ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1385/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1385/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Tg. Mureș, prin

sentința penală nr. 5 din 23 decembrie 2002 a dispus, cu privire la:

Inculpatul P.T.A., în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de

șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., în aceea, prevăzută de art.

194 alin. (1) din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpat

pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215

alin. (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe același

inculpat pentru instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri

oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 C. pen. și pentru

săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 din același cod.

Inculpatul B.I.L., în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de

șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., în aceea, prevăzută de art.

194 alin. (1) din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C.

pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat

pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C.

pen. și de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 din

același cod.

Inculpatul O.P., în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a dispus

achitarea pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.

26, raportat la art. 215 alin. (3) C. pen.

Inculpatul A.V.D., în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de

șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., în aceea, prevăzută de art.

194 alin. (1) din același cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpat

pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C.

pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 din același cod.

Inculpata P.E., în baza art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din infracțiunea de

șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., în aceea, prevăzută de art.

194 alin. (1) din același cod și din infracțiunile de fals material în

înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 288 C. pen., în infracțiunile de fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 din același cod.

În baza art. 290 C. pen., a

condamnat-o pe inculpată la câte 2 ani închisoare, pentru fiecare din cele trei

infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 1 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 137/1997, a constatat grațiate, în întregime și condiționat cele trei

pedepse aplicate pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen.,

a condamnat pe inculpată la 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

șantaj.

În baza art. 291 C. pen., a

condamnat-o pe inculpată la trei pedepse de câte 2 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de uz de fals ( 3 fapte).

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

a contopit pedepsele aplicate, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă

de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.,

în condițiile art. 71 din același cod.

În baza art. 348 C. proc. pen., a

dispus anularea antecontractului nr. 203 din 10 iulie 1998, încheiat între S.C.

R. S.R.L. și A.V.D. și A.G. și restabilirea situației anterioare datei de 10

iulie 1998.

A dispus anularea actelor false

întocmite de inculpata P.E. și anume: „declarația” din 1996, în parte, prin

eliminarea cifrei „1” și stabilirea sumei de 34 milioane lei, iar „Contractul

de asociere” din 1995 și „Convenția” din 1996, în totalitate.

A obligat pe inculpata P.E. la plata

sumei de 304.091.400 lei contravaloarea lipsei de folosință a spațiului

comercial, în suprafață de 40 mp, în favoarea părții civile R.M.

A respins cererea de acordare a

daunelor morale.

A obligat pe inculpata P.E. la

92.867.389 lei, cheltuieli de judecată către partea civilă R.M. și la 6.000.000

lei, cheltuieli judiciare parțiale, către stat, restul rămânând în sarcina

statului.

Hotărând astfel prima instanță a

reținut în fapt, următoarele:

„Pe perioada iunie - iulie 1998,

societățile comerciale SC T. SRL și SC E. SRL din Iași administrate de P.E. au

încheiat un contract de asistență juridică și consultanță cu avocatul B.I. din

cadrul Baroului Iași (declarație de martor și contract de asistență juridică nr.

31 din 5 iunie 1998).

În cadrul acestor relații,

avocatului i s-au prezentat două acte din care rezulta că P.E. a împrumutat-o

pe R.M. cu două sume importante de bani și anume 134 milioane lei și 80.000

dolari. Din lecturarea actelor, avocatul a înțeles că nu este vorba despre un

împrumut clasic, ci despre o promisiune de vânzare făcută de R.M., cu privire

la spațiul comercial din Iași, str. Gării. În consecință, avocatul a inițiat

„notificare” și două plângeri, una adresată Garda Financiară și cealaltă

parchetului. Mai mult, convins și de temeinicia acțiunilor sale, s-a deplasat

în data de 9 iulie 1998 la sediul SC R. SRL, unde a purtat o discuție cu R.M.,

în prezența angajatoarei sale P.E., discuție legată de demersurile sale.

Astfel, avocatul i-a pus în vedere „debitoarei” obligația de a încheia

contractul de închiriere, conform obligației asumate, iar când R.M. i-a

replicat că va încheia contractul doar dacă P.E. îi plătește o sumă de bani, a

amenințat-o cu faptul că se vor formula plângeri penale pentru săvârșirea

infracțiunilor de evaziune fiscală și bancrută frauduloasă.

Pentru a fi mai convingător, a sunat

la telefon Garda Financiară și Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. S-a

prezentat în calitate de avocat și a cerut interlocutorilor să-i confirme

faptul că, fapta lui R.M., de a nu evidenția în contabilitate o sumă importantă

de bani (80.000 dolari S.U.A.) reprezintă elementele infracțiunii de evaziune

fiscală. Afirmativ, B.I.L. a vorbit la parchet cu procurorul de servici, iar la

gardă cu ofițerul de servici, care nu s-au identificat în timpul convorbirii

telefonice.

După părăsirea sediului societății,

avocatul a consemnat în scris cele două sesizări. S-a deplasat la parchet, l-a

găsit pe procurorul P.T.A. în biroul în care zilnic se afla și procurorul de

servici, i-a înmânat sesizarea plus actul din care rezulta plata celor 80.000

dolari. Mai mult, i-a spus procurorului, că știa de la P.E. că R.M. îl cunoaște

pe contabilul parchetului, H.

Procurorul a lecturat sesizarea și

actul prezentat, după care l-a sfătuit pe avocat să încerce o rezolvare

amiabilă a problemei, oferindu-se chiar să discute cu R.M. (declarația

inculpatului B.I.L.). De față a fost și A.V.D., care s-a oferit și a dat

telefon lui R.M. Prin telefon, A.V.D. a chemat-o pe R.M. la parchetul local, la

procurorul de servici.

Din declarația dată în calitate de

învinuit de către A.V.D., rezulta că nu i s-a părut că avocatul l-ar fi

cunoscut anterior pe procuror, că acesta a primit plângerea și actele predate

și că inițial ar fi vrut să înregistreze plângerea. Doar la intervenția sa,

prin care a propus prezența lui R.M. la parchet, procurorul nu a înregistrat

actul.

După un interval de timp (în care

A.V.D. a așteptat în afara clădirii parchetului, iar avocatul a mers până la

piață) când R.M. s-a prezentat și a intrat în clădirea parchetului, cei doi

s-au reîntâlnit și au intrat din nou în biroul procurorului.

În birou au intrat și R.M. și

martorul H. (contabil la parchet). În prezența celor patru, procurorul P.T.A. a

susținut că se înregistrează plângerea care, i se pare întemeiată, drept pentru

care H. i-a sugerat părții civile R.M. să încheie un contract de

vânzare-cumpărare „fiindcă nu are rost să se facă balamuc”.

Inculpatul A.V.D. confirmă faptul că

R.M. a susținut că nu este scrisul ei pe actul prezentat, dar că, s-au înțeles

că a doua zi să se prezinte la notar pentru încheierea contractului. În aceste

condiții, plângerea nu a mai fost înregistrată.

La data de 10 iulie 1998, conform

încheierii de autentificare nr. 3203 înregistrată sub nr. 6857, K.N., notar

public, a încheiat „antecontractul” între R.M. în calitate de reprezentant al

SC R. SRL și A.V.D. și A.G. în calitate de persoană fizică, privind

vânzarea-cumpărarea spațiului comercial din Iași, str. Gării.

În legătură cu cele reținute, în

declarațiile martorilor acuzei R.O. și H.D., luate cu ocazia cercetării

judecătorești vol. I, se nuanțează următoarele aspecte:

La data de 9 iulie 1998, în biroul

lui R.M. au intrat P.E. însoțită de un bărbat tânăr. Amândoi erau foarte

nervoși. Bărbatul a vorbit la telefon de două ori, de fiecare dată sublinia

verbal că, interlocutorul îi confirma pedeapsa de 15 ani pentru persoana care

nu înregistrează în contabilitate o sumă de bani. Mai mult, acel „bărbat tânăr”

identificat de martorul R.O., ca fiind inculpatul B.I.L., a amenințat-o pe R.M.

că, „va face 15 ani închisoare”.

În legătură cu prezența la parchet

în aceiași zi martorul R.O. (fiul părții civile R.M.) nu declară nimic

incriminator la adresa procurorului sau avocatului, în schimb precizează: „eu

am simțit că mama a fost amenințată de inculpatul P.T.A., prin aceea că i-a

spus clar că dacă nu va încheia contractul de vânzare-cumpărare va face 15 ani

închisoare”.

În declarația martorului H. se

exprimă clar: „tonul folosit de procuror era absolut normal”. Mai mult,

martorul H. (de altfel cunoscut al părții civile și conform afirmațiilor lui

sfătuitorul în probleme de specialitate) când a văzut actul original adus de

inculpatul B.I.L., i-a spus părții civile „dacă este într-adevăr valabil și ai

încheiat acea convenție, trebuie să închei contractul de vânzare-cumpărare”.

Acest martor, este cel care a îndrumat-o pe partea civilă să formuleze plângere

la procuror după încheierea actului la notar și cel care i-a indus ideea

amenințării de către procuror deoarece, conform spuselor lui „eu am considerat

amenințarea egală cu enunțarea pedepsei care se aplică, respectiv 15 ani”.

Față de cele reținute cu privire la

faptele reclamate la data de 31 iulie 1998 de către R.M., instanța constată că

se impune o delimitare a acțiunilor inculpaților P.T.A., B.I.L., P.E. și

A.V.D., pe două perioade, și anume o perioadă cuprinsă între 1995 - 1998 și cea

de a doua stabilită la lunile iunie - iulie 1998.

În acest context, raportat la cele

detaliate, avocatul B.I.L., inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj

prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., urmează să fie achitat potrivit art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește schimbarea de

încadrare juridică (ce se va aplica tuturor inculpaților cărora li s-a reținut

în sarcină săvârșirea infracțiunii de șantaj, în formă agravantă) instanța

apreciază că, în speță, nu se poate reține agravanta legală prevăzută de alin.

(2) din art. 94 C. pen., deoarece, în conformitate cu textul legal, șantajul

trebuie comis, prin specularea temerii victimei de a i se da în vileag fapte

care ar putea să o compromită pe ea (fapte reale sau imaginare) ori pe soțul

său sau o rudă apropiată.

Ori, din tot probatoriul existent la

dosar, nu rezultă că inculpații au dorit compromiterea părții civile recurgând

la șantaj.

Revenind la inculpatul B.I.L.,

instanța reține că fiind convins de temeinicia demersurilor sale (a discutat

speța cu colegii de generație, declarația martorei B.G. și chiar cu avocați mai

experimentați, declarația de inculpat) a acționat contra unui onorariu, conform

convingerilor sale.

Tonul agresiv folosit cu ocazia

discuției purtate în biroul lui R.M., recunoscut de altfel și de către

inculpat, a reprezentat din punct de vedere al exteriorizării, siguranța

avocatului vis-a-vis de rezolvarea situației, așa cum o întrevedea.

Chiar dacă formal, elementele

infracțiunii sunt regăsite (amenințarea cu închisoarea exprimată abuziv,

diminuarea rezistenței psihice a părții civile care astfel constrânsă a

încheiat un act autentificat în fața notarului public) în activitatea

inculpatului B.I.L., s-a omis cu bună știință un aspect relevant și anume,

faptul că în momentul încheierii raporturilor juridice de asistență și

consultanță între avocat și client (inculpata P.E.) singura care cunoștea că

toată acțiunea se bazează pe falsuri era P.E.

Atâta vreme cât avocatul, pe baza

actelor prezentate de client a adoptat o anumită cale prin care clientul său

prezumat a fi de bună-credință, își atinge scopul (chiar ilicit fiind la

condițiile în speță) nu i se poate reține în sarcină intenția infracțională

directă în săvârșirea infracțiunii de șantaj.

Conform practicii și teoriei,

infracțiunea de șantaj se comite numai cu intenție directă. Făptuitorul își

propune un scop precis, urmărește rezultatul prin care se poate realiza scopul

și se folosește de persoane cu influență sau cu putere de convingere (fizică

sau psihică) care, poate fi orice persoană responsabilă sau în urma exercitării

constrângerii autorul trebuie să urmărească dobândirea unui anumit folos, care

să fie injust prin natura lui. Ori, activitatea avocatului, convins de justețea

demersurilor sale, în realizarea scopului scontat de clienta sa, nu poate

întruni elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.

În actul de inculpare, s-a accentuat

latura obiectivă a infracțiunii, respectiv amenințarea, folosită în scopul

încheierii actului autentic. În speță, amenințarea a constat în enunțarea

răspunderii penale ce cade în sarcina celui ce săvârșește o infracțiune.

Atâta vreme cât avocatul nu a

cunoscut că, în realitate „împrumutul” de 80.000 dolari S.U.A. nu a existat,

cât timp a fost convins că acești bani au fost rulați în activitățile

comerciale ale SC R. SRL, faptul că a invocat existența unei infracțiuni, nu-i

poate fi reținut ca activitate infracțională, ci poate doar ca o încălcare

gravă a obligațiilor ce-i reveneau în conformitate cu reglementările legale de

exercitare a activității de avocat.

În ceea ce privește reținerea în

sarcina inculpaților P.T.A. și A.V.D. a săvârșirii infracțiunii de șantaj,

prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pen., instanța după schimbarea, potrivit

art. 334 C. proc. pen., a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.

194 alin. (1) C. pen., va dispune achitarea lor, potrivit art. 11 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Această soluție se impune, deoarece:

- pentru inculpatul P.T.A., nu s-a

făcut dovada că prin acțiunile și inacțiunile din data de 9 iulie 1998, ar fi

săvârșit vreo faptă penală. Astfel, preluarea unei plângeri în locul colegului,

procuror de servici, acceptarea purtării unor discuții cu părțile, confirmarea

unei pedepse aplicabile pentru săvârșirea unei infracțiuni, pot constitui, și

de fapt constituie încălcări ale obligațiilor de servici, ale statutului de

magistrat-procuror. Nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de șantaj, atâta

vreme cât nu sunt dovezi că acțiunile lui P.E. pentru obținerea spațiului

comercial, au fost cunoscute anterior de către procuror, cât acesta nu a

folosit amenințarea, violența în limbaj, constrângerea și nu a urmărit vreun

scop pentru sine sau pentru altul.

- în ceea ce-l privește pe A.V.D.,

din toate probele existente la dosar, rezultă doar prezența sa în cele trei

etape respectiv sediul SC R. SRL, birou procuror, notar. Corespunde realității

că împreună cu fratele său, au fost beneficiarii contractului autentificat la

notarul N.K., dar acest rezultat a reprezentat voința mătușii lor P.E.

Din cele de mai sus, respectiv

analiza faptelor comise de către inculpații B.I.L., P.T.A. și A.V.D., rezultă

că, singura persoană care a cunoscut cu certitudine situația existentă și a

urmărit obținerea unui folos, a fost P.E.. Față de această inculpată se

răsfrânge și activitatea anterioară datei de 9 iulie 1998.

Astfel, pe baza unor relații de

amiciție vechi de peste 15 ani, a acceptat să acorde un împrumut de 34 milioane

lei părții vătămate R.M. Cum, cea din urmă deținea un spațiu comercial pe str.

Gării, care putea fi cumpărat P.E. s-a hotărât să obțină pentru ea și

societatea sa, acest spațiu.

Primul pas a fost acceptarea de

către R.M., ca cele două societăți să activeze în același spațiu.

Ulterior, P.E. a procurat foi în alb

semnate de R.M. și ștampilate cu ștampila SC R. SRL Iași.

Restul a fost relativ ușor. Astfel,

pe „Declarația” s-a trecut cifra „1” în fața cifrelor „34 milioane” și a

rezultat „134 milioane” și s-a completat și spațiul existent între text și

semnăturile lui R.M. și martori, cu următorul text: „Subsemnata P.E. din Iași,

str. C. Negri administrator al SC E. SRL, menționez totodată că dacă

restituirea nu se face la timp banii predați vor fi în contul spațiului unde

este C.B. Restul de bani pentru spațiu ce va fi solicitat se va achita”.

În plus, se notează: „am predat

134.000.000 lei (una sută treizeci și patru milioane lei)”.

Pe o filă albă s-a încheiat un

contract de asociere, a cărui derulare începe la 23 august 1995 și prin care se

stabilea „cooperarea între cele două societăți, privind exploatarea

corespunzătoare a spațiului situat în Iași, str. Gării în suprafață de 67 mp

pentru SC E. SRL și suprafața de 66 mp pentru SC R. SRL, cu mențiunea că „

terasa poate fi folosită numai de SC E. SRL.

Pe acest contract, după semnăturile

celor două administratore și ștampilele societăților lor, s-a introdus

următorul text: „se menționează în contract că, SC R. SRL împreună cu SC E. SRL

au convenit de comun acord să cumpere spațiul prin F.P.P. actele de proprietate

fiind în formare. Până la perfectarea lor la București, unde trebuie depuse și

din care va rezulta că SC R. SRL împreună cu SC E. SRL sunt proprietarii

acestui spațiu conform schiței trebuie să avem activitate în acest interval”. Textul

este semnat doar de P.E.

Pe o altă filă albă, s-a

dactilografiat o „convenție” din care rezultă că R.M. în calitate de

administrator al SC R. SRL, a împrumutat 80.000 dolari S.U.A., de la persoana

fizică P.E., cu termen de restituire la 15 mai 1997. Convenția a fost afirmativ

încheiată la data de 15 mai 1996. Restituirea împrumutului a fost garantată cu

spațiul comercial în care SC E. SRL își desfășoară activitatea.

Cu ocazia declarației din 21 august

1998 P.E. recunoaște că „la data de 15 mai 1996, deoarece R.M. nu-i restituise

împrumutul de 134 milioane lei, a scris o convenție, în care a trecut

echivalentul în lei, respectiv 80.000 dolari S.U.A.”.

Prin declarațiile martorilor B.L.,

B.C., B.E., A.G. și R.A. date la urmărirea penală și menținute pe parcursul

cercetării judecătorești, coroborate cu declarațiile părții vătămate și actele

depuse la dosar, rezultă că, în perioada anterioară datei de 8 iulie 1998,

inculpata P.E. a săvârșit 3 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură

privată prevăzute de art. 290 C. pen. (și nu două infracțiuni de fals material

în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 C. pen. și una de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.).

Astfel, infracțiunea prevăzută de

art. 288 C. pen., implică existența unui înscris oficial. În înțeles penal,

înscrisurile oficiale sunt cele întocmite, emise sau confirmate de un organ al

puterii sau administrației publice, de un organ judiciar sau de un alt organ

ori persoane prevăzut de art. 145 C. pen., sau dacă aparțin unor asemenea

organe, organizații sau persoane.

De asemeni, înscrisurile oficiale

sunt și actele autentificate.

În speță, fiecare din cele trei

acte, denumite „declarație”, „contract de asociere” și „convenție”, au fost

falsificate prin una din modalitățile prevăzute de art. 288 C. pen. și au fost

destinate în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv preluarea

unui spațiu comercial.

Pentru fiecare din aceste trei

infracțiuni, de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290

C. pen., inculpata P.E. va fi condamnată la pedeapsa maximă prevăzută de lege,

respectiv 2 ani.

Datorită faptului că activitatea

infracțională s-a desfășurat până în luna mai 1996 (conform declarației

inculpatei de la urmărirea penală) se va face aplicarea prevederilor art. 1

alin. (1) lit. a) din Decretul 137/997, respectiv, pedepsele aplicate vor fi

grațiate integral și condiționat.

De asemeni, folosirea acestor trei

acte, în vederea producerii de consecințe juridice, constituie elemente a trei

infracțiuni de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen., infracțiuni pentru

care inculpata va fi condamnată la pedeapsa închisorii.

În ceea ce privește activitatea

inculpatei P.E. în perioada iulie 1998, se reține că se face vinovată singură

și exclusiv de săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 alin.

(1) C. pen.

Astfel, a apelat la serviciile unui

avocat fără experiență, care nu și-a pus nici o problemă legată de sumele

vehiculate, de proveniența și destinația lor, de modul cum au fost întocmite

actele, de faptul că în acte apar scrisuri diferite, că lipsesc semnături.

A profitat de încălcarea codului

deontologic de către procurorul P.T.A., care astfel, fără intenție, și-a adus

aportul la anihilarea voinței părții vătămate. Același rol l-a avut însăși

„sfătuitorul” părții vătămate, martorul H., care văzând actele prezentate a

îndrumat-o să evite un proces penal care se poate solda cu închisoare și să se

prezinte la notar.

Chiar dacă în apărare, inculpata a

invocat faptul că actul notarial nu o privește, însăși această delegare de

interese în favoarea nepoților ei, dovedește că ideea infracțională a fost bine

pusă la punct, calea urmată a fost premeditată, scopul atins îi profită în

întregime.

Astfel, nepoții A.V.D. și A.G., au

fost persoane fără atribuții importante în firmă, au fost și sunt moralmente

datori față de mătușa lor, nu au avut abilitățile necesare exercitării unor

acte de comerț, nu au avut posibilitățile materiale achiziționării unui astfel

de bun.

Pentru săvârșirea infracțiunii de

șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., inculpata va fi condamnată la

pedeapsa cu închisoarea, cuantumul fiind cuprins între minimul și maximul

special prevăzut de lege.

Pentru a finaliza latura penală a

faptelor reclamate de R.M., instanța apreciază că pentru infracțiunea de uz de

fals, prevăzută de art. 291 C. pen., reținută în sarcina inculpatului A.V.D.,

se impune achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la

art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Astfel, acest inculpat, prin faptul

imputat „de a folosi actele falsificate de inculpata P.E. la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Iași”, nu a săvârșit o infracțiune, mai ales că, din

probatoriul existent nu rezultă că el a fost cel care a prezentat actele nici

la procuror, nici la notar.

În ceea ce privește al doilea capăt

de acuzare, bazat pe sesizarea părții vătămate J.F., instanța reține

următoarele:

Din probele administrate nemijlocit,

nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune în convenții, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen.

Astfel, în conformitate cu

declarația părții vătămate J.F. coroborată cu declarațiile inculpaților P.T.A.

și O.P. și declarația martorei O.M., precum și cu tot probatoriul administrat

în cauză referitor la activitatea de cumpărare a apartamentului aparținând lui

J.F., instanța reține următoarele:

J.F., posesoarea unui apartament

într-o zonă centrală a Iașului, hotărâtă să-și vândă locuința a apelat atât la

anunțurile prin „mica publicitate” din ziarele locale ale Iașului, cât și la

cunoștințe și prieteni.

Printre eventualii cumpărători s-a

aflat în anul 1998 și inculpatul P.T.A., care deși s-a înțeles cu privire la

preț, nu a mai cumpărat, implicându-se în vânzarea apartamentului respectiv,

către O.P. Ulterior, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între J.F. și

O.P. a fost anulat, în prezent apartamentul fiind vândut altei persoane.

Implicarea inculpatului P.T.A. nu

prezintă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții,

atâta vreme cât vânzătoarea a știut că vinde apartamentul lui O.P. și cât a

semnat „înțelegerea” din dosarul urmărire penală nr. 164/P/1998.

De altfel, din tot dosarul de

urmărire penală pus la dispoziția instanței, nu rezultă existența plângerii

directe a părții vătămate J.F., împotriva inculpatului P.T.A. din 14 septembrie

1998, ci doar existența unei declarații din care rezultă că nu se constituie

parte civilă în cauză și o altă declarație din care reiese că la data de 31

august 1998 între ea și O.P. a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, a

cărui plată nu s-a efectuat în termen de două săptămâni, deși înțelegerea a

fost pentru un interval de timp de 30 de zile.

Se menționează că în dosarul nr.

164/P/1998, vol. II, declarațiile legate de J.F. sunt date și luate în perioada

21 aprilie 1999 - 20 mai 1999.

Declarația susține întru-totul

declarațiile inculpatului P.T.A., care deși a dorit achiziționarea

apartamentului, rămânând fără bani a găsit un alt cumpărător în persoana lui

O.M. La rândul său, acesta neprimind banii de la sora sa O.M. a fost nevoit să

rezilieze contractul după ce s-a încercat și obținerea unui credit bancar.

Notara N.K., care a încheiat actul

autentic a fost cea care a sesizat faptul că banii nu au fost plătiți și a tras

semnalul de alarmă în favoarea vânzătoarei, femeie învârstă și speriată mai

ales de copii ei, care își doreau partea lor de bani din vânzarea

apartamentului.

Relevantă este declarația de martor

a notarei N.K. care de bună credință pentru a preîntâmpina o situație neplăcută

a anunțat judecătoria pentru suspendarea transcrierii contractului autentificat

de ea, cu toate că, în momentul încheierii respectivului act a fost convinsă că

părțile își exprimă liber acordul lor de voință.

Mai mult, conform celor susținute în

mod nemijlocit în fața instanței, deși jurist, martora a semnat declarații la

urmărirea penală care nu reflecta în întregime realitatea. Susțineri de acest

gen se regăsesc și în declarațiile martorilor Z.G., (notar) și O.M.

Legat de infracțiunile reținute cu

privire la partea vătămată J.F., instanța subliniază și declarația martorului

C.A. care deși nu a fost audiat la urmărirea penală, a fost implicat în

operații de tranzacționare ale apartamentului, deținând chiar o declarație

olografă a vânzătoarei J.F. (depusă la dosar în ședință publică) pe care

afirmativ a ținut-o „de frică”, „ca un act în apărarea sa”, deoarece în anul

1999 a primit amenințări telefonice.

Instanța urmează să-i achite pe

inculpații P.T.A. și O.M., potrivit art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în convenții prevăzute de art.

215 alin. (3) C. pen. și respectiv complicitate la înșelăciune prevăzută de

art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (3) C. pen.

În legătură cu infracțiunile de

instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzute de art. 25 C.

pen., raportat la art. 288 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C.

pen., reținute în sarcina inculpatului P.T.A. și realizate prin aceea că „a

solicitat avocatului B.I.L. o împuternicire avocațială în care s-a arătat

mincinos că s-a redactat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de

notarul public N.K., ceea ce a condus la reducerea substanțială a taxei”,

precum și a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.

288 C. pen., reținută în sarcina inculpatului B.I.L., instanța apreciază că

atâta vreme cât rezultatul activității respective nu le-a profitat celor doi,

nu se poate reține existența acestor infracțiuni. Evident, reducerea taxelor

notariale este posibilă în contextul respectării normelor cu privire la

tarifele de onorarii ale notarilor publici de aplicare a Ordonanței nr.

37/1995. Ori, aplicarea acestor norme este lăsată la latitudinea notarului

public, singurul care ar fi putut avea calitatea de persoană vătămată în urma

unor infracțiuni de fals sau uz de fals.

Cum notarul a făcut aplicarea

prevederilor art. 25 din Norme, el și-a asumat riscul încasării unor sume mai

mici, aspect care de altfel, nici nu a fost reclamat în cauză.

În termenul legal, împotriva

sentinței penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.

Mureș și inculpații P.E. și P.T.A.

În recursul declarat de parchet,

hotărârea primei instanțe a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie,

sub următoarele aspecte:

- greșita schimbare a încadrării

juridice a infracțiunii de șantaj cu privire la inculpații P.T.A., B.I.L.,

A.V.D. și P.E. întrucât, în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale

formei calificate a acestei infracțiuni prevăzută de art. 194 alin. (2) C.

pen., iar instanța nu a pus în discuția părților schimbarea acestei încadrări

juridice;

- instanța a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpata P.E., din infracțiunea de

fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen. (2 fapte),

în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.

290 C. pen. (2 fapte), fără să se fi formulat în cauză o cerere în acest sens

și fără ca instanța să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice;

- greșita condamnare a inculpatei

P.E. pentru comiterea a trei infracțiuni de uz de fals, care sunt absorbite în

cele trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținute în

sarcina inculpatei;

- greșita achitare a inculpaților

P.T.A., B.I.L., O.P. și A.V.D. pentru toate infracțiunile pentru care au fost

trimiși în judecată, probele de la dosar atestând că faptele există, sunt

comise de inculpați și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor

pentru care aceștia au fost trimiși în judecată.

În recursul inculpatei P.E. s-a

solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu privire la cele trei infracțiuni de

fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 C. pen. și

pentru alte trei infracțiuni de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen.,

întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestor infracțiuni,

iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., a solicitat achitarea cu privire la infracțiunea de șantaj,

prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., susținând că activitatea desfășurată

de inculpată nu poate fi caracterizată, nici din punct de vedere obiectiv și

nici subiectiv, drept infracțiune de șantaj.

În subsidiar, s-a solicitat

reducerea substanțială a pedepsei aplicată inculpatei pentru comiterea

infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. și să se

dispună, în baza art. 81 din același cod, suspendarea condiționată a executării

pedepsei, având în vedere, atât datele și împrejurările ce rezultă din dosar,

cât și faptul că starea sănătății inculpatei este precară, așa cum rezultă din

actele medicale depuse la dosar.

În recursul inculpatei, hotărârea

primei instanțe a mai fost criticată și cu privire la modul de soluționare a

laturii civile, susținând că „declarația” și „convenția” nu sunt false, ci doar

înscrisuri, în întregime ineficiente din punct de vedere juridic, iar partea

din „Contractul de asociere”, subsemnată și ștampilată de ambele părți

contractante, este valabilă și în atare condiții, dispoziția de anulare a

acestor înscrisuri nu-și are suport legal.

De asemenea, soluția primei instanțe

a mai fost criticată pentru nelegala obligare a inculpatei P.E., în locul celor

ce au beneficiat efectiv de spațiul comercial în litigiu, la plata

despăgubirilor civile către partea civilă R.M., cât și cu privire la cuantumul

acestor despăgubiri și al cheltuielilor de judecată, apreciindu-se că în cauză

s-au acordat despăgubiri mai mari decât s-au cerut, iar cheltuielile de

judecată acordate, sunt exagerat de mari.

S-a mai solicitat a se examina

temeinicia obligării inculpatei la plata despăgubirilor civile și în raport cu

apărările acesteia și solicitarea de a fi achitată pentru infracțiunea de

șantaj.

Recursul declarat de inculpatul

P.T.A. nu a fost motivat în scris, iar la termenul din 17 februarie 2004 când

au avut loc dezbaterile în recurs, inculpatul, prezent în instanță, a declarat

că înțelege să-și retragă recursul.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 12, pct. 13, pct. 17

1

, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. și

din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) din același cod, Curtea

constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș și de inculpata

P.E., fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi

admise ca atare și va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul

P.T.A.

parchet cu privire la faptul că instanța de fond, schimbând încadrarea juridică

a faptelor pentru care inculpații P.T.A., B.I.L., A.V.D. și P.E. au fost

trimiși în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunea de șantaj, prevăzută de

art. 194 alin. (2) C. pen., în aceea prevăzută de art. 194 alin. (1) din

același cod, fără a pune în discuția părților această schimbare și fără ca

inculpații să o fi solicitat, a pronunțat astfel, o hotărâre nelegală, dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., se constată că nu este

întemeiată.

Sub acest aspect, se reține că,

într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., „dacă în

cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de

sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție

noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară

lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru a-și pregăti

apărarea”.

Este evident că stabilirea corectei

încadrări juridice a faptei deduse judecății penale este un aspect important al

procesului penal, iar punerea în discuție a schimbării încadrării juridice este

o obligație stabilită cu precădere în interesul asigurării corespunzătoare a

dreptului la apărare a inculpatului, aspect ce rezultă din însăși, menționarea

în dispoziția legală mai sus citată, a obligației instanței de a pune în vedere

inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau să ceară

amânarea pentru a-și pregăti apărarea. Nerespectarea acestor dispoziții de

către instanță nu atrage, însă, nulitatea absolută, în spiritul dispozițiilor

art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În condițiile în care, această obligativitate

de punere în discuție a schimbării încadrării juridice are un caracter de

protecție a drepturilor inculpatului, încălcarea ei este lovită de nulitate

numai dacă a produs un prejudiciu acestuia.

Or, în speță, schimbarea încadrării

juridice a vizat o situație mai favorabilă inculpaților, din punct de vedere a

modalității faptei săvârșite, astfel că inculpații nu au avut motivația și

interesul de a-și pregăti o nouă apărare, în condițiile art. 334 C. proc. pen.

Schimbarea încadrării juridice a

faptei nu a avut implicații nici asupra competenței instanței sau asupra

compunerii completului de judecată și deci, nu poate fi vorba de acțiunea

efectelor nulității, obiecțiunile parchetului fiind astfel lipsite de temei,

sub aspectul învederat.

Argumentația de mai sus, este

valabilă și cu privire la critica parchetului pentru schimbarea, în aceleași

condiții, a încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpata P.E., din

infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C.

pen. (2 fapte), în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 din același cod (2 fapte).

critica formulată de parchet vizând netemeinicia, pe fond, a măsurii schimbării

încadrării juridice a faptelor de șantaj comise de inculpați, considerându-se

că incidența dispozițiilor art. 194 alin. (2) C. pen., este confirmată de

întreg materialul probator aflat la dosar.

Astfel, pentru a se putea reține

agravanta legală, prevăzută de alin. (2) al art. 194 C. pen., trebuie

îndeplinite cumulativ, următoarele condiții: existența constrângerii, în

modalitatea prevăzută la alin. (1) al acestui articol, adică prin violență sau

amenințare, în scopul ca partea vătămată să dea, să facă, să nu facă sau să

sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos,

pentru sine sau pentru altul, iar constrângerea să se facă prin amenințarea cu

darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru

persoana amenințată, soțul sau o rudă apropiată.

Or, în speță, forma calificată a

infracțiunii de șantaj, prevăzută de alin. (2) al art. 194 C. pen., este

realizată prin toate elementele sale constitutive: partea vătămată R.M. a fost

constrânsă să încheie un contract de înstrăinare prin amenințarea cu începerea

cercetărilor penale pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Acest aspect a fost probat la

urmărirea penală, iar prin cercetarea judecătorească efectuată, nu s-au adus

modificări stării de fapt cu care instanța a fost sesizată și în consecință,

primindu-se critica formulată de parchet, se va proceda, conform art. 334 C.

proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de șantaj comisă

de inculpata P.E. din infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., în

aceea prevăzută de 194 alin. (2) C. pen., iar pentru ceilalți inculpați, se va

schimba încadrarea juridică a faptelor în textele de lege corespunzătoare, după

cum se va arăta în cele ce urmează .

întemeiată critica formulată de parchet și de inculpata P.E., referitoare la

greșita condamnare a acesteia și pentru comiterea a trei infracțiuni de uz de

fals, prevăzute de art. 291 C. pen., în condițiile în care, instanța, schimbând

încadrarea juridică a unor fapte pentru care s-a făcut trimiterea în judecată,

a reținut în sarcina inculpatei, în loc de infracțiunea de fals material în

înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen. (2 fapte), pe aceea de fals

în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 din același cod (în

total 3 fapte).

În acest sens, este de observat că,

potrivit art. 290 C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul

folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire,

în vederea producerii de consecințe juridice.

Pe de altă parte, potrivit art. 291

C. pen., uzul de fals constă în folosirea unui înscris sub semnătură privată,

cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice.

Rezultă așadar, că în cazul

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, autorul săvârșește cu

intenție, atât acțiunea de falsificare, cât și acțiunea de falsificare a

înscrisului falsificat sau de încredințare a lui spre folosire, având

reprezentarea survenirii unei urmări de drept, ca rezultat al acțiunilor sale.

Prin urmare, persoana care, după ce

a falsificat un înscris sub semnătură privată, îl folosește ea însăși, nu este

subiect și al infracțiunii de uz de fals, ci numai al infracțiunii de fals sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., deoarece, așa cum s-a arătat

mai sus, realizarea conținutului acestei din urmă infracțiuni implică, atât

falsificarea înscrisului, cât și folosirea acestuia ( ori încredințarea spre

folosire).

Revenind la speță, instanța

schimbând, în privința inculpatei P.E., încadrarea juridică a faptelor, din

infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, în infracțiunile de fals

în înscrisuri sub semnătură privată (reținând în sarcina ei trei infracțiuni de

acest gen), în mod greșit a procedat la condamnarea inculpatei și pentru

comiterea a trei infracțiuni de uz de fals, deoarece în această situație,

trebuia să constate că infracțiunile de uz de fals sunt absorbite în cele de

fals în înscrisuri sub semnătură privată, reținute în sarcina acesteia.

Așa fiind, Curtea constatând

întemeiată critica formulată de parchet și de inculpata P.E. cu privire la

greșita condamnare a acesteia, atât pentru unele, cât și pentru altele dintre

infracțiunile enunțate, va admite recursurile și va proceda, conform art. 334

C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptelor din trei

infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290

C. pen. și trei infracțiuni de uz de fals, prevăzute de art. 291 din același cod,

în trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de

art. 290 C. pen. și în baza acestui din urmă text de lege o va condamna pe

inculpată pentru comiterea în concurs a trei infracțiuni de același gen.

de parchet privind greșita achitare a inculpaților P.T.A., B.I.L., O.P. și

A.V.D. cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost trimiși în

judecată, Curtea constată că este întemeiată, din probatoriile administrate în

cauză reieșind fără dubiu că faptele există, sunt comise de inculpați și

întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni și pe cale de

consecință, va înlătura dispoziția de achitare a inculpaților.

În acest sens, se reține că

inculpatul B.I.L. și-a început activitatea infracțională în biroul părții

vătămate R.M., unde, prin folosirea unui ton agresiv i-a cerut să încheie la

notar un act de vânzare-cumpărare privind spațiul comercial, în caz contrar,

amenințând-o cu sesizarea organelor abilitate pentru cercetarea penală a

acesteia.

Deși partea vătămată a arătat că

actele prezentate de avocat („declarația” pentru 134.000.000 lei, „convenția”

pentru 80.000 dolari S.U.A.) sunt niște falsuri făcute de P.E., pentru a o

intimida și determina pe partea vătămată să încheie actul notarial în favoarea

clientei sale, inculpatul B.I.L. a dat două telefoane, unul la parchet și altul

la Garda Financiară, de unde i s-a răspuns la cele solicitate, în sensul că

este vorba despre o faptă penală, ce se pedepsește cu până la 15 ani închisoare.

Amenințarea se exercita concomitent

și de inculpata P.E., aspect confirmat de martorii audiați în cauză.

La scurt timp după plecarea celor

doi (avocat și P.E.), R.M. a primit telefonic invitația din partea procurorului

P.T.A., să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Însoțită de martorul H. și fiul ei

R.O., partea vătămată s-a prezentat la biroul procurorului de serviciu, unde

l-a găsit pe procurorul P.T.A., care i-a explicat că este în posesia unui

denunț penal, din care rezultă că R.M. este învinuită de săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală. Totodată, procurorul i-a explicat părții

vătămate că el poate să nu înregistreze plângerea până a doua zi, timp în care,

aceasta poate perfecta actul notarial în favoarea inculpatei P.E.

În timp ce procurorul îi explica

părții vătămate că singura cale de a scăpa de cercetări este neînregistrarea

plângerii și încheierea la notariat a contractului de vânzare-cumpărare

stipulat în actul denumit „convenție”, în biroul procurorului au intrat și

avocatul B.I.L. însoțit de A.V.D., nepotul inculpatei P.E., care era direct

interesat, deoarece cedarea spațiului comercial s-a făcut în final, în favoarea

lui și a fratelui său, A.G.

Toți cei prezenți au amenințat-o pe

R.M. cu privarea de libertate, ceea ce a determinat-o ca a doua zi, să se

prezinte la notar pentru încheierea contractului.

După încheierea în fața notarului a

unui antecontract de vânzare-cumpărare între R.M., pe de o parte și A.V.D. și

A.G., pe de altă parte, conform înțelegerii avute, avocatul l-a sunat pe

procuror, cerându-i să nu înregistreze plângerea, întrucât și-a atins scopul

propus, aspecte reieșite din probele administrate în cursul cercetării

judecătorești care vin să întărească realitatea conținutului probelor

administrate la urmărirea penală.

Astfel, amenințările proferate de

inculpați la sediul firmei lui R.M. au fost auzite de martorii prezenți: B.L.;

R.O.; R.A., această martoră a recepționat telefonul prin care i se cerea părții

vătămate să se