ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2203/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 2526 din 12 iunie 2006, reclamanta SC R. SRL Iași a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. - direcția de soluționare a contestațiilor, pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 38 din 14 martie 2006 emisă de pârâtă. Reclamanta arată că D.G.F.P. Iași a întreprins un control fiscal în cadrul societății, în perioada 12 iunie – 10 iulie 2007, prin care a stabilit obligarea sa la plata suplimentară către buget a sumei de 2.253.679.916 ROL majorări impozit profit, 29.320.371 ROL T.V.A.

și 27.530.896 ROL majorări T.V.A., schimbând caracterul și intenția părților contractante avute la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune nr. 111 din 24 mai 1996. Obiecțiunile formulate împotriva procesului-verbal din 10 iulie 2000 au fost respinse prin Hotărârea nr. 12 din 19 iulie 2000, iar în soluționarea contestației a fost emisă Decizia nr. 325 din 12 martie 2001 de direcția generală de soluționare a contestațiilor, prin care a fost suspendată soluționarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. 6843/P/2001 de Parchetul de pe lângă de pe lângă Judecătoria Iași, având ca subiect administratorul societății H.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Urmare rezoluției din 12 septembrie 2002, de neîncepere a urmăririi penale, pârâta a soluționat contestația, emițând decizia nr. 38 din 14 martie 2006, prin care a respins contestația pentru suma de 225.368 RON. Se susține că stabilirea acestei sume s-a datorat faptului că autoritățile financiare au procedat la calificarea contractului de asociere în participațiune nr. 111/1996 încheiat de reclamantă cu diverși agenți economici, ca fiind în realitate un contract de închiriere, contrar deciziei pronunțată de Curtea de Apel Suceava, decizia nr. 12 din 28 martie 2002 și respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia nr. 3201 din 26 iunie 2003 care a menținut decizia nr. 12/2002 a Curții de Apel Suceava, care nu recunoștea organelor financiare posibilitatea de a interveni în calificarea voinței părților la perfectarea unui contract.

Pârâtul a depus documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, iar prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii. Pârâta susține că în baza art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, coroborate cu pct. 101 din H.G. nr. 704/1993, reclamanta avea obligația să plătească impozit pe profit pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, inclusiv dintr-o asociere în participațiune, pentru veniturile realizate atât în țară, cât și în străinătate, iar cheltuielile și veniturile rezultate din operațiunile de participație trebuiau contabilizate de către unul din asociați, urmând ca acesta, la sfârșitul perioadei de raportare (lunar), pe bază de decont, să transmită fiecărui asociat, în vederea înregistrării în contabilitatea proprie.

În speță, reclamanta nu a prezentat astfel de deconturi, iar societățile partenere au înregistrat sumele achitate în baza acestor contracte pe cheltuielile cu chiriile, care intră în calculul impozitului pe profit, iar nu ca profit net, cum a procedat reclamanta. Prin sentința civilă nr. 101/ CA din 25 septembrie 2006 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că dezlegarea dată de Curtea de Apel Suceava asupra naturii juridice a contractului nu prezintă relevanță asupra modului de respectare de către reclamantă a obligațiilor fiscale în raport cu instituția administrativă competentă.

Instanța de fond a mai constatat că fiecare participant la asociere are obligația calculării profitului impozabil luând în calcul veniturile și cheltuielile primite conform cotelor de participare la beneficii, în condițiile contractului de asociere, iar reclamanta nu a colectat T.V.A. pentru sumele încasate, astfel că organul fiscal a procedat corect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R. SRL Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că sumele încasate de la societatea comercială, cu care a încheiat contractul de asociere în participațiune, au reprezentat profit net conform clauzelor contractuale privind împărțirea și virarea profitului.

De asemenea se mai arată că părțile contractante au convenit ca impozitul pe profit să fie virat de către fiecare societate în parte, iar profitul net să-l împartă conform clauzelor contractuale. În fine, se mai arată că instanța nu a reținut că organul fiscal trebuia să verifice contabilitatea primară a celor 150 societăți, pentru a constata modul cum au fost contabilizate veniturile impozitului pe profit și împărțirea profitului net cu SC R. SRL și apoi că controleze și să verifice evidențele contractuale ale reclamantei. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit „sunt obligați la plata impozitului pe profit, persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, inclusiv dintr-o asociere cu persoane fizice sau juridice române, care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în România cât și în străinătate”. Conform pct. 101 din H.G. nr. 704/1993 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii contabilității nr. 81/1993: „cheltuielile și veniturile determinate de operațiunile asocierilor în participație se contabilizează distinct de către unul din asociați, conform prevederilor contractului de asociere, iar la sfârșitul perioadei de raportare, cheltuielile și veniturile înregistrate, în funcție de natura lor, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în contabilitatea proprie”.

Astfel fiind, instanța de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 70/1999 potrivit cărora „profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile din livrarea bunurilor mobile, a bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate și lucrări executate, inclusiv câștiguri din orice sursă, și cheltuieli efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile”. Prin urmare, corect s-a stabilit că reclamanta nu a colectat T.V.A. - ul pentru sumele încasate în baza contractelor de asociere în participațiune încheiate cu alte societăți comerciale privind exploatarea unor standuri comerciale.

Procedând în acest mod, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SRL Iași, împotriva sentinței civile nr. 101/ CA din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2007.