ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele :
La data de 20 iunie 2001 G.G.G.A., M.P. și
P.O.D. au contestat dispoziția nr. 246 din 21 mai 2001, emisă de către Direcția
de Sănătate Publică a municipiului București prin care li s-a imputat,
pro-parte, suma de 105.223.686 lei reprezentând contravaloarea unor produse
achiziționate, fără documente legale, și, totodată, incompatibile cu nevoile
unui spital și cu resursele financiare alocate de la bugetul de stat.
Tribunalul București, secția a V-a civilă
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 599 din 20 iunie 2002 a admis
contestația și a anulat dispoziția de imputare.
Curtea de Apel București, secția pentru
conflicte și litigii de muncă, prin decizia nr. 2008 din 13 noiembrie 2002, a
admis recursul pârâtei și a respins contestația cu motivarea că reclamanții, în
calitatea lor de directori de spital și ordonatori de credite au semnat și
aprobat, în absența unor documente justificative legale, plata produselor din
litigiu.
La data de 23 iulie 2003, Procurorul
general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a atacat cu
recurs în anulare decizia din recurs, arătând că, fiind dată cu încălcarea
esențială a legii, este greșită pe fond. Respectiv, prejudiciul dedus cauzei nu
este cert și efectiv, iar fapta ilicită și vinovăția în măsura în care ele
există, cad în sarcina altor persoane. Ca atare, lipsind fundamentarea legală a
imputației, se impune reformarea deciziei din recurs și păstrarea soluției din
prima instanță.
Recursul în anulare este întemeiat.
Antrenarea răspunderii materiale este
dublu condiționată de caracterul efectiv al prejudiciului și producerea
acestuia prin fapta proprie a salariatului făcut răspunzător.
Răspunderea pentru altul poate exista,
dar tot ca răspundere pentru fapta proprie, însă numai în anumite condiții și,
exclusiv în mod subsidiar.
În speță, prejudiciul efectiv este,
potrivit expertizei judiciare, de 31.987.173 lei (și nu 105.223.686 lei).
Totodată, din probele dosarului, rezultă că fără a fi antrenată o răspundere
subsidiară în sarcina reclamanților (de către pârâți), paguba efectivă a fost
cauzată prin fapta ilicită proprie a altei persoane (dosar nr. 4474/2001 a
Tribunalului București).
Așa fiind, cu temei prima instanță a
anulat actul de imputare atacat, emis nelegal, considerent pentru care se
impune admiterea recursului în anulare și, pe cale de consecință, reformarea
soluției din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Casează decizia nr. 2008 din 13 noiembrie
2002 a Curții de Apel București, secția conflicte și litigii de muncă, și
respinge recursul declarat de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului
București împotriva sentinței nr. 599 din 20 iunie 2002 a Tribunalului
București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 septembrie 2004.