-procurorului Parchetului Militar Timișoara, prin care s-a respins plângerea petentului împotriva Ordonanței din 30 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/P/2002. A fost obligată petenta să plătească statului suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: La data de 16 iulie 2002, partea vătămată A.P.

a înregistrat la Tribunalul Militar Timișoara o plângere împotriva Rezoluției nr. 173/C/2002 a prim-procurorului Parchetului Militar Timișoara prin care s-a respins plângerea formulată împotriva Ordonanței din 30 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/P/2002, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de petiționarul P.E., pentru săvârșirea infracțiunilor de purtare abuzivă și vătămare corporală, fapte prevăzute și pedepsite de art. 250 alin. (2) și art. 181 alin. (1) C. pen. S-a cerut redeschiderea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței, motivând că faptele învinuitului există, acestea întrunind elementele constitutive ale celor două infracțiuni.

Prin sentința penală nr. 126 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Militar Timișoara și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, având în vedere art. 64 pct. 2 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cauza fiind înregistrată sub nr. 4744/ P din 17 septembrie 2002. În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și a fost acvirat dosarul nr. 41/P/2002 al Parchetului Militar Timișoara. S-a mai reținut că la data de 22 decembrie 2001, partea vătămată A.P., fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la sediul firmei SC B. SRL, unde a forțat intrarea, deoarece programul de lucru cu publicul se terminase, a bruscat personalul, provocând scandal pe motiv că a fost deconectat de la rețeaua TV prin cablu, iar la cererea angajaților a refuzat să părăsească sediul societății.

În urma intervenției administratorului societății, care era însoțit de doi angajați, petentul a fost scos din sediu, acesta afirmând că a fost lovit, cu picioarele peste tot corpul. Urmare a sesizării poliției, la fața locului s-a deplasat plt. P.E., însoțit de plt. V.M. Din declarațiile plt. V.M., a martorilor B.E. și C.A. nu a rezultat că partea vătămată a fost lovită de plt. P.E., incidentul având loc între partea vătămată și administratorul societății și nu cu angajații acesteia. S-a mai reținut că, susținerile din plângerea penală cu referire la maiorul S.A., care ar fi intervenit în favoarea sa, nu s-au confirmat, acesta nerecunoscând că ar fi avut vreo discuție la sediul poliției cu A.P.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul A.P., criticând-o pentru netemeinicie, invocând ca motive, împrejurarea că în mod greșit i s-a respins plângerea împotriva Rezoluției nr. 137 din 17 iunie 2002 a prim-procurorului Parchetului Militar Timișoara prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva Ordonanței din 30 aprilie 2002, dată în dosarul nr. 41/2002. Prin decizia penală nr. 337/ A din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul A.P., obligându-l la plata sumei de 350.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul A.P.

solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru redeschiderea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței, avându-se în vedere că el a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50 de zile îngrijiri medicale și că faptele învinuitului P.E. există, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 181 alin. (1) C. pen. Examinând recursul în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat și urmează să fie respins. Verificând actele și lucrările dosarului se reține că prin Ordonanța nr. 41/ P din 30 aprilie 2002 a Parchetului Militar Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de plt.

P.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă și vătămare corporală, prevăzute de art. 250 alin. (2) și art. 181 alin. (1) C. pen., deoarece s-a apreciat că prima faptă nu există, iar în ceea ce privește cea de-a doua faptă, din probele dosarului a rezultat că agresarea părții vătămate A.P. a fost comisă de către numiții B.E. împreună cu angajații firmei sale. În aceste condiții, s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea acesteia spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, pentru a continua cercetările față de numiții B.E., T.S. și S.L., sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. Susținerile petiționarului, în sensul că acesta ar fi fost lovit de plutonierul P.E.

sunt infirmate de declarațiile martorilor plutonieri V.M., B.E. și C.A. care au relatat că incidentul în cauză a avut loc între partea vătămată, administratorul firmei SC B. SRL și angajații acesteia, învinuitul nefiind în nici un fel implicat. Pe de altă parte, afirmațiile făcute de petiționar în plângerea penală cu referire la maiorul S.A., care ar fi intervenit în favoarea sa, nu s-au confirmat, acesta din urmă nerecunoscând că ar fi avut vreo discuție la sediul poliției cu A.P. Așadar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat în mod corect că parchetul militar în mod justificat a dispus neînceperea urmăririi penale față de plt. P.E. și disjungerea cauzei cu trimitere la organul competent în ceea ce privește pe adevărații făptuitori și în mod legal prim-procurorul militar a menținut prin Rezoluția nr. 137 din 17 iunie 2002, ce le dispune prin ordonanță.

Pentru aceste considerente se constată că nu există motive pentru trimiterea dosarului în vederea redeschiderii urmăririi penale în cauză și în consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul petiționarului A.P. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P. împotriva deciziei penale nr. 337/ A din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2004.