ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2203/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 2526 din 12 iunie 2006, reclamanta SC R. SRL Iași a chemat în

judecată Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. - direcția de soluționare a

contestațiilor, pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 38 din 14 martie 2006

emisă de pârâtă.

Reclamanta arată că D.G.F.P.

Iași a întreprins un control fiscal în cadrul societății, în perioada 12 iunie

– 10 iulie 2007, prin care a stabilit obligarea sa la plata suplimentară către

buget a sumei de 2.253.679.916 ROL majorări impozit profit, 29.320.371 ROL

T.V.A. și 27.530.896 ROL majorări T.V.A., schimbând caracterul și intenția

părților contractante avute la momentul încheierii contractului de asociere în

participațiune nr. 111 din 24 mai 1996.

Obiecțiunile formulate

împotriva procesului-verbal din 10 iulie 2000 au fost respinse prin Hotărârea

nr. 12 din 19 iulie 2000, iar în soluționarea contestației a fost emisă Decizia

nr. 325 din 12 martie 2001 de direcția generală de soluționare a contestațiilor,

prin care a fost suspendată soluționarea cauzei până la soluționarea dosarului

penal nr. 6843/P/2001 de Parchetul de pe lângă de pe lângă Judecătoria Iași,

având ca subiect administratorul societății H.T. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

Urmare rezoluției din 12

septembrie 2002, de neîncepere a urmăririi penale, pârâta a soluționat

contestația, emițând decizia nr. 38 din 14 martie 2006, prin care a respins

contestația pentru suma de 225.368 RON.

Se susține că stabilirea

acestei sume s-a datorat faptului că autoritățile financiare au procedat la

calificarea contractului de asociere în participațiune nr. 111/1996 încheiat de

reclamantă cu diverși agenți economici, ca fiind în realitate un contract de

închiriere, contrar deciziei pronunțată de Curtea de Apel Suceava, decizia nr.

12 din 28 martie 2002 și respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia

nr. 3201 din 26 iunie 2003 care a menținut decizia nr. 12/2002 a Curții de Apel

Suceava, care nu recunoștea organelor financiare posibilitatea de a interveni

în calificarea voinței părților la perfectarea unui contract.

Pârâtul a depus documentația

care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, iar prin

întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâta susține că în baza

art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 70/1994, coroborate cu pct. 101 din H.G. nr.

704/1993, reclamanta avea obligația să plătească impozit pe profit pentru

profitul impozabil obținut din orice sursă, inclusiv dintr-o asociere în

participațiune, pentru veniturile realizate atât în țară, cât și în

străinătate, iar cheltuielile și veniturile rezultate din operațiunile de

participație trebuiau contabilizate de către unul din asociați, urmând ca

acesta, la sfârșitul perioadei de raportare (lunar), pe bază de decont, să

transmită fiecărui asociat, în vederea înregistrării în contabilitatea proprie.

În speță, reclamanta nu a prezentat astfel de deconturi, iar societățile

partenere au înregistrat sumele achitate în baza acestor contracte pe cheltuielile

cu chiriile, care intră în calculul impozitului pe profit, iar nu ca profit

net, cum a procedat reclamanta.

Prin sentința civilă nr.

101/ CA din 25 septembrie 2006 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că dezlegarea dată de Curtea de

Apel Suceava asupra naturii juridice a contractului nu prezintă relevanță

asupra modului de respectare de către reclamantă a obligațiilor fiscale în

raport cu instituția administrativă competentă.

Instanța de fond a mai

constatat că fiecare participant la asociere are obligația calculării

profitului impozabil luând în calcul veniturile și cheltuielile primite conform

cotelor de participare la beneficii, în condițiile contractului de asociere,

iar reclamanta nu a colectat T.V.A. pentru sumele încasate, astfel că organul

fiscal a procedat corect.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC R. SRL Iași, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța de fond nu a avut în vedere faptul că sumele încasate de la societatea

comercială, cu care a încheiat contractul de asociere în participațiune, au

reprezentat profit net conform clauzelor contractuale privind împărțirea și

virarea profitului.

De asemenea se mai arată că

părțile contractante au convenit ca impozitul pe profit să fie virat de către

fiecare societate în parte, iar profitul net să-l împartă conform clauzelor

contractuale.

În fine, se mai arată că

instanța nu a reținut că organul fiscal trebuia să verifice contabilitatea

primară a celor 150 societăți, pentru a constata modul cum au fost

contabilizate veniturile impozitului pe profit și împărțirea profitului net cu

SC R. SRL și apoi că controleze și să verifice evidențele contractuale ale

reclamantei.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor

arăta în continuare.

Potrivit art. 1 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit „sunt obligați la

plata impozitului pe profit, persoanele juridice române, pentru profitul

impozabil obținut din orice sursă, inclusiv dintr-o asociere cu persoane fizice

sau juridice române, care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru

veniturile realizate atât în România cât și în străinătate”.

Conform pct. 101 din H.G.

nr. 704/1993 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii contabilității

nr. 81/1993: „cheltuielile și veniturile determinate de operațiunile

asocierilor în participație se contabilizează distinct de către unul din

asociați, conform prevederilor contractului de asociere, iar la sfârșitul

perioadei de raportare, cheltuielile și veniturile înregistrate, în funcție de

natura lor, se transmit pe bază de decont fiecărui asociat în vederea

înregistrării acestora în contabilitatea proprie”.

Astfel fiind, instanța de

fond în mod corect a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 alin.

(1) din O.G. nr. 70/1999 potrivit cărora „profitul impozabil se calculează ca

diferență între veniturile din livrarea bunurilor mobile, a bunurilor

imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate

și lucrări executate, inclusiv câștiguri din orice sursă, și cheltuieli

efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adaugă

cheltuielile nedeductibile”.

Prin urmare, corect s-a

stabilit că reclamanta nu a colectat T.V.A. - ul pentru sumele încasate în baza

contractelor de asociere în participațiune încheiate cu alte societăți

comerciale privind exploatarea unor standuri comerciale.

Procedând în acest mod,

Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC R. SRL Iași, împotriva sentinței civile nr. 101/ CA din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2007.