ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6889/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.A., în contradictoriu cu Colegiul Medicilor din România, a solicitat anularea deciziei nr. 198 din 14 noiembrie 2002, emisă de pârât, precum și a deciziei nr. 260 din 12 februarie 2002 a Colegiului Medicilor județului Timiș. La 8 aprilie 2003, reclamantul a precizat că solicită anularea deciziei nr. 198/2002, emisă de pârât și să i se comunice de unde provine sângele transfuzat lui în ianuarie – februarie 2000, la Spitalul Județean Timișoara Clinica I de Ortopedie și dacă există vreo dispoziție ca înainte de transfuzie, pungile ce conțin sânge, să mai fie verificate de cei care dispun transfuzie și cine se face vinovat de infectarea sa cu virusul hepatitei B. Reclamantul arată că nu a primit răspuns, ci s-a stabilit lipsa de vinovăție a medicilor, ceea ce nu solicitase de fapt.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135 din 22 aprilie 2003, a respins acțiunea. Instanța a reținut că cererea inițială a reclamantului avea ca obiect, solicitarea comunicării care sunt persoanele vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa și a soției sale, cu virusul hepatitei B și pe aceasta s-a pronunțat Comisia de jurisdicție profesională Timiș, prin decizia nr. 16 din 12 februarie 2002, prin stingerea acțiunii disciplinare, soluție menținută prin decizia nr. 198/2002, emisă de pârâtă. Chiar dacă la pârâtă s-a solicitat comunicarea celor precizate, și prin acțiunea introdusă la instanță, aceasta s-a pronunțat legal, numai asupra răspunderii disciplinare a medicilor care au operat transfuzia de sânge, întrucât aceasta a făcut obiectul cauzei.

Considerând hotărârea nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea și casarea sentinței, întrucât nu s-a pronunțat pe obiectul cererii, iar soluția dată nu-și găsește reflectarea în actele dosarului. Recursul este fondat. M.A. a suferit în 1996, o amputație traumatică de membru inferior. În anul 2000 a avut nevoie de un retuș al bontului pentru care a suferit o intervenție chirurgicală, în cadrul căreia a fost transfuzat cu cinci unități de sânge. După câteva luni, acesta a fost internat la clinica de boli infecțioase a Spitalului Județean Timiș, iar pe biletul de ieșire i s-a pus diagnosticul de „hepatită post transfuzională”, de conferențiar doctor C.M. – medic primar boli infecțioase.

Investigată și soția. a rezultat diagnosticul portaj VHB contact în 2000. cu soțul M.A., cu diagnosticul hepatită post transfuzională. Față de situația creată, reclamantul s-a adresat Colegiului Medicilor județului Timiș și a solicitat a se face cercetările necesare la Clinica I Ortopedie a Spitalului Județean, pentru a se stabili cine se face vinovat de infectarea sa prin transfuzie. Colegiul Medicilor din Timiș, având în vedere precizarea diagnosticului făcută de aceeași doctoriță, „calea de infectare – posibil post transfuzională”, a considerat că nici un cadru medical nu este vinovat. Nemulțumit de soluție, reclamantul s-a adresat Colegiului Medicilor din România.

Din dosarul atașat, rezultă că reclamantul a formulat contestație, însoțită de acte, ce are ca obiect cererea de comunicare de unde provine sângele transfuzat în ianuarie – februarie 2000, la Spitalul Județean Timișoara – Clinica I Ortopedie și dacă există vreo dispoziție ca înainte de transfuzie, pungile ce conțin sânge, să mai fie verificate de cei care dispun transfuzia. Comisia Superioară de Disciplină a menținut soluția Colegiului Medicilor, reținând concluziile expertizei Institutului de Hematologie Transfuzională București și a Clinicii de Boli Infecțioase și Tropicale Spitalul „Dr. Victor Babeș”. De precizat că, din actele dosarului rezultă neconcordanțele care nu au fost lămurite cu probele administrate, respectiv concluziile expertizelor sunt în contradicție cu diagnosticul pus în biletul de ieșire din spital, din 11 iulie 2000, semnat de conferențiar doctor C.M.

– medic primar și certificatul medico-legal eliberat de Institutul de Medicină Legală Profesor Doctor Mina Minovici – Laborator Exterior Timișoara, semnat de doctor F.C. Pentru lămurirea acestor contradicții, se impune admiterea recursului și casarea sentinței, în baza art. 313 C. proc. civ., cu trimitere, spre rejudecare, la aceiași instanță, pentru completarea probelor, cu acte și eventual, expertiză, pentru a se pronunța dacă contaminarea cu hepatita acută tip B avută de reclamant, s-a datorat transfuziei făcută acestuia. Critica din recurs, prin nepronunțarea pe obiectul pricinii, nu poate fi primită, întrucât cererea inițială privea doar comunicarea persoanelor vinovate de infectarea prin transfuzie, respectiv prin transmitere, a sa și a soției sale, cu virusul hepatitei B. Completarea obiectului acțiunii s-a făcut în calea administrativă de atac prealabilă a deciziei contestate, și nu în acțiunea inițială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinței civile nr. 135 din 22 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.