ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2001, M.E. a chemat în judecată Colegiul Medicilor din România, solicitând anularea deciziei nr. 3842 din 22 noiembrie 2001, emisă de pârât, ca nelegală. De asemenea, a cerut obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale în valoare de 300.000.000 lei, a unor daune moratorii în sumă de câtre 500.000 lei pe fiecare zi de întârziere în finalizarea procedurii disciplinare împotriva medicului T.D., precum și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul administrativ mai sus menționat s-a dispus stingerea acțiunii disciplinare declanșate împotriva acelui medic, dar fără soluționarea contestației formulate.

Refuzând sancționarea disciplinară a doctorului T.D., care a nesocotit normele de conduită profesională și jurământul depus în calitate de medic, deși existau probe de vinovăție, Colegiul Medicilor din județul Hunedoara și apoi, Colegiul Medicilor din România și-au asumat explicit răspunderea solidară cu acesta. A precizat, totodată, că suma de bani pretinsă cu titlu de despăgubiri morale este de natură să compenseze parțial, îmbolnăvirea soției sale, precum și agravarea stării de boală a reclamantului, datorată stresului îndelungat care a urmat după decesul soacrei sale, B.E. Ulterior, M.E. și-a completat acțiunea, în sensul că a solicitat și anularea deciziei nr. 4 din 6 iunie 2001, emisă de Colegiul Județean al Medicilor Hunedoara, precum și obligarea în solidar a ambelor autorități publice la plata daunelor materiale și morale indicate în acțiunea introductivă.

Prin sentința civilă nr. 607 din 30 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr. 3842 din 22 noiembrie 2001, emisă de primul pârât. Pe cale de consecință, a stabilit în sarcina acestuia, obligația de a soluționa în fond contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 4 din 6 iunie 2001, a Colegiului Județean al Medicilor Hunedoara, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de câte 500.000 lei pe fiecare zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii irevocabile a sentinței și până la finalizarea cauzei disciplinare. Capătul de cerere având ca obiect plata unor despăgubiri pentru daunele morale, a fost respins ca nefondat, ca, de altfel, și obligarea pârâtului secund, la plata cheltuielilor de judecată.

În sfârșit, prin aceeași hotărâre, pârâtul Colegiul Medicilor din România a fost obligat să plătească reclamantului, suma de 925.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în fapt, decizia emisă de către Colegiul Medicilor din România reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii reclamantului, întrucât dispozițiile Legii nr. 74/1995 privind exercitarea profesiunii de medic, înființarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, nu exclud coexistența răspunderii disciplinare a medicilor, cu celelalte forme de răspundere juridică (penală, contravențională, civilă sau materială).

Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare nu poate fi împiedicată de caracterul penal al faptei săvârșite, iar Colegiul Medicilor din România și structurile sale județene sunt competente să soluționeze litigiile privind abaterile de la normele de deontologie și disciplinare ale medicilor, conform procedurilor instituite prin art. 36 și urm. din lege. Cât privește capătul de cerere accesoriu, având ca obiect plata unor daune morale, Curtea a apreciat că este nefondat, deoarece din probe nu rezultă existența unei legături de cauzalitate între refuzul de soluționare a sesizării și boala de care suferă reclamantul. Că, pentru suferința provocată prin decesul E.B., soția reclamantului a obținut despăgubiri morale în cadrul procesului penal soluționat prin decizia penală nr. 322 din 4 mai 2000, a Curții de Apel Alba Iulia.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul M.E. și pârâtul Colegiul Medicilor din România. În cadrul recursului său, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit prima instanță a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale, deoarece ca urmare a uriașului consum nervos, determinat de demersurile sale pentru trimiterea în judecată și sancționarea autorului accidentului rutier, precum și a medicului legist T.D., boala de care suferă (diabet) s-a agravat, devenind dependent de insulină din anul 2000. Critica este neîntemeiată.

Dispozițiile cuprinse în art. 1 și 11 ale Legii nr. 29/1990, au consacrat competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, de a se pronunța și asupra daunelor materiale și morale cerute de reclamantul care se pretinde vătămat în drepturile sale subiective legitime, printr-un act administrativ de autoritate sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de rezolvare a unei cereri referitoare la astfel de drepturi. În cauza de față însă, reclamantul M.E. nu a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere pentru valorificarea unui drept subiectiv recunoscut de lege și încălcat prin actul administrativ, ci a acționat în numele și interesul soției sale, a cărei mamă a decedat în urma unui accident de circulație.

Curtea de Apel București a reținut în mod corect că prin decizia penală nr. 322 din 4 mai 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a stabilit inexistența oricărei culpe a victimei accidentului de circulație și, totodată, a acordat părții civile, M.V., daune materiale în sumă de 37.751.619 lei și daune morale, în cuantum de 20.000.000 lei. Pe de altă parte, din probele administrate în cauză la stăruința reclamantului, nu rezultă existența unui raport de cauzalitate între refuzul pârâților de a finaliza procedura disciplinară împotriva medicului legist reclamat și bolile de care suferă M.E., raport care condiționează admisibilitatea cererii pentru plata daunelor morale.

Apreciind, așadar, că prima instanță a făcut o justă interpretare a probelor, precum și o corectă aplicare a normelor legale aplicabile în materie, atunci când a respins capătul de cerere subsecvent pricind acordarea unor daune morale reclamantului, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat. Referitor la recursul declarat de pârâtul Colegiul Medicilor din România, se constată că, deși a fost citat pentru termenul de astăzi, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru, în valoare de 17.000 lei și timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, conform dovezii anexate la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală.

În atare situație, instanța de control judiciar va face aplicațiunea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată și a art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, dispunând anularea recursului, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E. împotriva sentinței civile nr. 607 din 30 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Anulează recursul declarat de Colegiul Medicilor din România împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.