ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4625/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerea prealabilă introdusă

la Judecătoria Tg. Mureș, la data de 11 decembrie 2002, partea vătămată B.A.

junior, a chemat în judecată pe Șt.(V.)O.L. (notar public) pentru infracțiunile

de insultă și calomnie, prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., săvârșite în

ziua de 1 decembrie 2002.

La primul termen de judecată partea

vătămată precizează  că-și menține plângerea prealabilă pentru cele două

infracțiuni și pentru „denunțare calomnioasă” prevăzută și pedepsită de art.

259 C. pen.

Întrucât, conform art. 28

1

pct. 1 lit. b), raportat la art. 209 C. proc. pen., competența de efectuare a

urmăririi penale aparține Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș,

prin sentința penală nr. 27 din 10 ianuarie 2003 Judecătoria Tg. Mureș a dispus

trimiterea cauzei la acest parchet.

Motivându-și plângerea, partea

vătămată arată că inculpata, care are funcția de notar public, l-a reclamat

pentru furt la poliție și i-a adresat verbal cuvinte insultătoare și

calomnioase, după ce, în data de 2 decembrie 2002, îi luase în grijă mai multe bunuri

mobile ale fostului soț al inculpatei, care era internat în spital.

Prin ordonanța din 3 februarie 2004

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, s-a dispus, în baza art.

249, art. 10 alin. (1) lit. b

1

), art. 18

1

și art. 91 C.

proc. pen., precum și art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 228 din același cod:

- scoaterea de sub urmărire a

învinuitei pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod și aplicarea sancțiunii

administrative a amenzii în cuantum de 5.000.000 lei;

- neînceperea urmăririi penale față

de învinuită, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206

C. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii,

latura obiectivă, art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.;

- neînceperea urmăririi penale față

de învinuită, pentru săvârșirea infracțiunii de „denunțare calomnioasă”,

prevăzută de art. 259 C. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele

constitutive ale infracțiunii și anume latura obiectivă, art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen.

Pentru a se dispune în sensul

arătat, s-a reținut, în raport cu probele efectuate, că la data de 1 decembrie

2002, numitul Șt.C., fostul soț al învinuitei Șt.O.L., a fost transportat de

urgență la Spitalul Clinic Județean Mureș.

Din cauza stării grave în care se

afla bolnavul, bunurile personale i-au fost preluate de vecinul său B.A.

junior, al cărui tată de fapt a anunțat salvarea.

Fosta soție a bolnavului, anunțată

fiind că bunurile soțului ei se află la această persoană, a apelat la organele

de poliție și total nejustificat a adresat o serie de invective părții vătămate

(nenorocitule, hoțule, tâlharule, criminalule).

De la incidentul început pe scările

spitalului și continuat până la sediul poliției, Șt.O.L., aflată într-o stare

de nervozitate deosebită, a continuat să profereze la adresa părții vătămate o

serie de expresii insultătoare și calomnioase, ceea ce a condus la formularea

plângerii penale.

În raport de starea de fapt

menționată, s-a constatat că singura faptă prevăzută de legea penală care se

desprinde, este aceea de insultă în formă continuată, prevăzută de art. 205 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, considerent pentru care

la data de 19 iunie 2003 s-a dispus începerea urmăririi penale față de

învinuită sub acest aspect.

S-a apreciat că aceste fapte nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ținându-se seama de

atingerea minimă adusă unei valori sociale apărate de legea penală, de

conținutul lor concret, de împrejurările în care s-au comis și avându-se în

vedere și datele ce caracterizează persoana învinuitei.

Referitor la împrejurările în care

s-au comis faptele în discuție, s-a constatat existența, pentru învinuită, a

unei situații foarte tensionate. S-a avut în vedere în acest sens că, în

momentul în care fostul soț și tatăl copilului său se afla între viață și

moarte, internat în spital, învinuita a aflat că bunurile personale ale

acestuia au fost luate fără drept și fără încuviințarea nimănui de către o

persoană străină. Totodată s-a avut în vedere și împrejurarea că, în momentul

în care a identificat acea persoană, respectiv partea vătămată, învinuita s-a

lovit de atitudinea ostilă a acesteia din urmă, care refuză restituirea

lucrurilor și care ajunge chiar s-o amenințe că-l va anunța pe fiul învinuitei

de starea tatălui său, precum și de alte chestiuni legate de persoana

părinților săi. În aceste împrejurări, învinuita a adresat, în mai multe

ocazii, cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate.

În privința persoanei învinuite, s-a

reținut că aceasta nu este cunoscută cu antecedente penale, iar în societate și

la locul de muncă este cunoscută ca fiind o persoană respectabilă, cu o

comportare ireproșabilă.

În raport de cele arătate s-a

apreciat că o sancțiune administrativă este suficientă pentru învinuită, motiv

pentru care, în temeiul art. 241 C. proc. pen. și art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., raportat la art. 18

1

C. pen., s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitei, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de

art. 205 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea

sancțiunii administrative a amenzii.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., s-a reținut

că în cauză nu există această infracțiune, întrucât învinuita nu a adresat

autorităților judiciare nici un denunț sau plângere, toate activitățile

organelor de poliție fiind realizate la solicitarea învinuitei de a se

identifica persoana care a preluat bunurile și de a recupera aceste bunuri. La

Poliția municipiului Tg. Mureș nu a fost înregistrată o cauză cu obiectul mai

sus-precizat și, ca atare, nu s-a cercetat pe fond o infracțiune de furt.

Reținând că nu sunt îndeplinite

condițiile esențiale pentru existența laturii obiective, conform art. 10 alin.

(1) lit. d), raportat la art. 228 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi

penale.

Referitor la infracțiunea de

calomnie pentru care se solicită cercetarea învinuitei, s-a considerat că nu se

poate reține nici existența acestei infracțiuni, întrucât afirmațiile au fost

făcute într-o discuție purtată cu o persoană pe care învinuita o considera de

încredere și nu cu intenția de a defăima partea vătămată, ci pornind de la

grija pe care aceasta o avea pentru viața bolnavului în acel moment, astfel că

faptei îi lipsește condiția publicității, motiv pentru care s-a dispus, în baza

art. 10 alin. (1) lit. d) și art. 226 C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale pentru infracțiunea în discuție.

Împotriva acestei soluții, partea

vătămată și inculpata s-au adresat cu plângeri Curții de Apel Tg. Mureș.

Această instanță, prin sentința nr.

12 din 23 aprilie 2004 a respins, ca nefondate, plângerile formulate.

În motivarea acestei soluții,

instanța a reținut că soluția adoptată de procuror este temeinică și legală.

La data de 3 mai 2004, partea

vătămată a declarat recurs.

Prin primul motiv de casare

formulat, se susține că în mod greșit s-a considerat că faptele imputate

inculpatei nu întrunesc trăsăturile caracteristice ale infracțiunilor prevăzute

de art. 206 și art. 259 C. pen.

Printr-un al doilea motiv, soluția

este criticată pe motivul că în mod greșit s-a apreciat că fapta reținută în

sarcina inculpatei, încadrată în art. 205 C. pen., este lipsită de pericolul social

al unei infracțiuni, în sensul art. 18

1

C. pen.

Examinând ordonanța și hotărârea

atacată în raport cu motivele de casare invocate și cu lucrările dosarului, se

constată că starea de fapt a fost stabilită în concordanță cu probele efectuate

în cauză.

Potrivit art. 206 C. pen.,

constituie infracțiunea de calomnie, afirmarea sau imputarea în public a unei

fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărată, ar

expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară,

ori disprețului public.

Din conținutul textului incriminator

rezultă că, între altele, esențiale pentru existența infracțiunii de calomnie

sunt realizarea publicității și reaua-credință a făptuitorului care, prin

afirmațiile sale, urmărește compromiterea persoanei la care se referă.

Potrivit prevederilor art. 152 C.

pen., pentru ca „fapta să fie considerată săvârșită în public”, este necesar ca

locul unde aceasta se comite să fie accesibil unor persoane fizice prezente ori

nu, sau, indiferent de natura locului, fapta să ajungă la cunoștința mai multor

persoane, ori să existe posibilitatea cunoscută de autor, ca, prin mijloacele

folosite, publicul să ia cunoștință de faptă.

În raport cu aceste cerințe, fapta

inculpatei de a face afirmațiile incriminate în cadrul unei convorbiri cu o

persoană pe care o considera de încredere și fără să mai fi fost nimeni de

față, nu întrunește elementul publicității și nici nu materializează voința

acesteia de a compromite partea vătămată.

Întrucât fapta nu întrunește

trăsăturile caracteristice ale infracțiunii prevăzute de art. 206 C. pen., în

mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpată pentru

această infracțiune.

Ca atare, critica adusă, sub acest

aspect, prin primul motiv de recurs formulat de recurentă este nefondată și

urmează a fi respinsă.

De asemenea, este neîntemeiată și

critica adusă prin recurs sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare

calomnioasă.

Pentru existența infracțiunii de

denunțare calomnioasă, prevăzută în art. 259 alin. (1) C. pen., este necesar

ca, învinuirea mincinoasă a unei persoane de săvârșirea unei infracțiuni să fie

făcută prin plângere sau denunț. Denunțul, ca și plângerea, potrivit Codului de

procedură penală, sunt moduri de sesizare a organelor judiciare competente să

înfăptuiască justiția penală.

În urma verificărilor făcute se constată că nu

există o plângere sau denunț cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către

partea vătămată, cercetările organelor de poliție fiind realizate la

solicitarea învinuitei de a se identifica persoana care a preluat bunurile

bolnavului și de a recupera acele bunuri.

În consecință, nu se poate reține

nici această infracțiune în sarcina învinuitei și ca atare critica formulată de

recurent este nefondată și urmează să fie respinsă.

Tot astfel este neîntemeiată și

critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

Fapta învinuitei, fără antecedente

penale, cu o bună comportare în familie, societate și la locul de muncă, de a

fi adresat, în mai multe ocazii, cuvinte jignitoare la adresa părții vătămate

pe fondul unei situații tensionate, nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni. În consecință, în mod temeinic și legal a fost scoasă de sub

urmărire penală, în baza art. 249 și art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prevăzută de art. 205, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și i s-a aplicat o amendă administrativă.

Cum din examinarea, în ansamblu, a

hotărârii recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de

casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca recursul să fie

respins, ca nefondat, iar recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea vătămată B.A. împotriva sentinței penale nr. 12 din 23

aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, privind pe inculpata Șt.O.L.

Obligă recurenta parte vătămată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 septembrie 2004.