ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4625/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea prealabilă introdusă la Judecătoria Tg. Mureș, la data de 11 decembrie 2002, partea vătămată B.A. junior, a chemat în judecată pe Șt.(V.)O.L. (notar public) pentru infracțiunile de insultă și calomnie, prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., săvârșite în ziua de 1 decembrie 2002. La primul termen de judecată partea vătămată precizează că-și menține plângerea prealabilă pentru cele două infracțiuni și pentru „denunțare calomnioasă” prevăzută și pedepsită de art. 259 C. pen. Întrucât, conform art. 28 1 pct. 1 lit. b), raportat la art. 209 C. proc. pen., competența de efectuare a urmăririi penale aparține Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.

Mureș, prin sentința penală nr. 27 din 10 ianuarie 2003 Judecătoria Tg. Mureș a dispus trimiterea cauzei la acest parchet. Motivându-și plângerea, partea vătămată arată că inculpata, care are funcția de notar public, l-a reclamat pentru furt la poliție și i-a adresat verbal cuvinte insultătoare și calomnioase, după ce, în data de 2 decembrie 2002, îi luase în grijă mai multe bunuri mobile ale fostului soț al inculpatei, care era internat în spital. Prin ordonanța din 3 februarie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, s-a dispus, în baza art. 249, art. 10 alin. (1) lit. b 1 ), art. 18 1 și art. 91 C. proc.

pen., precum și art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 228 din același cod: - scoaterea de sub urmărire a învinuitei pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 5.000.000 lei; - neînceperea urmăririi penale față de învinuită, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii, latura obiectivă, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.; - neînceperea urmăririi penale față de învinuită, pentru săvârșirea infracțiunii de „denunțare calomnioasă”, prevăzută de art. 259 C. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume latura obiectivă, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Pentru a se dispune în sensul arătat, s-a reținut, în raport cu probele efectuate, că la data de 1 decembrie 2002, numitul Șt.C., fostul soț al învinuitei Șt.O.L., a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean Mureș. Din cauza stării grave în care se afla bolnavul, bunurile personale i-au fost preluate de vecinul său B.A. junior, al cărui tată de fapt a anunțat salvarea. Fosta soție a bolnavului, anunțată fiind că bunurile soțului ei se află la această persoană, a apelat la organele de poliție și total nejustificat a adresat o serie de invective părții vătămate (nenorocitule, hoțule, tâlharule, criminalule). De la incidentul început pe scările spitalului și continuat până la sediul poliției, Șt.O.L., aflată într-o stare de nervozitate deosebită, a continuat să profereze la adresa părții vătămate o serie de expresii insultătoare și calomnioase, ceea ce a condus la formularea plângerii penale.

În raport de starea de fapt menționată, s-a constatat că singura faptă prevăzută de legea penală care se desprinde, este aceea de insultă în formă continuată, prevăzută de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, considerent pentru care la data de 19 iunie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuită sub acest aspect. S-a apreciat că aceste fapte nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ținându-se seama de atingerea minimă adusă unei valori sociale apărate de legea penală, de conținutul lor concret, de împrejurările în care s-au comis și avându-se în vedere și datele ce caracterizează persoana învinuitei. Referitor la împrejurările în care s-au comis faptele în discuție, s-a constatat existența, pentru învinuită, a unei situații foarte tensionate.

S-a avut în vedere în acest sens că, în momentul în care fostul soț și tatăl copilului său se afla între viață și moarte, internat în spital, învinuita a aflat că bunurile personale ale acestuia au fost luate fără drept și fără încuviințarea nimănui de către o persoană străină. Totodată s-a avut în vedere și împrejurarea că, în momentul în care a identificat acea persoană, respectiv partea vătămată, învinuita s-a lovit de atitudinea ostilă a acesteia din urmă, care refuză restituirea lucrurilor și care ajunge chiar s-o amenințe că-l va anunța pe fiul învinuitei de starea tatălui său, precum și de alte chestiuni legate de persoana părinților săi. În aceste împrejurări, învinuita a adresat, în mai multe ocazii, cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate.

În privința persoanei învinuite, s-a reținut că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, iar în societate și la locul de muncă este cunoscută ca fiind o persoană respectabilă, cu o comportare ireproșabilă. În raport de cele arătate s-a apreciat că o sancțiune administrativă este suficientă pentru învinuită, motiv pentru care, în temeiul art. 241 C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., s-a reținut că în cauză nu există această infracțiune, întrucât învinuita nu a adresat autorităților judiciare nici un denunț sau plângere, toate activitățile organelor de poliție fiind realizate la solicitarea învinuitei de a se identifica persoana care a preluat bunurile și de a recupera aceste bunuri. La Poliția municipiului Tg. Mureș nu a fost înregistrată o cauză cu obiectul mai sus-precizat și, ca atare, nu s-a cercetat pe fond o infracțiune de furt. Reținând că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru existența laturii obiective, conform art. 10 alin. (1) lit. d), raportat la art. 228 C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale. Referitor la infracțiunea de calomnie pentru care se solicită cercetarea învinuitei, s-a considerat că nu se poate reține nici existența acestei infracțiuni, întrucât afirmațiile au fost făcute într-o discuție purtată cu o persoană pe care învinuita o considera de încredere și nu cu intenția de a defăima partea vătămată, ci pornind de la grija pe care aceasta o avea pentru viața bolnavului în acel moment, astfel că faptei îi lipsește condiția publicității, motiv pentru care s-a dispus, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 226 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea în discuție. Împotriva acestei soluții, partea vătămată și inculpata s-au adresat cu plângeri Curții de Apel Tg.

Mureș. Această instanță, prin sentința nr. 12 din 23 aprilie 2004 a respins, ca nefondate, plângerile formulate. În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că soluția adoptată de procuror este temeinică și legală. La data de 3 mai 2004, partea vătămată a declarat recurs. Prin primul motiv de casare formulat, se susține că în mod greșit s-a considerat că faptele imputate inculpatei nu întrunesc trăsăturile caracteristice ale infracțiunilor prevăzute de art. 206 și art. 259 C. pen. Printr-un al doilea motiv, soluția este criticată pe motivul că în mod greșit s-a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatei, încadrată în art. 205 C. pen., este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, în sensul art. 18 1 C. pen.

Examinând ordonanța și hotărârea atacată în raport cu motivele de casare invocate și cu lucrările dosarului, se constată că starea de fapt a fost stabilită în concordanță cu probele efectuate în cauză. Potrivit art. 206 C. pen., constituie infracțiunea de calomnie, afirmarea sau imputarea în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public. Din conținutul textului incriminator rezultă că, între altele, esențiale pentru existența infracțiunii de calomnie sunt realizarea publicității și reaua-credință a făptuitorului care, prin afirmațiile sale, urmărește compromiterea persoanei la care se referă.

Potrivit prevederilor art. 152 C. pen., pentru ca „fapta să fie considerată săvârșită în public”, este necesar ca locul unde aceasta se comite să fie accesibil unor persoane fizice prezente ori nu, sau, indiferent de natura locului, fapta să ajungă la cunoștința mai multor persoane, ori să existe posibilitatea cunoscută de autor, ca, prin mijloacele folosite, publicul să ia cunoștință de faptă. În raport cu aceste cerințe, fapta inculpatei de a face afirmațiile incriminate în cadrul unei convorbiri cu o persoană pe care o considera de încredere și fără să mai fi fost nimeni de față, nu întrunește elementul publicității și nici nu materializează voința acesteia de a compromite partea vătămată.

Întrucât fapta nu întrunește trăsăturile caracteristice ale infracțiunii prevăzute de art. 206 C. pen., în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpată pentru această infracțiune. Ca atare, critica adusă, sub acest aspect, prin primul motiv de recurs formulat de recurentă este nefondată și urmează a fi respinsă. De asemenea, este neîntemeiată și critica adusă prin recurs sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă. Pentru existența infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută în art. 259 alin. (1) C. pen., este necesar ca, învinuirea mincinoasă a unei persoane de săvârșirea unei infracțiuni să fie făcută prin plângere sau denunț. Denunțul, ca și plângerea, potrivit Codului de procedură penală, sunt moduri de sesizare a organelor judiciare competente să înfăptuiască justiția penală.

În urma verificărilor făcute se constată că nu există o plângere sau denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către partea vătămată, cercetările organelor de poliție fiind realizate la solicitarea învinuitei de a se identifica persoana care a preluat bunurile bolnavului și de a recupera acele bunuri. În consecință, nu se poate reține nici această infracțiune în sarcina învinuitei și ca atare critica formulată de recurent este nefondată și urmează să fie respinsă. Tot astfel este neîntemeiată și critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 18 1 C. pen. Fapta învinuitei, fără antecedente penale, cu o bună comportare în familie, societate și la locul de muncă, de a fi adresat, în mai multe ocazii, cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate pe fondul unei situații tensionate, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

În consecință, în mod temeinic și legal a fost scoasă de sub urmărire penală, în baza art. 249 și art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și i s-a aplicat o amendă administrativă. Cum din examinarea, în ansamblu, a hotărârii recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată B.A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, privind pe inculpata Șt.O.L. Obligă recurenta parte vătămată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2004.