ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3061/2003

La apelul nominal s-au

prezentat: intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

reprezentat de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, lipsind recurentul-reclamant R.Ș..

Procedura completă.

După expunerea

referatului cauzei, Curtea  a constatat că pricina este în stare de

judecată și a acordat cuvântul în fond reprezentantei

părții prezente.

Procurorul a solicitat

respingerea recursului ca nefondat,  sentința instanței de fond fiind

legală și temeinică.

După încheierea

dezbaterilor pe fond s-a prezentat recurentul R.Ș. care a formulat oral

concluzii în sensul admiterii recursului astfel cum  a fost formulat, detaliind

motivele invocate și a depus la dosar copia deciziei civile nr.72/C/29 mai

2002 a Curții de Apel Constanța - Secția civilă (filele

nr.7-9).

C U R T E A

Asupra  recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 15 ianuarie 2003, reclamantul R.Ș. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța:

- anularea mandatelor de

aducere emise de pârât în dosarul nr.4228/II/2/2001 pentru zilele de 29

noiembrie 2001 și 6 decembrie 2001 și constatarea nulității

absolute a acestora;

- anularea raportului de

expertiză medico-legală efectuat de Laboratorul medico-legal

Constanța, la cererea procurorului și nu a președintelui de

instanță;

- obligarea la plata de

despăgubiri în sumă de 500 milioane lei și daune morale în

cuantum de 366 milioane lei.

Motivându-și

acțiunea, reclamantul a arătat că, în baza mandatelor de aducere

emise de către pârât, la datele de 29 noiembrie și 6 decembrie 2001,

a  fost luat cu forța și silit să meargă la Laboratorul de

medicină legală Constanța pentru expertizare, ceea ce i-a

provocat prejudicii, întrucât are probleme de sănătate.

Având în vedere că

mandatele de aducere sunt acte administrative  și care nu i-au fost

comunicate, solicită constatarea nulității  absolute a acestora.

Curtea de Apel

Constanța – Secția de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr.14/CA din 12 februarie 2003, a respins acțiunea ca

inadmisibilă, reținând că nici mandatele de aducere, nici

raportul de expertiză medico-legală (care nu a fost depus la dosar),

nu sunt acte administrative în accepțiunea dispozițiilor art.1 din

Legea nr.29/1990, nefiind întrunite cerințele prevăzute de acest

text.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.Ș., invocând prevederile

art.304 pct.7-10 din Codul de procedură civilă.

Recurentul a susținut,

în esență, că instanța de fond a interpretat eronat actul

dedus judecății, schimbându-i natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic  al acestuia, deoarece mandatele de aducere

sunt totuși acte administrative supuse controlului judecătoresc al

instanței de contencios administrativ și nu cum a reținut

instanța , respectiv o modalitate de aducere a martorilor sau altor

părți care  lipsesc de la judecată sau nu se prezintă în

fața organelor de urmărire penală.

Așa cum a dovedit, recurentul

nu s-a aflat în nici una dintre  aceste situații, dimpotrivă nu a

primit nici o invitație la organele menționate căruia să

nu-i fi dat curs.

A urmat procedura

administrativă prealabilă de contestare a actelor pe care le

consideră a avea natură administrativă, instanța

respingându-i în mod nelegal și nejustificat acțiunea ca

inadmisibilă.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și în raport cu actele

dosarului și reglementările legale incidente, Curtea constată

că recursul nu este fondat.

În raport cu reglementarea

de ansamblu dată Ministerului Public și structurilor sale componente,

prin dispozițiile legii de organizare judecătorească, acesta

face parte din autoritatea judecătorească și nu din categoria

organelor administrației publice. Prin urmare, așa cum s-a

reținut în mod corect de către prima instanță, actele emise

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța – în speță,

mandatele de aducere emise de acesta – nu pot fi supuse controlului

instanțelor de contencios administrativ, nefiind întrunită

condiția impusă de art.1 din Legea nr.29/1990 privind calitatea

autorității emitente.

Pe de altă parte,

instanța fiind sesizată cu acțiunea formulată de

reclamant, avea îndatorirea, conform art.137 alin.1 din Codul de procedură

civilă, să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de

procedură, precum și a celor de fond, care fac de prisos, în tot sau

în parte, cercetarea în fond a pricinii. Deci, constatându-se că tipul de

act ce formează obiectul litigiului nu poate fi atacat pe calea

contenciosului administrativ și că, din această cauză

acțiunea urmează a fi respinsă, nu se mai impunea nici

examinarea fondului litigiului . Din acest motiv, referirea la situațiile

de fapt invocate și la înscrisurile prezentate de recurentul-reclamant în

instanță erau inutile, fiindcă nu putea să conducă la

o altă soluție.

Așa fiind, nu se poate

reține că instanța a interpretat greșit actul dedus

judecății, hotărârea este nemotivată, este lipsită de

temei legal sau nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau

unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, sentința fiind legală și temeinică.

Față de cele

expuse, Curtea constată că nici una dintre criticile formulate de

recurent nu este întemeiată și, pe cale de consecință, în

temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 teza a doua din Codul de

procedură civilă, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de  reclamantul R.Ș., împotriva sentinței civile nr.14/CA din 12 februarie

2003 a Curții de Apel Constanța - Secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi  7 octombrie 2003.