ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6889/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.A., în contradictoriu cu Colegiul

Medicilor din România, a solicitat anularea deciziei nr. 198 din 14 noiembrie

2002, emisă de pârât, precum și a deciziei nr. 260 din 12 februarie 2002 a Colegiului Medicilor județului Timiș.

La 8 aprilie 2003, reclamantul a

precizat că solicită anularea deciziei nr. 198/2002, emisă de pârât și să i se

comunice de unde provine sângele transfuzat lui în ianuarie – februarie 2000, la Spitalul Județean Timișoara Clinica I de Ortopedie și dacă există vreo dispoziție ca înainte

de transfuzie, pungile ce conțin sânge, să mai fie verificate de cei care

dispun transfuzie și cine se face vinovat de infectarea sa cu virusul hepatitei

B.

Reclamantul arată că nu a primit

răspuns, ci s-a stabilit lipsa de vinovăție a medicilor, ceea ce nu solicitase

de fapt.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135 din 22 aprilie

2003, a respins acțiunea.

Instanța a reținut că cererea

inițială a reclamantului avea ca obiect, solicitarea comunicării care sunt

persoanele vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere,

a sa și a soției sale, cu virusul hepatitei B și pe aceasta s-a pronunțat Comisia

de jurisdicție profesională Timiș, prin decizia nr. 16 din 12 februarie 2002, prin

stingerea acțiunii disciplinare, soluție menținută prin decizia nr. 198/2002,

emisă de pârâtă.

Chiar dacă la pârâtă s-a solicitat

comunicarea celor precizate, și prin acțiunea introdusă la instanță, aceasta

s-a pronunțat legal, numai asupra răspunderii disciplinare a medicilor care au

operat transfuzia de sânge, întrucât aceasta a făcut obiectul cauzei.

Considerând hotărârea nelegală,

reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea și casarea sentinței,

întrucât nu s-a pronunțat pe obiectul cererii, iar soluția dată nu-și găsește

reflectarea în actele dosarului.

Recursul este fondat.

M.A. a suferit în 1996, o amputație

traumatică de membru inferior. În anul 2000 a avut nevoie de un retuș al bontului pentru care a suferit o intervenție chirurgicală, în cadrul căreia a fost

transfuzat cu cinci unități de sânge.

După câteva luni, acesta a fost

internat la clinica de boli infecțioase a Spitalului Județean Timiș, iar pe

biletul de ieșire i s-a pus diagnosticul de „hepatită post transfuzională”, de

conferențiar doctor C.M. – medic primar boli infecțioase.

Investigată și soția. a rezultat

diagnosticul portaj VHB contact în 2000. cu soțul M.A., cu diagnosticul

hepatită post transfuzională.

Față de situația creată, reclamantul

s-a adresat Colegiului Medicilor județului Timiș și a solicitat a se face

cercetările necesare la Clinica I Ortopedie a Spitalului Județean, pentru a se

stabili cine se face vinovat de infectarea sa prin transfuzie.

Colegiul Medicilor din Timiș, având

în vedere precizarea diagnosticului făcută de aceeași doctoriță, „calea de

infectare – posibil post transfuzională”, a considerat că nici un cadru medical

nu este vinovat.

Nemulțumit de soluție, reclamantul

s-a adresat Colegiului Medicilor din România.

Din dosarul atașat, rezultă că

reclamantul a formulat contestație, însoțită de acte, ce are ca obiect cererea

de comunicare de unde provine sângele transfuzat în ianuarie – februarie 2000, la Spitalul Județean Timișoara – Clinica I Ortopedie și dacă există vreo dispoziție ca înainte de

transfuzie, pungile ce conțin sânge, să mai fie verificate de cei care dispun

transfuzia.

Comisia Superioară de Disciplină a

menținut soluția Colegiului Medicilor, reținând concluziile expertizei

Institutului de Hematologie Transfuzională București și a Clinicii de Boli

Infecțioase și Tropicale Spitalul „Dr. Victor Babeș”.

De precizat că, din actele dosarului

rezultă neconcordanțele care nu au fost lămurite cu probele administrate,

respectiv concluziile expertizelor sunt în contradicție cu diagnosticul pus în

biletul de ieșire din spital, din 11 iulie 2000, semnat de conferențiar doctor

C.M. – medic primar și certificatul medico-legal eliberat de Institutul de

Medicină Legală Profesor Doctor Mina Minovici – Laborator Exterior Timișoara,

semnat de doctor F.C.

Pentru lămurirea acestor

contradicții, se impune admiterea recursului și casarea sentinței, în baza art.

313 C. proc. civ., cu trimitere, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru

completarea probelor, cu acte și eventual, expertiză, pentru a se pronunța dacă

contaminarea cu hepatita acută tip B avută de reclamant, s-a datorat

transfuziei făcută acestuia.

Critica din recurs, prin

nepronunțarea pe obiectul pricinii, nu poate fi primită, întrucât cererea

inițială privea doar comunicarea persoanelor vinovate de infectarea prin

transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa și a soției sale, cu virusul

hepatitei B.

Completarea obiectului acțiunii s-a

făcut în calea administrativă de atac prealabilă a deciziei contestate, și nu

în acțiunea inițială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A.

împotriva sentinței civile nr. 135 din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2004.