ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2273/2003

Deliberând asupra recursului în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței civile nr. 472 pronunțată de Tribunalul Iași la 19

septembrie 2001, precum și împotriva deciziei civile nr. 2285 pronunțată de

Curtea de Apel Iași la 14 decembrie 2001, constată următoarele:

Prin decizia de imputare nr. 329 emisă la

9 iulie 2001, S.C. T. S.A. - Iași a imputat numitului C.S.O. suma de

347.393.189 lei.

La 24 august 2001 C.S.O. a formulat

contestație împotriva acestei decizii de imputare, cauza fiind înregistrată pe

rolul Tribunalului Iași cu numărul de dosar 8247/2001.

În ceea ce o privește, intimata S.C. T.

S.A. Iași a solicitat respingerea contestației invocând mai multe considerente,

inclusiv acela al tardivității sesizării instanței.

Prin sentința nr. 472 pronunțată la 19

septembrie 2001, Tribunalul Iași a respins această excepție și a admis

contestația, dispunând anularea deciziei de imputare ca fiind tardiv emisă.

Recursul făcut ulterior împotriva acestei

sentințe de intimata S.C. T. S.A. Iași a fost respins prin decizia nr. 2285

pronunțată de Curtea de Apel Iași la 14 decembrie 2001 în dosarul nr.

4398/2001.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanțele de fond și de recurs au avut în vedere conținutul adresei nr. 5595

emise de S.C. T. S.A. Iași la 12 aprilie 2001, în raport cu care au reținut că

„unitatea, respectiv conducerea acesteia, a luat cunoștință de existența unei

pagube și de autorul ei anterior lunii aprilie 2001” și, ca prin urmare,

decizia de imputare contestată este ulterioară împlinirii termenului prevăzut

de lege pentru emiterea ei.

S-a mai relevat de către instanța de

recurs că tardivitatea emiterii deciziei trebuie apreciată în raport cu

momentul în care existența prejudiciului a fost cunoscută în principiu de către

conducerea unității, aceasta având obligația de a stabili valoarea exactă a

respectivului prejudiciu în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 108 C.

muncii.

La 6 decembrie 2002, în temeiul art. 330

pct. 2 teza a II-a C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor

pronunțate în cauză, cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții

Supreme de Justiție cu numărul de dosar 5462/2002.

În motivarea recursului în anulare s-a

susținut că, potrivit înscrisurilor probatorii administrate în cauză, conducerea

S.C. T. S.A. Iași a luat cunoștință de existența prejudiciului la 20 iunie 2001

și, ca prin urmare, decizia de imputare din 9 iulie 2001 a fost emisă cu

respectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 108 C. muncii.

În consecință, s-a apreciat că hotărârile

pronunțate în cauză și prin care „contestația a fost admisă pe cale de

excepție, fără a se trece la analiza pe fond a actelor depuse de părți atât în

susținerea cât și în respingerea contestației” au fost date cu încălcarea

esențială a textului de lege menționat.

În cauză, aceste susțineri au fost

însușite și de intimata S.C. T. S.A. Iași care a solicitat admiterea recursului

în anulare.

În ceea ce îl privește, contestatorul

C.S.O. nu s-a prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-a făcut cunoscut în

scris punctul de vedere referitor la recursul în anulare declarat în cauză.

Recursul în anulare este fondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că

valoarea globală de 347.383.189 lei imputată prin decizia nr. 329 emisă la 9

iulie 2001 provine din totalizarea a patru sume diferite despre care se afirmă

că reprezintă echivalentul unor prejudicii cauzate de către C.S.O. prin

neîndeplinirea obligațiilor avute în calitatea sa de consilier juridic, după

cum urmează:

- 54.251.980 lei reprezentând valoarea

unor pretenții prescrise;

- 81.373.000 lei reprezentând penalități

(a căror natură nu a fost decât parțial indicată);

- 69.753.209 lei reprezentând pretenții

față de S.C. C. S.A. Câmpulung Muscel nevalorificate ca urmare a nedeclarării

unui recurs

;

-

142.000.000 lei datorați ca urmare a

nemotivării și nesusținerii recursului declarat în procesul purtat de S.C. T.

S.A. Iași cu numitul I.V.

Dintre acestea numai primele două sume au

fost evidențiate în adresa nr. 8817 emisă la 20 iunie 2001 de către Compartimentul

C.F.G. și care a fost depusă în copie în dosarul primei instanțe.

În ceea ce privește ultimele două sume

enumerate în decizie, se poate estima că imputarea lor a fost decisă în baza

adresei Oficiului juridic nr. 9396 din 4 iulie 2001, document care apare

menționat în preambulul deciziei de imputare alături de adresa nr. 8817 din 20

iunie 2001, dar pe care unitatea nu l-a depus la dosarul cauzei conform

obligației pe care o avea potrivit art. 178 C. muncii, aplicabil în speță.

La rândul lor, instanțele nu au dispus

nici ele, conform art. 129 și art. 130 C. proc. civ., administrarea respectivei

probe, în absența căreia nu exista garanția unei corecte soluționări a cauzei

în general și a excepției de tardivitate în special.

În altă ordine de idei, Curtea constată că

aprecierile instanțelor în ceea ce privește chestiunea tardivității sunt

lipsite de suport în măsura în care se întemeiază exclusiv pe mențiunile din

adresa nr. 5595 din 12 aprilie 2001, aflată în copie în dosarul de fond.

Este de observat astfel că adresa amintită

se referă în principal la pierderi însemnate cauzate de C.S.O. din neglijență

prin nepromovarea unor căi de atac specifice Codului de procedură civilă.

Tot în cuprinsul adresei citate se

amintește despre lipsa unor dosare și a unor cărți de specialitate din domeniul

juridic în condițiile în care, în urma încetării raporturilor sale de muncă,

salariatul nu efectuase formele de predare a lucrărilor cu care fusese

învestit.

Așadar, între prejudiciile care au format

obiectul deciziei de imputare și cele menționate în adresa din 12 aprilie 2001

nu există decât o parțială corespondență, neexistând suficiente temeiuri pentru

a se putea conchide - așa cum au făcut-o instanțele - că termenul de 60 de zile

prevăzut de art. 108 alin. (2) C. muncii aplicabil în speță ar fi început să

curgă pentru întregul prejudiciu cu începere de la data amintită.

În același timp instanțele nu au remarcat

că adresa nr. 5595 din 12 aprilie 2001 conține și o precizare în sensul că

aceasta a fost emisă de intimata S.C. T. S.A. Iași în urma „verificărilor

efectuate de organele de specialitate ale unității (…) și a unor controale

efectuate de alte organe ale statului”.

Pentru temeiurile de drept mai sus

amintite - art. 174 C. muncii și art. 129-130 C. proc. civ. - unitatea avea

obligația de a administra și acele probe care atestă existența unor astfel de

verificări sau controale desfășurate anterior datei de 12 aprilie 2001, iar

instanțele aveau la rândul lor îndatorirea de a lua toate măsurile în vederea

îndeplinirii acestei obligații de către intimată.

Utilitatea identificării și administrării

acestor probe rezidă tocmai în necesitatea de a se stabili care dintre

prejudiciile considerate ulterior ca fiind cauzate prin culpa contestatorului

erau efectiv cunoscute și evaluabile la data de 12 aprilie 2001, aspecte de

natură a influența în mod hotărâtor soluționarea excepției privind tardivitatea

deciziei de imputare.

Întrucât hotărârile pronunțate în cauză au

fost date cu vădita încălcare a dispozițiilor legale menționate, acestea intră

sub incidența art. 330 C. proc. civ.

Conform art. 330

3

C. proc.

civ., Curtea urmează a face aplicarea art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1)-(3)

și art. 313 C. proc. civ., admițând recursul în anulare și casând hotărârile

pronunțate în primă instanță și în recurs cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

Potrivit art. 315 C. proc. civ. instanța

de trimitere urmează a pune în vedere intimatei S.C. T. S.A. Iași să depună la

dosarul cauzei înscrisurile doveditoare care au premers emiterea adresei nr.

5595 din 12 aprilie 2001 și a deciziei de imputare nr. 329 din 9 iulie 2001

luând toate măsurile procedurale ce se impun în vederea administrării acestor

probe.

În raport cu materialul probatoriu astfel

administrat urmează a se analiza și soluționa excepția privind tardivitatea

emiterii deciziei de imputare, ținându-se seama și de natura diferită a celor

patru sume incluse în valoarea totală a pretinsului prejudiciu.

După caz, urmează a fi, de asemenea,

analizate și celelalte aspecte și apărări care se referă la chestiunile de fond

ale litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 2285 din 14

decembrie 2001 a Curții de Apel Iași și sentința civilă nr. 472 din 19

septembrie 2001 a Tribunalului Iași și trimite cauza spre rejudecare la această

din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

30 mai 2003.